Am fost de față și confirm cele scrise de Radu Portocală. In plus, Le Monde a citat edulcorat frazele lui Tokes și a refuzat să publice o rectificare trimisă de mine, care, vorbitor de maghiară fiind și avînd înregistrarea făcută de mine acolo, am putut observa diferențele importante.
Dan Culcer
Tökes sau obstinaţia urii
By Radu Portocală
În noiembrie 1991, la invitaţia Federaţiei Protestante din Franţa, pastorul Laszlo Tökes făcea o vizită agitată la Paris. Îl preceda o faimă ambiguă, ţesut de minciuni pe care faţa bisericească se ferea să le dezmintă. Ziarele vorbeau despre răpirea lui de către Securitate în 1989, erau descrise chinurile prin care trecuse sub regimul comunist şi persecuţiile pe care continua să le suporte după 1990, iar el întreţinea prin declaraţii sibiline falsa legendă.
Cum era şi firesc pentru o asemenea personalitate, a fost organizată la sediul Federaţiei o conferinţă de presă. Pastorul-revoluţionar a sosit într-o maşină a ambasadei maghiare, însoţit de un diplomat maghiar şi de fratele său, care, vorbitor de franceză, i-a servit de interpret. Căci eroul României din decembrie 1989 nu se exprima decît în ungureşte.
În termeni de o rară brutalitate, Tökes şi-a expus doleanţele şi revendicările, cu nimic diferite de cele de azi. Nu redau din ele decît o singură frază – teribilă, indecentă enormitate, care mi se pare elocventă pentru gîndirea politică a dlui Tökes: “Situaţia ungurilor din România de azi nu are decît un singur echivalent în istorie: situaţia evreilor în Germania nazistă.”
În sală, ziarişti de la cele mai importante publicaţii franceze, îi sorbeau cu aviditate cuvintele, încîntaţi în ignoranţa lor să mai descopere o minoritate crunt persecutată. Bun orator, Tökes compunea un tablou în care orice om neinformat (sau care refuza să se informeze – ceea ce e un lucru mai frecvent decît se crede) putea să întrevadă trenuri ale morţii care străbăteau România purtînd prizonieri unguri către monstruoase lagăre de exterminare.
Iată cum şi-a început dl Tökes ascensiunea către demnitatea de reprezentant al României în Parlamentul European. Nu cred că azi discursul lui ar putea să fie foarte diferit de cel din 1991. Mă tem însă că, rostit la alte tribune şi-n faţa unui auditoriu mai vast, mai puternic, el a cîştigat în eficacitate. În timp ce România, ca de obicei, pierde protestînd molatic.
Adaug că, informată de violenţa discursului ţinut de pastorul Tökes, Federaţia Protestantă din Franţa a regretat public că a permis organizarea, la sediul său, a acestei conferinţe de presă. Cei care l-au trimis pe Laszlo Tökes în Parlamentul European nu regretă, desigur, nimic.
P.S. (27 iulie) Un foarte tînăr şi tot atît de vehement editorialist (pasă-mi-te european împătimit – adică admirator al artificiilor care transformă realitatea tangibilă în fleac discutabil şi condamnabil) ne recomandă, ne cere chiar, în “Evenimentul Zilei” să acceptăm punctul de vedere al lui Tökes. Aşa încep toate prăbuşirile, toate sfîrşiturile.
PP.S. Constat că şi “Adevărul”, prin pana lui Sabin Orcan, îi acordă toată înţelegerea lui Tökes şi ne bănuie, pe noi, ceştilalţi, de isterie. Dl Orcan pare a fi un adept al régionalizării. Am reprodus, în legătură cu acest subiect, un text mai vechi pe care i-l recomand dlui Orcan, nu atît pentru interesul opiniilor mele, ci pentru a-şi forma el însuşi o opinie în legătură cu originile istorice ale acestui proiect.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu