Un interviu cu Prof. dr. Ioan Bolovan
- Am văzut recent la Londra, dar și pe străzi din orașe românești, o inscripție: „Moarte Trianonului”. Ar fi posibil să se rescrie istoria, ținând seama că a existat totuși o încercare parțial reușită: Diktatul de la Viena, din 1940? Ne putem aștepta la un nou diktat, de data asta mai blând, „de catifea”?
- Este regretabil, pe de o parte, faptul că nici azi, după mai bine de nouă decenii, maghiarii nu pot să vadă şi partea plină a Tratatului de la Trianon: restabilirea unui stat naţional maghiar independent, ceea ce nu mai avuseră maghiarii de la prăbuşirea regatului Ungaria la 1526. Apoi, este regretabil, pe de altă parte, că majoritatea maghiarilor „euro-atlantici” de azi, care clamează dreptul la identitate naţională şi chiar autonomia deplină pe criterii etnice, nu pot să accepte că, la 1918, popoarele asuprite din Austro-Ungaria, care din punct de vedere statistic erau mai numeroase decât germanii şi ungurii, au cerut şi şi-au câştigat aceste drepturi prin aplicarea celebrelor puncte wilsoniene, între care şi dreptul la autodeterminare lansat de preşedintele SUA, Woodrow Wilson. Personal nu cred că, din punctul de vedere al dreptului şi relaţiilor internaționale, azi ar mai fi posibil un nou Dictat de la Viena, cu toate consecinţele funeste pe care acesta le-a avut. Eu mă tem însă de altceva: de lipsa de viziune şi de responsabilitate din partea clasei politice din România, în special a celei aflate acum la conducerea ţării, care ar putea antrena în viitor efecte care să însemne pentru mulţi români o „reeditare” simbolică a nefastului Dictat.
- Sunt 20 de ani de când politicienii români de toate culorile joacă „la nemurire” ceardașul „pe date și pe luate”, lucru care a făcut din România țara cea mai liberală din UE în materie de minorități etnice. Cu ce consecințe?
- Sunt de acord că, de 20 de ani, România a făcut progrese mari pe calea acordării de drepturi minorităţilor naţionale, cum nicăieri nu se regăsesc în UE (de la reprezentarea politică, până la păstrarea indentităţii culturale), uneori cu „alocări” bugetare care depăşesc contribuţia financiară a acestor minorităţi la bugetul ţării, şi nu trebuie să regretăm deloc că am fost toleranţi. Un exemplu minor: dacă vă uitaţi peste lista editurilor, revistelor şi a cărţilor finanţate cu bani publici de către Ministerul Culturii în ultimii ani, veţi observa lesne că editurile şi titlurile subvenţionate, aparţinând comunităţii maghiare, au o pondere de circa 5-6 ori mai mare decât ponderea maghiarilor în ansamblul populaţiei României! Aceasta înseamnă, printre altele, că editurile şi cărţile româneşti au fost vizibil subfinanţate. Să fie la mijloc slaba calitate a editurilor şi lucrărilor româneşti propuse spre finanţare? Am mari rezerve! Aceste aspecte sunt doar o consecinţă parţială a faptului că UDMR s-a aflat la guvernare atât de mulţi ani!
- Liderii maghiari așa-zis „moderați” au înaintat pas cu pas spre țelul lor suprem: autonomia teritorială pe criterii etnice. Este un avans pe care maghiarii din Slovacia, de exemplu, nici nu-l visează. De ce credeți că au închis ochii politicienii români, deși li s-a atras deseori atenția asupra riscurilor?
- Cred că aici putem vorbi de sindromul „Mioriţa”. Politicienii români au fost conştienţi de ceea ce ni se va întâmpla, dar au au preferat să adopte resemnarea faţă de această tactică a „paşilor mărunţi” (dar siguri şi constanţi), pe care majoritatea liderilor maghiari au promovat-o. De ce s-au complăcut în această „moarte mioritică sigură” politicienii noştri, indiferent de culoarea politică? Din dorinţa de a se afla şi ei la putere pentru un ciclu electoral sau din neputinţa de a obţine o majoritate parlamentară. Aici văd eu vulnerabilitatea clasei politice româneşti postdecembriste, fripturismul multor lideri politici. Dacă am avea un sistem politic bipartidist (un partid mare de stânga, altul mare de dreapta), precum şi un parlament bicameral cu maximum 250 de deputaţi şi senatori – dincolo de efectele economice benefice – nu ar mai fi nevoie de şantajul, sau, mai direct spus, de voturile UDMR pentru a trece o lege sau alta!
- Nu-i de mirare că asistăm acum la decontul politicii românești laxe și lașe. Credeți că politicienii interbelici ar fi fost mai performanți, dacă ar fi fost puși în postura celor din ultimii 20 de ani?
- Politicienii din perioada interbelică, ajutaţi de regele Carol al II-lea, au asistat neputincioşi la prăbuşirea României Mari, realitate statală creată cu atâtea sacrificii de generaţia de politicieni cu adevărat mari de până la 1918. Prin comparație, și politicienii de după 1989 s-au jucat cu viitorul României și al românilor. S-a mai întâmplat acest lucru și ne gândim cu rușine la împrejurările în care alte instituții ale României interbelice, pe care par a le copia cele de azi, se retrăgeau din teritorii românești cu coada între picioare, lăsând pradă criminalilor hortiști și sovietici milioane de români.
- Împărțirea administrativă susținută de UDMR amintește dureros de pumnalul înfipt în inima Transilvaniei, în 1940. De ce credeți că nu și-au pus această problemă liderii maghiari? Nu le pasă de sensibilitățile românilor?
- Înclin să cred (având în vedere şi ce s-a întâmplat recent la Cluj-Napoca, în legătură cu plăcuţa de pe statuia regelui Matei Corvin, conţinând citatul marelui istoric Nicolae Iorga) că liderilor politici şi elitei culturale maghiare nu le pasă prea mult de sensibilităţile populaţiei majoritare. Le ignoră deliberat sau, poate, uneori chiar doresc să le provoace. În secolul în care trăim, în România, dar nu numai, este urgent necesar să asigurăm o deplasare a accentului conceptului de toleranţă dinspre social-politic, spre sfera relaţiilor interumane, pentru că în secolul al XXI-lea conceptul de toleranţă se dovedeşte insuficient, limitat. Astfel, e nevoie de o trecere de la coexistenţa tolerantă a majorităţii cu minorităţile, inclusiv cu magharii, la o colaborare activă (mutaţia cea mai semnificativă trebuie să fie înlocuirea expresiei “Eu tolerez...” cu cea “Eu respect”).
- „Legea Minorităților nu trebuie să fie adoptată”
- Cum privesc ardelenii aceste mișcări de pe scena politică dâmbovițeană?
- În discuţiile private, nu am putut să nu remarc, mai cu seamă la persoanele vârstnice, o oarecare îngrijorare faţă de subiectul reorganizării administrative a României, în strânsă legătură cu posibile conotaţii etnice ale trasării viitoarelor limite ale unităţilor administrative. Chiar între membrii familiei mele există persoane care au cunoscut tragedia refugierii din Cluj după dictatul de la Viena. Pentru ei mai sunt proaspete unele amintiri dureroase şi nu pot să nu aibă teamă faţă de ceea ce poate face o reorganizare administrativă pripită, făcută şi sub ameninţarea şantajului...
- Politica revizionistă maghiară se duce pe multiple planuri: prin instrumentele Budapestei, prin punerea în paranteze a statului român în centrul țării, prin liderii UDMR din guvern și din județe etc. Credeți că au politicienii români cunoștință de toate aceste sabotaje ale statului național?
- Am convingerea că politicienii români (indiferent cărui partid aparţin), cei puţini la număr care pot lua sau influenţa deciziile, au şi au avut cunoştinţă de toate acestea. Nu au vrut sau nu au putut să acţioneze, în sensul îndreptării acestor lucruri de care pomeniţi, din motive ce ţin fie de propria slăbiciune, individuală sau mioritică, fie de faptul că interesele personale, economice de regulă, sunt transpartinice (corb la corb nu-și scoate ochii, ziceau parcă bătrânii noştri!).
- Guvernul este gata să-și asume răspunderea pentru Legea Minorităților, în speranța că-i va îmblânzi pe liderii UDMR, și nu se vor retrage de la guvernare. Cât de periculoasă pentru stat este această lege?
- Nu cred că mai avem nevoie de o nouă lege, aplicarea legislaţiei în vigoare este suficientă pentru oricare minoritate, inclusiv cea maghiară, să-şi exprime şi să-şi păstreze identitatea culturală. Pe de altă parte, noi, românii, avem obiceiul să scoatem repede o lege, să facem uşor un comitet, şi aşa să îngropăm definitiv un subiect, ducându-l în derizoriu prin regulamente și metodologii de aplicare care se bat cap în cap cu legea. Dar mă tem că actualul act normativ, Legea Minorităților, nu ar avea aceeaşi soartă, de aceea spun că nu trebuie să fie adoptată. Majoritatea oficialilor UE, care au vizitat România de 20 de ani încoace, dar mai ales actele oficiale ale instituţiilor europene au remarcat pozitiv ceea ce s-a făcut în ţara noastră în materie de minorităţi şi nu ne impun nici o lege nouă!
- Extremistul Tamas Sandor, groful șef pe județul Covasna, la unison cu Kelemen Hunor, șeful său de partid, a declarat că maghiarimea va ieși în stradă, dacă PDL nu acceptă așa-zisul „Ținut secuiesc”. Tot el a strâns semnături pentru evacuarea poligonului de trageri și implicit a unității Armatei Române din Sfântu Gheorghe... Cum comentați?
- Pretenţia domnului Tamas Sándor privind evacuarea armatei este una deplasată şi cred că nici etnicii maghiari de acolo, încadraţi în armata română şi care trebuie să-şi întreţină cu un venit familiile lor, nu sunt foarte încântaţi de această solicitare fantezistă. Cât priveşte „ameninţarea” că se va ieşi în stradă, abia aştept şi eu să mai văd în stradă câteva sute de mii de demonstranţi, fiindcă bravii lideri de sindicat din toată România nu au reuşit să adune în Bucureşti, pe străzi, o sută de mii de nemulţumiţi de măsurile de austeritate luate în ultimii ani de guvernanţi (între care se află şi udemerişti). Dacă ies în stradă patru-cinci sute de mii de maghiari, poate vor învăţa și românii, în anii următori, că trebuie să iasă şi ei în stradă, să meargă la vot şi să aleagă pe cine cred că este mai potrivit să le reprezinte interesele, sau să-i sancţioneze pe cei care i-au minţit sau trădat.
- Sunt comentatori care avertizează că statul român este într-un mare pericol, cum n-a mai fost după 1989. Cum răspundeți?
- Este adevărat că, pentru a rămâne la putere, guvernanţii sunt gata să facă concesii periculoase. Personal cred că statul român e pe marginea prăpastiei nu numai din cauza UDMR şi a Budapestei, dar şi din cauza corupţiei care a ajuns la cote nemaiîntâlnite în istoria românilor (nici măcar pe vremea fanarioţilor!). Corupţia a ajuns să fie percepută de mai toţi românii ca o plagă extinsă la nivelul tuturor structurilor politico-administrative. Se extinde şi ne subminează siguranţa naţională. Pentru cei din afară, care ne doresc colapsul, va fi floare la ureche să pună doar degetul şi să împingă în prăpastie statul român, subminat în primul rând din interior, de către ai noştri!(Preluare din revista Formula AS)
Profesorul Ion Bolovan este profesor universitar la Facultatea de Istorie-Filosofie, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca si îi puteți scrie la email: bolovani@yahoo.com
Accesări: 2910
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu