luni, 2 iulie 2012

FORUMUL CIVIC AL ROMANILOR DIN COVASNA, HARGHITA ŞI MUREŞ IL SOMEAZĂ PE VICTOR PONTA SĂ PUNĂ CAPĂT PROVOCĂRILOR UNGUREŞTI

2012-07-02

Scrisoare Deschisă

Stimate domnule prim-ministru Victor Ponta,

Începem prin a vă asigura că fiecare afirmaţie din această scrisoare se bazează pe probe, care vă pot fi puse la dispoziţie. Scandalul József Nyíro - rezultatul unei acţiuni tipice de dezinformare şi intoxicare - nu este decît un episod, cel mai recent, al războiului psihologic şi de imagine care are loc împotriva României, din anul 1990 încoace. Acest război, conceput şi purtat de profesionişti, a avut două faze.
Prima, începută în martie 1990 de Guvernul Antall pe tema aşa-zisului pogrom antimaghiar de la Târgu-Mureş, a avut ca scop privarea României de simpatia dobândită în decembrie 1989 şi izolarea ei internaţională, ceea ce a şi reuşit.
Cea de-a doua fază a debutat după ajungerea la Putere, în 1998, a Guvernului Orbán, care a elaborat un plan de „refacere, peste graniţe, a naţiunii ungare\", menită să devină nu numai o naţiune culturală, ci şi una politică. În cei 4 ani de guvernare care au urmat, sub conducerea primului-ministru Viktor Orbán şi sub coordonarea secretarului de Stat în MAE ungar Zsolt Németh, a fost stabilită o strategie iredentist/neo-revizionistă bazată pe cîteva principii:
* cel al „non-coincidenţei“ graniţelor statului ungar cu „graniţele naţiunii ungare“ - principiu cuprins în programul electoral al Fidesz - Partidul Civic Ungar;
* „unirea, dincolo de frontiere, a naţiunii ungare“, respectiv integrarea europeană a întregii maghiarimi în calitate de comunitate naţională.
* lansarea pe plan internaţional a ideii conform căreia „problema minorităţilor maghiare reprezintă şi o problemă de politică de securitate a Europei Centrale“ (citat din Zsolt Németh);
* obţinerea pentru minorităţile maghiare din ţările vecine de „autonomii teritoriale pe criterii etnice“ şi „drepturi colective“;
* crearea pe teritoriile României, Slovaciei şi Serbiei a unor „mici Ungarii, cu toate instituţiile necesare, de la grădiniţe şi pînă la autoguvernările de rigoare“ (citat din Viktor Orbán) şi de marcare politică şi culturală a acestor enclave.

În perioada 1998 - 2002, Guvernul Orbán a obţinut rezultate notabile prin canalizarea politicii externe pe trei direcţii bine definite: intrarea Ungariei în NATO, deţinerea iniţiativei în relaţiile cu ţările vecine şi schimbarea statutului minorităţilor maghiare din aceste ţări. Un rol important în realizarea mişcărilor tactice l-au avut Serviciile Secrete coordonate de László Kövér, un politician agresiv, de dreapta extremă, şi implicarea liderilor organizaţiilor maghiarilor din ţările vecine ca şi a celor din emigraţia occidentală.
În ceea ce priveşte România, cheia de boltă a strategiei neorevizioniste a fost desemnarea „Ţinutului Secuiesc“ drept „ţara-mamă din interior“ pentru maghiarimea din Transilvania care trăieşte „în diaspora internă“ - ideea aparţine lui Zsolt Németh - şi forţarea, în acest scop, a obţinerii autonomiei teritoriale a unei regiuni formate din judeţele Covasna, Harghita şi jumătate din judeţul Mureş.
Pentru atingerea acestor deziderate, au fost folosite toate mijloacele, mergînd de la propaganda în mass-media scrise şi electronice de limbă maghiară din Ungaria şi România, acţiuni de denigrare a României, dar şi a altor ţări limitrofe Ungariei, dezinformarea opiniei publice interne şi internaţionale prin manipularea informaţiilor, intoxicarea factorilor de decizie din guvernele ţărilor vecine Republicii Ungaria, coordonarea şi finanţarea mişcărilor şi activităţilor autonomiste precum şi a liderilor acestora, în sensul strategiei de politică externă a Fidesz, iar, mai recent, acordarea, în mod nediscriminat, pentru maghiarii din ţările vecine Ungariei a cetăţeniei ungare.
Coerenţa acestei strategii, subtilitatea conceptelor şi a mijloacelor puse în slujba ei conduc la ideea că elaborarea ei nu a fost exclusiv opera politicienilor Fidesz, ci şi a unui centru de planificare strategică.
Deosebit de grav este faptul că, folosind contextul creat după intervenţia NATO din 1999 în Iugoslavia, Guvernul Orbán i-a intoxicat pe viitorii liderii de la Odorheiu Secuiesc ai Partidului Civic Maghiar şi pe cei ai Consiliului Naţional Secuiesc, prin aşa-numita Operaţiune DUNA, făcîndu-i să creadă că diplomaţia americană ar fi favorabilă autonomiilor pe criterii etnice şi că acestea vor fi „garantate militar“ de către NATO. Deşi Departamentul Apărării al SUA a dezminţit prompt aserţiunea, ulterior această intoxicare a propriilor conaţionali a fost promovată tacit, cu riscul provocării unor conflicte interetnice.
Operaţiunea DUNA s-a desfăşurat sub egida lui László Kövér, ministru coordonator al Serviciilor Secrete ungare. La 26 şi 28 iunie 1999, în staţiunile Fonyod, respectiv Balatonszárzó, au avut loc reuniuni la care au participat reprezentanţi ai grupului radical din Odorheiu Secuiesc, ai Uniunii Maghiare Ardelene (organizaţie notorie pentru manifestările ei revizioniste) şi lideri ai maghiarilor din Voivodina. Discuţiile s-au axat pe analizarea posibilităţilor de realizare a obiectivelor acţiunii şi a cadrului în care ar putea fi înfăptuite, astfel încît, în cazul refuzului autorităţilor din România şi Serbia de a satisface pretenţiile minorităţilor maghiare, Budapesta să poată cere intervenţia ţărilor occidentale, inclusiv prin intermediul NATO în care România nu intrase încă. Aceste activităţi au fost minuţios documentate de Serviciile Secrete ale României. Parţial, această documentaţie este prezentată de Bogdan Păpădie şi Gabriel I. Năstase în cartea „Războiul spionilor în interiorul şi dincolo de graniţele României\".
O altă serie de dezinformări, diversiuni şi intoxicări a avut loc în contextul ţinerii, în primăvara anului 2006, de alegeri generale în Ungaria. Operaţia de amorsare a acţiunii a început în ianuarie 2005, cînd în Transilvania a fost programat un turneu al documentarului de lungmetraj „Trianon“, în care erau reluate pe faţă temele propagandei revizioniste din perioada interbelică. Apoi, în mod simbolic, începînd cu luna iunie - 4 iunie e data semnării Tratatului de la Trianon - a urmat o adevărată campanie de „reabilitare“ a lui Horthy şi a regimului acestuia, însoţită de publicarea, în mai multe ziare de limbă maghiară din România, a tot felul de jurnale ale unor ofiţeri care au comandat în septembrie 1940 intrarea trupelor de ocupaţie horthyste în Transilvania de Nord.

În luna decembrie 2005, îndeosebi în publicaţiile de limbă maghiară din judeţele Covasna, Harghita şi Bihor, a apărut un val de articole care luau în derâdere semnificaţia Zilei Naţionale a României. La Odorheiu Secuiesc, au fost inaugurate 13 busturi de bronz ale unor „personalităţi“ maghiare. (Antropologia politică caracterizează acest tip de gesturi ca „marcare de teritoriu“). Printre busturi, unul este cel al lui József Nyírö, „apostolul secui“ cu trecut fascist şi antisemit, iar, altul, al lui Albert Wass, „secuiul rătăcitor“, scriitor şi criminal de război, care a fost omagiat public în preziua Sărbătorii Naţionale a României! Campania de „rememorare pozitivă“ a perioadei care a urmat Diktatului de la Viena şi în care, în Transilvania de Nord, au avut loc crimele oribile ale armatei şi jandarmeriei horthyste a continuat şi în primăvara lui 2006, atît în România, cît şi în Ungaria.
Astăzi nu mai este un secret pentru nimeni că beneficiarul întregii acţiuni de manipulare care, la acea vreme, a inflamat puternic atît opinia publică din România şi Ungaria, cît şi politicienii din ambele ţări, urma să fie Fidesz - Partidul Civic Ungar; adică cel care a ciupit, prin intermediarii enumeraţi mai sus, coarda naţionalistă, iredentistă şi antiromânească pentru a se detaşa de Partidul Socialist Ungar, de care îl despărţeau doar 1-2 procente în sondajele de opinie.
O altă tentativă de operaţiune combinată - dezinformare/intoxicare - a avut loc în vara şi toamna anului 2010, cînd europarlamentarul László Tökés, ajuns vicepreşedinte (pe locul oferit de Fidesz - PCU şi cu sprijinul PDL) al Parlamentului European, l-a invitat pe liderul spiritual tibetan Dalai Lama să facă o vizită în „Ţinutul Secuiesc“, pe care Tökés încerca să-l acrediteze ca fiind, nici mai mult, nici mai puţin decît „Tibetul României\"! Scopul a fost cîştigarea de capital politic şi de imagine de către László Tökés, o nouă încercare de internaţionalizare a problemei autonomiei teritoriale pe criterii etnice a „Ţinutului Secuiesc“, de denigrare a României şi compromitere a relaţiilor româno-chineze.
Analizînd modul în care urma să se desfăşoare acţiunea, este foarte probabil ca ea să fi fost pusă la cale de conivenţă cu László Kövér, preşedintele Parlamentului Ungariei, al cărui apropiat, inclusiv în calitate de colaborator, Tökés era încă din vremea cînd acesta coordona Serviciile Secrete ungare. Întreaga manevră ar fi trebuit să se desfăşoare treptat, astfel: înainte de vizita sa în România, Dalai Lama urma să fie invitat la Budapesta de către Grupul de sprijin pentru Tibet din Parlamentul Ungariei. Aici, avea să susţină o serie de conferinţe publice de mare anvergură, extrem de mediatizate, şi să fie declarat cetăţean de onoare al Capitalei Ungare. Ceea ce s-a şi întîmplat. La finalul vizitei, în clădirea Parlamentului Ungariei a avut loc o convorbire strict particulară a lui László Kövér şi László Tökés cu liderul spiritual budist tibetan înainte de plănuita vizită a acestuia în „Ţinutul Secuiesc\". Doar că, între timp, Ministerul Afacerilor Externe al României, avertizat de dedesubturile întregii afaceri, a emis un comunicat în care a accentuat că România consideră Tibetul parte integrantă a Chinei - sugerînd astfel că vizita lui Dalai Lama nu este dorită -, aşa că biroul de presă al acestuia a anunţat că liderul spiritual budist tibetan renunţă să mai vină în… „Tibetul României“.
Cea mai recentă fază, dar precis nu ultima, a războiului psihologic şi de imagine împotriva României a avut loc sub pretextul reînhumării cu fast a lui József Nyírö, al cărui trecut fascist şi antisemit era binecunoscut guvernului Orbán. O analiză succintă a celor recent întîmplate arată că a fost vorba nu numai de o acţiune de manipulare electorală a maghiarilor din România în favoarea PCM şi în dauna UDMR, ci şi de o tentativă de „marcare politică de teritoriu“ în paralel cu o operaţiune de intoxicare a autorităţilor române. În plus, se poate presupune că, dacă evenimentul ar fi reuşit aşa cum fusese, evident, programat, mormîntul „apostolului secui“ ar fi devenit loc de pelerinaj pentru neofasciştii hungarişti din România şi Ungaria.
Mai nou, László Kövér, preşedintele Parlamentului Ungariei, cel care recent a acuzat „comportamentul neprietenos, necivilizat şi barbar al noului guvern român“ în scandalul reînhumării lui József Nyírö, a anunţat că intenţionează să vină din nou în România pe data de 5 iunie, pentru a susţine electoral Partidul Civic Maghiar.
Sperăm că actualul Guvern al României va pune capăt acestor provocări inadmisibile generate de impotenţa, incompetenţa şi oportunismul politic ale unor guvernări anterioare.
Cu stimă, Dorin SUCIU,
Preşedinte executiv al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş

Niciun comentariu: