Schimbări de paradigme interculturale româno-maghiare
Péter Cseke
În istoria relaţiilor culturale româno-maghiare putem să distingem patru mari etape: 1) de la începuturi până-n 1918, 2) perioada interbelică, 3) perioada dominaţiei comuniste, 4) etapa de după 1989. Enikő Olcar, autoarea tezei de doctorat Relaţii literare şi culturale româno-maghiare în perioada interbelică, lucrare din 2011 care stă la baza acestui volum de 520 de pagini (Cluj: Dacia XXI, 2012), a ales foarte bine perioada analizată, când a avut loc schimbarea de paradigmă cea mai relevantă în relaţiile literare şi culturale româno-maghiare. De altfel, perioadele semnalate diferă după cantitatea şi calitatea traducerilor literare. Între anii 1955 şi 1990, de exemplu, în limba maghiară a apărut 130 de opere ale clasicilor români, în 744.000 de exemplare, fiind rodul muncii a 51 de traducători, dintre care 10 din Ungaria. În colecţia „Poeţi români“ a Editurii Kriterion au apărut 49 de poeţi clasici şi contemporani, fiecare cu câte 10.000 de exemplare. În acest răstimp, în colecţia „Biblioteca Kriterion“, îngrijită de Géza Domokos, directorul editurii, au fost publicate cele mai valoroase opere din limbile maghiară, germană, sârbă, ebraică etc. După care urmează cinci ani (1990-1995), când apar doar patru traduceri din română în maghiară şi nimic din maghiară în română.
De atunci constatăm iarăşi schimbări esenţiale. Au prioritate valorile estetice incontestabile, indiferent de alte considerente (politice, diplomatice etc.). Dacă ne gândim în sfera mai largă a culturii, putem să remarcăm ideea dezideologizării. Cât priveşte, de exemplu, operele de istorie şi de filozofie, putem observa o debarasare de miturile naţionale (naţionaliste), inculte, de ideologia comunistă. Nu demult am prezentat numărul de filozofie al revistei Korunk la Academia Maghiară de Ştiinţe, număr redactat din studiile tinerilor filozofi români. Numărul respectiv al revistei de cultură clujene a stârnit un real interes şi a avut un ecou peste aşteptări. Aş putea continua cu prezenţa tinerilor istorici români în reviste şi edituri în limba maghiară, atât în ţară, cât şi în Ungaria.
Enikő Olcar trece în revistă publicaţiile culturale ale vremii, reviste şi cărţi de un interes major cultural, literar şi artistic, studiază programe, manifestări, iniţiative, expoziţii, recenzii de cărţi, antologii, traduceri, evenimente literare, dar şi divergenţele cauzate, în general, de amprenta negativă a politicii. Din bibliografia aferentă găsim că autoarea a studiat 281 de volume (traduceri, antologii, sinteze de istoria literaturii române şi maghiare), 1137 de studii şi recenzii apărute în periodice, 27 în bibliografie online. Cifrele prezentate sunt impresionante, dar nu reprezintă nicidecum o totalitate exhaustivă. Prezintă doar o mostră din bogăţia noastră, a culturii române şi maghiare, care merită o atenţie deosebită în epoca globalizării.
Este remarcabil că autoarea face o distincţie între valori locale, regionaliste, transilvaniste, naţionale, între autohtonism, ardelenism, europenism, globalism. Totodată e de semnalat că ţine cont şi de valenţele estetice. Pe bună dreptate arată că traducerile de dinainte de 1918 n-au prezentat numai valori estetice, nici din partea maghiară, nici din partea română. Traducerea Luceafărului de către Lajos Áprily şi a Tragediei omului de către Octavian Goga marchează momente de vârf în cronologia traducerilor reciproce.
Meritul autoarei este că o astfel de abordare cuprinzătoare nu s-a realizat încă, dar nici cercetarea cuvenită nu s-a făcut în această direcţie. Desigur, sunt momente memorabile care merită să fie tratate în-tr-o sinteză viitoare. În volumul de faţă găsim pleiada militanţilor apropierii româno-maghiare: Lucian Blaga, Avram P. Todor, Ion Chinezu, Octavian Goga, Nicolae Iorga, Emil Isac, George A. Petre, Liviu Rebreanu, György Kristóf, Árpád Bitay, Elek Benedek, Endre Veress, Sándor Ke-resztury. Eseistul Jancsó Béla, care a orga-nizat generaţia scriitorilor tineri după Primul Război Mondial, „Tizenegyek“ (Cei Unsprezece, 1923), şi generaţia anului 1929, numită „Erdélyi Fiatalok“ (Tinerii Ardeleni), în Cluj, face parte şi el din pleiada amintită. A scris despre piesele lui Blaga prezentate de Teatrul Maghiar din Cluj (Zamolxe, Cruciada copiilor), în programul elaborat pentru „Erdélyi Fiatalok“ a dat o orientare clară generaţiei sale privind autocunoaşterea şi cunoaşterea reciprocă. Tinerii ardeleni maghiari au ţinut legătura cu Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti, Ion Chinezu şi alţii. La rândul lor, şi somităţiile amintite au apreciat eforturile depuse de gruparea „Erdélyi Fiatalok“. În bibliografia vulumului găsim sinteza istoricului Sándor Bíró, Kisebbségben és többségben: Románok és magyarok (1867-1940) [În minoritate şi în majoritate: Români şi maghiari]. Acest Sándor Bíró a fost prezent la cursurile de vară din Vălenii de Munte susţinute de Nicolae Iorga. Din scrisorile lui ştim că, dintre 150 de cursanţi, o treime făceau parte din generaţia tânără a mino-rităţilor naţionale din România.
Cu ocazia serbării din 4 februarie 1937, organizată de Asociaţia Studenţilor Maghiari din Bcureşti pe lângă Cercul „Ferenc Koós“, revista Erdélyi Fiatalok informează că: „Cercul l-a sărbătorit pe Dimitrie Gusti în modul cel mai călduros cu ocazia împlinirii a douăzeci şi cinci de ani de profesorat“. Preşedintele Cercului „Ferenc Koós“, dr. Elek Bakk, i-a înmânat acestuia, în semn de apreciere din partea Erdélyi Fiatalok, cartea lui Ferenc Balázs intitulată A rög alatt [Sub ţărână], menţionând că tineretul maghiar grupat în jurul revistei a urmărit de la bun început cu deosebită atenţie activitatea sa de cercetare monografică şi a încercat să îi aplice metoda.
Profesorul Gusti şi-a exprimat mulţumirea sinceră pentru această primire şi a menţionat cu bucurie participarea conştiincioasă şi plină de devotament a tinerilor maghiari la activitatea echipelor de lucru regale. Şi-a exprimat convingerea că aceste două naţii care, timp de secole, au trăit şi vor mai trăi împreună, românii şi maghiarii, se vor înţelege reciproc şi vor conlucra.
După aprecierile lui Mircea Popa – care semnează prefaţa cărţii –, Enikő Olcar evocă cele mai importante probleme ale relaţiilor româno-maghiare din perioada interbelică, inclusiv schimbările de mentalitate. Cartea e „o contribuţie de prim rang, creatoare a unor disponibilităţi de dialog spiritual prin care cele două comunităţi s-au exprimat într-o multitudine de aspecte particula-rizatoare“.
De atunci constatăm iarăşi schimbări esenţiale. Au prioritate valorile estetice incontestabile, indiferent de alte considerente (politice, diplomatice etc.). Dacă ne gândim în sfera mai largă a culturii, putem să remarcăm ideea dezideologizării. Cât priveşte, de exemplu, operele de istorie şi de filozofie, putem observa o debarasare de miturile naţionale (naţionaliste), inculte, de ideologia comunistă. Nu demult am prezentat numărul de filozofie al revistei Korunk la Academia Maghiară de Ştiinţe, număr redactat din studiile tinerilor filozofi români. Numărul respectiv al revistei de cultură clujene a stârnit un real interes şi a avut un ecou peste aşteptări. Aş putea continua cu prezenţa tinerilor istorici români în reviste şi edituri în limba maghiară, atât în ţară, cât şi în Ungaria.
Enikő Olcar trece în revistă publicaţiile culturale ale vremii, reviste şi cărţi de un interes major cultural, literar şi artistic, studiază programe, manifestări, iniţiative, expoziţii, recenzii de cărţi, antologii, traduceri, evenimente literare, dar şi divergenţele cauzate, în general, de amprenta negativă a politicii. Din bibliografia aferentă găsim că autoarea a studiat 281 de volume (traduceri, antologii, sinteze de istoria literaturii române şi maghiare), 1137 de studii şi recenzii apărute în periodice, 27 în bibliografie online. Cifrele prezentate sunt impresionante, dar nu reprezintă nicidecum o totalitate exhaustivă. Prezintă doar o mostră din bogăţia noastră, a culturii române şi maghiare, care merită o atenţie deosebită în epoca globalizării.
Este remarcabil că autoarea face o distincţie între valori locale, regionaliste, transilvaniste, naţionale, între autohtonism, ardelenism, europenism, globalism. Totodată e de semnalat că ţine cont şi de valenţele estetice. Pe bună dreptate arată că traducerile de dinainte de 1918 n-au prezentat numai valori estetice, nici din partea maghiară, nici din partea română. Traducerea Luceafărului de către Lajos Áprily şi a Tragediei omului de către Octavian Goga marchează momente de vârf în cronologia traducerilor reciproce.
Meritul autoarei este că o astfel de abordare cuprinzătoare nu s-a realizat încă, dar nici cercetarea cuvenită nu s-a făcut în această direcţie. Desigur, sunt momente memorabile care merită să fie tratate în-tr-o sinteză viitoare. În volumul de faţă găsim pleiada militanţilor apropierii româno-maghiare: Lucian Blaga, Avram P. Todor, Ion Chinezu, Octavian Goga, Nicolae Iorga, Emil Isac, George A. Petre, Liviu Rebreanu, György Kristóf, Árpád Bitay, Elek Benedek, Endre Veress, Sándor Ke-resztury. Eseistul Jancsó Béla, care a orga-nizat generaţia scriitorilor tineri după Primul Război Mondial, „Tizenegyek“ (Cei Unsprezece, 1923), şi generaţia anului 1929, numită „Erdélyi Fiatalok“ (Tinerii Ardeleni), în Cluj, face parte şi el din pleiada amintită. A scris despre piesele lui Blaga prezentate de Teatrul Maghiar din Cluj (Zamolxe, Cruciada copiilor), în programul elaborat pentru „Erdélyi Fiatalok“ a dat o orientare clară generaţiei sale privind autocunoaşterea şi cunoaşterea reciprocă. Tinerii ardeleni maghiari au ţinut legătura cu Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti, Ion Chinezu şi alţii. La rândul lor, şi somităţiile amintite au apreciat eforturile depuse de gruparea „Erdélyi Fiatalok“. În bibliografia vulumului găsim sinteza istoricului Sándor Bíró, Kisebbségben és többségben: Románok és magyarok (1867-1940) [În minoritate şi în majoritate: Români şi maghiari]. Acest Sándor Bíró a fost prezent la cursurile de vară din Vălenii de Munte susţinute de Nicolae Iorga. Din scrisorile lui ştim că, dintre 150 de cursanţi, o treime făceau parte din generaţia tânără a mino-rităţilor naţionale din România.
Cu ocazia serbării din 4 februarie 1937, organizată de Asociaţia Studenţilor Maghiari din Bcureşti pe lângă Cercul „Ferenc Koós“, revista Erdélyi Fiatalok informează că: „Cercul l-a sărbătorit pe Dimitrie Gusti în modul cel mai călduros cu ocazia împlinirii a douăzeci şi cinci de ani de profesorat“. Preşedintele Cercului „Ferenc Koós“, dr. Elek Bakk, i-a înmânat acestuia, în semn de apreciere din partea Erdélyi Fiatalok, cartea lui Ferenc Balázs intitulată A rög alatt [Sub ţărână], menţionând că tineretul maghiar grupat în jurul revistei a urmărit de la bun început cu deosebită atenţie activitatea sa de cercetare monografică şi a încercat să îi aplice metoda.
Profesorul Gusti şi-a exprimat mulţumirea sinceră pentru această primire şi a menţionat cu bucurie participarea conştiincioasă şi plină de devotament a tinerilor maghiari la activitatea echipelor de lucru regale. Şi-a exprimat convingerea că aceste două naţii care, timp de secole, au trăit şi vor mai trăi împreună, românii şi maghiarii, se vor înţelege reciproc şi vor conlucra.
După aprecierile lui Mircea Popa – care semnează prefaţa cărţii –, Enikő Olcar evocă cele mai importante probleme ale relaţiilor româno-maghiare din perioada interbelică, inclusiv schimbările de mentalitate. Cartea e „o contribuţie de prim rang, creatoare a unor disponibilităţi de dialog spiritual prin care cele două comunităţi s-au exprimat într-o multitudine de aspecte particula-rizatoare“.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu