| Memoriu trimis de Liga Antirevizionistă Română (L.A.R.) Regelui Carol al II-lea la 23 iunie 1936 |
| Duminică, 24 Decembrie 2017 10:20 |
„Majestate,
Subsemnații,
reprezentanți ai tuturor provinciilor românești unite, fiind delegați
de congresul anual al Ligii Antirevizioniste Române, ținut în ziua de 7
iunie a.c. (1936) la București, să Vă înaintăm un memoriu cu privire la
situația , la misiunea și la obligațiile ce incumbă acestei însoțiri
naționale, cu adânc respect ne permitem a supune înaltei aprecieri și
bunăvoinței Majestății Voastre următoarele: Liga Antirevizionistă Română
s-a înfriințat înainte cu trei ani, drept răspuns la Liga Revizionistă
Maghiară din Ungaria, care de o lungă serie de ani desfășoară o intensă
activitate în toate țările din lume, în scopul de a determina opinia
publică mondială pentru denunțarea Tratatului de pace de la Trianon.
Scopul Ligii noastre a fost de a anihila știrile periculoase pentru
România și pentru pacea întregii Europe, răspândite de la Budapesta. Ea
voia să determine pe de o parte în sferele românești trezirea unei
puternice conștiințe a primejdiei și mobilizarea sufletească generală
pentru apărarea patrimoniului național asigurat prin Tratatul de la
Trianon, pe de altă parte să asigure în sferele politice din străinătate
o cât mai pronunțtă simpatie pentru cauza noastră și o convingere
puternică în legitimitatea indiscutabilă a temeliilor tratatului amintit
care nu trebuie clintit din loc [...].
Luptele
politice și confesionale intestine, pe de o parte, pe de altă parte
lipsa sentimentului de solidaritate națională mai ales la clasa
conducătoare a poporului nostru, s-au dovedit piedici aproape
insurmontabile în calea consolodării Ligii. Mijloacele materiale pe care
ea conta să le poată obține din taxe și contribuții benevole de la
membrii săi și cu ajutorul cărora socotea să poată desfășura o
activitate de propagandă mai ales în țările care fuseseră cucerite de
propaganda ungurească, n-au putut fi obținute decât în cantități
neînsemnate, astfel că, până în momentul de față, propaganda în
străinătate a fost lăsată cu totul pe un plan secundar. Acest fapt
constituie un neajuns cu atât de mare, cu cât astăzi curentul în
favoarea revizuirii tratatelor a prins rădăcini îngrijorătoare,
câștigând și pe conducătorii unor state mari și opinia publică a
acelora.
De
la 1919 încoace primejdia revizionistă n-a fost niciodată atât de mare
ca astăzi, când ea este dublată în forme tot mai virulente și de
pericolul comunismului, care cuprinde tot mai multe țări. Aceste
primedii nu port fi înlăturate numai prin forța armată a țării [...] nu
se poate neglija nici o clipă problema înarmării sufletești a țării și
aceea a dezarmării adversarului printr-o propagandă intensivă,
sistematică și energică. Pentru acestea Statul nostru a făcut și face
extrem de puțin. De altfel, se știe că oficialitatea nu poate rezolvi
însăși astfel de probleme, care recclamă entuziasm și sacrificiu, pe
care numai inițiativa particulară le poate da. Dar, când inițiativa
particulară singură nu are destulă forță spre a le rezolvi -, cum este
cazul nostru, Statul este dator, în propriul său interes, să-i vie în
ajutor pe toate căile și cu mijloacele posibile [...].
Am
lipsi de la datoria noastră dacă în aceste clipe istorice grele, când
dușmanii ne amenință cu prăbușirea visului nostru milenar, împlinit
înainte cu aproape două decenii, în calitatea noastră de membrii
conducători ai L.A.R. n-am face absolut toate sforțările posibile pentru
punerea la adăpost a Patriei noastre unite. Conștientă de acestă uriașă
răspundere a ei, L.A.R., în Congresul ținut în ziua de 7 iunie în
București a hotărât să-și intensifice la maximum posibil activitatea ei
antirevizionistă și anticomunistă , constituind și un aparat de muncă la
înălțimea necesităților și mobilizând în scopurile amintite toate
energiile naționale și pe toți prietenii ei dn strîinătate. În acest
congres, Liga Antirevizionistă a hotărât anume:
I Să-și reorganizeze aparatul său central de conducere [...]
II Cu ajutorul acestui aparat L.A.R: - va organiza pe întreg cuprinsul țării nucleele sale de luptă; - va organiza conferințe sistematice, prin radio și prin grai viu, servindu-se de toate valorile naționale ale țării; - va coordona, sub o singură comandă, activitatea numeroaselor societăți patriotice; va organiza un serviciu de presă; - va publica (organiza) o bibliotecă sistematică de documetare asupra problemelor ei; va forma o arhivă cât mai completă de documente asupra acestor probleme ; - va organiza expoziții locale, regionale și generale; va lucra pentru a ajuta justiția țării ca să poată fi o justiție eroic românească; va căuta să coordoneze prin toate mijloacele, activitatea națională a celor două biserici românești între care tensiunea crește din zi ăn zi, amenințnd unitatea națională într-o formă cu totul îngrijorătoare [...]; - va lupta pentru colonizarea ținuturilor dela graniță cu Români și pentru schimbul de populație cu statele vecine unde locuiesc conaționali de ai noștri [...].
III L.A.R. va organiza, va conduce și susține o propagandă sistematică în străinătate prin următoarele miloace:
1 . Va crea cinci mari centre de propagandă la: Londra, Paris, Roma, Berlin, Washington, fiecare centru fiind condus de o înaltă personalitate a vieții noastre publice. Aceste centre vor avea cât mai multe ramificații în țările respesctive, grupând în ele pe toți românii care locuiesc acolo și pe toți prietenii noștri din acele țări și acționând, printre altele, și prin studenții dela diferitele școli superioare; 2. Va trimite un număr mare de conferențiari români în țăile străine să țină acolo cicluri de conferințe asupra unor subiecte ce vor fi stabilite de conducerea L.A.R.. Printre ei vor fi în special membri ai Academiei Române, profesori universitari, care, urmând să stea în străinătate un timp mai îndelungat ( de aproximtiv două-trei luni), să poată lua contact cu cercurile culturale, stiințifice și politice de acolo, făcându-le cunoscute punctele noastre de vedere; 3. Va stărui ca d. N. Iorga, N. Titulescu, O Goga, I. Petrovici, d-ra Elena Văcărescu și alții să ia asupra lor misiuni speciale de lungă durată în străinătate în vederea propagandei; 4. Se va face totul pentru a câștiga drept conferențiari ai săi pe acei savanți străini care au fost în ultimii 15 ani în Ro,mânia ca oaspeți ai Universităților noastre, precum și pe membrii străini , onorifici și corespondenți, ai Academiei Române, ca d-nii E De Martonne, Seton Watson, W.Steed, Upson Clark, J. Guiart,E. Pittard, J.. Vendryès, H. Focillon, P. Montel, Ettore Pais, R. Paribeni ș.a. 5. Va trimite în Germania, în calitate de conferențiari, o serie de fruntași ai sașilor și șvabilor ardeleni ca dr. Gustav Kisch (Cluj), dr. Kurt Klein (Iași), dr. H. Brandsch (Sighișoara) ș.a. 6. Va face apel la Excelența Sa dr. Alexandru Cisar, mitropolitul romano-catolic de București , nu numai pentru a-și validita față de episcopii sufragani unguri din Transilvania, întreaga sa autoritate de șef spiritual , ci și pentru a merge ca conferențiar al țării în diferite centre catolice mondiale, viciate de spiritul revizionist maghiar; 7. Va organiza o bibliotecă de documentare în limba franceză, engleză, germană și italiană, pe care o va răspâmdi prin conferențioari, , prin studenți etc. 8. Va organiza un birou de presă cu ajutorul căruia să informeze exact, repede și din belșug presa străină din întreaga lume despre lipsa de temeinicie a propagandei revizioniste maghiare; 9. Va organiza pe o scară mai întinsă schimbul de studenți și elevi cu țările străine , a căror simpatie trebuie să o câștigăm în măsură cât mai mare;
Acesta
este, Majestate, programul de muncă pe care L.A.R. socotește ca o
imperioasă datorie a sa de a-l realiza integral, în timpul cel mai
scurt, cu atât mai mult cu cât nu există în țară un alt organ care ar fi
în stare să-l ducă la îndeplinire. Experiența ei de ani de zile este o
garanție că va fi în stare să îndeplinească acestă nouă și grea sarcină,
în calea căreia stă deocamdată o singură piedică: lipsa de bani. L.A.R.
a încercat să înlăture și acest obstacol, dar pe de o parte din cauza
indolenței generale a publicului românesc, pe de altă parte din cauza
lipsei de solicitudine a autorităților de stat, nu l-a putut înlătura
până în acest moment.. Ea a vrut să strângă fondurile necesare din
cotizațiile membrilor ei și din timbrele tipărite anume într-o mare
cantitate. În acest scop, ea a cerut autorităților de stat să aprobe
hotărârea Federației Generale a Funcționarilor Publici, în sensul că
taxa anuală de 17 lei de fiecare funcționar să se rețină în mod oficial
din salariul funcționarilor - măsură prin cre am fi putut ajunge , în
mod automat, la un venit anual de peste 5 milioane lei. A mai cerut ca
oficialitatea să o ajute să poată desface timbrele speciale, în valoare
de 36 milioane de lei, dar, deși i s-a promis totul cu privire la ambele
cereri, nu s-a făcut absolut nimic în nici una din aceste chestiuni.
Socotim
acum, în aceste clipe grele și pline de răspundere, ca o datorie
patriotică a noastră să rugăm pe Majestatea Voastră, să ia în
considerare toate cele înșirate până aici, să binevoiască a dispune ca,
până ce am putea ajunge pe cele două căi amintite mai sus , la
mijloacele trebuincioase, Statul să pună la dispoziția L.A.R. suma de 20
milioane lei, cu care să putem proceda imediat la pregătirea măsurilor
necesare realizării programului înfățișat mai sus. Noi știm că ni s-ar
putea răspunde din partea conducătorilor țării că nu sunt bani, dar tot
așa de bine știm că bani se găsesc din belșug , ori de câte ori trebuie
să se găsească. Ne însărcinăm, în caz de nevoie, să arătăm noi înșine
izvoarele din care s-ar putea obține, fără nici o dificultate, această
sumă minimală în raport cu cauza pentru care se cere. În deplină
convingere că Majestatea Voastră va lua de urgență măsurile în vederea
rezolvirii acestei probleme prea mult întârziată, care nu mai poate
suferi amânare fără primejduirea siguranței și ființei neamului nostru,
suntem ai Majestăţii Voastre devotați servitori.
București, 23 iunie 1936"
Acest
Memoriu a fost înmânat de delegații L.A.R., în aceeași zi de 23 iunie
1936, prim-ministrului Gheorghe Tătărescu, în cadrul unei audiențe;
acesta - se precizează într-un alt Memoriu adresat chiar lui Gh.
Tătărescu personal, în ziua de 17 noiembrie -, „a declarat că apreciază
întru toate activitatea Ligii" și își însușește programul prezentat,
„căutând să găsească din partea Statului și mijloacele materiale
necesare realizării lui".
Lucrurile
au bătut pasul pe loc , promisiunile au rămas vorbă în vânt, în timp ce
situația internațioonală se agrava zi de zi. Guvernul „remaniat" al lui
Tătărescu - prin scoaterea lui Nicolae Titulescu de la Externe și
înlocuirea lui cu Victor Antonescu - abandonarea acțiunii diplomatice
desfășurate de Titulescu în vederea semnării unui pact de neagresiune și
asistență cu U.R.S.S., ofensiva revizionismului hitlerist secondat de
guvernul Horthy, tendințele centrifuge manifestate în cadrul alianțelor
regionale în care România era membră, toate acestea, coroborate cu
ascensiunea în viața publică românească a Gărzii de Fier, au determinat
L.A.R. să acționeze cu mai multă hotărâre în direcția determinării
forurilor decidente de a se implica activ în salvgardarea intereselor
naționale ale României.
Programul
cuprins în Memoriul din 23 iunie a fost completat cu o serie de măsuri
ce aveau darul de a concretiza acțiunile de propagandă antirevizionistă
ale Ligii. Astfel, propaganda în străinătate ar fi trebuit să se
desfășoare în strânsă colaborare cu Cehoslovacia și Iugoslavia;
birourile de propagandă organizate în străinătate de Ligă ar fi trebuit
să folosească oameni din Serviciul de Presă al Ministerului de Externe
precum și din Legațiile României în străinătate; Liga își fixase ca
obiectiv să realizeze o mare monografie cu privire la Transilvania,
scoțând în evidență „originea ei romană, situația ei de pe vremea
ungurilor, motivele care au determinat Conferința de pace să o atribuie
României și situația ei sub stăpânire românească". Se dorea ca lucrarea
aceasa să fie elaborată de „mai mulți savanți români și străini", să fie
tipărită în mai multe limbi și răspândită „în lumea întreagă în vederea
creării unei atmosfere fvorabile României"; Liga prevedea editarea
„unei mari reviste lunare în diferite limbi" având colaboratori din cele
mai diverse categorii socio-profesionale, urmărindu-se „apărarea
inrtereselor și a onoarei țării".
Liga
înfățișa prim-ministrului Gh. Tătărescu lista personalităților propuse a
pleca în străinătate pentru a susține propaganda cauzei românești.
Amintim din această lungă listă : N. Iorga, N. Titulescu, O. Goga, Al.
Lapedatu, Em Racoviță, I. Lupaș, dr. G. Marinescu, G. Țițeica, I.
Simionescu, D. Pompei, S. Dragomir, D. Gusti, P.P. Negulescu, G. Enescu,
G. Brătianu, O. Ghibu, C. Ionescu-Sisești, P.P. Panaitescu - toți
membri ai Academiei Române; se adăugau profesori de la Universitatea din
București : G. Oprescu, Al. Marcu, G. Meitani, Istrate Micescu, G.
Danielopolu, dr. Gerota, D. Hurmuzescu ș.a.; de la Universitatea din
Iași: V.V. Pella, N. Dașcovici, A. Oțetea, ș.a.¸din Cluj: G. Sofronie,
Eug. Speranța, Em. Panaitescu ș.a. Lista cuprindea și înalte fețe
bisericești în frunte cu Patriarhul Miron Cristea, mitropoliții Nicolae
Bălan, episcopul Iuliu Hossu, arhimandritul Iuliu Scriban ș.a.
Memoriul
adresat lui Gh. Tătărescu cerea „Onor. Guvern să facă toate sforțările
și sacrificiile materiale necesare, așa precum a făcut de 17 ani încoace
și face mai ales astăzi Guvernul maghiar alocând integral și deodată un
fond special de peopagandă antirevizionistă pentru durata a cel puțin
un an de zile".
Memoriul
înaintat lui Gh. Tătărescu la 17 noiembrie 1936 era semnat de
președintele Ligii , Stelian Popescu și reprezentanți ai membrilor săi
și anume: Onisifor Ghibu - prof. univ; Ioan Lupaș - prof. univ.,
delegatul Transilvaniei; Ioan Pelivan - fost ministru , delegatul
Basarabiei; Dimitrie Marmeliuc - prof. univ., delegatul Bucovinei; Petru
Dragomirescu - prof. univ., delegatul Moldovei; dr. Pericle Papahagi -
director de liceu, delegatul Dobrogei; ing. Liviu Volovan - delegatul
Banatului.
Desigur,
acțiunea Ligii Antirevizioniste Române era mai mult decât necesară nu
numai în condițiile anului 1936 care anunța clar eșecul securității
colective după lovitura din 7 martie dată de Hitler sistemului
versaillez prin ocuparea manu militari și fără nici o opoziție din
partea Franței și a Belgiei a zonei demilitarizate rhenane; contra
României Mari, a tratatului de pace de la Trianon, pentru revenirea la
statu-quo-ante, împotriva ordinii de stat interne a României și a
celorlalte state constituite în 1917-1918 prin victoria revoluțiilor de
eliberare națională și a destrămării marilor imperii multinaținale -
Austro-Ungaria, Rusia, Germania - Ungaria horthystă, Rusia bolșevică și
Bulgaria revizionistă au acționat coordonat și sistematic. Acapararea
puterii în Germania de național-socialiștii lui Hitler a dus la
organizarea politicii revizioniste pe noi coordonate. L.A.R. trăgea un
serios semnal de alarmă. Singură însă, nu putea face nimic. Statul român
era chemat să înțeleagă proporțiile pericolelor ce amenințau
integritatea, suveranitatea și independența statului român și să se
implice într-o amplă acțiune împreună cu statele vecine antirevizioniste
pentru salvagardarea intereselor naționale ale țării. Ceea ce s-a
întâmplat cu inițiativa plină de realism, patriotică a L.A.R. dă măsura
incapacității guvernanților de atunci de a acționa cu luciditate,
verticalitate , patriotism pentru apărarea a însăși ființei națiunii
române, a agoniselii lăsate de strămoși, a pământului moștenit din neam
în neam.
Memoriul
din 23 iunie 1936 n-a ajuns în mâinile regelui Carol al II-lea.
Promisiunea de alocare a 20 milioane lei L.A.R. pentru programul
„însușit integral" de Tătărescu a rămas literă moartă. Când s-a
constituit guvernul „renașterii naționale", prezidat tot de Gh.
Tătărescu, a „renăscut" și vechea promisiune, numai că beneficiarul n-a
mai fost Liga Antirevizionistă Română, ci Comunitatea maghiară din
Transilvania care avea nevoie de ajutor pentru dezvoltarea
învățământului confesional maghiar. O spunea cu indignare și revoltă
savantul Silviu Dragomir, ministrul minorităților etnice în discursul
rostit în Cameră la 18 aprilie 1940[1].
Este
ceva de învățat din această succintă relatare a unor fapte petrecute cu
vreo opt decenii în urmă? Pentru noi, cei de pe strada necumpărată,
mult, foarte mult. Situația de atunci se aseamănă până la identitate cu
cea de acum. În fața Centenarului Marii Uniri suntem goi. Nu știm încă
pe ce lume trăim. Pericolele ne strâng din toate părțile ca un cerc de
foc. Țara ne-a fost vândută la metru pătrat. Avuțiile naționale se scurg
în lume pe apă, pe uscart, pe calea aerului. Oamenii, zănateci, pleacă
după himere pe care nu le găsesc nicăieri. Copiii ne mor de democrația
vaccinului . Boli, odată eradicate, scot capul și înghit vieți omenești
Bătrânii mor cu zile prin azile sau așa zise „cămine" plătite cu bani
grei. Prin canale mai sunt suflete de copii, de dezmoșteniți ai soartei
care se hrănesc din gunoaie. Cultura? Ce mai e și asta? O nație incultă e
manipulată ușor - vedem exemple în fiecare zi. O nație care nu știe ce
este, de unde a venit, cine-i sunt strămoșii , de ce locuiește pe acele
pământuri și nu pe altele, o nație care nu știe ce înseamnă cuvintele
„patrie" , „țară", „neam", stă cu un picior în prăpastie.
Cei
ce guvernează și-au făcut un bagaj de fraze și cuvinte pe care le
servesc cu rost și fără rost în orice situație: suntem „cetățeni
europeni" cu drepturi depline; suntem" membri N.A.T.O."; America ne
apără de toate primediile; avem libertate să vorbim, să spunem orice
(aici aș pune nenumărate semne de întrebare!). Ajunge!
Întrebare:
ce facem cu libertatea, siguranța , drepturile românilor din
Covasna-Harghita? Sunt și ei „cetățeni europeni cu drepturi depline?" Ce
facem cu „autonomia secuilor" ? Ei ce fel de cetățeni sunt? Cumva și
români? Are cineva impresia că rușii nu mai vor Basarabia, ba chiar și
Moldova? Are cineva credința că ungurii nu vor mai cere în gura mare
Transilvania - cu totul, nu numai Covasna și Harghita? Mă opresc aici.
Cu adăugirea că ceea ce pronosticau cei din Liga Antirevizionistă Română
s-a înfăptuit în 1940. Acum - când?
---------------------------------------------
[1] Vezi Onisifor Ghibu, Politica religioasă și minoritară a României, Cluj, 1940, p.813 și urm. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu