UN MONUMENT AL RECONCILIERII MAGHIARO-ROMÂNE de Prof. DORU BOGDAN, Arad

ŞI TOTUŞI, UN MONUMENT AL RECONCILIERII MAGHIARO-ROMÂNE

Prof. DORU BOGDAN, Arad

Impresii si pareri personale in FORUM

Sursa revista AGERO

De aproape un an de zile, media scrisă şi audio-vizuală din ţară şi de peste mări şi oceane chiar, a consacrat o atenţie ca niciodată unei probleme care, tratată şi înţeleasă cu discernământ, “sine ira et studio” ar fi putut foarte bine să nu “aprindă” inimi şi minţi, neliniştindu-le. Este vorba de cererea unor lideri UDMR privind reamplasarea statuii “Hungaria Milenară” sau a Celor 13 generali de la Arad.

Ne întrebăm, cu stupoare, cum de s-a putut accepta de către conducerea la vârf a PSD această absurdă şi anacronică cerere, din moment ce aceeaşi conducere în frunte cu preşedintele ei de azi, prim-ministrul Adrian Năstase, îi ştie foarte bine istoria şi, mai mult, cunoaşte simbolistica acestui monument al ruşinii şi dezonoarei româneşti. Ne întrebăm şi ne vom întreba mereu ce fel de interese naţionale şi “de stat” să fi prezidat în 2001 când s-a încheiat protocolul înjosirii şi umilinţei dintre PSD şi UDMR, înscriindu-le ca punct distinct şi esenţial pentru liderii maghiari: reamplasarea statuii denumită de ei, a libertăţii? Punem această întrebare legitimă întrucât Domnul Adrian Năstase, în 5 octombrie 1999, demonstra că ştie foarte bine ce reprezenta această statuie: “o bornă” a Ungariei în Transilvania. Să fii uitat chiar într-atât de repede sensul cel adevărat şi bine rostit în ziarul “Dimineaţa”, Domnul Năstase? Sau preocuparea de a avea o permanentă majoritate în parlament şi deci electoratul maghiar de partea Domniei sale îi impunea pierderea memoriei istorice şi afective şi astfel sacrificarea majorităţii şi deci a onoarei demnităţii României?

Preocupaţi de grija pentru soarta zilei de mâine, pentru stabilitatea şi armonia socială şi deci pacea României şi a lumii din care ea face parte, ne-am implicat în această incredibil de tergiversată problemă, făcând apel la documentele arhivistice edite şi inedite ale vremii, spre a chema istoria şi deci raţiunea şi nu doar inima în această explicare a atitudinii noastre de respingere categorică a reamplasării statuii. Înţelegem şi atenţionăm că această statuie de va fi repusă precum la vremea ei, când era “în picioare” (octombrie 1890 – iulie 1925), ea va tulbura atmosfera din Arad şi din ţară, înveninând-o şi alterând-o cu consecinţe imprevizibile pentru pacea şi binele tuturor fiilor acestei ţări. De aceea ne-am pronunţat pentru îndepărtarea acestui “cal troian” şi măr al discordiei, aflat pe teritoriul României, ca rămăşiţă şi urmă a unei lumi apuse, lumea Ungariei Mari dualiste. Căci această statuie atunci a fost ridicată (6 octombrie 1890), în perioada dualismului austro-ungar, proslăvind hegemonismul unguresc asupra românilor din Transilvania. Acest mesaj pe care nu-l poate “altera” spiritul noii lumi a Europei Unite şi nici nu-l poate deforma şi înlocui cu un altul, nu poate fi acceptat a mai fi întreţinut şi diseminat de pe teritoriul României în mentalul colectiv maghiar.

Un asemenea monument nu mai poate fi îngăduit a sta în spaţiul frontierelor actuale ale României, darămite să mai fie şi reamplasat. Menţinerea şi reamplasarea lui pe teritoriul României ar putea reactiva iredentismul maghiar de astă dată cu îngăduinţa şi coparticiparea noastră.

Pronunţându-ne împotriva reamplasării statuii maghiare a celor 13 generali şi a transferului ei necondiţionat către statul Ungaria, stat căruia de fapt îi aparţine, relansăm apelul nostru de a ridica împreună, maghiarii şi românii, o statuie care să ne reprezinte şi care să ne reconcilieze. Această statuie pe care ne-o dorim este legată de un moment fast totuşi al tragicului război maghiaro-român din Transilvania anilor 1848-1849. Se ştie foarte bine că din primăvara anului 1849, eforturile de conciliere maghiaro-române au cunoscut o dinamică accentuată spre iulie 1849. Liderii maghiari şi români au fost, mai mult ca oricând, “îmbrăcaţi” de aripa îngerului păcii. KossuthLudovic se lasă tot mai mult convins de necesitatea unei împăcări cu Avram Iancu şi românii lui, pe fondul ameninţării iminente a armatelor aliate ruso-austriece. Nicolae Bălcescu, Cezar Bolliac, Eftimie Murgu şi locotenent col. Iosef Simonffy, în prelungirea demersurilor lui Ion Dragoş, reuşesc să-l convingă pe Kossuth Ludovic să semneze Pactul de Pacificaţiune prin care se recunoaşte,fie şi parţial, pentru români dreptul la libertate naţională în expresia ei preponderent lingvistică şi socială pentru ţărani. Aşadar, în 13 iulie 1849 la Szeged are loc întâlnirea dintre Nicolae Bălcescu, Cezar Bolliac şi Kossuth Ludovic, sub semnul împăcării şi al înfrăţirii maghiaro-române. Avram Iancu primeşte textul pactului de pace adus de Nicolae Bălcescu cu regretul că în noua conjunctură, total defavorabilă, când armatele austro-ruse fiind în Ardeal şi Banat, nu mai poate “dezbate cu fraţii maghiari restabilirea păcii”…”fiind foarte dificil a convinge poporul român spre a se înfrăţi cu voi (ungurii)”. “Totuşi, spunea Iancu către Kossuth, pentru a vă dovedi sentimentele noastre frăţeşti pe care le nutrim faţă de naţiunea maghiară, am hotărât să rămânem neutrii faţă de armata ungară în tot timpul acestor lupte, neatacând-o şi atacând-o numai în cazul în care vom fi atacaţi”.

Deşi acest pas, acordul de la Szeged, poate fi măsurat ca însemnând o clipă în durata unui an şi mai bine de lupte fratricide între maghiari şi români, totuşi încercarea de reconciliere dintre maghiari şi români, dintre Kossuth şi Avram Iancu, chiar daca nu-şi va fi dat roadele ei atunci, credem că poate să fie pentru noi, cei de astăzi, un memorabil şi veritabil memento plin de benefice roade. Să-i mulţumim, ar trebui, lui Kossuth şi lui Iancu, lui Bălcescu şi Bolliac, lui Iosef Simonffy şi Eftimie Murgu că totuşi au înţeles, fie şi în ceasul al douăsprezece-lea, că mai bună decât războiul dintre maghiari şi români este pacea, că mai bună decât ura este înfrăţirea, că mai bun este respectul şi lupta solidară, decât vrajba şi duşmănia.

Aşadar nu greşim deloc dacă apreciem că liderii cei mari ai celor două popoare ne-au lăsat nouă, românilor, şi un îndemn de urmat cu valoare de model, anume acela de a elimina dintre noi orice motiv de dezbinare şi de tensiune; de a trăi în respect şi frăţie, în pace şi omenie unii cu alţii.

Această lecţie admirabilă de viaţă, venită dinspre un trecut pătat prea mult de sânge, ne cheamă a o imortaliza şi monumental-artistic, spre a o lăsa viitorului ca probă a înţelepciunii noastre, ca probă a înţelegerii faptului că mai presus de orice, între unguri şi români, nu poate fi decât pacea şi frăţia plină de respect.


De aceea facem apel la autorităţile cele mai înalte ale comunităţii românilor şi maghiarilor, să sprijine ideea noastră, prin ridicarea, împreună, a unui monument cu adevărat al reconcilierii noastre. El ar fi un grup statuar reprezentând în mărime naturală pe Kossuth Ludovic şi Avram Iancu, dându-şi mâna “străjuiţi” de Nicolae Bălcescu şi loc. col. Iosef Simonffy. În faţa liderilor să fie amplasat un document cu inscripţiile: “Românii şi ungurii au neapărată trebuinţă de cea mai strânsă frăţie…cine seamănă ură şi discordie şi produce vărsare de sânge între aceste două naţiuni surori este trădător al propriei sale naţiuni” (Simonffy, 21 iunie 1849) “Fraţi Maghiari! Luaţi aminte că între voi şi noi armele niciodată nu pot hotărî” (Avram Iancu). Un asemenea monument, în viziunea noastră ar avea darul, prin mesajul său compatibil cu spiritul noii lumi să apropie pe românii şi maghiarii de azi şi de mâine, spre binele României şi al Ungariei şi al lumii în care ele vor trăi.

Am face astfel proba indubitabilă a unui comportament ce ne-ar defini ca oameni ai viitorului, ca oameni care au înţeles a face din istorie “un dascăl al vieţii”.

Monumentul pe care îl gândim şi ne dorim a-l ridica nu va umili, nu va înjosi pe nici un român şi pe nici un maghiar cu inimă şi minte înţeleaptă, căci el nu ne vorbeşte şi nu va vorbi despre nevoia de hegemonism şi expansiune, ci despre nevoia de pace şi frăţie, de armonie şi omenie.

Sub imperiul, puterea acestor eterne valori pe care le va exprima şi le va comunica monumentul propus de noi, sperăm că vom creşte, remodelând şi modelând mental şi atitudinal generaţii prezente şi de viitor, ca tot atâtea forţe active pentru edificarea unei Românii şi a unei Ungarii în cuprinsul unei Europe Unite, democratice, prospere şi civilizate.

Prof. DORU BOGDAN,

Arad