Moldova
și
Muntenia, loc de refugiu pentru secuii vânați
de unguri !
GESTA
SICULORUM de Adrian Hamzea
Urgia
de la Siculeni
Drama
secuilor casapiti de maghiari la Siculeni !
La
cîţiva kilometri nord de Miercurea Ciuc, în comuna Siculeni
(Madefalva) se află un monument funerar din piatră, în formă
piramidală, înălţat deasupra unei uriaşe gropi comune. Pe placa
de marmoră montată în partea superioară a piramidei se pot citi
următoarele : „SICVULICIDIVM.
“Ridicatu-s-a din
recunoştinţa pioasă a posterităţii ! in memoria sutelor de
martiri secui care au pierit întru apărarea libertăţilor
strămoşeşti, măcelăriţi de câtre armata imperiala in zorii
zilei de 1 ianuarie 1764, în comuna Sicuieni cu prilejul organizării
regimentelor grănicereşti”.
Să
deschidem, aşadar, o fereastră către lunile care au premers
fatalele zori ce au rămas în amintirea poporului – ca şi in
Istoriografie – sub denumirea de : „Urgia de la Siculeni”
(„Madefalvi veszedelem”).
Incurajat
de unele „succese” pe care le înregistrase la începutul
campaniei de conscriere a românilor din Valea Rodnei (am văzut cu
ce mijloace), generalul baron von Buccow, secondat de o echipă de
„aleşi” conscriptori (baronul Iozsika Imre, baronul Bornemissza
Pal, col. Mano Caratto, generalul baron Ziskovic Iosef, conţii Lazar
Ianos şi Bethlen Miklos) purced harnic la “patriotica-i truda”
şi în scaunele secuieşti.
In
prima perioadă a conscrierii, şi secuii, asemenea românilor, se
arată ispitiţi să intre în regimentele grănicereşti. (Iniţial,
Viena preconiza crearea a 18 regimente, alcătuite din români şi
secui). Este locul să reamintim faptul că secuimea, ostăşime din
tată-n fiu, beneficiase din vechime de o seamă de înlesniri —
serviciul militar sub steagurile monarhului îi adusese nu numai
scutire de dări, ci şi supremul privilegiu al tuturor timpurilor,
statutul de oameni liberi !
Generaţii
după generaţii, secuii şi-au dovedit mandria de… supus austriac
— dacă ne este îngăduit a ne exprima astfel – devenind un
element de permanentă frondă împotriva latifundiarilor maghiari,
ca şi a coroanei Sfîntului Ştefan. După nenumărate răzvrătiri,
lupte înverşunate şi restrişti — de pildă la războaiele
kuruţeşti – la care au participat cu încrîncenare apropiată si
haiducii români — fuseseră tot de atîtea ori supuşi unor valuri
de necruţătoare represiuni şi discriminări maghiare.
In
cele din urmă, pe cei mai mulţi dintre ei i-au rearuncat în
„status”-ul subuman al iobagiei, desi erau oameni liberi ai
Imperiului ! Elanului şi speranţelor care s-au născut în
prima perioadă a conflictelor dintre recrutori şi viitorii
grăniceri, le iau locul rezerva, decepţia şi, treptat,
ostilitatea, rezistenţa secuilor ameninţînd să devină explosiva.
Ei află, printre altele, că vor fi comandaţi de ofiţeri streini
şi că vor avea datoria să lupte şi în afara frontierelor
transilvane, fapt ce traduce răspicat opoziţia lor în sfidarea :
„Nu vrem sa avem, de-acum înainte, doi stâpîni, pe latifundiar
maghiar şi pe ofiţerul austriac”, (conf. Carol Gollner, op. cit.,
p. 48 — 49).
Oficialităţile
guberniale descoperă nu numai că în scaunele secuieşti se petrece
un fel de ciudată vînzoleală — adunări, întîlniri discrete —
dar că se strîng si contactele dintre secui şi români.
„Secuii
tratează şi corespondează cu românii, vrand să-i nimicească pe
feudali”, raportează Curţii imperiale contele Paul Haller. (conf,
„Bajthay lósef Antal”, de Miskolczy Janos, Budapest, 1914,
p. 339). Se mai dezvăluie şi că un român pe nume Oprea, face
agitaţie printre ţăranii secui, îndemnîndu-i să nu primească
ori să arunce armele, (op. cit. p. 405). Autorităţile
ripostează cu brutalitate, comisiile de recrutare făcîndu-şi
apariţia pretutindeni numai însoţite de forţă militară. In
scaunul Gheorghieni, ţăranii care se opun sînt spînzuraţi fără
multă vorbă. (conf. „Protocollum Sessionis”, Arhivele statului,
Sibiu, p. 486). In jur de 6 000 de bărbaţi se ascund în
păduri, pătimind din ce în ce mai mult de foame şi frig.
Generalul Ziskovic Josef ia o măsură satanică : goneşte el
din sate, în aceleaşi păduri, femeile şi copiii, le incendiază
casele şl blochează orice cale de acces către fugari. Din scaunul
Gheorghieni pleacă la „Gubernium” relatări alarmante : „
poporul va declanşa răscoala prin atacarea nobilimii!, (conf.
„Urgia de la Siculeni”, de Dr Ballo Istvan, p. 2 şi
urm.).
La
începutul lunii ianuarie 1764, fugarii din păduri reuşesc să
coboare în Valea Oltului, îndreptîndu-se apoi către Siculeni,
unde nu existau unităţi militare şi aveau posibilitatea să se
hrănească. Comisiei instalată acum la Topliţa, i se raportează
că numeroşi secui din scaunele Odorhei, Trei Scaune şi Caşin —
înarmaţi — doresc şi încearcă să ajungă tot la Siculeni.
(conf. „Transilvania”, de Benko Józseí -1883, vol. II, p. 554
şi urm.).
Mulţimea
— ca la 5 000 de oameni ! — istovită şi înfometată,
ajunge la Siculeni, încercînd acolo, să trateze cu Comisia.
Secuiul Csorja Janos, un avocat din Trei Scaune, redactează
scrisori, petiţii şi răspunsuri, solicitînd deocamdată ca
mulţimii de secui să i se permită odihna în ziua de Bobotează.
Dar, uzînd de tertipul unui ultimatum care urma să expire în
cursul zilei de 7 ianuarie, generalul Ziskovic ordonă încă în 6
ianuarie ca trupele să se pregătească pentru a lovi. In timpul
nopţii, un regiment de infanterie, cîteva escadroane de husari şi
altele de cuirasieri, ca şi o baterie de artilerie, împresoară
comuna osîndită. Operaţiunea e condusă de vicecolonelul
Caratto.
La
ora 3 din zori, primul obuz (surprinzător de bine ţintit !)
sparge un cuptor, apoi zidul casei şi nimereşte sub patul în care
dormea avocatul Csorja (din clipa aceea nu s-a mai ştiut nimic de
el). Canonada continuă cu furie, proiectilele izbind casă după
casă. Sute şi sute de oameni, năuciţi de groază — fără a
pricepe ce se întîmplă — încearcă să-şi afle scăparea dînd
buzna pe uliţele satului. Dar acolo îi aşteaptă carabinele şi
săbiile călăreţilor, gloanţele infanteriei imperiale…
Nefericiţii cad pîlcuri, pîlcuri. Cîteva sute de disperaţi îşi
caută salvarea dincolo de Olt. Gheaţa rîului se rupe,
deschizîndu-le mormîntul. Măcelul odată isprăvit, comunei i se
dă foc.
Din
marginea Topliţei, situată ia numai cîţiva kilometri, comisia
ucigaşă ascultă satisfăcută bubuitul tunurilor şi pocnetul
puştilor. Dînd măsura cinismului său, contele Lazar i se
adresează „spiritual” baronului Ziskovic : “…de cate
ori se ridica o nouă vîlvătaie, mi se pare că se aprinde un altar
în flăcările căruia poporul răzvrătit se curăţa de păcate” !
Vorbe „de duh” pe care el însuşi i le relatează în scris, la
1 februarie, prietenului său, episcopul baron Bajthay. (conf.
„Transilvania”, de Benko lozsef, vol. II, pag. 552), Şi cu
acelaşi cinism dublat de slugărnicie — sugerînd că măcelul n-a
fost decît o sancţiune meritată de plebe - — îi va propune tot
înaltului prelat următorul epitaf (care e şi un chronosticon) :
Castlgata seDItIO slCVLorVM. Pedepsirea
răsvrătirii secuilor (conf. „Istoria regimentelor secuieşti de
graniţă”, de contele Teleki Domokos, p. 97 şi urm.)
Un
supravieţuitor anonim compune însă un alt chronosticon și acesta
intrat in istorie : SICVLICIDIVM (Uciderea secuilor) (conf.
Dr Endes Miklos, op. cit. p. 210)
Poate
pentru a-l supralicita pe comparsul său întru genocid, baronul
Ziskovic Josef va declara peste cîtva timp : „Acestei naţiuni
secuieşti, spre a râmîne sănătoasa, trebuie să i se lase sînge
o data în fiecare secol ; In acest secol am făcut-o la
Siculeni”, (conf. „Archiv” de M. K. von Heldendorf, 1879,
vol. XV, p. 131).
„Pentru a înrola 8 000 de ostaşi,
pot sacrifica 2 000 de oameni”, va spune tot el cu alt prilej,
ne informează Halmagy Istvan în „Jurnalul” său… Gubernium-ul
cîştîgase partida, „Pacientul” era însănătoşit : i se
mal luase încă o dată dijma de sînge ! In secuime era acum
linişte – marile dolii se poartă în tăcere. Conscrierea
„voluntarilor” reîncepe.
Intr-un răstimp nesperat de scurt de
către “guvernamentali“ se organizează două regimente de
infanterie şi unul de husari. Dar în această linişte — tunul nu
mai bubuie ! — alte numeroase sate îşi pun nădejdea într-un
alt viitor, ale cărui spaţii se deschid dincolo de trecătorile
Ghimeş, Oituz, Întorsura Buzăului — spre Moldova si Muntenia.
Nu mai insistăm asupra amănuntelor
privitoare la acest episod — ele ar fi prea numeroase. Amintim
numai faptul (deloc inedit !) că stăpînirea reia sarabanda
graţierilor, făgăduielilor şi premiilor în galbeni grei pentru
denunţarea „instigatorilor” — toate în zadar.
Unele „căpetenii” ajung în Moldova,
evadând din închisoarea de Ia Alba lulia. Un comisar guvernamental,
Lazar Imre, colindă noile aşezări ale secuilor dinspre Moldova,
încercînd să explice băjeniţilor natura şi avantajele graţierii
ca şi ale întoarcerii în scaune. Propriu-i frate, Lazar Istvan,
care devenise vătaf de plai („vataf”, spune Szadeczky Lajos) —
îl sfătuieşte blând să nu mai pomenească de graţiere şi
întoarcere, pentru că secuii nu vor să mai audă de aşa ceva şi…
nici nu ştiu de glumă : Du-te frate si lasa-ne ! (conf.
Szadeczky Lajos, op. cit. p. 243 — 244).
Nu
vom încheia mai înainte de a sublinia faptul că de la rapoartele
oficiale ale lui Caratto şi mai marilor săi, până la
interpretările şi explicaţiile unor istorici, măcelul de la
Siculeni este motivat, stupefiant, drept consecinţă a “provocărilor
cu mîna armată şi atacului secuilor”, îndreptat împotriva
Imperialilor. Imperiali care suferă următoarele „pierderi” :
un cal înjunghiat mortal şi doi ostaşi uşor răniţi… Quod erat
demonstrandum !
…Rapoartele
mincinoase curg, biruitorii scriu istoria, iar secuii continuă să
fugă an de an. Dar nu fuga în sine e ruşinoasă, ci direcţia în
care fug. Or, secuii n-au avut de ce să se ruşineze !
*
*
*
Nota Redacției :
Udemeriștii
susțin
că secuii sunt față
de unguri cum sunt oltenii sau bănățenii
față
de ceilalți
români… Minciuni pentru proști !
Secuii,
așa
cum arată și
acest excelent studiu, când reușeau
să scape cu viață
din confruntările inegale cu armatele grofilor unguri, aveau o
singură scăpare : fuga în Moldova sau în Muntenia !
Dacă n-ar fi avut această „variantă” salvatoare, probabil că
secuii ar fi dispărut din istorie.
Mă
întreb dacă manualul de istorie „adevărată” care circulă în
școlile
din secuime prezintă (corect) drama secuilor sub cizma ungurească.
Așteptăm
cu interes și
alte studii ale domnului Adrian Hamzea.
Tuturor, secui și
nesecui, Anul Nou 2014 cu toate bucuriile ! La Mulți
Ani Frumoși !
*
Nota
redacției
25 septembrie 2014.
Publicăm
din nou acest text, cu speranța
că va ajunge și
la secuii care contează pentru ceilalți
secui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu