duminică, 10 iulie 2011

Un milion de semnături pentru autonomia “Pământului Secuiesc”

Autonomia «Pământului Secuiesc» este revendicată din ce în ce mai vociferant și amenințător. Neliniștea ar trebui să-i cuprindă pe toți cei care mai cred că politica se poate face fără violență. Un lider maghiar UDMR din Ardeal declara recent că nu se mai poate garanta nimic în acest sens, fiindcă tinerii maghiari care nu au cunoscut regimurile comuniste nu au nici un blocaj, violența nefiind exclusă din metodele de obținere ale unor revendicări etnice. În ce mă privește observ că prezența unor formațiuni paramilitare devine din ce în ce mai vizibilă. Știu că nu mai este vorba doar de uniforme ci și de pregătire militară, cu manipulare de arme.

Cine dorește un nou război civil-etnic în Europa de Est și cu ce scop? Viitorii pacificatori, ca în Libya? Pentru mine dezmembrarea statelor naționale nu este doar acțiune în revendicare de drepturi comunitare (subiect de negocieri posibile inter-comunitare, transparente și nu secrete, așa cum se practică în România, în numele unor nevoi electorale ale unui partid la putere), ci una de slăbire definitivă a puterii instituției statale, singura care mai putea garanta apărarea colectivă a cetățenilor de orice etnie față de invazia și ocupația economică imperialistă occidentală.

O noua gaselnita antiromaneasca la “comemorarea” Trianonului: Un milion de semnături pentru autonomia “Pământului Secuiesc”
 
Romanii din Harghita si Covasna ne alerteaza:
Consiliul Director al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) a luat cunoştinţă de noua iniţiativă a Consiliului Naţional Secuiesc (CNS) intitulată Un milion de semnături pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, un nou demers care urmăreşte internaţionalizarea  obţinerii autonomiei teritoriale  pe criterii etnice a aşa zisului Ţinut Secuiesc.
În acest sens,  capătă relevanţă şi acţiunea de deschidere a reprezentanţei  la Bruxelles a aceluiaşi “ţinut secuiesc”. Având în vedere consecinţele acestor proiecte asupra statului român,  solicităm o evaluare a  experţilor din cadrul Parlamentului României, Preşedinţiei şi Ministerului Afacerilor Externe privind impactul  iniţiativei  intitulată Un milion de semnături pentru autonomia Ţinutului Secuiesc asupra comunităţilor româneşti din zonele locuite preponderent de etnici maghiari (judeţele Covasna, Harghita şi parţial Mureş). Anexăm mai jos o sinteză din mass-media referitoare la această problematică.
Totodata, Dan Tanasa, avertizor public asupra situatiei romanilor din Sfantu Gheorghe, ne informeaza ca, maine, sute de etnici maghiari sunt aşteptaţi să participe la “comemorarea” semnării Tratatului de la Trianon, manifestare “de doliu pentru maghiarime” organizată de conducerea municipală a Partidului Civic Maghiar (PCM), dupa cum transmite si Mediafax.

Articole referitoare la iniţiativa Consiliului Naţional Secuiesc (CNS) intitulată Un milion de semnături pentru autonomia Ţinutului Secuiesc
Pentru a fi elaborată o lege privind autodeterminarea minorităţilor CNS iniţiază o acţiune de strângere de semnături în ţările membre ale Uniunii Europene. Consiliul Europei a adoptat în 15 decembrie şi a şi introdus în 20 decembrie, procedura de aplicare a iniţiativelor cetăţeneşti iar CNS profită de acest lucru.
In 15 decembrie, Consiliul Europei a adoptat metodologia de aplicare a articolului 11 din Tratatul de la Lisabona. Conform acestei proceduri trebuie strânse 1 milion de semnături din cel puţin 7 ţări membre a UE, de la cel puţin 0,2% din populaţia acestora. în România asta ar presupune strângerea a 40.000 de semnături, iar noi în cadrul referendumului am reuşit să strângem 200.000. Consiliul European a decis că din 20 decembrie 2011 se poate demara, deci avem un an întreg pentru a ne pregăti. în afară de România ne-am gândit să strângem semnături din Ungaria, şi Slovacia, dar vom încerca şi în Austria, Italia, Spania, Marea Britanie, Franţa şi Croaţia, a cărei aderare la UE, în următorul semestru, se va produce sub preşedinţia Ungariei, a informat preşedintele CNS, Izsak Balazs. Acesta a mai adăugat că lupta pentru autonomia Ţinutului Secuiesc va fi dusă exclusiv prin mijloace democratice, iar în acest sens se bazează pe sprijinul unor entităţi deja existente cum ar fi Ţinutul Basc, Catalonia, Corsica şi Scoţia, deoarece în aceste regiuni funcţionează parlamente regionale.
Izsak Balazs a precizat că în momentul în care se va obţine autonomia Ţinutului Secuiesc, în statutul CNS există o prevedere conform căreia acesta se poate dizolva. Potrivit acestuia, până atunci au fost/vor fi înfiinţate tot mai multe filiale locale, cele mai multe în Scaunul Mureş, în condiţiile în care şi modul în care se raportează conducerea ungară ne este favorabil.
Preşedintele CNS a subliniat că pentru CNS cel mai important eveniment a fost Adunarea delegaţilor administraţiilor locale din Ţinutul Secuiesc care a avut loc în data de 12 martie în cadrul căreia pentru prima oară după 1990 s-a formulat pretenţia ca limba maghiară alături de limba română să devină oficială în Ţinutul Secuiesc.
Anul trecut pe vremea aceasta drapelul secuiesc nu era arborat pe niciuna din clădirile administraţiilor publice, în timp ce în prezent acesta este arborat pe clădirile a şase Primării: Ghindari, Sovata, Fântânele, Sărăţeni, Miercurea Nirajului şi Găleşti.
Hotărârile adoptate de către adunarea delegaţilor întrunită în data de 19 noiembrie în Parlamentul ungar-cadru în care au participat şi reprezentanţii Ambasadelor a 14 state membre ale Uniunii Europene-, au fost înaintate preşedintelui Ungariei şi preşedintelui României, precum şi premierilor şi miniştrilor de Externe din cele două state.
Sursa: www.kuruc.info din 30.12.2010

Un milion de semnături pentru autonomia Pământului Secuiesc
În scopul elaborării unei legi privind autodeterminarea minorităţilor, Consiliul Naţional Secuiesc organizează o acţiune de strângere de semnături în ţările membre ale Uniunii Europene. Consiliul Europei a adoptat – în 15 decembrie – şi a şi introdus – în 20 decembrie – procedura de aplicare a iniţiativelor cetăţeneşti. CNS profită de acest lucru.
Izsak Balazs: – Luptăm pentru autonomia Pământului Secuiesc exclusiv prin mijloace democratice. în 15 decembrie, Consiliul Europei a adoptat metodologia de aplicare a articolului 11 din Tratatul de la Lisabona. Mai exact, acest lucru permite implicarea directă a cetăţenilor în procesul legislativ. () Potrivit procedurii, trebuie să fie strânse un milion de semnături din cel puţin şapte ţări membre UE, din fiecare ţară de la cel puţin 0,2% din populaţie. în România ar însemna 40.000 de semnături. La referendum am reuşit să strângem 200.000 de semnături. Consiliul Europei a hotărât că se pot strânge semnături începând cu data de 20 decembrie 2011, deci avem la dispoziţie un an întreg pentru preparative. în afară de România ne-am mai gândit la Ungaria şi Slovacia, dar ne vom încerca norocul şi în Austria, Italia, Spania, Marea Britanie, Franţa şi Croaţia – a declarat Izsak Balazs.
Sprijinul entităţilor deja existente cum ar fi cele din Tara Bascilor, Catalonia, Corsica, Scoţia – regiuni funcţionează parlamente regionale – este esenţial pentru demersurile de obţinere a autonomiei Pământului Secuiesc de către CNS, (în al cărei statut există o prevedere conform căreia CNS se poate autodizolva).
Sursa: www.szekelyhon.ro din 28.12.2010, autor Gaspar Botond
Un milion de semnături
Cu sprijinul unor entităţi deja existente cum ar fi Ţinutul Basc, Catalonia, Corsica şi Scoţia – regiuni funcţionează parlamente regionale – se va continua lupta pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, exclusiv prin mijloace democratice. CNS va iniţia o strângere de semnături în ţările membre ale Uniunii Europene, pentru a elabora la nivelul uniunii norma referitoare la autodeterminarea minorităţilor. Consiliul European a adoptat la data de 15 decembrie procedura de implementare a iniţiativei cetăţeneşti care a intrat în vigoare în data de 20 decembrie, iar de aceasta se va folosi CNS.
Conform acestei proceduri trebuie colectate 1 milion de semnături din cel puţin 7 ţări membre a UE, de la cel puţin 0,2% din populaţia acestora. în România asta ar presupune strângerea a 40.000 de semnături, iar noi în cadrul referendumului am reuşit să strângem 200.000. Consiliul European a decis că din 20 decembrie 2011 se poate demara, deci avem un an întreg pentru a ne pregăti. în afară de România ne-am gândit să strângem semnături din Ungaria, şi Slovacia, dar vom încerca şi în Austria, Italia, Spania, Marea Britanie, Franţa şi Croaţia, a cărei aderare la UE, în următorul semestru, se va produce sub preşedinţia Ungariei, a informat preşedintele CNS, Izsak Balazs. Când vom obţine autonomia Ţinutului Secuiesc, în statutul CNS există o prevedere conform căreia acesta se poate dizolva. Insă până atunci au fost/vor fi înfiinţate tot mai multe filiale locale, cele mai multe în Scaunul Mureş, în condiţiile în care şi modul în care se raportează conducerea ungară ne este favorabil, a precizat Izsak Balazs.
Sursa: cotidianul Vasarhelyi Hirla, nr. 253 din 29.12.2010, autor Gaspar Botond

Un milion de semnături
Preşedintele CNS, Izsak Balazs, a declarat astăzi, că a fost demarată o procedură vizând strângerea de semnături la nivelul Uniunii Europene, pentru obţinerea autonomiei minorităţilor maghiare. Obţinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc se doreşte a fi realizată cu instituţii distincte, inclusiv cu un parlament regional pentru judeţele Harghita, Covasna şi Mureş. Astfel, printr-o iniţiativă legislativă, în decembrie 2011, CNS va demara strângerea a 1 milion de semnături din cel puţin 7 ţări ale Uniunii Europene. Până acum, Consiliul Naţional Secuiesc se bazează pe sprijinul minorităţilor din România, Ungaria, Slovacia, Austria, Spania, Italia şi Marea Britanie. Din România ar fi necesare în jur de 40.000 de semnături, respectiv 0.2% din populaţia ţării. Preşedintele CNS doreşte, de asemenea, şi oficializarea limbii maghiare în Ţinutul Secuiesc.
Potrivit preşedintelui CNS obligaţia morală a etnicilor maghiari este să facă uz de această posibilitate, acesta dând ca exemplu Constituţia Spaniei, unde sunt specificate competenţele parlamentului regional.
Sursa: Postul de televiziune Realitatea TV din 28.12.2010 , autor Anca Suciu

Izsak Balazs: Vrem autonomia Ţinutului Secuiesc pe baza unei legi organice
Într-un amplu interviu acordat adevarul.ro, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Izsak Balazs, a vorbit despre acţiunile pe plan extern şi intern ale secuilor, precum şi despre originea acestora.
Secuii vor regiune autonomă cu prerogative statale în Harghita, Covasna şi Mureş şi intenţionează în acest sens să strângă un milion de semnături din Europa. Noul guvern maghiar condus de Viktor Orban le-a deschis larg uşa cooperării, spre deosebire de vechiul guvern socialist care nu i-a băgat în seamă.
„adevarul.ro” publică azi prima parte a interviului cu liderul secuilor, despre lobby-ul pe plan european, urmând ca marţi să aflaţi ce fac secuii în România, iar miercuri cine sunt ei.
adevarul.ro: Domnule Izsak Balazs, Consiliul Naţional Secuiesc a avut o şedinţă în Parlamentul Ungariei (fotogalerie), la 19 noiembrie, o premieră pentru CNS. Despre ce este vorba?
Izsak Balazs: Am adoptat o serie de decizii privind relaţia Consiliului Naţional Secuiesc cu instituţiile statului maghiar. Pentru noi, Ungaria e patria-mamă, aşa cum e România pentru românii de pretutindeni.
Pentru noi e deosebit de important ca Ungaria să sprijine aspiraţiile noastre şi acest lucru să facă obiectul unor discuţii bilaterale între România şi Ungaria.
Dorim sa obţinem autonomia Ţinutului Secuiesc pe baza unei legi organice pe care o vom înainta pentru a treia oară Parlamentului României.
Acum toate deciziile se iau la Bucureşti. Ceea ce vrem noi şi ceea ce propune statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc este ca o parte din acest decizii să fie transmise la nivel regional.
Noi am considerat important ca opinia publică şi clasa politică din Ungaria să cunoască scopurile noastre. Ne-am bucurat că preşedintele Parlamentului Ungariei a înţeles cererea noastră şi ne-a deschis porţile.
I:Actualul guvern maghiar o să vă ajute mai mult decât precedentul?
R:Absolut. Sunt ferm convins de asta. Fostele guverne socialiste s-au comportat cu noi de parcă nu am fi existat. Pur şi simplu nu ne-au băgat în seamă.
I:Cum o să vă ajute Ungaria, mai exact?
R:Sprijinul ţării-mamă contează foarte mult. Mereu rămâne o întrebare ascunsă, declarată sau nu: Oare ce rol poate sa aibă Ungaria? şi atunci trebuie abordat în mod deschis acest subiect, prin cooperare bilaterală sinceră între Ungaria şi România. Trebuie încredere reciprocă.
Autonomia Tirolului de Sud a fost creată pe baza unei cooperări îndelungate între Austria şi Italia, una de încredere reciprocă. S-a ajuns acum la o relaţie bună pe termen lung, în care este garantată buna vecinătate durabilă. Autonomia nu este altceva decât o garanţie instituţională a protecţiei unei minorităţi. Minorităţile ar forma al patrulea stat ca mărime din Europa
I: Ce aşteptaţi de la Tokes Laszlo, vicepreşedinte al Parlamentului European?
R:Aşteptăm o codificare la nivel European a drepturilor colectivităţilor naţionale în Europa. Profesorul Christof Pall (cel care a elaborat principiile autonomiei din Tirolul de Sud) a fost prezent la adunarea noastră din Budapesta şi a spus că dacă adunăm la un loc toate colectivităţile naţionale care trăiesc în minoritate, care nu au propria lor ţară, atunci o asemenea ţară ar fi a treia sau a patra în Europa ca mărime.
I: Seful delegaţiei Ungariei la Consiliul Europei, Marton Braun, a anunţat la 15 septembrie că delegaţia naţională ungară va reprezenta Consiliul Naţional Secuiesc la lucrările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). Cum s-a ajuns aici?
R:Consiliul Europei a adoptat o serie de hotărâri şi recomandări privind protecţia minorităţilor, iar România şi-a asumat unele dintre ele prin angajamentele făcute la primirea în Consiliu. Noi vrem ca doleanţele noastre să fie reprezentate în cele patru sesiuni ale APCE. Dar cum nu avem reprezentant în Consiliul Europei, pentru că eu personal pe domnul Gyorgy Frunda (fostul lider al delegaţiei naţionale a României la APCE) nu îl consider că reprezintă interesele noastre, atunci am solicitat acest lucru delegaţiei Ungariei.
Noi am fost în 2008 într-o delegaţie la Strasbourg (sediul Consiliului Europei) şi am avut o întrevedere de 30 de minute cu preşedintele de atunci al APCE, domnul Lluis Maria de Puig, la care a participat şi domnul ambasador al României la Strasbourg, domnul Stelian Stoian şi domnul Frunda în calitate de şef al delegaţiei române.
Cu ocazia acestei vizite ne-am întâlnit şi cu alţi lideri, cum ar fi preşedintele grupului PPE din APCE. Acolo noi am punctat doleanţele noastre, am prezentat situaţia noastră ţinând cont de unele valori fundamentale din Consiliul Europei şi mă refer în primul rând la conceptul de democraţie regională.
Si desigur că vom încerca să contactăm şi delegaţia României, să vedem dacă în cadrul ei există vreun delegat care să aibă empatie faţă de scopurile noastre, să simtă, să înţeleagă situaţia noastră. M-aş multumi cu atât. şi care sa aibă o privire largă, deschisă, în acest domeniu.
I:Aţi înfiinţat în 2008 un grup de lucru internaţional pentru studiul populaţiilor minoritare autohtone europene. Care a fost activitatea lui până acum?
R:Grupul de lucru e menit să ofere un spaţiu de consultare pentru toate grupurile etnice din Europa care au aspiraţii privind autonomia teritorială.
Si luând în considerare reglementările la nivel European deja existente, să le strângă la un loc, să elaboreze proiecte de reglementare la nivel european şi eventual să iniţieze o iniţiativă cetăţenească la nivel european, o propunere sprijinita de un milion de europeni, proiect care să fie introdus pe ordinea de zi a Parlamentului European.
Noi când am pornit, cu această idee am pornit. Am avut intenţia ca un asemenea demers să fie bine pregătit teoretic, logistic, astfel încât să aibă acel sprijin din toată Europa.
Am făcut câteva demersuri în acest sens. Aşteptăm o cooperare din partea parlamentarilor europeni, în primul rând de la domnul Tokes Laszlo şi apoi de la întreaga delegaţie maghiară.
I:Să revenim la întâlnirea recentă din Parlamentul Ungariei. Ce decizii aţi luat la Budapesta?
R:Am luat o serie de hotărâri, dintre care cele mai importante se referă la aşteptările noastre faţă de politica guvernului maghiar în ceea ce îi priveşte pe maghiarii de dincolo de graniţe.
O altă hotărâre se referă la aşteptările noastre privind preşedinţia maghiară a Uniunii Europene. Considerăm că protecţia minorităţilor europene trebuie stabilită în reglementări de nivel european. Şi aşteptăm ca în această perioadă, de 6 luni, să fie măcar demarat acest procedeu.
Deşi toţi membrii UE fac parte din Consiliul Europei, se spune ca UE nu are reglementări privind protecţia minorităţilor. Dar obligaţiile pe care şi le-a asumat un stat în Consiliul Europei sunt valabile indiferent în ce cadru sunt asumate. Deci aşteptăm ca UE să se pronunţe în această privinţă, dacă obligaţiile asumate de ţările membre sunt obligatorii şi pentru UE.
I:La ce obligaţii vă referiţi în cazul României?
R:In primul şi în primul rând la Recomandarea 1201 a Consiliului Europei. România şi-a asumat un angajament atunci când a intrat în Consiliu, că va respecta şi Recomandările.
Iar Recomandarea 1201 stipulează, la articolul 11, dreptul minorităţilor care într-o regiune formează majoritatea să aibă autorităţi administrative autonome. Recomandarea 1201 face parte şi din tratatul bilateral de cooperare şi de prietenie dintre România şi Ungaria.
Ne gândim şi la Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor, în care părţile semnatare s-au angajat să nu modifice împărţirea administrativă în aşa fel încât să afecteze negative proporţiile etnice ale minorităţilor.
Noi vrem ca reforma administrativă a României, deci regiunile care vor fi în viitor şi care vor prelua locul judeţelor aşa cum este previzibil, să se facă ţinând cont de aceste angajamente internaţionale asumate de România.
Cum caracterizaţi relaţia Consiliului Naţional Secuiesc cu partidul ungar Jobbik, care a făcut multe declaraţii de susţinere la adresa secuilor şi care v-a îndemnat să cereţi în continuare autonomia Ţinutului Secuiesc?
CNS aşteaptă sprijinim din partea tuturor formaţiunilor politice. Dar nu are relaţii mai apropiate sau mai distante cu ele. Încercăm să avem o atitudine echidistantă, pentru că autonomia nu este o problemă ideologică. Ar fi o greşeală dacă CNS s-ar orienta şi ar spune…
Dacă cineva ne sprijină, foarte bine. Dar noi nu ne identificăm cu nicio grupare şi cu niciun partid politic.
I:Aţi fost în Canada în 2008. De ce?
R:Am fost la Toronto, la Ottawa, la Montreal. Am participat la diverse întâlniri cu cei de acolo. Eu am fost invitat de Biserica Reformată Maghiară din Toronto şi am vizitat comunităţile maghiare în primul rând.
