Magyar nacionalizmus - Joó Tibor könyve, Athenaeum / 1941

huszadikszazad.hu
10. 1941


Site-ul citat reproduce sistematic, incepând din anul 1900 o bogată selecţie din presa ungară a vremii, referitoare la aspectele vieţii politice, economice, culturale şi ştiinţifice din spaţiul Bazinului Carpatic şi Europa Centrală. Vom cita în limita posibilităţilor cele mai interesante şi relevante luări de poziţii. (Cs. G.)

Több évi munka eredménye ez a könyv: a Magyarságtudomány négy évvel ezelőtt megjelent cikkétől sűrűsoros kötetig terebélyesedett, gazdagodott és mélyült Joó Tibor mondanivalója. A sokéves kutatómunka eredményeit először A magyar nemzeteszme című kötetében tette közzé: az a könyv a keveseknek szólt, de értékes hozzászólásokat és termékeny vitát támasztott. Új műve a tömegeket, az olvasók szélesebb körét hivatott megismertetni az igazi magyar nacionalizmussal, azzal a nacionalizmussal, melyre a szerző szerint még nagy szerep vár Európa és az egész világ újrarendezésében.

De vajjon a kevesek és jobbak türelme meg tud-e birkózni a tömegek türelmetlenségével? Lehet-e életformáló erő az elfelejtett s csak tudományosan feltámasztott igazi magyar nacionalizmusból? Visszatérhet-e egy európai nép a nomádok nemzetfogalmához? S ha talán ideig-óráig hívek tudunk is maradni ősi nomád és szentistváni nemzeteszménkhez, nem fog-e fölemészteni a harc az idegen nacionalizmusokkal? Joó Tibor könyve egy egyre tartó hanyatlás története. A nomád magyarság beleilleszkedik a letelepült keresztyén népek sorába: ekkor még össze tudta egyeztetni nomád nemzetfogalmát a középkor univerzalizmusával.

A közös kultúra egybekapcsolt kabart, kúnt, szlávot és magyart: a királyi család feje fölött egyenlő fénnyel ragyogott a pogány karizma és a keresztény dicsfény. Az Árpádok utódai alatt azonban megindul a hanyatlás: a magyar királyság fénykora is Árpádok országlására esik. Az idegen nacionalizmusok jelentkeznek először, míg végre a magyar védekezésre szorul, Mátyás már kénytelen a nemzeti imperializmus reakciójának útjára térni.

Mátyás halála után évszázadokra kénytelen a magyar nacionalizmus védekezni egyrészt kelet, másrészt nyugat támadó nacionalizmusaival szemben s már Mátyás korában kialakulnak újkori nacionalizmusunk alapformái. A hivatástudat, a hivatásvállalás tartja még össze a soknyelvű, sokerkölcsű országot, Zrinyi vitézei még jó horvátok s egyben jó magyarok akarnak lenni: harcolnak törökkel s némettel, de az általános idegengyűlölet idegen marad a magyartól. Majd a szabadságharcok után, a békességért feladva az ellenállást, a kúriák és kolostorok csöndjében őrzi a hagyományokat.

De arra már nem képes a nemzet, hogy az új jövevényeket is megtanítsa ősi nacionalizmusára: idegenek maradnak. Mikor azután a XVIII. század végén az ősi nyelv kerül veszélybe, a nyugati új eszmék hatására nyelve védelmére kovácsolódik össze a nemzet. De az idegen eszme robbant és rombol. A nyelv védelmére a haza népei külön-külön nemzetekké tömörülnek s a magyar szembetalálja magát ellenséges nacionalizmusokkal, melyek szét akarják feszíteni a határokat.

Kevesen vannak, akik megértik, hogy minden népnek épp úgy joga van nyelve ápolására, mint nekünk magunknak, s még kevesebben vannak azok, akikben még él az ősi rendi nacionalizmus emléke. A korszellemmel azonban hiába szállnának szembe. Az ősi nacionalizmus lassan feledésbe is merül: Joó Tibornak tudományos munkával kell feltárnia: éppen abban az időben, mikor egy újabb s veszélyesebb idegen eszme, a faji imperializmus bontogatja a nemzet falait.

Joó Tibor megmutatta őseink nemzeteszméjét, de bemutatta azt is, hogy pusztult ez az Európában idegen eszme, hogy alkalmazkodott, hogy módosult a Nyugat nacionalizmusának hatása alatt. A kérdés most csak az, hogy van-e visszatérés az ősi, tiszta, árpádi alapokra, vagy pedig áldozatul esünk újra a most már faji alapokon is nyugvó imperialista nacionalizmusnak? (...)

Octavian Căpățînă. Laşitatea, lipsa culturii şi logicii versus politica urii

Invit la discuție, nu mă identific cu opiniile acestui ardelean. Dacă eventualii parteneri ardeleni maghiari consideră că nu merită să discute pornind de la un astfel de text, cred că se înșeală.
Subliniez că suntem, aici, în primul rând ardeleni, apoi români. Dar că putem fi și în primul rând maghiari sau români și apoi ardeleni, asta nu schimbă urgența unei discuții atât despre naționalismul românesc (extremist sau nu) ci și despre naționalismul maghiar, extremist sau nu. Cînd voi citi, scris de un naționalist maghiar, un text de delimitare și critică concretă față de extemismul propriilor conaționali, față de tezele disprețului ciocoiesc sau neogrofesc față de români, se va putea purcede la drum lung, împreună. Aștept. Eu cred că am făcut primii pași.
Dan Culcer

Laşitatea, lipsa culturii şi logicii versus politica urii
Logică?
Cu sub 1%, unguri si aproximativ 4% secui, români, şvabi, polonezi, slovaci, bulgari, saşi, sârbi şi croaţi maghiarizaţi (fie si ~ 2% unguri si secui, 3% maghiarizati), UDMR-ul doreşte autonomii mai mari şi mai mici, teritoriale sau culturale pe criterii rasiale. Ce au de gând să facă în astfel de autonomii au tot demonstrat-o, şi până in 1919, şi între 1940-1944 şi după 1945, şi după 1989!. Dar dacă politicieni noştri nu cunosc istorie (au probleme mult mai mari cu averile care le au răsarit în ogradă, peste noapte, de la mătuşi etc), ar putea măcar, din motive electorale, să dea o raită prin Harghita şi Covasna să afle ce păţesc românii în încă „statul naţional, unitar”, ca să priceapă ce va să fie aia o „autonomie”. Dar dacă politicieni noştri sunt laşi şi „europeni”, iar cultură n-au avut timp să-şi facă, atunci am putea măcar să pretindem să aibe logică. Penibilii miniştri de externe şi ambasadori lor, n-au fost în stare, atunci când România era incriminată că nu-şi respectă minorităţile, nici măcar să propună interlocutorilor un moment de gândire: unde nu se respectă minorităţile într-o ţară în care ele îşi vorbesc limba maternă şi cresc numeric sau într-o ţara acuzatoare în care minorităţile au fost lichidate, iar cei câţiva indivizi care încă mai au conştiinţa apartenenţei la o minoritate nu-şi mai cunosc limba maternă? Răspunsul şi l-ar fi dat singuri, interlocutori sau ar fi fost obligaţi să gândească, lucru care nu-i de ici de colo într-o Europă grăbită. Dar să ne oprim o clipă la demografie. După eliberarea câmpiei Panonice de sub turci de către austrieci, Offen (Buda) avea cel mult 19% unguri (v. Nagy Lexicona, 1893), majoritatea absolută fiind germani. Abia la începutul secolului XX ungurii şi maghiarizaţii trec de 50 % (v. Acad. Oskar Iaszi, „A nemzeti allamok kialokulasa es a nemzetsegi”, 1986). Iată evoluţia maghiarizării majorităţii nemaghiare, sub politica urii:

1787 1869 1890 1900

Unguri şi maghiarizaţi 29 % 44,4 % 48,5 % 51,5 %

Nemaghiari 71 % 55,6 % 51,5 % 48,6 %

În urma Trianonului în Ungaria mai rămăseseră în jur de 30% nemaghiarizaţi (germani, români, slovaci, sârbi, croaţi etc.), ca în 1947 să mai rămână 10,4% (Kovago Laszlo, „Kisebbseg-nemzetiseg”, 1977), iar azi să nu mai fie practic minoritari. Atât de violentă a fost maghiarizarea încât unele personalităţi s-au simţit datoare să intervină public. Contele Lev Tolstoi, intr-o scrisoare adresata revistei "A-Hir" din Buda, în 1907, spunea: "ceea ce este mai trist este faptul că în străinătate contele Appony are reputaţia unui pacifist, pe când în Ungaria el nu recunoaşte nemaghiarilor nici măcar calitatea de fiinţă omenească. Orice om cu mintea sănătoasă trebuie să smulgă de pe faţa acestui om masca mincinoasă”. Scriitorul Bjoernsterne Bjoernson, refuzând invitaţia comitetului unguresc al congresului interparlamentar din 1907 de la Buda le-a adresat totuşi o scrisoare în care scria : "... Mai târziu, când l-am studiat mai îndeaproape şi când ne-am convins de nedreptăţile pe care le comite faţă de celelalte naţionalităţi, care locuiesc cu el în Ungaria, am început să detest şovinismul lui".

Ură şi xenofobie

Alexandru Petofi-slovac maghiarizat, scria în "Lehel", a-4-a variantă: "..neamţule, trăznetul să nu te omoare, să lase aceasta în seama maghiarului" (Petofi. Opere Complete, Budapesta, 1953). Iar în poezia "Poporul maghiar" în iunie 1948: ".. ţie, neamţule, îţi sunt numărate zilele ..iar cei care vor să ni se urce în cap, vor simţi pe capetele lor paşii noştri, înfigându-le pintenii în adâncul inimii …" sau într-o altă poezie din mai, acelaşi an: "ce mai vorbesc nemţii ăştia! De i-ar trăsni neîntârziat! Escroci blestemaţi." Josef Bajza scriitor -slovac maghiarizat, scria: "să fim mândri că suntem maghiari, membri ai singurului popor a lui Dumnezeu din Europa şi, probabil din întreaga lume..." (cf. Magyar Remekirok, vol. XXVII, pg. 284). Johann Arany, înfierbântat în 1849, scrie în poezia “Van-e Olyan”: "l-am măturat afară pe neamţ, gunoiul ăsta de trei sute de ani". Ludwig Tolnai scrie: "Dragii de cehi, filozoficii de nemţi şi cămătarii de galiţieni au trebuit să părăsească Ungaria”. ("Ţaţa baroneasă", 1882 pg.286). Ady Endre i-a combătut pe maghiarizaţi, mai ales pe cei germani la origine: "aici în această anticameră a Europei cu atâtea uşi, de unde se aruncă atâta gunoi la noi, atât din est cât şi din vest, nimic nu este sigur. Ştefan cel sfânt a fost primul nostru importator de gunoi, făcând aceasta aproape conştient ... asemănătoare unei invazii de lăcuste s-a dovedit pentru această sărmană ţară acea rasă a primilor veniţi la ea, care acum, jefuind şi unindu-se, îi stă în coastă”. (cf. ziarul "Vilag", anul 1910, nr.232). Poetul Bela Horvath, autorul traducerilor din Claudel, scria, printre altele, şi următoarea poezie: "aşa că tremuraţi în faţa mea, voi şvabi idioţi, în boturile voastre vomit ciuma. Cât sunt viu sau mort vă vânez, ucigaşilor, păgâni ce sugeţi sânge! ... iar atunci patria maghiară va fi din nou fericită." (cf. Uj ember, 10 februarie 1946). Josef Pesti, scriitor, scria în 1956: ".se aproprie ora să ne repezim la beregata lor(a evreilor şi nemţilor)". S.A.M.D.. (vezi J. Weidlein, Das Bild des Deutschen in der Ungarischen Literatur, Faksimile Verlag Bremen, 1977 ). Şi toate acestea se învaţă, se respiră, din totdeauna sub austrieci, sub Horthy, sub comunişti, sub aşa zişi democraţi europeni, astăzi, începând din clasele primare. De aceea trebuiesc separate şcolile în România, pe criterii de rasă!

Dordai Lorand, scriitor(!?) din Dej, prefect de Someş sub comunişti, iată ce scria, sub Horthy, la adăpostul pseudonimului Ducso Csaba: "voi suprima pe fiecare valah ce-mi iese în cale. Nu va fi îndurare! Voi aprinde noaptea satele valahe. Voi trece prin sabie toată populaţia, voi otrăvi fântânile şi voi ucide până şi copii din leagăn... Voi suprima orice valah şi atunci nu va fi în Ardeal decât o singură rasă, cea maghiară, naţia mea, sângele meu!" Dordai figurează în dicţionarul scriitorilor maghiari din România publicat sub Ceauşescu! Iar după 1989 UDMR-ul a cerut să-i fie pusă o placă comemorativă pe casa din Dej!

Iată de ce, cred eu, din intelectualitatea maghiară trebuie să se ridice acele voci care să combată xenofobia culturii maghiare. Europa poate fi păcălită odată, de zece ori, sau ori de câte ori martorii sunt din Bucureşti, dar Europa nu poate fi păcălită la nesfârşit, şi atunci Ungaria, ca principal factor al antisemitismului, şovinismului, al urii, şi politicieni ei, nu vor mai fi răsfăţaţi în organismele europene .

Mai mult decât prostie

Dacă unii politicieni dâmboviţeni au răspuns provocării urii prin laşitate, alţii, au răspuns la fel de prost, abordând un limbaj radical, naţionalist, contrar toleranţei exagerate, a spiritului românesc. Acest limbaj „funariot” le-au permis adevăraţilor şovini, să construiască o imagine de groază a noastră în Europa, şi să pară ei „porumbei”, ei cei agresaţi, ei victimile. In luptă cu un şovinism profund, politicienii români au găsit cele mai proaste soluţii, adică au făcut paradă de ceea ce au cu prisosinţă: unii de laşitate şi alţii de prostie. O pradă uşoară pentru cei construiţi şi puternic motivaţi de ură şi xenofobie, prin toate fibrele culturii lor.



Judecaţi dumneavoastră!