Nicolae Balint. Despre politicieni, compromisuri și complicități

Chestiunea drepturilor optanților maghiari din Ardeal a fost demult judecată. Există mai apoi și termene legale de prescripție,practicate de toate statele europene a unor astfel de acțiuni în revendicare. Eu sunt împotriva reconstituirii oricăror așa zise «drepturi» feudale, de fapt privilegii orânduite nobilimii dominante de alți nobili, fie în Transilvania, fie în orice parte a României, indiferent de naționalitatea eventualilor beneficiari. Dan Culcer

Despre politicieni, compromisuri și complicități

Posted on octombrie 5, 2011 by Nicolae Balint

A fost timp de peste 20 de ani magistrat la  Judecătoriile Miercurea-Ciuc și Târgu-Mureş, apoi la Tribunalul și Curtea de Apel din Târgu-Mureş. În prezent este un avocat de succes, dar și cadrul didactic – conferențiar universitar – în cadrul Universității ”Petru Maior”. Din 2004 îndeplinește și funcția de arbitru comercial la Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a municipiului Bucureşti. Cu 6 cărți publicate și peste 40 de studii și comunicări științifice, dr. Ioan Sabău-Pop se consideră un om împlinit, atât în plan profesional, material, cât și familial. Dincolo de toate aceste realizări, consideră ca o datorie de onoare faptul că trebuie să fie, sub o formă sau alta, implicat și în problemele urbei și ale comunității căreia îi aparține prin naștere. O face la modul concret și responsabil. Dovadă stau în acest sens și două demersuri judiciare deosebit de dificile. Despre România și problemele ei, dar și despre unele dintre problemele comunității mureșene, într-un scurt interviu cu dr. Ioan Sabău-Pop.

Reporter: În momentul de față, atât din punct de vedere social, economic, cât și politic, suntem într-o situație extrem de dificilă. În opinia dumneavoastră, de ce credeți că am ajuns aici?
Dr. Ioan Sabău-Pop: În opinia mea, consider că am ajuns aici, în primul rând pentru că noi am demolat ceva și n-am mai pus nimic în loc. În al doilea rând, consider că nu ne-am stabilit într-un cadru național foarte bine conturat, perspectivele de dezvoltare. Altfel spus, noi nu am fost capabili să valorificăm ceea ce aparținea acestei nații, acestui popor, prin tradiție. Mă refer la tradiția agrară care ar fi trebuit continuată, pentru că ceea ce produce agricultura este oricând și în orice societate indispensabil pentru satisfacerea nevoilor de zi cu zi. Mai trebuie spus că am avut unele sectoare industriale competitive, care ar fi trebuit continuate și puse, evident, pe un alt plan de dezvoltare. Vă dau doar două exemple: industria lemnului, unde România, până în 1989, ocupa un loc de frunte în Europa, și industria de prelucrare a produselor alimentare…Aceste industrii în loc să fie retehnologizate, așa cum ar fi fost firesc, au fost, la fel ca multe altele, pur și simplu demolate. Mai trebuie spus și faptul că în această perioadă, a fost o derută extraordinară în rândul oamenilor, fapt de care au profitat cei care au venit cu idei, gânduri și planuri ascunse, cu tendințe de trădare și jaf.
Reporter: Din această sumbră și pesimistă perspectivă, conturată de dumneavoastră în linii mari în ceea ce are esențial și dominant, care credeți că va fi destinul acestui popor?
Dr. Ioan Sabău-Pop: În acest  moment este foarte dificil de dat un răspuns cert și tranșant. Ne lipsesc încă foarte multe elemente care ar putea să contureze pe deplin un răspuns de o asemenea factură. În formule romanțate însă, s-a spus în fel și chip: că suntem precum pasărea Phonix și vom renaște din propria noastră cenușă, că suntem Grădina Maicii Domnului și ne aflăm sub ocrotire divină…Dincolo de aceste gânduri și speranțe, care țin de specificul și etosul unui popor, adevărul este însă că – folosind o expresie dintr-o piesă a lui George Astaloș – trebuie să ne ”întoarcem la matcă” și să redescoperim munca responsabilă în ceea ce are ea sublim și înălțător.
Reporter: Voi trece acum, cu întrebările mele, într-un alt registru. În timp ce alții, spre cinstea lor, își afirmă cu orice ocazie sentimentul național, noi, românii – și mă refer în primul rând la unele instituții abilitate ale statului român, dar și la politicieni – nu avem nici măcar minima demnitate de a reacționa la jignirile și afronturile care ni se aduc din afară, dar și din interior. De ce credeți că se întâmplă aceasta?        
Dr. Ioan Sabău-Pop: Pe această temă s-ar putea vorbi foarte mult, dar nu cred că spațiul alocat interviului vă permite aceasta. Ca atare, voi fi foarte succint și vă voi spune doar că denigrarea noastră ca popor, începe cu Mihail Roller și armata de cominterniști care a invadat România după 1945. În opinia mea, vreau să vă spun faptul că după 1990, suntem singura țară unde – paradoxal – Cominternul mai funcționează ca filială, fără însă ca acest Comintern să mai existe. În acea învălmășeală tulbure din decembrie 1989, urmașii acelor cominterniști, precum Iliescu, Brucan, Bârlădeanu și mulți alții, au pus mâna pe putere. Mulți dintre cei ajunși mai apoi în funcții de răspundere, erau cu atât mai valoroși, cu cât ne denigrau mai mult. Bunăoară, așa cum a făcut-o Patapievici, dar și alții, așa-ziși cărturari….Ei nu au făcut, de fapt, decât să continue ideologia cominternistă. Răspunsurile față de denigrarea noastră ca popor trebuie însă dat însă în planul ideilor și ele trebuie elaborate sub forma unor studii, comunicări și volume documentate, elaborate de Academia Română, de Universități și Institute de Cercetare. Politicienii pe care îi avem noi azi, nu sunt capabili să dea asemenea răspunsuri documentate, la obiect. Mare parte dintre acești politicieni sunt oameni fără cultură, nu sunt animați de un spirit național minim în manifestările lor și sunt dispuși la fel de fel de compromisuri și complicități.

Reporter: După îndelungi demersuri juridice ați reușit să câștigați procesul împotriva încercării de atribuire a unui nou nume străzii Călărașilor din Târgu-Mureș. Acum ați avut un nou demers juridic încununat după cum se știe – într-o primă fază – de succes. Ce puteți să spuneți despre acesta din urmă?
Dr. Ioan Sabău-Pop: Aș vrea totuși să spun câteva cuvinte și despre procesul în referire la strada Călărașilor. A fost un litigiu greu și lung, derulat pe parcursul a șase ani. A fost greu din cauza echivocului manifestat de unele instanțe judecătorești, dar și datorită unor compromisuri realizate la nivel local cu UDMR-ul. Acesta, urma să primească pentru totdeauna denumirea străzii (Kossuth – n.a.), iar ceilalți, care să spunem că reprezentau partea română, urmau să primească niște investiții în zonă. În fine, în cele din urmă procesul a fost câștigat la Curtea de Apel Craiova de cei care s-au opus de la bun început atribuirii unui nou nume străzii Călărașilor din Târgu-Mureș și pe care eu i-am reprezentat în instanță. Referitor la procesul ce are ca obiect revendicările de păduri din zona Reghin-Toplița…Este vorba de circa 140.000 de ha de pădure, revendicate de urmași ai optanților unguri, optanți care s-au întors în Transilvania cu armatele lui Horthy, însângerând-o. Acum, urmașii acelor grofi și baroni vin să revendice drepturi din perioada feudală, neținând seama că după 1919, societatea românească, dar și omenirea în general, a avut un progres, inclusiv în domeniul mentalităților privitoare la proprietate. La Reghin a fost un proces prin care se revendica de către o fostă societate comercială, Gudeamesterhaza, refăcută, reînființată, ”spălată și albită”, și de către familiile foștilor grofi Banffy, Teleki, ș.a., a 29.800 de ha de pădure. Eu, cu modestie pot spune, am reprezentat într-o echipă, Prefectura Mureș – respectiv Comisia de fond funciar a județului Mureș – fiind primul proces de o asemenea factură câștigat într-o primă fază. Așadar, la Judecătoria din Reghin, s-a pronunțat o primă soluție într-o primă instanță, în sensul că acești pretendenți veniți din întunecimile istoriei, nu sunt îndreptățiți la restituirea pădurilor respective. Eu vreau să fac o precizare. După 1919, 1921, 1940, acolo (zona în litigiu – n.a.) s-au făcut împroprietăriri ca urmare a trecerii prin reforma agrară la statul român și pentru români, și pentru unguri și pentru sași, dar și pentru alți locuitori care erau acolo. Vreau să vă mai spun că statul român a căzut într-o capcană prin această lege pe care eu o consider de trădare, Legea 247/2005, dată în timpul guvernului Tăriceanu.
Reporter: Ce credeți că ne lipsește nouă – mă refer în primul rând la această clasă politică încremenită în timpul trecut – ca dincolo de opiniile politice personale, să avem un proiect național de viitor, viabil în timp?
Dr. Ioan Sabău-Pop: Nouă nu ne lipsește aproape nimic și totuși…Nouă ne lipsește o schimbare adevărată, fundamentală. Cred că avem o lipsă acută de speciliști. Ar trebui să formăm și să stimulăm specialiști pentru toate domeniile. Apoi, ca o lipsă care ne vine de undeva din străfundurile istoriei…nu știm sau poate nu suntem capabili să ne organizăm eficient. Între noi și nemți, spre exemplu, nu e nicio deosebire în ceea ce privește capacitatea, inteligența, priceperea, dăruirea…Deosebirea o face însă capacitatea lor de a se organiza, în timp ce noi suntem incapabili de așa ceva. Un proiect național de anvergură reprezintă înainte de toate o problemă de macrosistem. E foarte greu de realizat acum un proiect național, de vreme ce în negocierile cu UE – mă refer la cuprinsul Tratatului de aderare – noi ”am căzut în genunchi” și am cedat la tot ceea ce ni s-a cerut. Spre exemplu, în materie de privatizare, dar se pot da multe alte exemple…
Reporter: Și acum, la final, în calitate de cadru didactic universitar, formator de specialiști, dar și de caractere, ce proiecte de viitor aveți?
Dr. Ioan Sabău-Pop: Doresc în primul rând – și spun acest lucru cu modestia cuvenită – ca prin prestația mea la catedră, dar ți în afara ei, să fiu un exemplu pentru generațiile pe care le pregătim în cadrul Universității noastre. Doresc de asemenea să public cele două cărți pe care le am în curs de finalizare și nu în ultimul rând, așa cum am făcut-o și până acum, să-mi aduc contribuția în continuare la reprezentarea și apărarea cauzei naționale pentru că, înainte de toate, m-am născut și aparțin acestui popor de care eu sunt și voi fi mândru până în ultima clipă.