Canada este o ţară democratică, liberă, unde funcţionează acel regionalism care se încearcă acum să se introducă în UE, bazat pe principiul subsidiarităţii, deci sistemul decizional să fie mai aproape de cetăţeni. în Canada acest lucru funcţionează foarte bine. Asta m-a interesat în primul rând.
I:Aţi vizitat vreo regiune autonomă?
R:Nu. Dar mă pregătesc să merg în Tirolul de Sud. Avem un proiect să mergem acolo sub forma unei delegaţii mixte romano-maghiare. Este o idee deocamdată, nu s-au conturat detaliile.
I:Aţi avut o întâlnire cu o delegaţie a uigurilor, etnici turci care trăiesc în regiunea autonomă chineză Xinjiang. Ce aţi stabilit?
R:A fost o întâlnire în 2004-2005, pe vremea când preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc era domnul Csapo Jozsef. Eu nu am participat la ea. Dar, în general, noi ne bazăm pe empatia comunităţilor care trăiesc în situaţii similare cu a noastră. în ceea ce priveşte colaborarea actuală cu uigurii, eu sunt preşedintele CNS din februarie 2008 şi de atunci nu m-am întâlnit cu ei.
I:De ce s-a înfiinţat Consiliul Naţional Secuiesc, când exista UDMR?
R:CNS a luat fiinţă pentru că din 1996, atunci când UDMR a intrat pentru prima oară în Guvern, niciun politician UDMR nu a mai vorbit despre acea doleanţă de autonomie care figurează în programul lor, autonomia în trei trepte.
Noi am considerat ca e necesară o garanţie legală durabilă a drepturilor comunităţii noastre. Dar dânşii, cei de la UDMR, au crezut ca aceste garanţii pot fi înlocuite prin înţelegeri încheiate în spatele culiselor, aşa-zisele înţelegeri de Coaliţie. Lucru cu care noi nu am fost de acord.
Este inacceptabil ca problemele publice ale maghiarilor să fie soluţionate din patru în patru ani prin înţelegeri semi-secrete sau secrete. Cum adică Guvernul României acordă UDMR-ului nu-ştiu-câte sute de miliarde pentru sprijinul comunităţii maghiare? Suntem şi noi contribuabili, avem dreptul să ştim cui, cu ce scop se dau aceşti bani, pentru că este şi impozitul nostru.
Biografie Izsak Balazs
Locul şi data naşterii: Sfântu-Gheorghe 04. iunie 1952.
Părinţii: Jozsef, scriitor, istoric şi critic literar, Julianna profesoară
Căsătorit în 1976 cu Bonis Johanna (1950-2006) istoric, muzeograf
Copii: Tamas (1988), Aniko (1990) studenţi
Studii: Bacalaureat în 1971 la Liceul Bolyai Farkas din Târgu-Mureş, Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea de Energetică (1971-1976)
Loc de muncă: 1977-1992 inginer la întreprinderea Electromureş, Târgu Mureş, din 1992 întreprinzător privat.
Apartenenţă şi funcţii politice: membru UDMR din 1990, diverse funcţii în organizaţia judeţeană Mureş, din 2003, de la înfiinţare vicepreşedintele CNS, din februarie 2008 preşedinte CNS
Sursa: cotidian Adevărul din 29.11.2010, autor Ionel Dancu
Strângerea celor un milion de semnături
Jakabos Janka, preşedintele CNMT, şi Gazda Zoltan, preşedintele din scaunul Sepsi al CNS, au declarat în cadrul unei conferinţe de presă comune că filialele din scaunul Sepsi ale CNMT şi CNS au semnat un acord de colaborare, acord care a luat naştere în vederea strângerii de semnături pentru informarea mai facilă în legătură cu naturalizarea, proiectele de concurs comune şi iniţiativele legislative referitoare la autodeterminarea minorităţilor. CNMT sprijină iniţiativa CNS, potrivit căreia în 7 ţări din UE vor fi strânse un milion de semnături pentru reglementarea la nivelul UE a autodeterminării minorităţilor. Jakabos Janka a atras atenţia că la sediul din Sfântu Gheorghe al CNS, cei interesaţi de naturalizare vor fi sprijiniţi gratuit. Potrivit lui Gazda, pentru strângerea celor un milion de semnături este nevoie de sprijinul tuturor şi de cel al UDMR. Gazda Zoltan a declarat că speră că această colaborare va fi urmată şi la nivel central, că aceste două organizaţii care s-au înstrăinat vor avea relaţii mai strânse.
Sursa: Postul de radio Slager Radio din 01.02.2011
Consiliul Autonomiei Maghiare din Bazinul Carpatic s-a reunit la Bruxelles
Consiliul Autonomiei Maghiare din Bazinul Carpatic s-a reunit la Bruxelles, context în care organizaţiile membre au elaborat declaraţia de final în care precizau că singura garanţie a dăinuirii şi dezvoltării lor o pate reprezenta doar asigurarea autonomiei teritoriale cu statut personal şi specific.
La audierea publică de la Bruxelles, Izsak Balazs, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc a vorbit despre eforturile organizaiei sale depuse pentru realizarea autonomiei teritoriale a Tinutului Secuiesc, eforturi ce ar putea avea ca şi rezultat crearea unei guvernări regionale, a unui parlament regional. Acesta a atras atenţia şi asupra faptului că însăşi Constituţia României oferă posibilitatea înfiinţării organismelor administrative. In opinia lui Izsak este importantă şi căutarea, respectiv găsirea unor aliaţi europeni, deoarece dacă s-ar aduna populaţia acelor regiuni care îşi asumă lupta pentru autonomia minorităţilor, Scoţia, Catalunia, Tara Bascilor, sau chiar Tirolul de Sud, atunci s-ar putea constata că acestea ar reprezenta a cincea putere europeană, din punct de vedere al numărului de locuitori. Membrii CAMBC au fost de acord şi cu iniţiativa CNS de strângere a unui număr de un milion de semnături, fiind accentuat faptul că şi Ţinutul Secuiesc trebuie să devină membru al acestei ţări invizibile.
Sursa: publicaţia săptămânală Kozpont, nr. 10 din 09.03.2011, autor Biro Zsolt
CNS vrea o alianţă a tuturor minoritarilor din UE
În cadrul unei conferinţă de presă susţinută vineri la Târgu-Mureş, Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Izsak Balazs, a declarat că la Consiliul de Autonomie al Organizaţiilor Maghiare din Bazinul Carpatic, reunit la Bruxelles, a formulat ideea unei alianţe a regiunilor cu tradiţii naţionale din Uniunea Europeană, pe motiv că acestea au interese comune. Această iniţiativă cetăţenească la nivel unional a CNS pe lângă aspectul juridic are şi un aspect politic. Noi urmărim ca în cursul procedurii de strângere a semnăturilor, de formulare a scopului comun, să edificăm şi o alianţă cu acele regiuni care păstrează tradiţii naţionale în ţările UE şi care poartă amprentele unui specific naţional. Ne gândim la Scoţia, Tara Bascilor, Catalonia, Tinutul Secuiesc, bineînţeles, Tirolul de Sud, a arătat Izsak.
Acesta a pus accent pe interesele comune pe care aceste regiuni le au în Uniunea Europeană şi că o eventuală alianţă trebuie structurată în jurul acestor interese. Acesta ar fi aspectul politic. Dacă din punct de vedere juridic se va discuta, dacă va avea succes, dacă Comisia (Europeană) va accepta, această alianţă în mod sigur se poate clădi şi va fi benefică. Dacă adunăm populaţia acestor regiuni, dacă adunăm numărul minoritarilor din UE, atunci am ajunge la un număr al unei populaţii din care ar reieşi că ar fi o ţară ca mărime cam a patra sau a cincea putere din UE. Este ţara invizibilă a UE, a afirmat Izsak Balazs. Liderul secuilor a folosit metafora unei ţări invizibile care, după părerea sa, ar fi formată din peste 40 de milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene. Preşedintele CNS a precizat că deocamdată nu a lansat o un apel formal şi oficial în acest sens, dar crede că o astfel de alianţă este posibilă, întrucât toate regiunile autonome sau care doresc autonomia urmăresc introducerea unor reglementări cu privire la lărgirea şi legiferarea unor drepturi minoritare. Suntem interesaţi toţi de cuprinderea principiului că toate popoarele Europei sunt egale, indiferent că au propria lor ţară sau dacă trăiesc în altă ţară, în minoritate, a precizat Izsak, care a subliniat că CNS se va prevala de un articol al Tratatului de la Lisabona referitor la iniţiativa cetăţenească.
Articolul 11 al Tratatului de la Lisabona la alineatul (4) precizează că la iniţiativa a cel puţin un milion de cetăţeni ai Uniunii, resortisanţi ai unui număr semnificativ de state membre, Comisia Europeană poate fi invitată să prezinte, în limitele atribuţiilor sale, o propunere corespunzătoare în materii în care aceşti cetăţeni consideră că este necesar un act juridic al Uniunii, în vederea aplicării tratatelor. Izsak a declarat, încă din luna decembrie a anului trecut, că din acest motiv se va iniţia o campanie de adunare a celor un milion de semnături din şapte state membre, însă numai după 12 luni de la intrarea în vigoare a normelor tratatului, adică după ianuarie 2012.
Sursa: cotidianul Zi de zi, nr. 1676 din 08.03.2011, autor Sanda Vitelar

Comunicat
Izsak Balazs, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), a efectuat în perioada 17 – 21 februarie 2011 o vizită în Ungaria.
Se ştie faptul că, CNS a făcut public, încă la sfârşitul anului trecut, că doreşte să se folosească de posibilităţile oferite de articolul 11 ale Tratatului de la Lisabona şi iniţiază o regulă juridică la nivelul uniunii în vederea recunoaşterii şi reglementării drepturilor comunităţilor naţionale autohtone pe pământul lor natal. Actualul drum a fost făcut în primul rând în acest sens. In cadrul acesteia, delegaţia s-a întâlnit cu Harrach Peter, de la Partidul Popular Creştin Democrat (KDNP), respectiv cu Vona Gabor, conducătorul fracţiunii Jobbik. De la amândoi a cerut ca, folosindu-se de legăturile lor internaţionale, să ne ajute să facem lobbi în vederea înaintării proiectului regulii juridice ce trebuie înaintate, respectiv ca acasă în Ungaria să-şi asume un rol în strângerea de semnături ce va porni probabil în primăvara viitoare. Totodată se află în derulare pregătirea întâlnirii cu conducătorii celorlalte grupuri de parlamentari din cadrul Parlamentului ungar.
Un element important al acestui drum a fost, consultaţia de specialitate ce s-a desfăşurat sub egida Oficiului de Externe a Parlamentului şi în cadrul căreia delegaţia a purtat tratative cu specialiştii în domeniu, în privinţa pregătirii şi înaintării proiectului regulii juridice. Deoarece este esenţial să se elaboreze un proiect care să câştige un sprijin, atât în cercul cetăţenilor alegători, cât şi a elitei politice, pentru ca iniţiativa să fie una de succes.
Întâlnirile de la Kerepes şi Vac s-au desfăşurat în semnul consolidării legăturii maghiar – ungare, iar în cadrul acestor întâlniri delegaţia a fost primită de primari continuând acel proces, început anul trecut, în cadrul căruia CNS crează legături instituţionale cu autoguvernări din ţara mamă. Acest lucru are o semnificaţie deosebită, pentru că crează posibilitatea ca un cerc cât mai larg al reprezentanţilor conducerilor locale din ţara mamă să ajungă într-o legătură directă cu CNS şi să devină sprijinitori ai autonomiei secuieşti. Tot din aceaşi considerente au avut loc întâlniri cu reprezentanţii mai multor organizaţii civile, printre aceştia aflându-se în mod special reprezentanţii conducerii organizaţiei Societatea pentru Ţinutul Secuiesc, aflată în curs de înregistrare, formată la sfârşitul anului trecut şi care are ca scop sprijinirea, în ţara mamă, a străduinţelor autonomiste secuieşti.  Sfântu Gheorghe, 22.02.2011, Biroul de Presă al CNS”
Biroul de presă al
FCRCHM
Nr. 29 din 1  iunie 2011
str. Miko Imre, nr. 2, mun. SF. GHEORGHE, jud. COVASNA,
tel./fax: 0267.313534 email: cohara_ro@yahoo.com

www.forumharghitacovasna.ro

Niciun comentariu: