vineri, 30 martie 2018

Enigma Ținutului Secuiesc de Ovidiu Maican Extras din Revista 22/2018

Eseu
Enigma Ținutului Secuiesc
Ovidiu Maican
Sursa : https://revista22.ro/70270269/enigma-inutului-secuiesc.html
2018-03-27

Am asistat și în 2017 la manifestarea retoricii extremiste a guvernului maghiar și a unor politicieni ai UDMR referitoare la autonomia pe criterii etnice. La fel ca și în ultimii ani, retorica s–a concentrat asupra așa–zisului Ținut Secuiesc.
 

Poate se știe mai puțin că există diferențe între unguri și secui. Cu toate că și unii, și alții vorbesc maghiara, există mai multe teorii referitoare la originea etnică a secuilor. Autonomia lor se baza pe îndeplinirea unor obligații militare. În teritoriile secuiești nu au existat mari moșii și nici nobilime. Contingentele secuiești au contribuit la marile victorii militare ale lui Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul. Secuii s–au răsculat de mai multe ori împotriva regilor maghiari, principilor transilvani și autorităților habsburgice. Rolul lor militar s–a încheiat în 1851, odată cu desființarea celor trei regimente de grăniceri, iar în 1876 au dispărut și vechile scaune secuiești.

Aderarea secuilor la valorile națiunii maghiare s–a petrecut în secolul XIX. Motivația principală a fost limba comună, mai importantă decât tradițiile și obiceiurile, care erau diferite.

Secuii nu s-au considerat niciodată cetăţeni ai statului român. Ei au crezut și cred că Unirea din 1918 a fost un accident istoric şi cândva vor reuşi să schimbe acest lucru. Secuii încă au conştiinţa vechilor lor privilegii şi sunt obişnuiţi să revendice mereu câte ceva. Conştiinţa vechilor privilegii i-a făcut să se considere superiori celorlalți unguri din Transilvania. Spiritul lor se inspiră din mituri istorice despre vitejia secuilor şi despre autonomia secuiască. Ei nu înțeleg că şi-au pierdut autonomia cu mult timp înainte de 1918.

Ideile bolşevice au avut ecou în secuime şi unii lideri secui au promovat crearea unei republici secuieşti după model sovietic. A apărut chiar ideea realizării unei enclave secuieşti în mijlocul României care să facă parte din statul maghiar. Cu toate că toți istoricii consideră că în Ungaria, în 1919, a fost o revoluţie bolşevică, care urmărea crearea unui stat maghiar sovietic după modelul Rusiei sovietice, autorii manualului de istorie a secuilor din 2012 consideră această mişcare revoluţionară drept o revoluţie cetăţenească democratică. Pe 20 martie 1919, Antanta a solicitat Ungariei retragerea de pe teritoriul Transilvaniei. Cam în aceeași perioadă, un înalt ofițer din Statul Major General maghiar lăuda patriotismul Uniunii Sovietice față de imperialismul Antantei (discurs asemănător cu cel al lui Viktor Orbán). Între 1919 și 1940, revizionismul avea ca executanți pe teren preoții, unele organizații așa–zis civice și diaspora maghiară din străinătate (cum se întâmplă și în prezent). Nu trebuie uitate în acest context presiunile URSS pentru crearea în 1952 a Regiunii Autonome Maghiare, la presiunile lui Stalin, singurul caz de acest gen din țările socialiste.

După evenimentele din 1956 și mai ales după 1968, Ungaria a fost folosită de URSS ca principal factor de presiune asupra unei Românii prea independente față de Moscova. Astfel se explică și atitudinile agresive ale etnicilor maghiari din România, încurajate de guvernul de la Budapesta încă din anii ’70. În conștiința maghiarilor de cetățenie română se inocula ideea că România trebuie pedepsită pentru atitudinea sa de independență în cadrul blocului socialist. Exacerbarea acestei probleme era în interesul Moscovei, doarece masca foarte bine politica de abuzuri și de asimilare forțată a românilor din Basarabia (Moldova), situație unică în URSS și chiar în Europa de după 1945. Legat de aceasta, în repetate rânduri oficialii sovietici au subliniat ideea că unii vecini ai României ar putea avea revendicări teritoriale, dacă se insistă prea mult pe ideea originii comune a românilor cu cetățenii din RSS Moldovenească.

Tot în context istoric, nu trebuie uitat faptul că numeroși reformați maghiari au venit în București la începutul secolului al XVIII-lea. Cartierul Berceni și–a luat numele de la generalul Miklós Bercsényi. Un nou val de maghiari a venit la București după înfrângerea revoluției maghiare de la 1848. Conform datelor recensământului din 1930, în acel an trăiau în București 24.052 maghiari, adică 3,76% din populație. Aceștia erau mai ales secui. În anul 2002 mai erau 5.834 de maghiari, reprezentând 0,3% din totalul populației orașului, iar în 2011 3.359 de maghiari (0,18%). Ulterior, chiar și în perioada comunistă, în București a funcționat Liceul Maghiar, în prezent Liceul Ady Endre.

În 1950, în România a avut loc prima reorganizare administrativă după model sovietic. Cele 58 de judeţe au fost transformate în 28 de regiuni şi 177 de raioane. În 1952, are loc o primă reorganizare a acestui sistem, în cadrul căreia, prin comasarea a zece raioane din fostele regiuni Mureş şi Stalin, se înfiinţează Regiunea Autonomă Maghiară.

Care este adevăratul scop al retoricii autonomiste. O eventuală unire cu Republica Moldova, conjugată cu declinul demografic, mai accentuat în zonele unde maghiarii sunt minoritari, ar putea avea drep urmare în 5-10 ani diminuarea procentajului alegătorilor maghiari sub 5% din populație.

Avantajul maghiarilor este dat de disciplina mult mai mare la vot, comparativ cu electoratul român. Dar pe termen mediu și lung, singura șansă a politicienilor maghiari de a avea acces la resurse financiare mai consistente este deținerea controlului în trei-cinci județe și într-un parlament regional. Conform datelor oficiale, în România sunt 1.431.807 maghiari, din care 668.471 în județele Covasna, Harghita și Mureş, așa-numitul Ținut Secuiesc. Aceasta înseamnă aproximativ 46,69% din maghiarii de pe teritoriul României. Cel mai mic județ este Covasna, cu 222.481 locuitori, mai bine de jumătate dintre ei în mediul rural. Dintre aceștia, 164.158 sunt etnici maghiari, adică 73,81% din totalul populației din județ. Județul Harghita are o populație de 325.127 locuitori, din care peste 56% în mediul rural. 276.038 sunt etnici maghiari, adică 84,61% din totalul populației. Județul Mureș este și cel mai mare, populația județului fiind de 580.672 locuitori, dintre care 48% în mediul rural. Aici trăiesc 228.275 de etnici maghiari, adică 39,26% din locuitori. Regiunea Mureș-Covasna-Harghita (Ținutul Secuiesc) este printre cele mai sărace regiuni ale României și ar ocupa penultima poziție în planul UDMR de reîmpărțire teritorială în 16 județe.

Și în perioada interbelică au existat încercări de reconfigurare a celor 71 de județe. Astfel, între 1929–1931, acestea au fost reorganizate în şapte directorate ministeriale, iar între 1938–1940 în zece ținuturi. Tot în aceeași perioadă, secuii erau prezenți pe teritoriul a patru județe (Ciuc, Mureș, Odorhei și Trei Scaune).

Dacă tot vorbesc despre această problemă a secuilor, pot vorbi și din punctul de vedere al experienței personale. Între 2002-2005 am avut acolo activități didactice. Cred că aceste tensiuni sunt exacerbate mai mult la nivel politic. La nivelul omului de rând, aceste probleme sunt mult mai atenuate, dovadă în acest sens fiind și căsătoriile mixte. Mulți dintre politicienii UDMR se preocupă mai mult de propriile interese decât de reprezentarea cetățenilor care i-au ales. Nici eu și nici colegii mei nu am simțit vreo ostilitate și toți studenții de origine maghiară sau secuiască știau limba română. Destui dintre ei erau conștienți de faptul că nu au nici o șansă în afara județului de origine, dacă nu cunosc și limba română. Iar cei care nu ies din satul lor nu au nevoie să știe limba română.

S–a mai încercat paralela cu situația Catalonia. Dar sunt mari diferențe. Prima este aceea că vorbim de una dintre cele mai dezvoltate regiuni ale Spaniei, iar a doua este că circa o treime din locuitorii provinciei au declarat că vorbesc numai catalana. În orice stat din Uniunea Europeană este obligatorie cunoașterea limbii oficiale.

Nu trebuie uitat faptul că mulți dintre liderii UDMR sunt ostili luptei împotriva corupției, la fel ca și liderii PSD și ALDE. Poate ar fi interesant de văzut legăturile de familie și de interese ale unor politicieni ai UDMR, inclusiv în perioada de până în 1989. În același timp, ar trebui să se gândească unele minți înfierbântate dacă Ținutul Secuiesc poate fi autonom și din punct de vedere financiar. E frumoasă autonomia pe banii guvernului român.

Scopul geopolitic al autonomiei Ținutului Secuiesc este același cu acela al unei enclave model rusesc. Rusia încearcă acest subterfugiu în lipsa unei minorități rusofone, ca în Moldova sau în Ucraina. Apelează la intermediarul Viktor Orbán, care îi controlează pe o parte dintre liderii UDMR. Primul ministru maghiar, la fel ca și Liviu Dragnea, înclină spre modelul Putin sau Erdoğan, fiind din ce în ce mai mult sateliții Rusiei. Ungaria are o imagine proastă atât în Uniunea Europeană, cât și în Statele Unite. Nu trebuie să ne mire în acest context dragostea subită a PSD pentru UDMR. Abordarea de către Rusia și Ungaria a „problemei secuiești“ este aceeași de o sută de ani. Oricum, Vladimir Putin vrea să aplice pentru România butada din epoca sovietică „două bărbi, o țăcălie și o mustață fumurie“. Dar, vorba românului, „Nu e prost cel care cere, e prost cel care dă“.







TAGS : tinutul secuiesc autonomie guvern maghiar unirea 1918 transilvania viktor orban ungaria


joi, 15 martie 2018

Incidente la meciul de baschet feminin dintre Sepsi Sfantu Gheorghe si Universitatea Cluj.






 pro memoria

 E o informație veche. O arhivez. Poate fi discutată mai ales pentru reacțiile stîrnite și bădărănia unor comentatori de îmbe seze. Dan C

Incidente la meciul de baschet feminin dintre Sepsi Sfantu Gheorghe si Universitatea Cluj. Dragan Petricevic:”Pentru mine exista un singur imn oficial in aceasta tara!”



Meciul contand pentru etapa a 17-a din cadrul Ligii Nationale de Baschet Feminin disputat ieri seara in deplasare de catre echipa Universitatii Cluj impotriva echipei Sepsi Sf Gheorghe a fost marcat de incidente. Inainte de inceperea partidei, dupa intonarea imnului de stat al Romaniei, organizatorii, alaturi de cei 1.500 de suporteri au trecut la ascultarea imnului Tinutului Secuiesc. Pentru ca sportivele clujence si-au continuat incalzirea la indemnul antrenorului Dragan Petricevic, pe intreaga desfasurare a partidei, au fost injurate si huiduite de cei prezenti in sala.  
In regulamentul Federatiei Romane de Bachet este prevazut ca inaintea desfasurarii partidelor oficiale sa fie intonat imnul de stat al Romaniei. Un lucru firesc si normal, dar in Secuime s-a incetatenit ca echipele venite in deplasare sa fie obligate sa stea in pozitie de drepti si sa asculte si imnul Tinutului Secuiesc. Dragan Petricevic, antrenorul Universitatii Cluj, a decis ca acest lucru nu este firesc si a dispus ca pe perioada in care era intonat imnul Tinutului Secuiesc fetele pe care le antreneaza sa isi continue incalzirea. Acest lucru a declansat o adevarata urgie de injuraturi si huiduieli la adresa echipei clujene din partea celor prezenti in sala sportirilor din Sf Gheorghe, manifestare total antisportiva care a tinut pe intreaga desfasurare a partidei. 
“La Sf. Gheorghe se pune un steag al Tinutului Secuiesc peste toata tribuna si suporterii au pretentia ca echipele care vin in deplasare sa stea in picioare asa cum au stat cand s-a intonat imnul Romaniei si sa asculte imnul Tinutului Secuiesc. Eu am hotarat ca fetele sa isi continue incalzirea dupa intonarea imnului Romaniei din doua motive principale. Unul este ca in regulamentul FRB se spune despre obligatia sportivilor si a antrenorilor de a asculta imnul Romaniei in pozitie de respect. Apoi pentru ca eu consider ca fetele pe care le antrenez nu sunt obligate sa stea in picioare inca 10 minute si sa asculte un imn care nu este oficial, care nu este de stat romanesc. Traiesc in Romania de 20 de ani, eu sange de roman nu am, dar jumatate din inima imi bate pentru Romania”, a declarat Dragan Petricevic. 

Dragan Petricevic considera ca gestul celor 1.500 de suporteri prezenti la meci a fost unul total lipsit de respect fata de ceea ce inseamna o competite sportiva si fata de jucatoarele de alte nationalitati care nu au inteles de ce a fost o atitudine atat de ostila.
“Inainte de orice nu vreau sa se interpreteze si sa se faca o totala diferenta cum am vazut eu aceasta situatie, intre sport si politica. Eu am fost foarte neplacut surprins pentru ca joc pentru prima data la Sf. Gheorghe si am auzit despre acesti suporteri ca isi incurajeaza echipa intr-un mod admirabil, ceea ce s-a si intamplat la meciul de ieri. Este un  public frumos, dar doar pentru echipa lor, sau doar pentru cei care accepta sa stea drepti si sa asculte in picioare imnul Tinutului Secuiesc, lucru cu care eu nu am fost de acord si am trimis echipa la incalzire imediat dupa intonarea imnului national al Romaniei. Traiesc in Romania de 20 de ani, sunt mandru de acest lucru, si consider ca exista doar un singur imn oficial pe care FRB ne impune sa il ascultam cu mare drag si cu respect, inainte de inceperea fiecarui meci. Orice altceva este dreptul echipei adverse, unui tinut, unei regiuni, insa nu ma pot obliga pe mine sa accept acest lucru. Ceea ce nu m-am asteptat a fost un cor de fluieraturi, huiduieli, injuraturi, incat intreaga echipa a fost total, total surprinsa, mai ales ca in lot avem si mai multe jucatoare straine care nu inteleg de ce se intampla acest lucru”, a declarat Dragan Petricevic.
Antrenorul bosniac a afirmat ca indiferent de ce imn ar fi fost intonat dupa cel al Romaniei fetele sale ar fi continuat incalzirea dinaintea partidei.
“Vreau sa subliniez, as fi procedat la fel daca s-ar fi intonat imnul Bosniei aici in Romania, eu fiind bosniac. Pentru ca acest lucru nu are de-a face cu sportul, nu mi se pare normal ca o echipa sa fie huiduita. Nu dau lectii suporterilor cum sa se comporte, dar la o manifestare sportiva, intr-o tara democratica, toleranta cum este Romania nu e normal sa se intample ca sportivele mele sa fie huiduite. Fetele de la Universitatea Cluj vor sta drepti numai ascultand imnul de stat al Romaniei si niciun alt imn, poate sa fie si sarbesc si bosniac, poate sa fie imnul casei mele din Sarajevo, nu conteaza. Exista un singur imn pentru mine si pentru echipa mea in aceasta tara. Eu personal am destui prieteni maghiari, sunt om care atunci cand merge la un restaurant primul lucru pe care il fac ma uit in meniu daca exista gulas. Am jucat la Targu Mures, unde o mare parte a suporterilor este de etnie maghiara, insa am fost mereu bine primit. Sa fie huiduita si injurata echipa inca de la incalzire doar pentru ca am hotarat, pe buna dreptate, sa nu stam in drepti ascultand imnul Tinutului Secuiesc ca si cum ar fi imnul de stat. Huiduielile si injuraturile nu le-am simtit ca ar fi vorba de simplul fapt pentru ca suntem adversari pe terenul sportiv, ci pentru ca nu am vrut stam in picioare si sa ascutam imnul Tinutului Secuiesc. Regret ca acest lucru se intampa pe terenurile de sport din Romania. Consider ca nicio echipa sportiva nu trebuie sa fie huiduita la fel cum nici Sepsi Sf. Gheorghe nu trebuie  sa fie injurata doar pentru ca provine dintr-un oras in care majoritatea cetatenilor sunt de etnie maghiara. Infrangerea noastra pe teren nu are nimic de-a face cu ceea ce s-a intamplat in tribune. Am jucat slab. Am dat de o echipa care in mod normal invinge la aceasta diferenta pe orice alta echipa care ajunge acolo. E net superioara in acest campionat si la aceeasi diferenta au pierdut si echipe mai bine clasate. ”, a afirmat Dragan Petricevic.
Liderul la zi al Ligii Nationale de Baschet Feminin, Sepsi Sfantu Gheorghe a castigat categoric meciului desfasurat marti seara in compania echipei Universitatea Cluj cu scorul de 93-57.

Comentarii

K

06.01.2016 13:31
Am trait in Sf. Gheorghe pana la varsta de 16 ani. IQ-ul mediu al locuitorilor majori - indiferent de etnie sau limba vorbita in dormitor - e subunitar... Caracalul traieste doar din legende, Sf. Gheorghe domina autoritar topul prostiei colective in plan comunitar la nivel national, cu sanse reale la medalii intr-o competitie mondiala cu alte enclave decerebrate gen Groapa Marianelor sau jungla tasmaniana.

Matyas

07.01.2016 05:11
Mai prosti ca si romani nu sunt pe pamant, si dragan sa facut roman borat! sa sugeti pula cu liviu!

Gelu Romanul

07.01.2016 10:49
Esti un mare idiot! Daca nu iti place la noi in ROMANIA intoarcete in stepele Siberiei de unde ati venit , acolo nu este nevoie sa aratati respect decit la capre. Traiasca ROMNIA MAREEEE! 

István

15.01.2016 15:16
Cand veti cara din Ardeal mai prostilor??? Nu-i de-ajuns ca ne-ati furat-o, mai aveti tupeul sa ne stabiliti ce si cum sa facem, la ce steag avem dreptul sa fluturam, ce imnuri avem dreptul sa cantam. Mai taceti din gura odata spurcatilor! FACEM CE VREM SI CAND VREM? Vedeti-va de treaba voastra si cei prosti si sovini sub pamant cu voi!

gicu

07.01.2016 11:47
Du-te-n plm in Ungaria atunci ca nu te tine nimeni cu forta aici. Pentru un cretin ca tine platesc eu taxe sa poti sa-ti faci scoala in limba materna. Scarba ce esi!

Marius

07.01.2016 14:07
Bozgor borat !!!

gigi pop

07.01.2016 15:24
Foarte urat,vedeti cum gandesc uni oameni de etnie maghiara care s-au nascut in Romania. Si in acelasi timp cum gandeste un om care sa nascut in Bosnia si locuieste in Romania de 20 de ani ? Vedeti ce inseamna sa faci sport ? Oameni de toate nationalitatile dati copii la sport, pentru ca sportul,miscarea te face frumos,destept,iti dezvolta gandirea si modul de a comunica cu cei din jurul tau.        Organele abilitate sunt obligate sa ia masuri urgente,nu putem tolera asemenea iesiri. DOMNULE  PETRICEVICI va felicit pentru cum ganditi si respectati legile tari in care va decfasurati activitatea, sa fiti sanatos.

de unu

07.01.2016 15:30
ce sariti ca niste cacareze??? noi romani suntem un neam lenes,fara respect,muritori de foame, ca si tovarasi de mai jos cei care nu vor sa recunoasca ce idioti suntem!

Tavi

07.01.2016 12:39
Demisia ! conduceri Federatiei Romane de Baschet. ! O Ancheta imediata a Ministerului Sporturilor etc.Neomologarea tuturor rezultatelor meciurilor ce au avut loc in sala din Sf. Gheorghe.Scoaterea din arbitraj a arbitrilor  care au permis desfasurarea meciului  si demisia imediata a Observatorului care a permis intonarea unui imn al unui ,,tinut,, care nu exista ! Nici o Echipa sa nu mai participe la nici un meci organizat de clubul din Sf. Gheorghe.Nici o televiziune sa NU mai transmita un meci al acestui club ! Ce cauta acesti indivizi in sport ? nu extremismului sovin in SPORT! Demisia Federatiei Romane de Baschet ! 

Cristi

06.01.2016 13:42
Bravo Dragan Petricevici esti un barbat adevarat !!!!!! RESPECT

dan

06.01.2016 13:51
Exemplara lectie de bun simt si patriotism, romanii pot invata de la acest bosniac. 

Alex

06.01.2016 14:00
Interesant articol... Stim ceva si de scor?

Mihai

07.01.2016 01:11
daca citesti articolul pana la final vezi si scorul

Radu

06.01.2016 14:34
Secuii aia sunt foarte sovini! Ar trebui pusi la punct!

Daniel

06.01.2016 15:03
M*** la toti ungurii din Romania !!!!!!

un ungur

06.01.2016 17:42
... si la mamitzica ta ...

Un roman

07.01.2016 12:52
Dar mamitzica ta și-a luat-o deja, ghetzyyyyyyyy!!

MMS

06.01.2016 18:08
N-am înţeles,ce incident a fost?Suporterii huiduie cum vor ei şi din respect faţă de secui,puteau să mai aştepte 3 minute cu antrenamentele.

Alfonso

07.01.2016 02:35
nu vri sa i-o tragi mai bine la carpa de ma-ta?

Leo

06.01.2016 15:03
Dl. Dragan Petricevic,Nu stiu de ce va deranjeaza imnul Tinutului Secuiesc si pun pariu ca nu cunoasteti istoria Romaniei sau a regiunii. Sunt din Cluj si tin cu U, dar astfel de provocari inutile nu au loc la noi in Transilvania.Dl.  Eugen Olariu,Nu vorbiti despre rezultat (Sepsi Sf. Gheorghe – Universitatea Cluj 93-57). Inteleg ca echipa din Sf. Gheorghe este o echipa foare buna si fiecare echipa ia bataie acolo, de acea va rog sa respectati macar un pic,  pentru ca ei ne reprezinta... da, reprezinta Romania in turneele internationale. 

DTDR

06.01.2016 16:39
Voi cunoasteti istoria locurilor numai de la venirea ungurilor. Va recomand s-o cititi si pe cea dinnaintea venirii ungurilor !!

Commando

07.01.2016 12:09
Bâsti p**** exista și istoria lăsată în urma de imperiul roman, păcat ca nici măcar o virgula despre "romani"...

Steve

07.01.2016 12:51
Da, se stie foarte multe si despre istoria SUA din vremurile precolumbiene. Mai important: asta influenteaza foarte mult si prezentul....

old

06.01.2016 16:41
@LEO  Nu ai inteles nimic din ce a zis Dragan, ca sa intelegi si tu la inceputul jocului se intoneaza imnul de stat al Romaniei pe care il asculti cu respect, in Romania  sau in alt stat al lumi nu exista decit un singur imn al staului respectiv care se asculta cu respect in ocaziile impuse.Restul sunt asa zise imnuri (imnuri de lupta, imnul uniu club, imnul religios...etc) pe care cei din secuime sau de aiurea nu au decit sa le cinte dar fara sa oblige pe cineva sa le asculte in pozitie de drepti.

Béla

06.01.2016 20:45
Nu esti obligat sa asculti un imn, ci il asculti din respect. Daca nu respecti un lucru ce este important pentru altii sa te astepti sa fi huiduit. Antrenor de cacat, javra de om.

Marius

07.01.2016 14:27
Gunoaie ce sunteti ! Mars in ungaria ... Ne-am saturat de voi !!!

Béla

06.01.2016 20:47
Nu esti obligat sa asculti un imn, ci il asculti din respect. Daca nu respecti un lucru ce este important pentru altii sa te astepti sa fi huiduit. Antrenor de cacat, javra de om.

Old

07.01.2016 11:10
Antrenorul a respectat legea. Despre asa zisa respectare prin asta intelegind luarea pozitiei de drepti la auzul unui imn de grupare e o prostie si o cerere provocatoare
Ce ar fi sa se stea drepti la fiecare imn al fiecarui club sportov cintat de suporteri aversarilor, e o cerere absurda. Cit despre aprecierile si injuria adusa antrenorului spune tot despre tine BELA

Bogdan

06.01.2016 17:13
Leo, ai dreptate. Asemenea provocari nu au loc la noi in Transilvania, motiv pentru care cei din Sf. Gheorghe ar fi bine sa inceteze sa le mai faca. Si da, iti dau dreptate si in ce priveste reprezentativitatea pe plan international a Romaniei de catre echipa din Sf. Gheorghe. Intradevar, aceasta echipa reprezinta Romania si nu tinutul secuiesc! Acest tinut secuiesc nu are statut administrativ oficial. Statutul acestei zone se afla strict in mintea bolnava a unor etnici din zona pe care ii invitam politicao sa se duca dracului in tara care le place lor, daca aici nu sunt multumiti.

Vrâncean Mirela

06.01.2016 17:37
Draga Leo, echipa de baschet din Sfântu Gheorghe are în componenta sa și românce și oricum județul Covasna este în România. Ce legătură are faptul ca sunt foarte bune cu legile oricărei tari din lumea asta?

miercuri, 14 martie 2018

Date privitoare Ia răpirea pămînturiloriobăgeşti din Transilvania pe moşiile familiei Banfi de Gheza Kovach


Date privitoare Ia răpirea pămînturiloriobăgeşti din Transilvania pe moşiile familiei Banfi
de Gheza Kovach 

La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi la începutul celui de al XlX-lea, în agricultura Transilvaniei s-au produs mari schimbări. în primul iînd a crescut în mod considerabil numărul jelerilor şi s-au fărâmiţat in mod simţitor sesiile iobăgeşti, ceea ce a dus la înrăutăţirea soartei iobagilor. Totodată s-au produs anumite schimbări în vechile raporturi dintre iobagi şi stăpînii lor de pământ. Tendinţa nobilimii de a mări cit mai mult pres­ taţiile iobăgeşti este legată strâns şi de schimbările survenite in sistemul de cultivare a pământurilor '.
Apariţia noilor relaţii de producţie în sistemul agriculturii feudale a dus la intensificarea exploatării iobagilor şi ca urmare la ascuţirea contra­ dicţiilor de clasă. Aceste contradicţii au cauzat de multe ori ciocniri sînge-roase intre iobagi şi domnii de pămînt, dlnd naştere unei atmosfere pline de încordare, care a cuprins întreaga nobilime. Groaza reînvierii „lumii lui Horia" a tăcut ca nobilimea s'a-şi intensifice abuzurile, care au pro­ vocat numeroase răscoale iobăgeşti cu caracter iocal. Ardealul, dar mai ales regiunile situate dealungul Grisului şi din Partium 2, erau pline cu iobagi fug ţi. Vestitele răscoale din comitatul Zemplen (R. P. Cehoslovacă), precum şi iobagii fugiţi din acest comitat au ajuns şi în aceste părţi. După înăbuşirea răscoalei ţărăneşti din Slovacia din anul 1831, sate întregi s-au refugiat în Transilvania, unde au întemeiat la poalele Munţilor de Aramă din comitatul Crasna, comunele Valea Tirnei şi Valea Ungurului 3. Mai tirziu din rândurile acestor ţărani s-au recrutat rezervele de imuneă în ex­ ploatările forestiere de 'pe domeniile familiei Bânîi 4.
i In legătură coi formarea capitalismului în agricultură în Transilvania precum şi în Banat, Crişana şi Maramureş, vezi următoarele opere: Acsădy Ignâcz, A magyar jobbâbysâg tortenete. Bp. 1945, 431—459. Szabâ Istvân, Tanulmânyok a magyar pa-rasztsâg tortenetebol. Bp. 1948, 313—33S.Em.ber Gyozo, Magyarvparasztmozga-lmak 1848-ban. (Forradalom es szabadsegharc. Szikra. Bp. 1948, 189—265). Pach Zsigtnand Pal, Az eredeli tokeîelhalmozodâs Magyarorszâgon. Bp. 1952.
  1. Comitatele medievale Crasna şi Solnooul de Mijloc.
  2. Petri Mor, Szilâgy vârmagye monogrâfiâja, I, 158.
* Jako Sigismund, Istoricul manufacturilor de potasă din Vadea Ungurului şi Cilin. Studii şi Cercetări, Gluj, 1953.
79
Mişcări iobăgeşti mai mărunte şi de amploare mai mică au izbucnit pretutindeni în Transilvania. In unele părţi aceste mişcări s-au transfor­ mat adesea în răscoale deschise, a căror înăbuşire a necesitat intervenţia autorităţilor şi a forţei armate. Astfel de mişcări s-au produs şi pe mo­ şiile din Transilvania ale familiilor Bânîii şi Mikd 5.
Cauzele directe care au dat naştere acestor mişcări iobăgeşti, trebuese căutate în primul rând în lipsa de reglementare a raporturilor urbariale din Transilvania. Este lucru îndeobşte cunoscut, că în Transilvania domina modul de praducţie feudal. Lucrarea pământului se întemeia în cea mai mare parte pe munca iobăgească, derivată din obligaţiunile iobăgeşti. Pă­ mânturile aflate în hotarele satelor erau cultivate exclusiv de iobagi, şi mare parte din aceste hotare zăceau în pârloagă. Pământurile alodiale de fapt aveau o întindere restrânsă. Cu toate că aceste terenuri necultivate, aflate in afara gospodăriilor iobăgeşti, aparţineau de drept domeniului alodial, de fapt ele nu făceau parte din gospodăria lui. Aceste terenuri necultivate nu puteau ii legate de gospodăria moşierului nici din cauza raporturilor de muncă, care erau în vigoare. Dacă acest lucru a fost po­ sibil, în acest caz proprietarul feudal s-a străduit să transforme aceste tere­ nuri în sesii iobăgeşti, sau să le arendeze prin contract iobagilor. Ca ur­ mare, în secolele XVII şi XVIII a crescut mult numărul sesiilor noi (,,niova sessio") 6. Potrivit raporturilor de drept şi sesiile iobăgeşti rămase fără stăpîn, în cazul că nu s-ar fi aflat iobagi care să se aşeze pe ele, erau date în arenda iobagilor 7.
De asemenea nici imărimea sesiilor iobăgeşti nu era reglementată, ast­ fel încît nu ne putem face decât o ideie aproximativă despre mărimea aces­ tora, împărţirea în sesii a terenurilor arabile se mai poate controla încă într-o oarecare măsură, în schimb apartenenţele exterioare : păşunile, ti­ netele, pădurile, din cauză că hotarele nu erau delimitate, iar raporturile urbariale rămaseră nereglementate, sînt cu totul incontrolahile. O confuzie asemănătoare caracterizează şi obligaţiunile iobăgeşti. Pentru stabilirea acestora n-u existat un regulament urbarial cu caracter general. Diferi­ tele prevederi cuprinse în urbariile locale, care diferă unele de altele, con­ ţin totuşi o notă comună : străduesc la exploatarea maximă a iobagilor. Deoarece însă autorităţile conducătoare n-au luat măsuri radicale pentru reglementarea raporturilor urbariale, iobagii au fost expuşi bunului plac al stăpânilor lor. Aceasta explică, de ce soarta iobăgimii transilvane a fost mai grea decît a celei din ţările române, sau chiar din Ungaria. In gene­ ral impozitele în Transilvania la începutul secolului al XlX-lea sînt mult mai ridicate, încasarea dijmei mult mai anevoioasă decît în Ungaria ; în-sfirşit în Ungaria prestaţiunile iobăgeşti erau reglementate prin urbarii, în timp ce în Transilvania această reglementare lipsea. Astfel de exemplu, urbanul Măriei Terezia prescria pentru iobagul din Ungaria anual 52 zile roboată cu vitele, pentru jelerul cu casă 18 zile, iar pentru jelerul fără casă 12 zile robotă ou braţele. In Banat zilele de robotă erau şi mai puţine, întrucât jelerul ou casă era obligat anual numai, la 8 zile, iar cel fără casă, la 6 zile. Faţă de acestea, în Transilvania robota In vigoare era peste
  1. Materia] sub cercetare şi prelucrare. Arhiva Academiei, filiala Cluj.
  2. Sesiile iobăgeşti din Transilvania erau de două feluri: „antiqu-a sessio", din aşezările vechi, dinaintea (secolului al XVTI-lea, „nova sessio" — din aşezările iobă­ geşti colonizate în cursul secolelor XVII—XVIII-lea, în hotarele comune.
7 Szabo Istvân, op. cit, 322.
80
măsură de mare. Astfel, intre altele, în anul 1747 rescriptul Măriei Terezia caută să uşureze robota iobăgească, care devenise de nesuportat. Potrivit vechilor obligaţii, robota a fost pentru iobagi de 4 zile la săptămână, iar pentru jeteri 3 zile robotă cu vitele sau cu braţele, după cum le pre­ tindea domnul de pămînt. Măria Terezia a modificat aceste obligaţii, pre­ scriind pentru iobag 4 zile pe săptămână de muncă cu braţele sau 3 zile roboată cu vitele, pentru jelerii cu casă 2 zile, iar pentru cei fără casă o zi de robotă ou braţele. Aceste obligaţii au şi rămas în vigoare cu mici deoslbiri, ipînă în 1848 '8. Robotele erau executate fără mila, de multe ori tocmai în toiul muncilor sezoniere şi ca urmare, de cefe mai multe ori iobagul era .nevoit să-şi lase muncile sale, seceratul, adunatul grâului copt sau finul cosit pe cîmp, pradă ploilor, numai ca să poată satisface robo­ tele cerute de domnul de pămînt şi dregătorii acestuia.
Hotarele comunelor se delimitau în împrejurări deosebit de încurcate şi primitive. Pînă la sfârşitul secolului al XVIII-lea era preponderentă în Transilvania folosirea sistemului de asolament bienal in cultura pămîn-tului. Abia în anii din urmă ,ai domniei Măriei Terezia s-au luat măsuri radicale pentru trecerea la sistemul agriculturii cu asola-ment trienal 9.
Pământurile erau necomasate. Micile ogoare, sfâşiate, în nenumărate ffşii se înşiruiau în dezordine, unele, lângă altele. Bucăţile de pămînt ale .aceleiaşi gospodării iobăgeşti, rupte în mai multe bucăţi, erau aşezate la mare distanţă unele de altele, iar lângă iîşiile de pământ ale iobagilor, se interpunea — sporind şi mai mult dezordinea, — .clîte o fâşie din moşia domnului de pămînt, cîte o proprietate bisericească sau eventual parcela vreunui mic nobil. Confuzia era sporită şi prin. nereglementarea păşunii, Tinetelor şi a gospodăririi pădurilor.
Dar cel mai mare dezavantaj al nereglamentării raporturilor urbariale provenea din faptul, că separarea proprietăţilor alodi'ale de cele iobăgeşti nu s-a făcut în cele mai multe locuri pînă în 1848. Acolo unde dezvol­ tarea gospodăririi particulare a feudalului a impus mai de vreme coma­ sarea alodiului şi separarea lui de proprietăţile iobăgeşti, această separare a fost lăsată ou totul în sarcina feudalului, în detrimentul iobagului caro n-avea nici măcar unde ,să se pllngă împotriva nedreptăţii care i s-a făcut, pentrucă toate forurile oficiale reprezentau in ultima analiză, chiar pa stăpînul său de pămînt.
In comitatele unde s-a introdus urbariul Măriei Terezia (ţinutul Cri-şurilor şi Banatul) împrejurările erau întrucâtva deosebite de restul Tram isilvaniei. Dispoziţiile urbariale ale Măriei Terezia deşi îşi păstraseră ca­ racterul conservativ, servind în primul rînd interesele feudalului, totuşi prin faptul că ele căutau să scoată pe iobag de sub completa subordonare faţă de nobilul stăpîn de pămînt, în scopul de a-i face pe iobagi solvabili intereselor curţii din Viena, aceste măsuri conţineau şi un element pozi­ tiv: anume, încercarea de a ridica' un zăgaz în calea samavolniciilor feu-, duhilui şi a răpirilor de pămînt. In Ardealul propriu zis, încercările de ra­ ţionalizare a marii proprietăţi ,au apărut mai târziu, tocmai în urma politicii economice exploatatoare a curţii imperiale. Astfel, din cauza întârzierii reglementării urbariale, procesul răpirilor în serie a pământurilor iobăgeşti a. început de fapt abia după ce s-au adus unele măsuri io această privinţă.
  1. Acsâdy. Ignăcz, op. ct 398.
  2. Idem 400—404.
Studii şi articole de Istorie 81
Lipsa reglementării urbariale o resimţea şi curtea imperială. Tocmai de aceea încă din 1764, apoi in 1769, se încearcă să se aducă unele măsuri de reglementare a raporturilor dintre feudali şi iobagi. Astfel, in 1769 Marfa ierezia sindrumează scanul gubernial al Transilvaniei să pregătească un proiect de urbariu. Lucrările acestui proiect au durat pînă in 1776, dar sifci atunci urbariul înaintat Curţii spre aprobare nu s-a dovedit aplicabil. Ca urmare, reglementarea raporturilor urbariale a fost din nou amânată, şi nu s-a mai vorbit despre aceasta pină in 1819. Atunri s-a format aşa numita „Comisie Czyrâki", sub conducerea delegatului imperial Anton Czyrăki, care ar fi avut ca sarcină studierea raporturilor existente între feudali şi iobagi, şi pe baza acestora, pregătirea urbanului. Dar şi de data aceasta întreaga muncă a comisiei s-a dovedit infructuoasă, deoarece abia acum a ieşit la iveală cu adevărat situaţia încurcată, greutăţile pe care le avea de întâmpinat. In multe locuri comisia n-a putut stabili nici măcar mărimea proprietăţilor iobăgeşti. Pe lingă aceasta nobilii stăpâni de pă-mînt s-au străduit să facă presiuni asupra iobagilor să dea declaraţi! false, necorespunzătoare cu realitatea, căutînd să inducă în eroare iobă-gimea în ceea ce priveşte scopurile comisiei 10. După eşuarea lucrărilor comisiei Czyrâki problema reglementării oficiale a raporturilor iobăgeşti nu s-a mai pus pină în primii ani ai deceniului al 4-lea din secolul al XlX-lea.
Relaţiile feudale zugrăvite mai sus erau depăşite şi nu mai corespun­ deau necesităţilor schimbului de mărfuri în plină dezvoltare. Dimensiu­ nile gospodăriilor feudale iobăgeşti de tip vechi sau ale a'fodiilor mici s-au dovedit prea strimte. Micile alodii feudale îmbucătăţite n-au putut asigura nici chiar prin sporirea obligaţiilor iobăgeşti acel venit, pe care în noile împrejurări de circulaţie a mărfurilor, se bazau marile proprietăţi. Aceasta este explicaţia faptului, că incepind cu ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, Încercările de reglementare şi raţionalizare a proprietăţii feudale devin tot mai dese. Un exemplu elocvent vedem in cazul moşiilor familiei Bânfi, care ilustrează din plin încercările făcute in vederea orga­ nizării gospodăriilor particulare, raţionalizate.
încercările familiei Bării .pot fi socotite fără îndoială o pildă a stră­ duinţelor similare ale moşierilor in această privinţă, iar studierea în acest sens a dezvoltării agriculturii ar face mai bogat tabloul economic şi so­ cial al Transilvaniei de la sfîrşitul secolului al XVîII-lea şi începutul ce­ lui de al XlX-lea. Cu toate că studierea raporturilor existente pe o singură proprietate feudală nu este deloc suficientă pentru a trage concluzii ge­ nerale, totuşi cunoaşterea evenimentelor desfăşurate pe aceste moşii, in raport cu starea generală economică a Transilvaniei, ne permit să ducem cu un pas înainte înţelegerea acestei probleme.
Materialul documentar de scrisori, aflător în arhiva Filialei din Cluj a Academiei R.P.R. este foarte variat şi de o valoare deosebită. Partea cea.mai importantă a acestui bogat material se află cuprinsă in asa-numila „Arhivă de scrisori prezidiaie" ", oare dă o oglindă vie a acelui proces
io In general nobilimea bogată a primit cu duşmănie lucrările Comisiei. Datele Familiei Bânfi ne dovedesc că prin urgentarea „hotărnicirilor" a încercat să preîn-tîmpine pe urbariul regal (prot. fam. 1821, punctul 121). — Alte date despre tendin­ ţele nobililor de a duce pe iobagi în eroare în legătură cu scopurile comisiei. — Scri­ soarea ispravnicului Francisc Endes din Huedin, data 8.1.1824, Arh. Prez. Scrisori.
li Arh. Prez. Scrisori şi protocoale de la 17.11.1796.
82
respingător, în urma căruia, in vederea lărgirii şi raţionalizării gospodă­ riei alodiale, familia Bârfi a retras treptat cea mai mare parte a dreptu­ rilor deţinute de iobagi încă din cele mai vechi timpuri.- Din materialul de scrisori aflător în arhiva familiei Bârfi reiese cu o rară bogăţie varie­ tatea raporturilor marilor proprietăţi din Transilvania faţă de iobăgimea ardeleană de atunci. In cazul moşiilor Bârfi nu este vorba numai de lupta dusă de o singură comunitate iobăgească împotriva feudalului său, ci de reorganizarea unui latifundia întins peste două comitate. Pe lingă aceasta intre alodiiîe familiei Bârfi şi satele iobăgeşti se găseau şi unii proprie­ tari mai mici, precum şi comune de nobili, ceea ce a făcut ca procesul alodizării să fie şi mai anevoios.
Proprietăţile comune ale familiei Bârfi se întindeau de la Cluj spre apus, precum şi în comitatele Crasna şi Solnocul de Mijloc. Teritoriul extrem de întins, de la Huedin spre nord-vest de-a lungul Munţilor Me-seşului şi Munţilor de Aramă, in afară de unele părţi aflătoare în proprietatea unor mici nobili sau alţi aristocraţi —, era în proprietatea familiei Bârfi. în decursul veacurilor domeniul Bârfi, în urma diferitelor înrudiri şi moşteniri, s-a divizat într-un mod foarte complicat intre ramu­ rile principale şi secundare ale familiei12. Aceasta este încă o dovadă, că pînă la sfârşitul secolului al XVIII-lea proprietatea Bârfi — una din lati­ fundiile feudale cele mai mari — considera proprietăţile iobăgeşti drept stâlpul de bază al agriculturi. Ceea ce a îngreunat şi mai mult alodizarea a fost faptul că nici satele, nici pădurile, sau păşunile, nici loturile pustii sau alte teritorii rămase în paragină n-uu fost împărţite sistematic între diferitele ramuri ale familiei Bârfi. Obiectul împărţirii i-uu format numai gospodăriile iobăgeşti şi unele alodii cultivate, dar şi acestea se găseau risipite in cea mai mare dezordine. Raportul dintre iobagi şi feudalii lor, împărţirea pământurilor sau cultivarea acestora, nu era reglementată prin-tr-iun urbanii unitar şi oficial, şi nimeni n-a tulburat obiceiul pămîntukii, dezvoltat în decursul veacurilor. Apartenenţele exterioare dependente de gospodăriile iobăgeşti (păşuni, fineţe, păduri si altele) n-au fost desfăcuta din hotarele comunelor, ele rămlnînd în folosinţa comună a feudalului şi iobagului. Fîneţele de munte, pustiile care nu se cultivau — ca de exem­ plu terenul numit „Hadmezo" t3, de care va fi vorba în cele ce urmează — ea întindere de curătură liberă a stat la dispoziţia iobagilor. Gospodă­ rire alodială teudală a fost numai în oîteva comune mai mari (Huedin, Nuşfalău, Şimleu! Silvaniei). Aici erau curţile feudale, aici curgeau dij­ mele şi muncile iobăgeşti, de acestea erau legate toate întinderile de ară­ turi, fineţe lucrate cu muncă de robotă. Şi fiindcă în astfel de împrejurări abia poate îi vorba de o producţie de marfă mai importantă, rolul gospo­ dăriei particulare a feudalului consta mai ales în acoperirea nevoilor lo­ cale, astfel că schimbul de mărfuri nu s-a putut dezvolta decît în mă­ sura necesităţilor locale. Deşi producţia de schimb îşi păstra încă ritmul său încetinit, totuşi pe la sîîrşitul secolului al XVIII-lea se pot observa semnele unea producţii de schimb mai accentuate. Pentru a se putea men­ ţine, marii proprietari au fost nevoiţi să treacă de la sistemul de gospo­ dărie iobăgească extensivă la o gospodărie alodială intensivă, ccmcentrată.
i2 Două linii principale şi mai multe ramuri pe fiecare linie. Vezi Arh. Prez. Hot., din 17.11.1796.
U3 Partea de hotar pustiu, situată între comunale Crasna şi Nuşfalău. Denumire astăzi dispărută.
83
care să poată satisface schimbul de mărfuri în creştere. Atîta timp însă ot proprietăţile . alodiale se întindeau risipite printre pământurile iobă­ geşti, raţionalizarea nu s-a putut înfăptui. Cauza pentru care s-a pus accentul pe alodizarea pământului se datoreşte faptului că prestaţiunile iobăgeşti ou mai puteau acoperi setea crescândă de venituri a nobilimii. Pe moşiile familiei Banii aceste semne se arată pe la sfârşitul secolului alXVIIl-lea. Atunci începe să se pună accent pe alodizarea pământurilor, care vor forma principala sursă de venituri a acestei familii. Cultivarea întinderilor alodiale.se întemeia însă tot pe munca iobăgeaseă de robotă, care prin natura ei trebuia mai de vreme sau mai târziu să devină o pie^ dică pe care o luase noua formă de lucrare a pământului. Totuşi în această fază a ârtoeputului robota a satisfăcut nevoia de braţe de muncă'pe care o cerea lucrarea alodiu'lui. Altele erau însă împrejurările în momentul în care s-a pus problema creşterii rapide a terenurilor .particulare ale feu­ dalului. Alodiul cultivat necesita mai multe braţe de muncă, de care insă familia Bârtfi nu dispunea. Ca urmare, obligatiile.de robotă,ale iobagilor au. fost sporite şi reglementate şi executarea lor era urmărită fără milă. Deoarece Insă terenurile alipite gospodăriei particulare a feudalului nece­ sitau noi investiţii băneşti, feudalul neavînd de unde procura'banii nece­ sari a început să stoarcă şi mai mult punga iobagului, prin aplicarea dife­ ritelor taxe, amenzi.etc14.
Creşterea aloidiului pe proprietăţile familiei Bârifi nu s-au lovit prea mult de .greutăţile începutului. Terenurile aflate în paragină în hotarele comunelor erau multe şi nimeni nu împiedica trecerea acestora în cadrul pământurilor alodiale. Cei care au avut de suferit mai mult în urma acestui proces au fost iobagii, întrucât prin anexarea acestor terenuri, populaţia în creştere a satelor -a fost în bună. parte înlăturată de la posibilitatea -achiziţionării unor noi pământuri prin desţeleniri. .
Domnii de pământ însă nu ş-au mulţumit cu atâta. Acapararea de noi terenuri n-a putut fi împiedicată nici în teritoriile care cad în afara gra­ niţelor Transilvaniei propriu-zise, în ţinuturile unde se aplicase regula­ mentul urbarial al Măriei Terezia, prin care s-a încercat să se fixeze hotarele pământurilor iobăgeşti şi să se împiedice continua lărgire a alo-diilor. Mai mult, cercetările istoricilor din Ungaria dovedesc, că gospodă­ riile alodiale ale feudalilor au început acolo să ia o dezvoltare şi nul mare tocmai în urma punerii îm vigoare a urbariului Măriei Terezia. Ca urmare, nobilii nu numai că au luat pământurile necuprinse în urbani, -aflate în hotarele comunelor, ci şi curaturile, defrişările acestora. Uneori au fost reduse chiar şi o parte, -a proprietăţilor iobăgeşti15. Şi dacă aca­ pararea acestor pământuri a avut lot în teritoriile aflate dincolo de hotarele Transilvaniei — în ciuda tuturor articolelor reglementării arbariale — cu atât mai mult acest proces -nu va cunoaşte nicio limită în Transilvania, unde reglementarea urbarială a rămas pînă la sfârşit numai plănuită. Deoarece stabilirea mărimii proprietăţilor coloniale şi alodiale nu s-a putut face nici în dietele din 1791 şi 1810, nici în urma activităţii Comisiei Czyrâki
i* Date similara: Oţetea, Constrîn-gerea ex-tmecanomieă a olăcaşilor. Studii şi referate privind istoria României, 1954, Ed. Aoa.d. 1055—1077.
15 Vezi P. Zsigaiion-d Păi, Â tokes te.nm.eles fettâtelei a roaigyar rnazogaz-dasegban 1848, alott. Târs. Szemle. Bp. 1948.11.117.
S. Sândor Pâl, Az agrârkendes 1848 elott. Târs. Szemile. Bp. 1948.1. 14—15.
Szabo Istvân, op cit. 324. . .
84
din 1819—1820, iobăgimea a fost expusă bunului plac al nobililor stăpîni pe ■ pământ, în cazul nostru al familiei Bânfi, ai cărei membri de altfel ocupau funcţii din cele mai importante în administraţia publică a Transil­ vaniei 16.
Schimbarea raporturilor mai vechi de proprietate ale iobăgimii ţine
pas cu marile transformări survenite în vechea agricultură damdnială, cu
caracter feudal, fapt ce se observă pe l'a sfârşitul secolului al XVUI-lea, şi
pe moşiile familiei Bârfi. Cuceririle capitaliste în agricultură, în cazul do­
meniilor familiei Bârfi au fost precedate de reorganizarea temeinică a
gospodăriei feudale. Primul pas în această reorganizare a constat. în deli­
mitarea hotarelor. Văzînd dezavantajele care decurg din lipsa de hotăr­
nicire a pământurilor, precum şi dezavantajele provenite din sistemul gos­
podăririi iobăgeşti de pînă atunci, membrii familiei Bârfi aiu hotărât să
aducă în această privinţă unele modificări. Irfcă de pe la mijloCulsecoluliii
al XVIII-lea s-a făcut o încercare pentru delimitarea hotarelor unor co­
mune aflătoare pe acest domeniu
17. Din cauza raporturilor juridice extrem
de încurcate, precum şi din cauza hotarelor nemăsurate pînă atunci,
această încercare,' lovîndu-se de greutăţi de hetreicut, n-a dus la nieiun
rezultat. Delimitarea unor astfel de suprafeţe mai restrânse în cazul fami­
liei Bânfi a rămas o simplă' încercare ; ea n-a însemnat decât un vag în­
ceput al procesului'de raţionalizare, oare se va desfăşura în toată am­
ploarea abia mai tîrziu. Cotitura radicală s-a întlîmpliat în 1796, cînd în
februarie din acel an, reprezentanţii diferitelor ramuri principale şi secun­
dare ale familiei au ţinut o consfătuire familială la Cluj. Cu acest prilef
s-au adus numeroase hotărâri, care au puls bazele unei noi organizări a
gospodăriilor particulare, feudale, făoîndu-le astfel mai rentabile, şi au ri­
dicat problema separării acestora de pământurile urbariale. Membrii fa­
miliei n-au înlăturat ideea colaborării pe mai departe, cu scopul de a-şl
apăra interesele lor comune. In această privinţă au hotărât următoarele::
. 1, Ţinerea anuală a adunărilor familiare comune,, cu prilejul cărora
să fie discutate în comun problemele contradictorii, ce s-ar fi ivit între
timp. _ ' ,
., ,:'..''■;,
  1. Instituirea unei case comune pentru acoperirea cheltuielilor, legate de hotărnicirea pământurilor şi de sporirea terenurilor alodiale.
  2. Instituirea unei comisii de arbitraj familiar pentru aplanarea pe cale paşnică a diferendelor ivite intre diferitele ramuri ale familiei, pre­ cum şi pentru alcătuirea regulamentelor necesare componenţei, şi funcţio­ nării comisiei de arbitraj, care urma să se formeze în astfel de împre­ jurări.
  3. Instituirea unei arhive conduse -de un arhivar plătit în comun, arhivă in care să se păstreze actele şi corespondenţele familiare.
Cu acest prilej se înlătura ideea administrării comune a întregului domeniul Bârfi şi se lua hotărârea „împărţirii hotarului", a cărei realizare-a durat însă mai multe decenii. In baza aceistei hotărâri s-a stabilit îm­ părţirea tuturor teritoriilor comune, precum şi separarea definitivă a pro-
16 Contele Gheorghe Bânfi, guvernatorul Transilvaniei la începutul secolului1 XlX-leia. Familia Bânfi deţinătorul postului de „f&iapân" în comitatul Crasna.
ir Se pare că proporţionarea hotarelor din sec. XVTII-lea a servit numai o mai justă proporţionare a veniturilor. Împărţirea se făcea numai pe baza sesiilor vechi. De la 1796 împărţirea hotarelor se făcea în general în proporţia liniilor şi ramurilor familiei. Vezi scrisoarea lui Kovâcs Ştefan din Zăuan la 18.1.1830. Arh. Prez., Scrisori.
85
prietăţilor alodiale ,de cele ioibăgeşti. Referitor ta această problemă punc­ tul JO al hotărârii familiale conţine următoarele:
„Deoarece factorul principal al divergenţelor se constituie proprieta­ tea famil.ară comună, şi veniturile acesteia, care precum arată experienţa sînt toarte rău administrate, se hotărăşte executarea împărţirii acestora fără amânare şi fără nicio schimbare, în afară de cazul cind ar interveni unele rectificări sau noi împărţiri, pe care această înţelegere a noastră nu le exclude, ci le lasă în seama îndreptărilor bazate pe înţelegerea din­ tre rudenii, sau pr.n lege. în felul acesta averile care sânt comune Întregii familii urmează să se împartă in proporţii adecvate, egale între ele, aşa cum se obişnuieşte cu veniturile comune liniilor particulare. Dintre aces» tea, îndeosebi acelea din urmă, adică moşiile comune liniilor particulare ale familiei, aflătoare în locurile unde în afară de membrii familiei nu sînt streini care să posede pământ, pentru a se uşura integrarea acestor moşii in moşiile întregii iamilii, se Însărcinează din partea celor doi Gheor-ghe Bâniîi şi din partea lui Ladisîau şi Paul Bânîi, inginerul Keval, iar a capite se încredinţează Ladisîau Bânîi, ca împreună cu oamenii trimişi de celelalte ramuri înrudite să înceapă de îndată de la 1 mai a. c. împărţirea moşiilor. Pentru ca aceste împărţiri să fie cit mai bine făcute şi să se des­ făşoare cit se poate mai repede, s-au luat următoarele hotărâri:
în primul rînd să se facă două părţi egale între ele, oare după ca vor îi trase k sorţi, să se împartă iarăşi in atitea loturi, câte ramuri se află în linia familiară .respectivă 18. avîiidu-se pe cit posibil o grijă de­ osebită, ca aceste loturi să nu fie fărimiţate prea mult.
Satele şi locurile aflătoare in munţii numiţi „Zenteîke", unde locui­ torii se află in grupuri mai compacte, acestea să rămină în vechea lor stare în cadrul moşiilor mai apropiate. Pentru acestea să se traseze ho­ tare potrivite, dar numai în cazul cind se aîlă aşezate pe un loc care a mai fost împărţit odată între cele două linii principale ale familiei şi nu este comun întregii iamilii.
Locuitorii aşezaţi ici-colo pe moşiile alodiale să nu fie luaţi în nicio consideraţie, ci simplu, fără vreo bonificaţie sau alte considerente, să aparţie ac ăluia, în mina căruia va cădea lotul pe care aceştia se află aşe­ zaţi. La fel şi morile de făină sau joagărele alodiale şi colonicafe sa apar­ ţină aceluia, în lotul căruia vor cădea, ptătindu-se insă proprietarului ac­ tual toate cheltuielile pe care ,le avusese cu ele, potrivit aprecierilor ce se vor face" 19.
Aceste hotărâri dovedesc, că prima condiţie a lărgirii şi raţionalizării gospodăriei alodiale a fost separarea completă a proprietăţilor iobăgeşti de cele feudale. Acest proces însă n-a fost uşor de executat. Lipsa totală a delimitării hotarelor, in cele mai muilte locuri, dar mai ales a hotarelor comunelor mari sau a hotarelor oraşelor de oîmpie (tîrgurilor), a încurcat în asa măsură problema, incit au îost necesare mai multe decenii pentru rezolvarea ei. Pe lingă cheltuielile de măsurătoare, o piedică serioasă în­ tâmpinau în legătură cu greutăţile ce le aveau, pentru a le face produc­ tive, în al doilea rind măsurarea şi împărţirea arbitrară a hotarelor comu­ nale a suscitat lăcomia membrilor îamiliei Banii, care se străduiau să
18 „Elsonek tsinâltzasaa.tiak egyenlo ket nyilak, melyek kihuziattiatvâin ezek meginî
osziatassanak asszerint annyi nyilakra ahâny âg vagyon egy kulSnos Lineâban...".
Arh. prez,, val. I, prat 17.11.1796.
19 Arh. Prez. Prat. 1. Hat. din 17.11.1796.
86
pună mcna pe pământurile cele mai bune în dauna ţăranilor, lov»ndu-se insă ki caţaul acesta de împotrivirea violentă a iobăgimii. în fine, diferen­ dele ivite între unii membri ai familiei au contribuit de asemenea la întir-zierea executării lucrărilor de hotărnicire. Frustarea şi îngrădirea dreptu­ rilor ramurilor mai sărăcite ale familiei sau ale micilor nobili imprăştiaţi în diferite părţi, a agravat şi mai mult situaţia', aducind într-o stare de fier­ bere întreaga ţărămme a comitatelor Crasna şi Cluj.
Această situaţie o lămureşte faptul, că unele lucrări de împărţirea hotarului, începute ou mult înainte de 1796, ancă nici după o jumătate de secol n-au putut fi terminate. Astfel s-a întâmplat de pildă cu hotarul comunei Garastelec (comitatul Crasna) şi eu împărţirea unei puste nu-emite „Hadmezo". împărţirea hotarului comunei Garastelec a început încă din 1777, dar îndată în anul următor s-a iscat o încurcătură serioasă in legătură cu împărţirea viilor supuse la dijmă, aparţinătoare bisericii. Comisia însărcinată cu împărţirea hotarului a fost nevoită să renunţe ia împărţirea viilor pretnse de biserică. Nu peste mult a venit rîndul împăr­ ţirii pădurilor din Carastelec. Biserica, a ridicat proces împotriva familiei Bânfi, încercând să împiedice continuarea lucrărilor de hotărnicire. Procesul iscat în problema suprafeţelor de vii şi pădure în discuţie, care a durat aproape o jumătate de veac a avut drept rezultat împiedicarea executării lucrărilor de hotărnicire din Garastelec20. Ceea ce n-au reuşit membrii iam.liei Bânfi să obţină de la biserica catolică din Carastelec, au reuşit să scoată insă de pe spinarea iobagilor.
Nu peste mult, în urma întinderii gospodăriei proprii a domnilor de pământ, s-a ajuns la hotarul curaturilor şi defrişărilor anterioare, pe care niciun urbariu part.cular nu le considera drept suprafeţe urbariale, sau contractuale, fapt care a făcut posibilă alungarea iobagilor sau jeleribr de pe suprafeţele arabile făcute roditoare prin munca şi sudoarea aces­ tora, în felul acesta suprafeţele de curătură au fost ataşate gospodăriei alodiale a feudaluluiz!.
Procesele verbale aflătoare în arhiva familiei Bânfi vorbesc încă din 1797 despre restricţiile puse în calea defrişărilor marilor păduri şi despre alungarea ţărănimii iobage din locurile comune supuse împărţirii, anume de pe pămînturile aliate în paragină, care nu aparţineau de saşiile kbă-geşti. împiedicarea despădurărilor şi îngrădirea pădurilor aflate mai îna­ inte în folosinţă comună, trebuie considerate ca primii paşi serioşi in di­ recţia lărgirii gospodăriei ailodiale şi a raţionalizării ei. Pînă atunci defri­ şarea locurilor păduroase şi ameliorarea ©olului a fost un drept recunoscut şi obişnuit pentru toţi şi însuşi caracterul gosporăririi feudale a famiiei Bânfi promovase piuă în acel moment asemenea lucruri, întrucât sporirea întinderilor pământurilor roditoare însemna şi sporirea obligaţiunilor iobă-geşti. Pr.n interzicerea defrişărilor de păduri s-a închis singurul drum al jelerului prin care putea deveni iobag. Acelaşi scop 1-a servit şi separarea pădurilor aflate în folosinţa obştească, pe care proprietarul feudal încerca să le valorifice pe două căi. Astfel în acest timp în pădurile comitatului Crasna au fost instalate, în vederea exploatării acestora cuptoare de po-
  1. Arh. Prez. Prot. hotărîrile din 1797.
  2. Proces similar pe teritoriul Ungariei de la mijlocul secolului al XVîIl-lea pînă la 1848. — Problema defrişărilor, vezi P. Zsiigmond Pal, Az eredeti iokefelhaî-siozodes Magyar orszâgon. Bp. 1952. S. Sândor Pâl, op. cit., 14—15.
87
tasîu, ceea ce asigura un izvor însemnat de venituri22. In al doilea rând pădurile îngrădite reprezentau un izvor sigur de dijmă, atît din punct de vedere al exploatării lemnului, cit şi al păşunatului, precum şi al îngrăşa­ tului porcilor cu ghindă23.
Cu toată opreliştea impusă iobagilor dela continua defrişare a pădu­ rilor, proprietarul feudal a continuat acţiunea de despădurire în vederea lărgirii gospodăriei proprii, într-o măsură şi mai accentuată. Din hotarul comun au fost luate întinderi mari din pământul lăsat în pârloagă, mai ales pentru păşunile alodiale. Totodată vitele comunelor iobăgeşti au fost oprite de a mai paşte pe pământurile obşteşti îngrădite ide mai înainte, ceea ce a periclitat însăşi existenţa .unor sate. Mai tîrziu unele din noile suprafeţe de păşune îngrădite au fost transformate de proprietarul feudal în suprafeţe arabile, a căror mărime însă depindea de necesităţile locale. E cert, că în procesul de alodizare a pămînturilor primul loc îl deţineau răpirile ' pădurilor şi păşunilor, fiind favorabile, aceste răpiri atît pentru exploatarea materialului lemnos, cît şi pentru intensificarea creşterii ani­ malelor care se bucurau atunci de o, conjunctură favorabilă. In anul 1796, iobagii'din Nuştalău se plâng, că din păşunile şi pădurile aflate în hotarul comun al satului s-a luat atâta pământ pe seama gospodăriei feudalului, încît păşunarea vitelor comunei s-a izbit de greutăţi enorme24. Nuşfălenii au cerut eliberarea teritoriilor ocupate, ca să aibă comuna la dispoziţie suprafaţa necesară pentru păşunat. Familia Bânfi n-a acceptat această ce­ rere, dar a fost nevoită să reducă de aci înainte atît defrişările de păduri cit şi separările de păşuni. O icoană fidelă a întinderii moşiilor feudale ne-o arată şi scrisoarea lui Pavel Bânfi, în care refenindu-se la îndrumă­ rile date fiului său în legătură cu hotărnicirile, aminteşte de mai multe ori despre ocuparea de pămînturi de la sfîrşitul secolului XVIII-lea şi înce­ putul secolului XlX-lea, săvârşite de Alexandru Bânfi şi Gheorghe Bânfi.
Separarea pădurii şi a păşunei a lovit deosebit de greu acele comune, a căror populaţie era formată in mare parte din mici nobili, şi care nu dis­ puneau, mai ales in ceea ce priveşte suprafeţele păşunilor şi ale pădurilor, decît de un hotar extrem de restrâns. înainte vreme vitele1 din aceste co­ mune puteau intra fără nicio piedică pe terenurile păduroase din împreju­ rime, era îngăduită chiar şi îlngrăşarea porcilor cu ghindă, fără ca pentru aceasta să se plătească vreo taxă. Astfel în Drighiu, comună aflătoare în imediata vecinătate cu Nuşfalăul, cele 25 familii de nobilii români25, aveau dreptul, pe baza unei înţelegeri mai vechi, încheiată cu falimia Bânfi, să folosească liber toate pădurile şi păşunile aflate în hotarul comunei Nuş­ îalău. Cînd însă pădurile vecine au,fost luate şi tăiate de proprietarul feudal şi a fost oprită intrarea nemeşilor din Drighiu în suprafeţele de a căror Mosinţă se bucuraseră mai înainte, comuna Drighiu ajunse într-o strâmtoare atît de grea. încît vitele în lipsă de păşune suficientă treceau mereu pe terenurile proprietăţii ailodiale din Nuşîalău, diînd prin aceasta feudalului dreptul de a le prinde şi zăllogi.
22 Jako Sigismund, op. cit.
23 Exploatarea lemnului („iaizâs"), în urbariile familiei Bânfi drept recunoscut,
iobagilor în cursul secolului al XVIII-lea.
24 Arh. Prez, prot. hat. din 14.11.1796 şi 27.IV. 1796.
25 I:n comitatele Solnocul de Mijloc şi Crasna din sinul latifundiuilui Bânfi multe
„comune nemeşi" (Drighiu, Bilghez, Ilişua, Raîin, Mocirla, Doba Mică etc). O parte
dintre aceşti nobili după sesiile lor colonicale a fost contribuabilă (contribuens) t alţii
pe curiile lor proprii, fără obligaţii de dijmă şi impozit (immunis).
88
Comuna nemeşeaseă Drighiu, afllndu-se strimtorată, trimite o jalbă familiei Bârfii, cerînd rezolvarea problemei păşuoatului .... „Comuna noas­ tră care e foarte mică — se spune in această jalbă — are un hotar atît de-îngust, încît dacă vita vreunuia dintre noi se întîmplă să iasă din Ocol» îndată nimereşte în hotarul Nuşfalăului... Sîntem ou totull strâmtarăţi, nu. numai noi nemeşii, dar şi oamenii Excelenţei Voastre şi să binevoiască-Măriile Voastre să primească ou milă şi mărinimie această cerere a noas­ tră scrisă ou supunere, să aprobe şi să găsească o cale pentru viitor, că dacă s-ar întâmpla oa vitele noastre să treacă uneori în hotarul Nuşfalău­ lui, în partea mai apropiată de comuna noastră, sau să fugă acolo să se păşuneze, dacă nu fac nicio pagubă, să nu fie minate şi închise. Aceasta o cere atît buna orânduire a lucrurilor cât şi dreptatea vecinătăţii, Mrucît la fel se întâmplă şi într# alte comune vecine..." 26.
Drept răspuns la jalba celor din Drighiu familia. Bârfi a predat pen­ tru păşunatul vitelor pădurea numită „Lapoş", aflătoare în vecinătatea comunei, dar nu gratuit, ci prin contract şi cu plata unei anumite sume de bani27. Mai tîrziu contractul referitor la păşunea din partea de pădure-amintită a fost înnoit în mod obligatoriu, în fiecare an.
Gazul micilor nobili de Drighiu oglindeşte fidel acele probleme grele,. care s-au ivit în unele comune de pe urma îngrădirii păşunilor şi păidu-ri'lor.
împiedecarea despărţirii şi ameliorării solului a fost primul pas 1» direcţia răpirii pământurilor, pe care . le-au numit „hotărniciri familiare". Astfel încă în 1798 au trecut la împărţirea pustelor cu pămînt cultivabiE oare nu puneau piedici mari în legătură cu măsurarea lor.. Cea dintâi îm­ părţire de felul atesta a fost a pustelor numite „Hadmezo", „Husasău't (Hosszuaszo) şi „Silva"28, situate Intre comunele Crasna şi Nuşfalău.. La măsurarea şi Împărţirea acestora s -au iscat neînţelegeri între diferi­ tele ramuri ale familiei Bânfi, neînţelegeri care de obicei luau naştere di» cauza diferitelor încurcături şi din participarea neorgainizaită la proprietate.. Aceste frecuşuri vehemente au dovedit că nobilimea aristocratică nu era. unită nici chiar în sinul ei.
împărţirea acestor puste a avut drept urmare strâmtoarea celei mai mari părţi a iobăgimii din comunele respective. In cazul pustei „Had­ mezo" de pildă li s-au luat iobagilor din Sîg, Cizer, Mal şi Crasna toate-curaturile folosite de ei de-a lungul mai multor ani, pe care le făcuseră productive printr-o muncă trudnică şi amară, fără să li se fi dat în. schimb o despăgubire corespunzătoare. Terenurile desţelenite alle iobagiilor di» Crasna au fost luate fără nicio despăgubire, sub pretextul, că iobagii nu. pot arăta nicio permisiune dată de familie cu privire la acele locuri, fără să ţină seama de faptul, că înaintea anului 1796, folosirea unor puste a-semănătoare, aflate hn pârloagă era slobodă, fără nicio măsura de opre­ lişte.
25 Arh. Prez. scrisorile din 1797. 27 „Et în recoginionum iuris terraque ha mi keveset is Fiamiiiănbniak fizessenek".. Vezi scrisoarea ispravnicului Marin Kovâcs din Nuşfalău către Contele Gheorghe Bănii la 24.IV.1797; — raportul lui Laidislau Bânfi ta adunarea familiară din 15.III.1797 şi 26.VI. 1797; Jalba nemeşilor din Drighiu din 15.III.1797; răspunsul familiar di» 22.V.1797. (Arh. Prez. Prot.) voi. I şi scrisori din 1797.
2« Hnsaisău azi comună colonizată — „Szilva" şi „Hadmezo" numiri azi ine­ xistente —- Hol. pt. împărţirea hotarului „Hadmezo din 10.V.1797. Prot. Fam. I.
89
Tot atunci pentru terenurile desţelenite aiîe celorlalţi iobagi, care pu­ teau prezenta acte de Învoire din partea familiei, abia dacă s-au adus unele măsuri ds despăgubire. Astfel, de pildă, dacă iobagul folosise D curătură in decurs de 7 ani, atunci potrivit hotăririi familiare s-a prevă­ zut restituirea cheltuielilor de defrişare, dar in aşa fel incit din suma ini­ ţială s-a scăzut preţul pădurii defrişate şi a folosului avut. Referitor la aceasta procesul verbal al adunării familiare din mai 1797 aduce urmă­ toarele hotărîri: „... aceste preadiumuri, fiind folosite în cea mai mare parte de oamenii noştri din satele Sîg, Cizer, Mal, Crasna, se hotărăşte că acelora dintre ei care pot dovedi prin acte autentice prevăzute cu iscă­ litura propriilor lor stăpini de pământ, îngăduinţa domeniului in legă­ tură cu defrişarea, dacă în decurs de şapte ani ooniorm prevederii artico­ lelor noveiare, nu s-au putut folosi tot timpul de aceste defrişări, familia va plat» preţui muncii acestora în mod concret „iuxta proporţionem", ca în telul acesta colonii să nu aibă nioiun motiv de justificată reclamaţie, scăzînd totuşi şi luind în considerare beneficiul de care se bucuraseră în cei 7 an»..." 29. Pământurile rămase in paragină, pe care ţăranul iobag le făcuse productive pri«ntr-o muncă amară, plină de trudă, au fost predate pe un preţ de răscumpărare derizoriu stăpînului de pămînt, înainte chiar ca ţăranul să se fi putut bucura de rcadale lui. Acest caz, care nu este singurul de acest tel, are la bază articolele noveiare din secolul XVIII-iea, care în realitate au fost şi ele intervertite in favoarea intereselor famil» i, Răpirea pământurilor defrişate a continuat timp de mai multe decenii. Aşa de pildă, în anul 1823 numai Lad'slau Bănfi a răpit 415 jugăre, 387 stînjăni de pămînt arabil şi 54 iugăre, 408 stînjărri de fineţe din curatu­ rile iobagilor.m
Nesfirşit este numărul diferitelor maşinaţii şi vicleşuguri, prin care membrii familiei se străduiau să-şi mărească întinderile şi calitatea pă-mînturilor alodiale. Aceste abuzuri şi constrîngeri sporeau an de an. In-cepind cu primii ani după 1800 se trece tot pe primul plan problema noi­ lor măsurări şi a reîmpărţirii tuturor pămînturiilor cultivabile. Paralel cu aceasta a venit rindut introducerii aşa-numitei „restrângeri a cărciumări-tului" 31, care precum se ştie făcea parte din acele beneficii, care aduceau venituri dintre cele mai mari. Dreptul de aîrciumărit pe moşiile Bănfi a fost lăsat, pe baza urbanului din 1706, pină la începutul secolului aî XlX-lea pe seama comunelor32. Tn comuna Nuşfaiău, după oum reiese din documentele pe care (le avem, cîrciumăritul era lăsat pe seama comunei ân afară de ce'e patru târguri anuale, cînd aparţinea domnului de pămînt. La fel era şi în celelalte comune. Dar chiar şi cu ocazia tirgurilor dreptul de cîrc»urnârit nu aparţinea decît pe hirtie in mod exclusiv feudalului, în realitate dreptul acesta era practicat în comun pînă la sfârşitul secolului aii XVlII-Iea, atit de marii feudali, de micii nobili, cit şi de comunele iobă-geşti.
Restrîngerile în ceea ce priveşte cfrciumăritul au fost luate numai în urma pornirii procesului de mărire a gospodăriei particulare feudale. De-
» Idem.
30 Ştefan Imreh, Provenienţa şi numărul muncitorilor din întreprinderile manu­
facturiere din Transilvania în prima jumătate a secolului al XlX-lea. Studii şi referate
privind ist rom. 1954, 1083.
3» „...Kortsma limitatio"...
32 Petri Mor: Szilâgy vm. monogrâfiâja, IV, 126.
90
oarece circiuimărituil era unuâ din mijloacele cele mai bune pentru sporirea veniturilor domnilor de pământ, problema limitării circiumăritului a fost pusă şi ea pe primul plan, paralel ou încercările de raţionalizare a gospo­ dăriei alodiale. în adunarea familială din 1808, guvernatorul Gheorgna Bânfi pretinde introducerea dreptului de câreiumărit exclusiv pe seama feudalului. Totodată specifică hsta acelor comune, in care familia avea proprietăţi mari, iar circiurnăritul era deţinut numai de iobagi. Cu acest prilej s-a notării ca, in comunele aflătoare in comitatul Crasna, care apar­ ţineau în majoritatea familiei Bânfi, să se creeze un adevărat monopol aî circiumăritului. Aceste comune erau următoarele: Cozniciul de Jos, Cozni-ciul de Sus, Carastelec, Bănişor, Ban, Hurez, Mal, Poniţa, Stîrciu, Boian, Cizar, Sig, Martin, Pria, 'tusa, Borla, Gurusiau, Bocaş, Drighiu, Fizeş, Aleuş, Preoteasa, Halmăşd, Nuşîatau, Şimieul-Silvaniei, Lazuri, Subcetate, Sîrbi33, precum şi comunele unde îamil'a deţinea deja în acel timp cir­ ciume, cum au fost de pildă comunele Boghiş, Zăuan, Vakăul, Crasna.
Pe 'lingă veniturile importante, pe care le aveau in cazul oraşelor de cîmpie, familia Bânfi a găsit prilejul, ca prin acapararea regaliilor să în­ ceapă şi aic» procesul de lichidare a privilegiilor de care se bucurau aceste oraşe din timpuri mai vechi, precum şi acţiunea de răpire a pământurilor obşteşti.
Introducerea circiumăritului exclusiv în favoarea feudalului in toate comunele era însă aproape cu totul imposibilă. In comunele mai mici circiurnăritul nu era rentabil, şi nici nu se putea controla, iar în comunele mai mari introducerea circiumăritului feudal a întimpinat o dîrză rezis­ tenţă din partea ţărănimii, care s-a opus cu forţă acestor măsuri. De­ oarece însă dezvoltarea continuă a gospodăriei alodiale era mai avanta­ joasă pentru familia Bânfi chiar In aceste târguri, unde se puteau sprijini in caz de nevoie şi pe forţă, ca urmare procesul de alodizare şi 'le restrângere a vechilor drepturi iobăgeşti s-a desfăşurat tocmai în comu­ nele amintite.
< '.onf Hctuil cel mai grav a avut loc in tîrgul Nuşfalău, unde diferitele ramuri ale familiei aveau întinderi mari de părnînt. Aici se concentrau toate veniturile gospodăririi feudale, aici a fost nevoie de cele mai multe invest ţii pentru reorganizarea gospodăriei. Gu toate acestea comuna cu populaţie densă asigura un izvor bogat de venituri din circiurnărit, nu numai cu ocazia celor patru tîrguri, ci în tot timpul.
Familia Bânfi dispunea în 1808 in comun de Î0 curdi, 77 şi jumă­ tate gospodării iobăgeşti vechi (antiqua) şi 44 şi jumătate noi (nova), care se impărţeau între cele 7 ramuri ale familiei, ai căror reprezentanţi erau: Alexe Bânfi, Gheorghe Bânfi baronul, soţia Iui Mihail Bâinfi. Gheor­ ghe Bânfi contele, Ladislau Bânfi, Pavel Bânfi, Ioan Bânfi şi Adam Bânfi. Cele mai multe gospodării le deţinea contele Bânfi Gheorghe, şi Ioan Bânfi34. Gheorghe Bânfi avea 54 gospodării vechi (antiqua), 12 sesii noi şi o curie. Pe lingă acestea comuna Nuşfalău avea un hotar foarte întins de peste 9 000 de iugăre, în care se cuprindeau păduri, păşuni si arături de bună calitate. E de înţeles deci, că punctul de bază al gospodă­ riilor alodiale ale familiei Bânfi in comitatul Crasna îl forma Nuşîalăull. In comună mai locuiau numeroşi nemeşi, mici proprietari, ale căror pri-
33 Hotărîrea la adunarea fam. 20.V.1808, punctuî5. Arh. Prez. Prot.
3* Pe baza conscripţiei din 1806—1808, Petri Mor, ap. cit. II, 321—324, IV, 126,
91
vilegii erau lovite de restrângerile aduse de familia Bârfi în ceea ce pri­
veşte dreptul de cîTCiurnărit. Cit despre comună, ea îşi ridicase circiuma
pe' cheltuiala ei proprie, folosind-o secole de-a rândul fără nicio piedică.
Era firesc deci, ca măsurile silnice aduse de familia Bârfi în problema
cîrciumăritullui să întâmpine rezistenta ţăranilor si să provoace grave con­
flicte. I
Marea 'nemulţumire a iobăgimii era provocată şi de faptul, că odată cu introducerea restricţiilor pentru circiumărit a fost luat şi dreptul de măcelărit şi s-a interzis vînzarea vinului la iarmaroace atît pentru micii ■naMi, cit'şi pentru iobagi. Acest lucru, s-a întâmplat în anul 1798. Co-numa s-a -opus din toate puterile măsurilor aduse de stăpânii locului, mă­ suri oare periclitau dezvoltarea comunei. Ţăranii au alungat pe haidăiî feudalului, după care, la ordinul guvernatorului au fost aduşi 125 ostaşi înarmaţi în comună, care au ocupat cu forţa cârciuma apărată de ţărani.. Tot prim forţă a fost ocupată şi casa de vamă, fără să se plătească despă­ gubiri pentru clădirile luate. Armata trimisă a fost ţinută în comună timp. de cinci săptămâni, trebuind ca satul să se îngrijească de întreţinerea sol­ daţilor ; totodată satul a fost impus la o pedeapsă de 236 florini, iar con­ ducătorii ooimunel, primarul, juraţii şi ceilalţi au fost tărîţi în închisoarea comitatului, unde au fost ţinuţi închişi şi supuşi unor grele pedepse cor­ porale.'
După această cruntă răzbunare, locuitorii din Naşfalău au trimis la 39
iulie 1798 o delegaţie la Viena, oare însă n-a reuşit să facă nimic din
cauza intervenţiilor potrivnice ale familiei Bârfi, astfel încît totul rămase
în starea de mai înainte. Pentru a linişti pe ţărani, familia Bârfi a crezut
necesar să iacă unele concesii, promiţând ţăranilor din Nuşfalău că le vor
restitui jumătate din cheltuieli, dar totul a rămas numai promisiune. în
legătură ou hotărârea adusă în chestiunea cârciumăritului, faimilia Bârfi a
încercat să-şi formuleze o scuză faţă de cele întâmplate in Nuşfalău,
aroncînd toată vina execuţiei militare asupra ţăranilor: înţelegând pre­
zenta noastră adunare ,pe larg, ştirile cuprinse amănunţit în scrisorile
survenite nouă de pretutindeni, în legătură cu cale ce s-au petrecut în
sprijinul păstrării dreptului nostru feudal, Măritul Consiliu Superior de
Direcţie ia ordonat trimiterea forţei militare împotriva locuitorilor din
Nuşfalău. întrucât numai nesupunerea şi rezistenţa lor îndrăzneaţă a pri­
cinuit împovărarea lor cu execuţia militară, care se face totdeauna pe
cheltuielile celui îmipotriva căruia se trimite, cu toate acestea familia
noastră, dacă oamenii îşi vor cere iertare, va contribui cu jumătate la plata
acestor cheltuieli; care potrivit notei autentice, anexate aci, se ridică la
236 florini şi 36 creiţari..." 35. "
Dar în afară de regretul exprimat, familia Bânfi n-a adus nicio măsură de îmbunătăţire. Iobăgimea a cerut în zadar remedierea nedreptăţilor ce i s-au făcut şi a purtat timp de două decenii un proces pentru recîştiga-rea vechiului drept de circiumărit, dar fără niciun rezultat36.
După ce familia Bârfi a reuşit să răpeaslcă drepturile iobăgimii ia circiumărit, măcelărit şi încasarea vămii la târguri, a pornit acţiuni şî împotriva micilor nobili din comună, care după luarea cârciumii comunale de către familia Bârfi „... au deschis în piaţă un birt pentru tîrg... au in-
sa Hot. fam. din 1798, punctul 59, Arh. Prez. Prot. I.
36 Jalbe repetate în anii 1818, 1822, ,1924. Arh. Prez. Scrisori.
92
casat vama tîrgului şi au împărţit bilete de vamă negustorilor de vite, cu iun euvînt, s-iau ridicat ou forţă împotriva măritei familii..." — scrie în 19 martie 1815 familiei, funcţionarul fiscal Ioan Czirjâk37.
.'Conflictul cu micii nobili s-a complicat şi mai mult. Mica nobilime considera dreptul la clrciuimărit — cu toată .presiunea familiei Bânfi — ca un drept comun. In 1819' familia Banii voia să pornească o nouă exe­ cuţie militară pentru luarea birtului de târg al micii nolbilimi. Dar nu s-a ajuns la aceasta, căci în urma abuzurilor comise de familia Bânfi. faţă de comună se ridica pericolul urtei răscoale generale38. Era teamă mai ales de urmările introducerii' împărţirii hotarului,, problemă ţinută con­ tinuu la ordinea zilei. De aceea cu opt ani mai târziu, în 1824, tind se puse din nou problema tirciumăritului micilor nobili, s-a propus chiar retrocedarea dreptului de tirciurnărit pe seama comunităţii iobăgeşti, spe­ riind, că ,,... prin aceasta într-atât s-ar fi liniştit comuna, -încît nu se mai ivea pericolul niciunei mişcări împotriva împărţirii hotarului1..." 39. Dar fa­ milia a găsit această propunere foarte costisitoare şi îndată a trimis un resorilpt lui Daniel Szaltbmâry, administratorul din Nuşfalău, prin -care îl avizează să procedeze în aşa fel, .ca „...cu ocaziunea proporţionării, împărţirii hotarelor şi a altor beneficii provenite de pe urma regalelor, să aibă grijă, să mu ajungă beneficiul de târg în mâinile comunităţii..."*0.
Ini astfel de împirejurări, iobagii au fost definitiv excluşi de la drep­ turi, micilor nobili însă familia Bânfi n-ia îndrăznit să le interzică cu to­ tul beneficiile de tîrg şi ca atare a fost nevoită să le dea şi lor o anu­ mită participaţie. Seria abuzurilor din Nuşfalău o oglindeşte fidel jalba trimisă de iobagii -din această comună în anul 1818 la Vi-ena, în care se arată amănunţit felul în care au fost retrase în mod abuziv drepturile de tirciurnărit, iar în punctele următoare ale jalbei se înşiră şi celelalte ne­ dreptăţi, pe care familia Bânîi le făcuse comunei.
Primele două pagini ale jalbei lipsesc, dar acestea probabil conţi­ neau obişnuitele -introduceri de rigoare. Restul scrisorii oe arată concrei creşterea continuă a obligaţiilor iobăgeşti ale iobagilor din Nuştalău. Jalba sună astfel:
„,... (partea care lipseşte...) ...dreptul dobândit aparţine feudalilor, şi -nu se poate Hula dela ei cu condiţia- însă, ca feudalii să acorde comunelor şi comunităţii drepturi suficiente. Intre timp. această curioasă măsură neexecutîndu-se niciodată, comuni ta tea şi biserica noastră pe baza hotă­ rârii înaltului Gufoer-niu (Regal, cîrciuimăritul, dreptul de măcelărie, dreptul de a ţine tîrguri şi de a încasa vama provenită de la aceste tîrguri pînă în anul 1798 a rămas şi -a. stat în folosinţa comună. Dar în acest an domnii noştri de pământ, ne-au luat cu ajutorul ..militar com­ pus din 125 soldaţii nu numai tirciuimia şi pivniţa aflată sub ea, care s-a clăidit din cărămidă arsă cu mari- şi grele cheltuieli de însăşi comu­ nitatea noastră, ci ne--au luat şi târgurile şi vaimla şi nu au plătit nimic pentru clădirea cîrciumii pe care au reţinut-o pentru ei şi pe care pînă în ziua de astăzi o ţin ,şi o stăpânesc spre paguba comunităţii. Tot atunci
3? 19.III.1815, Arh. Prez. Scrisori — vezi răspunsul lui Alexa Bânfi 3.V.1816. Arh. Prez. Scrisori.
38 I-dem.
39 Raportul ispravnicului Daniel .Szathmâry din Nuşfalău, 1823. Arh. Prez. Scri­
sori. — Hot. asupra propunerii în Prot. fam. 1824/13 g.
40 Arh. Prez. Prot. Hot. din 1823.
93
judele comunităţii (împreună ciu şapte juraţi ai satului au îost închişi in temniţa comitatului, dintre care doi au fost ţinuţi o lună şi pedepsiţi cu 25 lovituri de bttă, alţi trei — timp de şase săptămâni, iar doi au fost ţinuţi timp de 3 luni. Apoi i-au pedepsit pe fiecare dintre ei, cu excepţia unui bolnav, cu oiţe 50 de lovituri de bâtă. Corniţele suprem al comitatului fiind excelenţa sa Baronul Ladislau Bânfi, a poruncit să întreţinem timp de 5 săptămâni soldaţii înarmaţi amintiţi mai sus şi pe lingă între­ ţinerea lor timp de 5 săptămini, să mai plătim încă 236 Mori ni renani, astfel încît, dacă se adună toate cheltuielile, suma aceasta depăşeşte o mie de tlorini renani. In felul acesta smulgerea prin violenţă şi ocuparea bunurilor însemnate mai sus, din veniturile cărora trebuia să se acopere nevoile obişnuite de neînlăturat sile comitatului, parohiei şi obştii noas­ tre, a făcut ca obştea şi biserica să fie jefuite de toate posibilităţile de binefacere.
In al doilea rlnd. Tot prin asemenea mijloace de forţă ni s-au luat acele pământuri arabile şi vii, care de cind ţin oamenii aminte au fost dijmuite — potrivit Constituţiilor Aprobate, Partea I. Titlul 5, — numai, de biserica noastră, din veniturile cărora s-au făcut faţă nevoilor bisericii, parohiei şi cimitirului, s-au acoperit necesităţile, s-au remediat şi s-au îmbunătăţit lipsurile, iar acum se pustiesc şi dacă trebuie aduse unele înoiri, sintem nevoţi să cerşim din casă în casă prin multă umblare să adunăm ceva.
în al treilea rând. Comunitatea noastră a fost oprită de la folos'rea liberă a lemnului şi ghindei din pădurile aflate in hotarul comunităţii, păstrate de noi şi păzite cu mare rigoare veacuri dearîndul netulburată de nimeni, pe care comunitatea le-a stăpânit fără întrerupere în mod paşnic pînă în anul 1808,
Pe lângă acestea, în al patrulea rînd.
Tot prin asemenea abuz a fost oprită şi s-a răpit aşa numita pădure de aramă (Rezerdo), In care folosirea liberă a lemnului, a ghindei pentru îngrăşatul porcilor şi păşunat, n-au fost tulburate veacuri de-a rindul nici in ceea ce priveşte comiunitatea noastră, nici în ceea ce priveşte celelalte 16 comunităţi, pină in anul amintit 1809, comunitatea noastră avea drep­ tul, ca în sezonul ghindăritu'kii să primească porci la ghindă şi pentru fiecare porc să ia o taxă de 12 dinari. Faptul acesta reiese clar din con­ scripţia urbarială sau procesul verbali din anul 1706 al domnilor de pă­ mânt, întocmit de Ştefan Kemeri Tordaî, corniţele de cetate al comitatului de Crasna şi de solgăbirăul Ştefan Enyedi, în calitate de funcţionari re­ geşti. Pe lîngă acestea, dacă s-au văzut şi s-au urmărit urmele vitelor şi 'animalelor furişate din locurile vecine şi dacă în urma acestei furişărî s-au produs anume pagube in pădurea amintită, noi în deplină irrţe'egere cu celetolte comunităţi, am putut sili ca această pagubă să fie plătită de cei cu pricină, fără niciun amestec sau vreo intervenţie a domnilor feudali.
Dar nu numai comunitatea noastră laolaltă cu celelalte comunităţi a fost oprită de la folosirea numitei păduri, dar şi alţi proprietari si aristocraţi şi nobili, ca exc. Sa Baronul Simian Kemeny şi succesorii defuncţilor Abraham şi Ladislau Vay, precum şi măria sa cameralul şi strjămeşterul Farkias Cserey, ale căror drepturi sînt pe deplin egale cu drepturile cinstitei familii ocupante; în momentul de faţă această familie a instalat pentru defrişarea şi pustiirea totală a numitei păduri spre
94
paguba iremediabilă şi in dauna altora, două cuptoare pentru prepararea potasei, eliminînd la fel şi luînd drepturile tuturor coproprietari tor prin Încălcarea legilor şi a dreptăţii, pe care şi le asumează prin abuz şi silnicie în aşa fel, incit cei vizaţi nici nu îndrăznesc să pornească proces împotriva familiei amintite pentru reriştigarea propriilor for drepturi. Cel mai de seamă promotor al asupririi noastre şi al excluderii noastre de la binefacerile şi foloasele pădurilor a fost Isac Szabd, unul din soigăbirăii comitatului Crasna, care îndeplinea totodată şi funcţia de in­ spector peste averile comune întregii familii a conţilor şi a baronilor Bânfi; aceasta n-a pregetat (lucru pe care nimeni nu 1-a făcut nici pfnă atunci, nici după aceia) să stoarcă cu sila in favoarea amintite» familii, adică în favoarea domnilor noştri de pământ, de ta fiecare iobag şi jeler, care avea oazatn pentru fiert rachiu, unde fiecare îşi fierbea ori ducea să se fiarbă vinars sau ţuică de prune din produsele sale proprii, cel puţin 4, 5, 10, 12, uneori chiar mai mult, 20, 25 florini; şi astfel să stoarcă orice vlagă a poporului de rînd, contribuabil, care şi aşa era împovărat cu multe greutăţi, secotind că m felul acesta să caute şi să vâneze voia şi binevomţa stimatei familii. Iar dacă ar fi stat şî ar fi rămas pînă acum în slujba amirrtîtă,într-atit ar fi tMt în sărăcie co­ munitatea noastră contribuabilă, încît fără îndoială am fi fost nevoiţi să cerşim pomană de la locuitorii ailtor localităţi şî ar fi trebuit să ne părăsim casele noastre şi să lăsăm pustii şi goale.
Dar lăsînd totuşi ia o parte acestea, in rîndul al cincilea.
Sintem constrînşi să muncim pentru domnii feudali amintiţi în fie­ care săptămână oiţe 3 zile una după alta cu boii, carele şi plugurile noastre, pe cheltuiala şi hrana noastră proprie, iar dacă se întimplă, după cum am constatat adesea în ultimii cinci ani, că în primele 3—4 săptămîni să ploaie fără întrerupere şi să se împiedice executarea muncii astfel, încît nici muncile noastre, nici ale domnilor noştri nu îe putem îndeplini, în asemenea cazuri, neţinlnd seama de piedeca provocată de ploi, atunci cînd vremea se porneşte spre a se însenina, sintem constrînşi ca zilele de muncă rămase neindeplinite in amin­ titele săptămîni să le lucrăm în continuare, pînă nu rămîne nicio res­ tanţă. De aici urmează apoi, că nouă timp îndelungat nu ne răn Ine vreme nici pentru aratul părnînturilor noastre, nici pentru cultivarea viilor sau pentru cositul fînaţuriior noastre, din care cauză neavind cereale, vin şi fîn după necesitate, sintem nevoiţi a ne vinde boii din jug, vitele, spre marea noastră pagubă, pentru a ne putea împlini astfel nevoile. Totodată se mai întomplă, ca atunci cînd sintem chemaţi la împlinirea ro-botelor faţă de domnii noştri, să fim în acelaşi timp constrînşi de către autoritatea comitatensă să transportăm sare de la Ocna Dejului !a Şimileu, cale a cărei distanţă de la numita ocnă este mai mult de 10 rnile, sau să ne oblige să transportăm cu boii noştri de jug lemnele de foc sau griul la casa comitatului, sau în magazii. Deoarece interesul comun cere ca înaintea muncilor particulare să se execute muncile pu­ blice, şi dacă din această cauză sintem constrînşi a folcsi câteva săptă­ mâni sau zile pentru lucrările publice ale comitatului sau ale ţării, aceasta nu se ia în considerare de stăpânii noştri feudali, iar numărul zilelor rămase neîmplinite ni se impun şi pînă cînd nu împlinim prin munca continuă restanţa ce ni s-a fixat, noi ,nu sintem sloboziţi din munca pentru domnie, pentru continuarea muncii in propria noastră gospodărie.
95
Mai adăugind şi acela că deşi printre membrii comunităţii noastre se află şi de aceia, care în afară de casă şi Icjcuinţă nu posadă şi nici mu folosesc vreo apartenenţă internă sau externă, totuşi şi aceştia sînt obligaţi să slujească domnilor feudali o zi pe săptămână şi să plătească mal multe feluri de contribuţii, care sânt arătate mai jos în punctul al 7-lea, deşi în vremurile vechi astfel de oameni abia dacă trebuiau să .slujească în decursul întregului an 12 sau cel mult 18 zile; de aici urmează apoi ceea ce am amintit mai sus, lipsurile, sărăcia, mizeria, Da «chiar şi mai mult, pieirea şi căderea noastră pe ultima treaptă a mizeriei in aşa măsură, încît dacă nu se remediază prin mărinimosul urbariu obli­ gaţiile devenite de .nesuportat, nu peste mult vom fi nimiciţi.
Pe lingă acestea se mai adaugă, în rândul al şaselea:
dijma îndoită : domnii noştri feudali iau nonă şi zeciuială din toate cerealele şi semănăturile provenite din secerat, oricare le-ar fi numele, cu toate că după amintitul urbariu din 1706 ai domnilor de pământ am lost obligaţi să dăm numai a noua parte.
Deoarece mulţi dintre noi ducem mare (lipsă de pământ arător, din ■care cauză unii au fost constrânşi să transforme păsurile lor, care de altfel erau destinate pentru întreţinerea vitelor, să le are şi să le sămene cu porumb, s-a întâmplat ca domnii de pământ să perceapă şi din acele produse dijmă îndoită, fapt care încă nu s-a pomenit să se fi practicat In ţară pînă acum de către alţi domni feudali.
La acestea se mai adaugă, în al şaptelea rînd:
Totuşi dările pretinse în mod obişnuit de la noi n-au fost luate în .acelaşi chip de către toţi domnii feudali. Unii dintre ei obişnuiesc să ii 3 pui şi 30 de ouă, alţii numai o găină şi 10 ouă, iar pe lingă acestea .•se mai ia de la fiecare iobag cîte o jumătate de cupă41 de unt topit, fie că are vaca cu lapte, fie că nu are, apoi cite o măsură de ovăz, fie •că are, fie că nu are: în ziua de Sin-Mihai se ia de la fiecare cîte 50 de creiţarî, drept bani pentru vatră. Iar dacă robotele săptămânale pre­ scrise şi dările care ni se pretind nu le putem îndeplini sau plăti în -elipia în care ni se cere împlinirea şi plata lor, aceasta fie din cauza lu­ crărilor publice, fie din cauza lipsurilor, a marii sărăcii, a boalei sau. altar ■cauze drepte, sîntern tîrîţi fără nicio considerare în temniţă şl sîntem ţi­ nuţi acolo şi chinuiţi prin bătaie, de către dregătorii stăpânilor feudali, plnă cînd le satisfacem toate .pretenţiile.
In a\ opţelea rînd.
Be lingă obligaţiile, plăţile şi dările înşirate mai sus .fiecare iobag «este constrâns, să toarcă împreună cu slujite sale cîte doi fuşti. fuior de^ cînepă.
Siliţi de multele şi marile greutăţi înşirate mai sus, care ne împo­ vărează, îndrăznim a ine ruga cu adâncă supunere în faţa Măriei Tale, ca taiinttea împuternicitului Maiestăţii Sale Regelui (nostru, ca obştea ■noastră să fie reaşezată in vechea sa stăpânire, în primul rînd a circiu­ mei, măcelăriei şi a târgurilor, a căror stăpânire a ţinut-o în pace în cursul multor veacuri: iar în al doilea rînd prin mărinimia voastră să fie reaşezată în stăpânirea pădurilor amintite mai sus, a căror folosinţă netulburată a avut-o comunitatea noastră cel puţin 4 veacuri. In ceea ce priveşte circiuma şi pivniţai aşezată sub ea, care a fost clădită din
u Cupă: una şi jumătate .litri, — folosită în Sălaj.
96
cărămidă arsă de comunitatea noastră din prisosul cheltuielilor noastre, în mijlocul pieţii, pe un teren folosit din vechime de comunitate şi care ni s-a luat prim puterea forţei, fără să ni se plătească nimic pentru ele, cerem ca această circiumă să ne fie restituită împreună cu măcelăria şi să ni se întoarcă folosul care a încetat pentru noi Inceplînld din anul 1798. In al treilea nînd să se restitue păinminturile arătate şi viile luate cu forţa din patrimoniul bisericii precum şi dijma luată pe nedrept de la acestea, InCepiind de la data ocupării acestor pămiînituri şi vii, conform cu Appr. Corist-. P. 1. t. 3. art. 1., la care să se adaoge şi pedeapsa Cuvenită. In sfîrşiţ în al putralea riad, cerem să dispuneţi, prin mări­ nimia voastră, ca slujbele sau robota care sfnt de 3 zile pe săptămână', precum şi birurile, dijmele şi alte contribuţii extraordinare să se uşureze şi să se atenuieze în oartfo'rmitate şi după Cerinţele urbariului regal, care urmează a se institui. Cu adlîmcă cinstire ne închinăm Măriei Tale slugii umiliţi din Comunitatea contribuabilă din Nusfalău. Dat în Nusfalău, 6 dec. 1818 42.
Din plîngerea locuitorilor din .Nusfalău se vede clar, că paralel cu extinderea gospodăriei alodiaile, amintita familie feudală a ataşat afc-dilului orice suprafaţă fie cit de mică, dacă proprietatea io'băgească asupra acestor suprafeţe putea să fie oît de vag contestată. Creşterea continuă a obligaţiilor iobăgeşti, ,mai ales în ceea ce priveşte majorarea dijmei şi a robotei, consecinţă a lipsei reglementării urbariale pe întreaga Transii-vanie, trebuie pusă în directă legătură cu încercările de alodizare.
Dar pererîle nuşfalănilor au rămais nesiatisfăioute. La intervenţia familiei Bârfi nuşfalănii au primit răspunsuri ocolite, atît din partea Curţii viemeze, cî-t şi din partea Scaunului Gubennial din Transilvania. După trecerea ai patru ani, în 1822 locuitorii din Nusfalău au trimis o «Ouă plîngere la viena. înainte de a face acest pas ei au consultat şi familia Bârfi, care Insă rămase şi de astă dată neînduptecată la cererile ţăranilor din Nusfalău, lăsîlmd lucrurile în vechea îlor stare43.
In astfel de împrejurări, ţărănimea a fost silită să recurgă la alte mijloajce, anume să continue pe furiş" (defrişarea pădurilor şi îngrăşaraa porcilor cu ghindă. Rapoartele dregătorilor însărcinaţi cu administrarea alodiuilui din Nusfalău se plîng am de .an de aceste încălcări, pentru stăvilirea cărora cer o nouă execuţie militară 44. In acelaşi timp însă defrişarea ilegală a pădurilor, îngrăşatul porcilor cu ghindă şi cîrciumă-ritul au însemnat o serioasă piedecă în calea raţionalizării gospodăriei alodiaile, nu numai în Nusfalău, ci şi în comunele învecinate, Şim'leul Silvamiei, Boghiş, Fizaş, etic. Baronul Grigore Bânffi reclamă că sătenii au hăgat porcii cu forţa în pădure, iar oînd feudalul a ieşit cu arma la faţa locului, a găsit pădurea goală, pentru că sătenii pdnzînd veste, fără să fie observaţi, au minat porcii acasă45. Astfel de rapoarte sînt nenumărate.
îneeipînd din anul 1810 se pune din nou pe primul plan problema „împărţirii hotarului" şi se reiau încercările de separare definitivă a su-
42 Arh. Prez. Scrisori din anul 1818.
43 Anh. Prez. Prot. 28 august 1824. — Răspunsul Curţii din Viena sub nr. 3884/
1823. Arh. Prez. Scrisori.
44 Scrisoarea arhivarului Franoisc Lâszilo din Cluj ,1a 15.11.1825. Arh. Prez.

«' Arh. Prez. Scrisori 28.VIII.1821
97 — Studii şi articole de istorie QJ
prafeţelor urbariale de cele obşteşti. Aceste încercări însă au decurs cu
abuzuri atât de strigătoare, încît au aţâţat pretutindeni tulburările, mai
ales cu prilejul răpirilor de păduri şi dreptului de oîrciumărit. Tulburările
au izbucnit mai întîi în aceiaşi comună, Nuşfalău, extinzîndu-se apoi la
Huedin şi fin Şimfcul Silvaniei, comune în oare iobăgimea trăia In
mase dense şi compacte, putfindu-se astfel ridica mai unitar împotriva
stăpânilor feudali. > :
împărţirea hotarelor prin mijloace de forţă era cu atît miai urgentă, cu cât prin anii 1820 lucrările Comisiei Czyrâki au ajuns şi la proprie­ tăţile Bârtfi-lor, fapt care i-a determinat să ia măsuri mai energice şi să pună comisia în faţa faptului împlinit, pentrucă fixarea apartenen­ ţelor iobăgeşti pe cale oficială le-ar fi stricat întru totul socotelile46.
Separarea suprafeţelor stadiale şi urbariale a dat însă naştere unor greutăţi enorme. Membrii familiei Bânfi au rezolvat împărţirea hotarelor în general în felul următor: din hotarul satului au tăiat după asolarnente suprafaţa 'arabilă, ce revenea sesiilor iobăgeşti, precum şi păşunea şi fineţele corespunzătoare acesteia. Pădurea comunală , au stabilit-o în mod cu totul arbitrar, numai la o treime din suprafaţa totală a pădurii folosite fin comun mai înainte, sau pur şi simplu şi-au asumat pădurea în întregime47. In ceea ce priveşte suprafeţele de pământ rămase, soco­ tind aici şi curaturile — acestea au fost anexate alodiului feudal.
Această activitate pe proprietăţile Bânfi ou era reglementată de nimeni, în afară de autorităţile feudale. Măsurarea şi fimiprăştierea între­ gului hotar cădea numai în sarcina familiei Bânfi, şi a inginerului ei angajat anume în acest scop, străduindu-se să lucreze în aşa fel, încît comunităţile iobăgeşti să se afle puse de cele mai multe ori ir faţa fap­ tului împlinit48. Toate acestea explică îndeajuns de ce s-au făcut atâtea abuzuri cu prilejul regâemenetării hotarelor. Chiar şi în proverbe s-a păstrat amintirea abuzurilor brutale efectuate cu prilejul împărţirii hotare­ lor : „împărţire de hotar — năvălălire de tătar" 49 — comparaţie are ilustrează îndeajuns şi caracteristic situaţia ţărănimii, care vedea co­ misiile măsurând şi bătând pari pe păminturile sale însămânţate. Un alt proverb tot atît de caracteristic spune că, „Cine e-n proces cu domnul său, numai Dumnezeu îl scapă"so — ceea ce dovedeşte, că iobagul căruia i s-a răpit pământul, n-avea unde-şi căuta dreptate, pentru că orice organ oficial reprezintă, în ultimă instanţă, chiar pe domnul său de pământ.
Raporturile de proprietate atât de încurcate au provocat contradicţii grave şi Intre diferitele ramuri ale familiei Bânfi. împărţirea făcută, tis după sesiile vechi, fie după participarea diferitelor ramuri familiale la proprietatea comună, a provocat greutăţii mari, deoarece nu toate părţile de proprietate sau pământuri obşteşti erau de aceeaşi calitate. Pentru ilustrarea acesteia e suficient să cităm un fragment din' protestul lui loan
  1. Arh. Prez. Prot. 1821/29.
  2. Vezi împărţirea terenurilor lagărişte şi Plaga între Huedin şi Ghicea. Hot. Fam. din 1806, pct. 7—8. Arh. Prez. Prot. — Scrisoarea trimisă către ing. Alexa Mi-haltz dim 7.IX.1815. Arh. Prez. Scrisori.
  3. Măsurarea hotarelor a fost executată de ing. Kevall Iosif, mai târziu de ing. Alexa Mihialtz.
  4. „Hatârjârâs-Taltârjârâs".
50 „Ri urâval pordl Isten az orvosa".
98
Bârfi referitor la împărţirea hotarului din IMuşfalău, unde între altele se află următoarele: „... Eu, subsemnatul, după cum am declarat în faţa comisiei legale de împărţire a hotarului, oare şi-a început activitatea de împărţire a hotarului în Nuşfalăul Sălajului la 5 decembrie anul trecut, 1821, tot aşa declar şi acum, în faţa cinstitei Adunări a Familiei mele, că nu sînt împotriva împărţirii hotarului, nici a limitării oîrCiumăritului, ci doresc realizarea lor cât mai grabnică, dar în aşa fel, ca alodiaturile şi îmbunătăţirile pe care eu le-am făcut în hotarul din Nuşfalăul Sălaju­ lui, oa de ex. viile şi locurile de mori/ogoarele gunoite, grădinile de mânji şi acelea care oad în cotnpetiinţele mele, să rămiînă şi pe mai de­ parte în proprietatea mea..." 5!.
In asemenea împrejurări măsurarea hotarului şi împărţirea lui înaintau foarte încet. In acelaşi timp însă, fiindcă aceste măsuri .urmă­ reau în mod hotărât restrângerea proprietăţilor obşteşti a iobagilor, starea de fierbere a comunelor a crescut în continuu. Aceasta •& explicaţia faptului, că unii membri ai familiei au făcut propuneri oa să cedeze unele bunuri mai mici sau unele regalii, ca în felul acesta să preîntâm­ pine tulburările ce ar putea lua naştere din cauza împărţirii hotarului52, Tulburarea ţărănimii .a crescut şi din pricina faptului, că prin împăr­ ţirea efectuată asupra pădurilor familia feudală Bârfi a voit să înlăture de la folosirea acestora nu numai pe iobagi, pi şi pe micii proprietar', ca în scopul exploatării mai profitabile a acestora, să grupeze fiecare pădure într-o singură bucată comasată53.
„Pentru stăpânirea deplină a „Pădurii de aramă" nu există nidun
document, astfel că posesorii mai mici ou pot fi înlăturaţi, avind şi ei
drepturi asemănătoare, putând în consecinţă provoca un proces cu rezul­
tat îndoielnic..." — raportează în 1828 arhivarul familiei Bârfi, Francisc
Lâszlo. Mai departe acelaş arhivar recomandă ca .mucilor proprietari să
li se atribuie părţi în raport cu mărimea gospodăriilor lor,.fără măsură­
toare, pentru'că în acest caz nu posesorii minori, ci Excelenţa Familia
va câştiga"S4. . . '
După exproprierea pădurilor folosite în comun în 1828—29 s-a ter­ minat definitiv măsurarea şi împărţirea în loturi a hotarului din Nuş-ialatu. Locuitorii .comunei • însă au refuzat în unanimitate acceptarea pă­ mânturilor arătoare, fixate pentru ei, fiindcă în urma măsurătorilor arbi­ trare, ţăranii iobagi s-au văzut păgubiţi foarte grav. Iobăgirnea tulbu­ rată a refuzat de asemenea prestarea obligaţiilor iobăgeşti în aşa mă­ sură Încît unii feudali au fost nevoiţi să caute să ajungă la înţelegere cu iobagii lor şi să le reducă cele trei zile săptămânale de (robotă la două55. Rezistenţa unitară a iobăgimii a constrâns pe feudali la o anu­ mită retragere, dar în acelaşi timp au convins pe iobagi să primească partea de hotar măsurată pentru ei. însuşi ispravnicul familiei Bânfi propune o înţelegere cu iobagii, scriind să se facă unele concesiuni pe seama acestora, fapt care ar fi uşurat aplanarea conflictului cu ţăranii
  1. Arh. Prez. Prot. 1822/27.
  2. Arh. Prez Proi. 1824 13—19 Scrisori. I4.IÎI.1829 şi 7.V. 1833.
  3. Arh. Prez. Scrisori, 14.11.1824. Restrîngerea pădurilor lui Tdtdalagine Kprda Sarolta.
5* Arh. Prez. Scrisori, anul 1828. Raportul arhivarului Lâszlo. 56 Arh. Prez. Scrisori. Anul 1822. — Scrisoarea lui Ştefan Kovâcs din 14-11.1822. — Scrisoarea lui D. Szahmâry din 7.V.1833.
99»
nemulţumiţi, dar ramurile principale ale familiei, în primul rând consi­ lierul suprem gubernia!, nu au fost dispuşi să facă aioest lucru56.
Toate acestea au avut drept consecinţă, că ţăranii iobagi iau refuzat în mod consecvent acceptarea şi cultivarea pământurilor măsurate pentru ei. Starea de spirit în plină fierbere a iobagilor de pe domeniile Bânfi reiese limpede din raportul inspectorului din Nuşfalău al averilor amin­ titei familii, Daniel Szaithmâry... „...In ziuă de 21 februarie, care se apropie, cind baronii vor ieşi în Nuşfalău să aducă ultima hotărîre, să binavoiască cineva dintre membrii Excelenţei Sale Familiei să vină aici, dacă doreşte, sau să împuternicească pe cineva aici să facă o înţelegere ou colonii, căci neobrăzarea acestora a mers atât de departe, încît nicio îngăduinţă n-au vrut să ne arate, până când nu le-aim spus, prindeţi dară dumneavoastră plugul, să arăm pământurile prin zăpadă. Tare aş dori să punem capăt tulburărilor din Nuşfalău, pentrucă până cînld nu sfârşim cu acestea, zadarnic impărţim hotarul, căci aici în loc să scadă", vicleana aţîţare creşte în fiecare zi..." 57.
Tulburări similare celor din Nuşfalău au izbucnit şi în localitatea Huedin, un alt alodiu uriaş al proprietăţilor familiei Bânfi. Parcelarea acestor suprafeţe s-a desfăcut simultan cu lărgirea alodiului din Nuşfa­ lău. Problema principală in legătură cu organizarea alodiului din Huedin — în jurul căruia s-au iscat cele mai multe ciocniri, —■ se îndreaptă în măsură şi mai mare spre împărţirea şi răpirea terenurilor arabile, a păşunilor. Explicaţia o putem găsi in primul rînd în faptul, că necesita­ tea de cereale a pieţii locale din Huedin ia fost mai favorabilă din puirtct de vedere al aprovizionării satelor de munte din jur, decît în regiunile sălăjene. Studiul nu de mult apărut al lui Sigismund Jako în legătură cu ridicarea unor bute de potasă vrea de asemenea să dove­ dească faptul, că gospodărirea feudală în comitatul Crasinia din secolul al XlX-lea pune accentul pe exploatarea pădurilor, începând în acest scap să-şi asigure venituri prin instalarea unor cuptoare pentru fabrica­ rea potasei58.
Alodiul din Huedin, după cum se pare şi după cum arată documen­ tele, dorea să pună accentul în măsură tot mai pronunţată pe dezvoltarea creşterii amoralelor. Explicaţia acestui fapt o găsim în împrejurarea, că păşunile bogate aile Călatei promiteau pe îîingă o investiţie mai mică un venit mai trare, ,deoarece exploatarea pădurilor datorită greutăţilor de transport pe uscat întâmpina dificultţi enorme.
Hotărârea privitoare la împărţirea hotarului din Huedin a fost luată tot în anul 1796, dar executarea lucrurilor s-a început abia mai tîrziu în anul 1812, cind inginerul Alexa Mihaltz încredinţat că măsurarea şi împărţirea hotarelor e bună, a început pregătirea planului său 59. E natural că şi în Huedin împărţirea hotarelor a fost precedată de răpirea dreptului de 'oîrciumărit, de interzicerea desţelenirilor şi defrişărilor de păduri,
56 Arh. Prez. Prot. 1822. Hat. fam. în legătură cu propunerea inspectorului Şte­
fan PCovâes.
57 Arh. Prez. Scrisori, 1833.
  1. Jako Sigiamunid, op. cit.
  2. Arh. Prez. Scrisori, anul 1812. — Scrisoarea (trimisă inspectorului Mihaltz din 24.VI.1812. — Arh. Prez. Prot. Hot. fam. -1812/6, 1814/15, 1815/16.
100
precum şi de împiedecarea ghindăritului pentru porci. In privinţa aces­ tor restricţiuni comunitatea iobăgească din Huedin a trimis o pllîngere scaunului gubemial suprem, dar plîngerea a fost respinsă 60. In răspunsul pe care faimiliia Bânîi 1-a dat iobagilor din Huedin p-a lăsat nilcio îndoială asupra intenţiei sale de a împărţi pădurile, păşunile, precum şi terenu­ rile arabile din hotarul comun. împărţirea terenurilor comune a început in 1815. Mai întâi au fost împărţite suprafeţele comunei Iegărişte61, care se întindeau pînă aproape de Ciucea. Greutăţile de care s-au lovit a făcut ca'aceste tapărţiri să devină de multe ori aproape jrnposibile. Nici mărimea suprafeţelor sesiilor iolbăgeişti nou coioniziate nu s-a putut stabili.' De asemenea nu s-a putut preciza nici mărimea vechii alodia-turi.
Documentele ne arată, clar tendinţele familiei Bânîi care a voit să pună mina pe toate terenurile oare cădeau dincolo de aşa numitele seSii vechi (antiqua). Din hotărârea familiară din anul 1815 însă nu reiese clar ce intenţie urmăreau membrii acestei familii cînd au prescris măsurarea specială a apartenenţelor gospodăriilor iohăgeşti nou coloni­ zate (riova sessio). Atîta este sigur doar, că familia Bânîi a fost dispusă să dea micilor proprietari numai o anumită parte de apartenenţe ex­ terne din hotarul comun, neîmpărţit, în măsura în care corespundeau aşa numitelor „sesii antiqua". Referitor la a!ceastab în hotărârea familiară putem citi următoarele: „...S-a dat ca însărcinare Domniilor Voastre, să vă luaţi pe lingă domniile voastre pe judele comunei împreună cu o seamă de bătrâni mai înţelepţi, dîţi vor fi necesari şi ,să stabiliţi în prezenţa inginerului: a) care este adevărata aloldiatură veche, să-i stabiliţi întin­ derea fă!cîndu-i de o jur împrejur demarcaţia, să aşezaţi semne de hotăr­ nicie, însernniîlrtdu-vă totodată şi întinderea ei; b) de asemenea să cerce­ taţi noile alodiaturi formate, fie din eoloniciaturi, fie din locuri comune, pe care să le înconjuraţi, să le măsuraţi şi să le indicaţi eu semne în aşa fel ca să le deosebiţi unele de altele!; c) saricilma trasată în mod deose­ bit inginerului este să însemne mai ales locurile ţinute acum în folosinţă de oamenii micilor proprietari, locuri care trebuie lăsate în proprietatea lor acolo unde se află acum, iar părţile care se cuvin să li se dea precum şi altele să fie luate numai din locurile nelimpărţite, după mărimea sesH-îor lor vechi" 62.
Odată cu împărţirea hotarelor din Iegări'şte a venit rândul împărţirii din hotarul numit „Borveny",63 cu care ocazie s-au luat îineţele iobagilor fără să li se dea in schimb alte fineţe. Sătenii au cerut mereu pînă in anul 1820 înlocuirea fînaţului luat, acceptând să primească fără taxă păşunile folosite pînă atunci chiar în schimbul unui bir, dar familia Bârfi n-a îngăduit nici aceasta 64.
Prin separarea şi răpirea păşunilor şi tinetelor, aiftt de importante din purtct de vedere al creşterii vitelor, au fost loviţi şi micii nobili.
  1. Arh. Prez. Scrisori, anul 1821. Plîngerea comunei din 3.IX.1821. Scrisori anul 1823. Hat. Gub. sub 3834/1823. Scrisori anul 1825. Raportai comitatului din 3.VII.1825.
  2. Arh. Prez. Scrisori, anul 1815. Scrisori adresate iirtg. Mihâltz la 8.VII.1815 şi 7.IX.1815.
  3. Arh. Prez. Prot. Hotărîri fam. din 14.VIII.1815, punctul 15.
63 Partea de hotar din comuna Zam. Szaibo T. Attila : Kalotaszeg helynevei.
Koioîzsvâr 1942, 142.
64 Arh. Prez. Prot. 1820.
101
Paguba acestora provenea în primul rînd din faptul, că în locul supra­ feţelor folosite In comun pînă atunci şi a altor aparatenenţe exterioare, li s-au dat alte apartenenţe de acest fel, în raport cu numărul gospodăriilor, sau al curiilor lor. In felul acesta au înşelat şi pe micii nobili din Slncraiu, cărora fixandu-li-se apartenenţele exterioare n-au luat ca bază vechile sesh" reale, ci le-au măsurat în mod arbitrar numai în proporţia numărului gosipodăriilor. Micii nabili din Slncraiu s-au grupat în jurul unui oarecare Antoniu Zâmbd şi au intentat proces Smpotriva familiei Bâutfi, dar s-au dovedit neputincioşi în faţa (atotputernicei acestei familii65.
După datele ce le avem la dispoziţie, nu numai la Sîncraiu, ci şi in alte părţi, de ex. la Şimleul Silvaniei, modul fixării apartenenţelor inte­ rioare şi exterioare ale gospodăriilor micilor proprietari a dat ocazie la multe abuzuri. Necesitatea împărţirii pământurilor „iuxta numerum et quantitatem antiquartum sessionum", a ieşit de foarte multe ori la iveală.
Nu se poate vedea olar din datele de pînă acum felul în care membrii familiei Bârfi au încercat să-şi însuşească avantagii cit mai mari cu ocazia fixărilor apartenenţelor celor două feluri de gospodării iobă-geşti (seissio antiqua şi nova). Sesiile noi (nova sessio) se formaseră mai ales din colonizările făcute în hotarele comune, şi pornind de aici găsim ide multe ori referiri la faptul, că la împărţirea hotarelor comune, să nu se atribuie apartenenţe exterioare după sesiile noi. Lămurirea acestei probleme, însă necesită încă un studiul mai aprofundat.
Abuzurile feudale înşirate plină aci, au devenit plnă în anul 1820 în mare parte fapte împlinite în ţinutul Călâtei. In acest an au început lucrările aşa numitei „Comisii Czyrâki", Plngerea înaintată în 1821 de locuitorii din Huedin scoate încă odată la iveală nedreptăţile provocate cu prilejul luării drepturilor de folosire a lemnelor din pădure, a opreli-ştei puse în cale îngrăşatului porcilor cu ghindă, a păşulnatului vitelor în pădure, a folosirii curaturilor, şi acceptarea suprafeţelor de păşunat68. Această plângere a rămas fireşte fără rezultat
In anii de aci înainte obiectul conflictului principal dintre ţărani şi .familia Bârfi îl formează nu aft folosinţa păşunilor şi a pădurilor ci se concentrează în deosebi in jurul măsurătorii şi împărţirii supra­ feţelor arabile. Deşi s-a hotărît că împărţirea hotarelor exterioare şi a loturilor arătoare să se facă în iacelaşi timp, totuşi executarea simultană a acesteia n-a fost posibilă. Cazul de la Nuşfalău dovedeşte că starea de nemulţumire a iobăgimii era aitît de primejdioasă încît putea provoca o răscoală generală.
Acţiunea pentru lichidarea completă a privilegiilor comunale pre­ cum şi a diferitelor avantagii, pe care le deţineau oraşele de câmpie, s-ia izbit de o rezistenţă mai omogenă şi mai organizată decât la Nuş­ falău, a cărui dezvoltare era mai înapoiată. Evenimentele precedente au pregătit calea pentru efectuarea hotărnicirilor, însă iobăgimea a recu­ noscut deja tendinţele şovăitoare ale feudalului.
împărţirea apartenenţelor interne a fost întîrziată din cauza multe­ lor contradicţii ivite între diferitele ramuri ale familiei. Ramurile mai
65 Familia Zâmibo — familie veche nobilă, dar sărăcită. N-urnele ei a rămas
în toponimie. Vezi Szabo T. Attiia, op. cit. 146.
66 Arh. Prez. - Scrisori, 3.IX.1823.
102
bogate aile familiei — dar mai ales Contele Gheorghe Bâinfi — ar î* dorit să-şi asigure pe seama lor pămijnturile de calitate mai bună şi ■gospodăriile producătoare de mari venituri. Deosebirile de păreri între diferiţi membri ai familiei s-au ivit mai ales in problema împărţirii hotarelor diferitelor comune între ramurile familiei, ca împărţirea hotare­ lor să fie făcută în raport cu participaţia acestora, sau în raport cu sesiile vechi şi noi, aflate în stăpânirea diferiţilor proprietari. In această problemă discuţiile erau în continuu la ordinea zilei67. Ramurile mai puţin bogate ale familiei Bâinfi pretindeau împărţirea în raport cu gos­ podăriile iobăgeşti. Să examinăm ce scrie în această privinţă baronul Gheorghe Bânfi într-un protest al său: „Modul împărţirii hotarelor co­ mune şi a locurilor proprietăţilor din Sălaj şi Cătata ale Măritei familii, conform căruia împotriva prevederii legilor Approbatae, Part. 2. Tit. 29, paragraf. 1. hotarele comune şi locurile au început a fi împărţite nu după ^ numărul şi Cantitatea saşiilor vechi, ci după liniile şi ramifica­ ţiile înaltei familii, constatând anumite nedreptăţi şi prejudicii deosebit de grave şi păgubitoare, care nu pot ii trecute cu vederea, deoarece : a) Acele proprietăţi nu s-au împărţit pretutindeni în proporţie egală între liniile şi ramificaţiile înaltei familii, in ceea ce priveşte gospodă­ riile interioare şi locurile exterioare ale satelor, pentrufcă în unele sate s-a întîmplat ca o ramură a familiei să nu primească nicio proprietate interioară, nici apartenenţe exterioare sau numai unele din acestea, întîmplndu-se şi aceea ca o linie familiară să primească mai puţin deoît altă linie, participarea .aceleia în măsura cuvenită la împărţire putîridu-se împlini în alt sat. Din împărţirea horatului pe linii urmează că, potrivit ramificaţiilor, fiecărei linii i se cuvine proprietate în fiecare sat, -chiar şi în hotarul acelor sate, unde ou prilejul împărţirii pe grad de înrudire n-a primit nicio gospodărie interioară. In felul acesta, chiar diacă o ramură a primit puţine gospodării interioare în bata ce i se cu­ venea, totuşi i se atribuie'din apartenenţele exterioare o parte egală cu ramura din altă linie. Prin (aceasta se răstoarnă vechile împărţiri le­ gale de egalitate, bazată pe înrudire, fapt ce s-a şi constatat mai de aproape cu proprietatea din Nuşfalău, unde deşi unora dintre rudenii nu li se atribuise prin împărţirea bazată pe înrudire nicio proprietate de gospodărie .colonială interioară, totuşi prin împărţirea hotarului pe linii familiare li s-au acordat foarte multe apartenenţe exterioare pe care au fost nevoite să le împartă cOlonilor aparţinători altor ramuri familiare. Ga urmare bunurile exterioare, îndeosebi cele care afectează linia noastră au fost atât de mult împuţinate, încît acelea abia au putut împlini mărimea apartenenţelor coionicale cuvenite coteriilor noştri, care le stăpâneau mai demult, din care cauză aceştia nici nu voise să le pri­ mească. Din acestea iarăşi urmează :
b) aicea nedreptate, că în unele sate o linie familiară dispunînd de mai multe sesii coionicale dactît alte linii familiare şi totuşi apartenenţele exterioare aflându-se divizate potrivit ramificaţiilor diferitelor linii, se întâmplă da unora să le revină apartenenţe mai puţine, din care nu pot da colonilor apartenenţe suficiente pentru prestarea slujbelor ce li se
97 Arh. Prez. Prot. 28.11.1808. — Scrisori. Scrisoare trimisă ispravnicului Fran-cisc Eudes. Părerea lui Alesă Bănii, 1820/29. Prot. 1822/27. Protestul lui Ioan Bânfi. Prot. 1822/40. Conscripţia sesiilor vechi din Nuşfalău.
103
cer... Mai mult, dacă unui număr redus de coîoni i-ar reveni prea multe apartenenţe exterioare, colonii nu le-ar putea cultiva şi pământurile ar rămânea pustii, necultivate, fapt care ar aduce cu sine necesitatea scăderii contribuţiilor pentru vivum aerarium şi în prejudiciul acestuia, fiind tot atât de împovărătoare şi dăunătoare şi în ceea ce priveşte sadciini'te publice şi prestarea slujbelor pentru domnul de păimînt" 6a.
Rândurile citate dovedesc că împărţirea familiară după . ramificările liniilor sau după gospodăriile iobagiale a fost un excelent mijloc pentru răpirea anumitor părţi ale gospodăriilor iobăgeşti.. Diferendele familiare au fost rezolvate. în cele mai multe comune într-aşa fel, că membrii familiei au păstrat în mâinile ilor aloidiile aflate în cultivare proprie, şi numai pământurile comune, ce le depăşeau ca întindere, au fost împăr­ ţite potrivit cu raportul de particip aţi e familiară. In acest caz dacă pământul alodial mai vechi al vreunui membru se întâmplă să cadă în lotul altui membru ■ de familie, cel dintâi primea în schimbul locului său un pământ de aceeaşi calitate şi aceeaşi valoare.
După ce în principiu problema comasării ia fost rezolvată între mem­ brii familiei, s-'a trecut şi în practică la împărţirea hotarului din Huedin. Familia Bânfi, după ce a ciuntit temeinic păşunile şi pădurile comune, ar fi dorit să împartă şi pământurile arabile într-aşa fel, ca cele mai apro­ piate, şi de calitate mai bună să ajungă în proprietatea familiei, iar gospodăriilor iobăgeşti să li se stabilească pământuri în părţile unde hotarul era mai slab şi mai departe de sat. Povârnişurile dki apropierea satului, cum a fost partea numită „Malomszeg"69, care mai înainte iusese în cea mai mare parte pământ iobăgesc, au fost declarate pămân­ turi alodiale, iar în locul acestora familia Bânfi a pus să măsoare pe seama iobagilor un pământ de proastă calitate, de curând făcut culti­ vatul, care pe 'lângă aceste neajunsuri era situat şi departe de sat. Chiar şi în cursul măsurătorii, familia Bânfi s-a străduit să reducă pe cit pasibil vechile loturi iobăgeşti. Aceste pământuri mai vechi ale iobagilor au fost măsurate în aşa fel, încît toate să cadă ân loturile domnilor de pământ.
însuşi Parkas Bânfi recunoaşte în scrisoarea trimisă lui Ladislau Banii, oamerarul regali), justeţea nemulţumirilor ţăranilor... „...Acum membrii din partea liniei noastre familiare într-adevăr vor fi mulţumiţi cu cantitatea pământurilor lor şi precum nădăjduiesc tot aşa de mulţu­ miţi vor fi ceilalţi, care se află pe alte părţi — deoarece Insă chiar şi după decretul Îndrumător al Guverniului Regal în privinţa împărţirii hotarului, comunitatea n-a fost ascultată şi fostele lor pământuri nu li se pot înapoia ; în cazul acesta cu siguranţă se vor ivi nemulţumiri din cauza clasificării locurilor de întoarcere şi vor folosi pretextul, ca împărţirea hotarului să fie împiedicată. După modesta mea judecată, faptul că familia a luat şi a trecut prin mijlocirea comisiei în prima categorie acea parte a locurilor de asolament situate mai aproape de comună, pornind de ia principiul că pământurile se pot gunoi mai uşor, dacă ţin seanţa de aceasta, piedicile ce se vor pune nu vor fi lipsite în felul lor de anumitele temeiuri juste. Astfel baronul Alexa Bânfi a
68. Arh. Prez. Braţ. 1820.
69 Denumirea oare există şi azi în toteriorul oraşului. Vezi Szabo TI Attila, op. cit. 14, 18, 26, 51.
104
primit Sta toate trei loturile sale pământuri de asolameot de prima cate­ gorie, deoarece de fapt, în privinţa asoliaimentului de la Cătata:, lotul i-a revenit imediat în afara „Porţii Părcîtaibului", la locul numai „Bikal". Lotul se începe înaintea curţii lui Dionisie Bârfi şi se întinde spre noua mea locuinţă de odihnă. Şi aceasta este aşa de aproape de Huedin, că poate duce pe zi şi de zece ori gunoi şi pu'tîndu-l astfel îngraşă uşor. Şi aceasta conform principiului amintit mai sus, se poate socoti de prima categorie, de asemenea şi iotul central care i-a revenit dinspre topul numit „Barants", încape dincolo de casa de sare cu 60 de stânjeni, şi nici acela nu este mai prejos decît celelalte două..." In cele ce urmează Farkaş Bânfi des.crie situaţia pământurilor proprii, care simt lia depăr­ tare de sat de aproximativ 2 sau 4 întoarceri de car pe zi. Este evident, că locurile de asotament ale comunei iobăgeşti erau şi mai departe şi de calitate mai proastă. Pentru a rezolva într-iun chip oarecare această situaţie nedreaptă, Farkaş Bânfi recomandă următoarele... „... aş afla de bine ca fiepare loc de aŞolament să fie împărţit mai întâi în două jumătăţi, şi fiecare jumătate în trei, iar aceluia căruia i-a revenit partea mai apropiată de localitate, să-i revină la la doilea loc de asotament, partea de mijlop, iar la al treilea partea ultimă. In felul acesta, fără ca ţăranii să observe, s-ar frânge cerbicia oricăror încăpăţânări întâmplătoare, iar acuzaţiile de nedraptăţire, ce li s-au făcut ou ocazia împărţirii p«* indivizi a pământurilor lor, ar putea fi mai uşor combătute..."70.
Aceste rânduri dovedesc abuzurile prin care familia Bânfi în urma împărţirii hotarelor a răpit pământurile iobăgeşti. Dar iobăgimea nu $ia împăcat oii răpirea pământurilor sale. Astfel, de exemplu în 1822, rând s-a atribuit lui Qheorghe Bânfi1 pământul din aşa numita „Uliţa nouă" 71 şi „Dealul Katona" 72, ţăranii au stricat semnele de hotărnicire şi-au reocupat pămiînturile cu forţa73. Comitatul a constrâns p.e iobagi cu forţa militară să restitue teritoriile ocupate. Semnele fixate de comisia însărcinată cu împărţirea hotarului au fost stricate din nou de către iobagi, care au refuzat primirea şi ogorirea pământurilor atribuite lor, apoi şi-au reocupat; vechile pământuri. Satul răsculat a început să ame­ ninţe în unanimitate... „...Se poate vedea limpede, că, dacă în pofida lor vom secera griul semănat 'în pământurile idbăgiei atodizate, — scrie Farkaş Bânfi în scrisoarea sa din 7.VII.1823 — vor prăldia acest grîu..." Teama lui Farkaş Bânfi s-a şi adeverit, pentrucă în cele ce urmează arată, că sătenii şi-au băgat toate vitele de jug, cai, oi, porci in vechile-lor pământuri, ba chiar şi în semănăturile alodiale, pe care le-au distrus. Paznicii şi administratorii de moşie sosiţi acolo au fost atacaţi de ţărani, care pe însuşi baronul Farkaş Bânfi, ce venise la faţa locului, l-au pus pe fugă. In colaborare cu iobagii români din Negreni, ţăranii din Hunedin au eliberat vitele care le fuseseră prinse în terenul oprit din Sîncriaiiu. Paralel cu aceasta, ţăranii au înaintat o plângere Consiliului Suprem Regal, înşirând In ea toate doleanţele lor anterioare, luarea cură-
70 Arh. Prez. Scrisori, 7.XII.1823.
71 „Ujj Utza" — partea cea miai interioară a semănăturilor. Azi e clădită. Vezi r
Szabo T. Attila, op. cit. 8—25, pag. 30.
72 „Katoinadomb", partea de hotar imediat îînigă comună. Vezi: Szabo T. Attiîa,
op. cit. 17, 21, 23, 24, 25, 73.
73 Arh. Prez. Scrisori, 10.V.1823. Scrisoarea iui Fr. Endes.
105
turilor, păşunilor, pădurilor şi altele, iar pe un delegat ales dintre ei l-au trimis în persoană la Viena pentru susţinerea cererii lor74.
Speriat de răscoala ţăranilor, Farkaş Bânfi urgentează trimiterea ar­ matei asupra iobagilor, care au rămas nepăsători la toate ameninţările ce li s-au făcut... „...Nu pot descrie îndeajuns — scrie acelaşi nobil Far-kaş Bârfi — impertinenţa nelegitimă a ţăranilor îngâmfaţi, porniţi spre răscoală, şi pot spune chiar, că dacă n-aş fi fost eu însumi uimit ca martor Ocular la cele întâmplate, nici eu n-iaş fi putut crede acea măsură pe care o atinse răutatea acestora, încît nu numai că nu iau în seamă nici hotărârea guberniului regal (la care se adaogă şi ameninţarea guber­ niului regal de a trimite asupira lor forţe militare), dar îşi bat chiar joc de această hotărâre, negândindu-se nici la dospoziţiunile trimise de con­ ducătorii comitatului, ei nu pregetă să facă nelegiuri peste nelegiuri...".
Cunoscând (înclinarea ţărănimii din Huedin spre răscoală, Farkaş Bânfi propune în adunarea familiară alungarea tuturor iobagilor comu­ nei şi înlocuirea lor cu ooloni aduşi din alte părţi75. Jalba trimisă de ţăranii comunei răsculate Oonisiliului Suprem Regal n-a fost primită favorabil. Dimpotrivă, Consiliul Suprem Regal a dat dispoziţiuni pentru pedepsirea capilor răscoalei. „...Aiceaistă măsură a fost luată,., pe de o parte să se pună capăt neînţelegerilor iobagilor familiei Bânfi fin. lo­ calitatea amunittă cu stăpînii lor de pămînt şi să fie înlăturate de .aici înainte de toate motivele de reclamaţii; iar pe de altă parte, aţâţătorii şi conducătorii dezordinei să fie opriţi din timp şi drept pildă, activi­ tatea |de răzvrătire şi violenţă a coloniilor să fie pedepsită cum se cuvine...". Tot atunci se dispune ca a treia parte din pămîntul cuvenit după gospodăriile iobăgeşti de pe locul de asolament numit „Maloms-zeg" să fie măsurat şi redat iobagilor. Rezistenţa vie a iobăgimii a constrâns iConsiliul Suprem Regal să liniştească iobăgimea răsculată de pe moşiile Bârfi, făcându-i concesiuni parţiale. In acest scop a fost înscris şi acel punct, prin care domnii de pământ isînt îndrumaţi, ca „...până la completa împărţire a hotarului şi până la separarea apartenenţelor colo­ niale stăpânite până aci de colonii lor, să nu împiedice pe aceştia de la însămânţa rea pământurilor lor, de altfel [demnii de pământ au deplină libertate de a continua împărţirea şi pe asolamentele însămânţate, şi să tragă brazde de hotărnicire pe aceste păimânturi şi să se ridice movile de hotar, pe oare colonii trebuie să le respecte şi să le lase neatinse...".
In problema pădurilor, păşunilor deja împărţite, a curaturilor luate, a defrişărilor etic. Consiliul Suprem legal legalizează ,noile stări de lucruri şi respinge plângerile comunei. Este foarte interesantă hotărârea adusă în problema păşunilor, în care Consiliul Suprem nu se interesează de abu­ zurile săvârşite, nici de întinderea păşunilor răpite, ci numai de faptul, dacă păşunile rămase ţăranilor sânt suficiente pentru îndeplinirea obli­ gaţiilor lor, pentru întreţinerea gospodăririlor şi pentru vitele lor de jug 75. După cum e firesc, un astfel de răspuns nu era mulţumitor pentru iobagi. Şi ca o dovadă a rezistenţei lor, ţăranii intentează proces împotriva .familiei Bănii77. în primăvara anului 1824 îşi reocupară vechile lor curaturi şi începură să ogorească pământurile ce li se luaseră
74 Idem.
  1. Arii. Prez. Prot. 1823/6, 8, 10.
  2. Arh. Prez. Scrisori, 1823. Ord. gub. sub nr. 3834.
  3. Date sporadice în Arh. Prez. Scrisori din 1824.
106
în partea numită „Malomszeg" 78. Feudalii au fost constrânşi să sisteze pentru moment măsurarea hotarului. In cele din urmă ei s-au înţeles cu iobagii, ca aceştia să continue ogorirea de toamnă în vechile condiţii, numai să nu strsiloe semnele puse. Intre timp reprezentanţii coniscrierii urbariale oficiale îşi începură lucrările şi la Huedin. Din cauza relaţiilor de proprietate extrem de încurcate, comisia de conscriere n-a putut pro­ gresa. Cu acet prilej iobăgimea neţinînd seama nici de hotărârile regale şi guberniale cu privire la noua împărţire a pământurilor obşteşti, nici de împărţirile arbitrare de hotar ale familiei Bânfi, au reuşit să deter­ mine comisia să conscrie .vechile lor gospodării79.
In ceea ce priveşte delegaţia ţăranilor din Huedin plecată la Viena nu se ştie cu ce promisiuni s-a întors acasă. Fapt este, că din Viena nu s-a adus nici o hotărîre decisivă, ceea ce a constrâns familia Bânfi să amine împărţirea hotarelor (25.IV.1825). Populaţia comunei însă încurajată de demersurile făcute n-a voit să renunţe la folosirea curatu­ rilor şi a pădurilor. însuşi Alexa Mihaltz, inginerul familiei Bârfi, într-o scrisoare recomandă familiei să fie cu răbdare şi să aştepte, „...nu este recomandabil, ca stăpînul să se opună cultivării curaturilor, dar nici să dea libertate ţăranilor, ci să lase lucrurile să curgă de la sine..." 80.
Ţăranii din Huedin aflaţi în stare de fierbere au început să folosească din nou pădurile răpite de la ei, şi ridicîndu-se împotriva nedreptăţilor familiei Bârfi şi-au impus voinţa prin forţă. In 1825 întreaga comună s-a răsculat din nou, fapt despre care baronul Ioan Bârfi raportează următoarele: „...Tăieri de lemne cu forţa fac şi în loturile de păduri ale familiei noastre. Nu de mult, în 30 noiembrie, în lotul de pădure aparţi­ nând rudelor noastre, baronului Ladislau şi lui Pavel Bânfi, gornicii noştri în număr de cinci au găsit acolo pe ţăranii Bartin Buzâs, Franeisc Varga şi Martin Kârâly ou lemne verzi şi tinere încărcate pe carele for şi cu vitele. Cînd gornicii au încercat să le ia şi să le ducă vitele şi carele la curte, oamenii de la căruţe, chemând şi pe alţii în ajutor, au pus mîna pe securi, au atacat pe gornici şi n-au lăsat să fie luate nici vitele nici căruţele. Im asemenea situaţie, gornicii mici nu mai îndrăznesc să se
apropieze de răufăcători, care îi ameninţă ou tăierea' şi scoaterea ma­ ţelor. Aceşti răzvrătiţi umblă mai ales în grupe şi Caută, ca. în locul unde aud ceva larmă, să se îngrămădească îndată acolo. Şi ca să se poată opune cit mai hotărît dispoziţiunilor aspre şi poruncilor, întreaga comu­ nitate s-a adunat şi a ales cu jurământ şase oameni cu scopul ca şi din partea tor să se păizească pădurile Huedinului, interzicând prin pedeapsa de 12 florini tăierea lemnelor din păidurile aflate dincolo de tocul numit „Faszego şi „Piîrâul Doragma", iar dincoace de aceste locuri se poate lua lemne de oriunde, fără nicio considerare. Ţăranii au mai stabilit, ca In zilele de vineri să se poată transporta lemne niuimui pentru foc. In această zi hotărîtă de vineri, anume în 16 decembrie, ieşind locuitorii Huedinului la pădure, toţi gornicii şi plă-ieşii aflaţi la dispoziţia (domnilor de pământ) au fost trimişi acolo cu poruncă să mîie la curte carele încărcate. Dar încercînd să înde­ plinească această poruncă, toţi ţăranii au sărit deodată şi s-au opus
78 Arh. Prez. Scrisori. Raport din 24.VI.1824.
79 Idem, punctul 10.
s° Arh. Prez. Scrisori, 25.1 V. 1825.
107
şi pe unul dintre ei l-au trimis la Huedin. Prinzând de veste despre cele întâmplate, cei din Huedin au ridicat, după obiceiul lor, care cum a apucat, tot satul venind cu securi, furci şi drugi de fier şi au năvălit în pădure pentru apărarea carelor. Neavînd siguranţă că îi vor putea prinde şi tefnîndu-se şi de această întîmplare nenorocită a venit însuşi în Huedin' (cinevia din familia Barili) ia solgăbirăul care sosise mai înainte acolo pentru reohiziţie, şi împreună eu el a ieşit înaintea lor în capătul Huedinului, pe drumul pe Unde trebuiau să vină căruţele încărcate cu lemne şi aici au încercat să pună mâna pe ei, dar n-au reuşit, că ţăranii, atât cei aflaţi dinafară, Cit şi cei rămaşi înlăuntru l-au atacat pe sol-găbirău şi aruincMlu-i vorbe urâte în faţă, au ajuns cu ceartă până la purtea rudei noastre contele Iosif Bânfi. Aici poruncindu-li-se gorniciior prezenţi să închidă carele acolo, ţăranii au pus din nou mâna pe securi, au ameninţat pe gornici că-i omoară şi cei mai mulţi dintre ei îşi mânară acasă căruţele încărcate mai mult cu lemne verzi, şi pe vreme ce s-au notat pe rând aceste căruţe, ceilalţi locuitori ai Huedinului s-au îmbulzit în grabă acolo şi au smuls de lângă solgăbirău pe omul prins, care li se împotrivise. Iar cînld solgăbirăul a ordonat să-t predea în calitate de arestat în mâna autorităţilor civile şi âşi puse mâna pe el, toţi ţăranii s-au ridicat cu mare sgomot, strigând că ,,nu-l lăsăm !" şi nici nu l-au lăs'at, ci luffindu-1 cu ei l-au dus strigând, că solgăbirăul nu le porunceşte lor, fapt despre care dornnul solgăbirău a şi făcut raportul către autorităţile nobilului comitat..."81.
Aceste date sânt mărturii despre o răscoală organizată a comunei. Rezistenţa comunei s-a dovedit tot atit de eficace şi în anii următori.. Familia s-a folosit de toată puterea pentru continuarea împărţirii pădu­ rilor şi ogoarelor. Astfel în 1830 a adus din nou execuţia militară asu­ prea comunei, îln urma căreia s-a ajuns să respecte hotărârile lor. Cu acest prilej au perehiziţionat şi lada comunei, ca să poată descoperi pe iniţia­ torii răscoalei. Dar In acelaşi timp, ca urmare a împărţirii pământurilor a ieşit la iveală că şi Farkas Bânfi ajunsese într-o situaţie nefavorabilă, căzuse de acord cu iobagii In privinţa unor revendicări de ale lor, ba mai mult chiar şi jalbele lor au fost în parte redactate de el82. E de presu­ pus, că organizatorii răscoalei erau dintre iobagii cu sesii întregi, car! erau loviţi ,mai grav prin îrnjpărţirea hotarului şi răpirea păşunilor.
Ordinea restabilită cu forţă militară a fost însă numai provizorie, pentru că şi după aceea soseau zi de zi recl'amiaţii despre folosirea în mod ilegal de către ţărani a pădurii, a păşunilor, a terenurilor defrişate, etfc. în 1832 iobagii din „Malomszeg", Zarn Duimoş şi Neârşova înain­ tează iarăşi o plângere. La fel procedează ţăranii din Huedin, care în anul 1833 petiţionează din nou la toate autorităţile superioare, dar fără rezultat.
Cu aicest prilej, familia Bânfi a luat hotărârea să împartă definitiv hotarele comunei, curaturile, păşunile, pădurile eto. Potrivit acestei hotărâri, membrii familiei s-au înţeles ca înainte de toate să fixeze pe baza vechilor sesii părţile tuturor micilor proprietari, apoi să pună să se măsoare într-o singură unitate teritorială pământurile cuvenite loba-
şi Arh. Prez. Scrisori, 20.XII.1825. (Raportul lui Iaan Bănii, 28.1.1826. — Plîrr-
gerea huedaniiilar 5886/1826. Răspunsul Guiberniutui.
82 Arh. Prez. Scrisori, 6.IV.1831. Raportul lui Farkas Bânfi.
108
gî'lor, urmând ca celelalte pământuri, oare depăşesc - aceasta, să se împartă după hnii şi ramuri familiare. In problema pădurilor, curaturilor şi păşunilor, precum şi în problema păşunatului în pădure, membrii familiei Bănii au declarat legale toate răpirile de pământ efectuate mai înainte şi ca atare au respins orice cerere sau reclamaţie. Ba mai mult, au pus să se evalueze pagubele făcute ân păduri, iar suma care se ridi­ case la 487 florini, au încasat-o de la iobagii acuzaţi.
Această hotărâre însă ni-au putut-o realiza, deoarece comuna n-a fost dispusă să renunţe la o parte a vechilor sale suprafeţe arabile şi nici la păşuni. Ultimul punct al hotărârii amintite încă vorbeşte despre aceasta. „înainte de toate, ştiindu-se faptul, că niciuoul dintre locuitorii Huedinului n-a voit să primească pământurile, care le-au fost repartizate -de comisia însărcinată cu împărţirea hotarului, împi'gâild ou forţa, mult mai înlăuntru noile semne şi confundându-le, fiecare ară şi seamănă tot. atâta cit arase şi semănasie înainte de împărţirea hotarului. Acest punct al rescriptului nu poate fi pus ca obiect al execuţiei" 83.
Răpirea semănăturilor, precum şi alte abuzuri săvârşite împotriva iobagilor din Nuşfalău şi Huedin nu se limitau numai la aceste două comune. Din documente reiese, că In cursul acţiunii de hotărnicire a pământurilor, familia Bârfi a măsurat hotarele tuturor comunelor şi a comasat alodiille în locurile unde folosirea acestora s-a văzut a îi ren­ tabilă. Aşa de pildă formarea domeniilor raţionalizate din jurul comunei Nuşfalău se făcuse paralel cu împărţirea hotarului din această comună, împărţirea hotarelor din comunele Oarastelec şi Zăuan s-:a început deja în secolul XVIII-lea. In Zăuan însă această măsură nu s-a aplicat în mod practic decât prin anul 182984. Tot intre anii 1820—30 au fast împărţite şi comasate hotarele comunelor Fizeş, Boghiş, Guruslău, Vaicăul Un­ guresc si Vaicăul Românesc.
In comitatul Cluj împărţirea hotarelor mai multor comune aflătoare in jurul Huedinului a fost îndeplinită tot în aceşti ani. Avem diate despre măsurarea şi împărţirea hotarelor următoarelor comune: Sînicraiu, Da-moş, Bicălatu, Jegărişte, Zam, Neavşova.
Răpirea-păşunilor şi pădurilor a prilejuit multe plângeri şi în comu­ nele mici. Date privitoare la comasarea terenurilor arabile din aceste comune avem foarte pţine. Probabil aceste comune nu erau atât de inte­ resate la cultivarea cereallellor pentru nevoile proldulotiei de mărfuri, fapt -oare a determinat familia Bârfi să pună accent în ateste comune mai mult pe exptoatarea pădurilor şi creşterea animalelor.
Tot atunci se observă că împotrivirea comunelor mai mici faţă de abuzurile feudalului s-a desfăşurat numai sporadic şi izolat. Cîteva piMngeri ale acestora, mai rar vreun proces Determinat sau sfârşit fără succes: acestea sînt toate mărturiile despre opoziţia acestor comune. Fără îndoială, cele mai multe nedreptăţi şi abuzuri au ieşit la iveală în oraşele de clmpie, precum şi în comunele amintite (Huedin, Nuşfalău). Aici iobăgimea a avut posibilitatea de a lupta mai omogen, mai orga-nivat. Recunoscând căile legale de luptă, locuitorii acestor comune au
83 Arh. Prez. Scrisori, 18.XI.1830. Scrisoarea lui Ştefan Kovâcs.
84 Arh. Prez. Scrisori din anul 1834.
109
încercat prin acţiuni comune să se elibereze de sub jurisdicţia domniilor de pământ, să-şi uşureze apăsătoarele poveri feudale. Faptul acesta se remarcă mai accentuat în lumina străduinţelor locuitorilor din Huedin, care pentru a scăpa de autoritatea feudală şi a rezista în mod eficace faţă de iatacul repetat al feudaililor, favorizaţi de tendinţele de urbanizare, voiau probabil să-şi cucerească privilegii orăşăneşti.
Deputăţiile trimise la Vienia, opoziţia organizată temeinic sub con­ ducerea reprezentanţilor oficialii ai comunei, prin oare se urmărea asi­ gurarea formelor legale ale luptei, ne duc la concluzia că în aceste două comune e vorba nu numai de simple frământări ţărăneşti, ci de întărirea rezervelor revoluţionare burgheze în curs de formaţie. Pentru a justifica această presupunere e deajuns să ne referim la repetatele încercări ale meşteşugarilor din Huedin de a întemeia bresle. Încercările acestea au luat o deosebită amploare chiar între anii 1820—1830, in perioada ascuţirii frământărilor ţărăneşti. Aşa de pildă in anul 1825 tăbăcarii şi ciabolarii cer întărirea privilegiilor lor de breaslă, iar în 1834 croitorii cer să li se acorde dreptul de a întemeia o breslă. Inde­ pendent de ele, în comuna Huedin au locuit şi au muncit mulţi meşteşu­ gari, care frecventau şi târgurile învecinate. In generali tăbăcarii, ciobo-tarii, olarii, cojocarii, croitorii au venit din alte părţi în comună. Tot în această perioadă, in anul 1825, s-a deschis în Huedin cea dinţii prăvălie.
Familia Bânfi a recunoscut pericolul ce se ascundea în tendinţa de urbanizare a comunei şi a făcut totul pentru a împiedica dezvoltarea ei în această direcţie. Datorită familiei Banii nu s-au putut întemeia bresle meşteşugăreşti la Huedin nici chiar atunci când. breslele ar fi adus avan-' tagii acestei familii din punctul de vedere al circulaţiei de bani. La acesta chestiune se referă şi scrisoarea ispravnicului din Huedin, în care Sprijină cererea croitorilor pentru înfiinţarea de breaslă. Iiată ce scrie ispravnicul în această privinţă : „Ar trebui să fie colonizaţi la Huedin mai mulţi oameni de aceştia, prin care s-ar putea da comunei înfăţi­ şare de onaş şi în acelaşi timp ar trebui să fie toleraţi şi evreii veniţi aici, care cu- toat că plătesc timp de un an sau doi pentru pământurile arendate un preţ mai ridicat deldît ceiiailţi, la urmă totuşi se prăpădesc, fug, iar locurile stăjpiîinite de ei se pustiesic, se prăpădesc" 85'. Fireşte cererea aceasta a fost şi ea respinsă.
Teama familiei Bârfi faţă de tendinţele de urbanizare ale comunei reiese şi mai elocvent dintr-o scrisoare din 1823, în care îndrumează ispravnicul din această localitate, că „de aci înainte Huedinul şi con­ ducătorii llor să ou fie consideraţi ca magistraţi, şi rfci m protocoale sau in scrisori să nu folosească astfel ide numiri, ci să folosească pre­ cum sânt numirile obişnuite in alte sate, ca localitatea Huedin, jude, juraţi, notarul comunei etic." 86.
La fel şi locuitorii din Nuşfalău consideră comuna lor ca un tirg privillegiat. Acestea sânt cauzele pentru care familia Bârfi a împiedicat orice fel de construcţii, care ar* fi dat icomuniei un caracter orăşănesc. Im anul 1832 familia Bârfi împiedică clădirea localului primăriei în cen­ trul icomunei, ba chiar intenţiona să dărâme şi localul cel vechi.
85 Arh. Prez. Scrisori din 24.VI.1832.
86 Arh. Piez. Scrisori din LIII.1827.
110
In timp ce prin samavolniciile sale familia Bânfi a reuşit, cu toată împotrivirea ţăranilor din Huedin şi NuşSalău, să reorganizeze alodiul din aceste comune, in Şimleul Silvaniei lucrurile au mers mai greu.
Locuitorii din această localitate trăiau o viaţă urbană, iar condu­ cătorii oraşului au luat o atitudine hotărâtă, opunându-se oricărei acapa­ rări de teritoriu din partea acestei familii. Astfel, de pildă, beneficiile pro­ venite cu ocazia târgurilor au fost păstrate în întregime. Conducere! oraşului ft-a fost dispusă să le împartă nici cu autoritatea stăpânului feu­ dal. Im 1828 familia Bânfi intentează un proces împotriva oraşului, pe motivul că vânzătorul de vin al faimiliei Bâwfi a fost amendat. In ceea ce priveşte împărţirea hotarului, oraşul a înaintat un protest la scaunul Gubernial Suprem. Dlodu-şi repede seama de greutăţile ce s-ar ivi cu ocazia împărţirii hotarului acestei localităţi, familia Bânfi s-a mulţumit să-şi însuşească ainumite suprafeţe de pământ pe calea legii, prin, dife­ rite viclenii advoCăţeşti. In 1831 familia Bânfi face mai multe încercări să pună stăpânire pe dealul viilor „Măgura", aflat în proprietatea ora­ şului. Totodată se încearcă şi limitarea drciumăritului, ca în felul acesta să-şi poată impune valabilitatea puterii feudale asupra oraşului, deschi-zându-şi astfel drum spre împărţirea hotarului.
O atenţie deosebită au acordat membrii familiei Bârfi acţiunilor de subminare a drepturilor privilegiate ale oraşului Şimleu, pe care ar fi vrut să-1 readucă lla vechea stare de iobăgie, deşi se afla în plină dez­ voltare. Ei se loveau însă de faptul că regaliile, dreptul de circiumărif, dreptul de a încasa vama la tîrguri şi dreptul de măcelărit aparţineau în întregime oraşului. Ca urmiare, familia Bârfi voia să-şi însuşească aceste regalii, ceea ce ar fi deschis posibilitatea acaparării şi a celorlalte drepturi, Ide care beneficia oraşul Şimleu. In această privinţă însă ma­ gistratul oraşului s-a opus categoric, înscriind toate pământurile care nu erau trecute în urbarii in prqprietatea oraşului, împiedicând în felul acesta posibilitatea ocupării lor de către familia Bânfi. Iată ce scrie în această privinţă funcţionarul fiscal V. Samuil Ajtai: „...Proba de nedes-mlnţit a tulburărilor cauzate de locuitorii sau de magistratul din Şimleu, oa să ou spun a îndrăznelii lor de a călca legile, este faptul că dacă vreun adevărat nobil din Şimleu, de pildă vreun membru al familiei Bârfi sau oricare altul din lafama comunei, ar ocupa pentru trebuinţele sale vreun loc Idin teritoriul comun, aflător în hotarul Şimieului, pe acela magistratul din Şimleu îl tulbură sau cu de la sine putere, sau prin re­ clamaţii făcute pe motivul că prin această ocupare de teren s-ar fi ciuntit păşunea comună. Prin intervenţiile la forurile superioare, îndeosebi la Gulbennul Suprem Regal, ei reuşesc prin mijlocirea acestora să-şi vali-diteze drepturile. Dar însuşi «magistratul Şimieului nu încetează să treacă zilnic la oloi cotropiri sau să-şi întindă tot mai mult cotropirile anterioare, în mod secret sau deschis, ba s-a întâmplat şi ca o veche ocupare de teren făcută de un proprietar din Şimleu, locuitorii din această comună înaintând o plângere în sensul că din această cauză păşunea a fost ciun­ tită, Înaltul Guvernau Regal a poruncit încetarea acestei ocupări, fapt care s-a şi îmtîmplaf. Iar după puţină vreme, cât acel teritoriu a rămas ipustiu, magistratul din Şimleu -a ocupat terenul din nou şi 1-a împărţit câtorva oameni în schimbul plăţii unor taxe, pe oare le şi plătesc anual. Astfel s-a obişnuit cinstitul magistrat din Şimleu să-şi mărească şi să-şi sporească zilnic proprietatea sa în prejudiciul cinstitului posesor din Şim-
111
leu; şi într-adevăr aceste proprietăţi au fost sporite în aşa măsură, incit acum are prilejul să dispună de-o aşa putere, încît poate să lovească în propriii săi domni de ipămînt" 87.
A doua problemă a măririi atodiului din Şimleu deci ar ii fost cîşti-garea pământurilor comune. In acest scop familia a ţinut permanent pro­ blema la suprafaţă, încerecînd prin diferite rnaşinaţiuoi să demobilizeze de la început populaţia 'Oraşului. „...Mai important decât toate aceste foloase ar îi în viitor faptul, că prin limitarea beneficiilor regale s-ar deschide posibilitatea spre împărţirea hotarului. In ceea ce priveşte această limitare ar fi de nevoie de conscrierea saşiilor veclhi, ceea ce ar aduce cu sine posibilitatea deosebirii adevăratelor proprietăţi de icele presupuse şi în felul acesta locuiorii Şimlleului ar începe săi se obişnuiască şi să accepte iideia împărţirii hotarului. Cea mai bună dovadă, că locuitorii din Şimleu sânt aplicaţi la cele spuse mai sus, este că dacă astăzi vre­ un om mai înţelegător din Şimleu cumpără de la altul pe bani vreun loc de caisă, Hnaţ sau pămînt arător, daolbicei nu uită să înscrie eventua­ litatea împărţirii, hotarului, arătîndu-şi dorinţa ca în acest caz să fie luat sub ocrotire sau ca vânzătorul să-i- restituie banii" 88.
Pentru împiedecarea dezvoltării şi extinderii orăşenilor din Şimleu, familia Bânfi a încercat să grupeze în jurul ei pe mieii nobili, chiar şi pe aceia pe care li lovise în drepturile lor de proprietate. In primul rând familia Bânfi ar fi dorit să trezească nemulţumirea nobilimii lipsite de proprietate, care trăia pe pămînturile aflate în proprietatea oraşului. Despre aceasta ne informează raportul aceluiaşi funcţionar amintit, V. Samuil Ajkai.
„...Cu un cuvânt, Mărite Stăpân, orice acţiune s-ar porni împotriva acestor locuitori prea încrezuţi, trebuie urmărită cu insistentă. Poate acium e momentul cel mai potrivit pentru aceasta, deoarece pare că nobilii lipsiţi de moşii din Şimleu, precum şi chiar micii proprietari, care pînă acum erau întru toate de acord cu populaţia oraşului împotriva marilor proprietari, nu numai că se află în contradicţie cu această populaţie şi magistratul oraşului, dar încep să se înţeleagă mai mult cu marii pro­ prietari. Aceasta o arată şi încercarea efectuată, lla Şimleu şi alte comune în ultimele zile ale lunii februarie de curând trecute, de a executa de către adunarea generala a comitetului repartiţia sumei recomandate pen­ tru a acoperi pagubele ţării, maigistratul din Şimleu pe motivul că con-seriptorii n-au trecut usele proprietăţi, pe care odinioară le taxase pe seama oraşului, ci le-au atribuit (precum şi se cuvine) acelor nobili care le stăpâneau de cîţiva ani, fără să fie încercaţi cu plata vreunei taxe, a provocat mare tulburare. Conscripţia micilor nobili proprietari e pildă suficientă" 89.
Disputele născute în jurul împărţirii hotarelor din Şimleu întăresc şi mai mult concluzia că încercările mobililor stăpâni ide pămînt pentru mărirea gospodăriilor feudale au format temeiul principal al luptei din­ tre feudalismul în descompunere îşi orânduirea capitalistă în formare, însăşi ţărănimea într-o rezistenţă organizată se străduieşte să se gru-
87 Arh. Prez. Scrisori din 1.III. 1827.
88 Idem.
89 Idem.
112
nieaţie şi transport, posibilităţile insuficiente de înmagazinare, dar mai ales lipsa unei pieţi apropiate au îngreunat dezvoltarea rapidă a unei producţii de mărfuri mai dezvoltate.
Cererea de vite, piei, lină şi alte produse agricole, care apare, au din cînd în cîrid, urcarea rapidă 'a preţurilor, inflaţia de la începutul secolului al XIX-iea, toate acestea au uşurat condiţiile formării capita­ lismului. Profitul realizat, nefi'ind însă în general îndestulător, a făcut ca procesul aaumulării de capital să fie restabilit numai acolo unde acest profit putea creşte mai uşor, iar de acesta nu puteau beneficia decit foarte puţini din marii proprietari din Transilvania. Familia Bânfi a ajuns pină acolo să vadă că pagubele provin din nesistematizarea gos­ podăriei iobăgeşti, dar în afară de această pagubă n-a mai văzut nimic. A reuşit doar să-şi dea seama că din veniturile proprietăţii nu se pot acoperi cheltuielile -necesare modernizării şi că .produsele agricole sînt din ce în ce mai căutate pe piaţă. Un mijloc eficace pentru sporirea venitului, după concepţia familiei Bânfi nu putea fi altul deCiţt sporirea sarcinilor urbariale şi creşterea, -producţiei alodiaile.
Gospodăria modernă cu munca iobăgească de robotă, bazată pe con­ strângere, lipsită de specialişti şi de unelte tehnice perfecţionate nu este pasibilă. Faptul acesta atît de evident n-au vrut să-1 recunoască membrii familiei Banii. Ei au voit să introducă raţionalizarea, dar să nu piardă nimic din vechile privilegii feudale. Aceasta este explicaţia faptului că procesul schiţat -mai sus a înaintat cu o încetineală de melc.
Ga ultimă concluzie la cele spuse pină acum, putem stabili că în cazul proprietăţilor familiei Bânfi-, precum şi în cazul [proprietăţilor altor familii aristocratice din Transilvania, încercările de raţionalizare a pro­ ducţiei agricole allcătuesc temeiul procesului de acumulare capitalistă din ţara noastră, la -care se adaogă in primul rînld înrăutăţirea condiţiilor de viaţă a iobăgimii şi răpirea drepturilor ei. Urmarea naturală a acestui fapt a fost creşterea rezistenţei ţărănimii, ascuţirea contradic­ ţiilor ide clasă şi întărirea forţelor de rezervă ale revoluţiei.
113