ÎNTR-ADEVĂR, “VIITORUL VA FI ÎN MAGHIARĂ” DACĂ VOM NEGLIJA CEEA CE SE ÎNTÂMPLĂ PE TEREN ȘI ÎN PLAN MEDIATIC!
După cum se comportă cu vecinii, liderul Viktor Orban, Ungaria, va
continua să fie un mare pericol pentru pacea și stabilitatea din Europa.
Motivul este permanenta sa neliniște autoindusă în privința felului în care au decurs lucrurile în urma Primului Război Mondial, când Imperiul austro-ungar s-a autodesființat, prilej cu care a pierdut și partea sa de imperiu, alături de Austria. Dacă austriecii, mai cerebrali și, de fapt, vioara întâi a imperiului, deci mult mai afectați, au înțeles mersul evenimentelor și s-au dat bătuți, ungurii, firi mai pătimașe și mai neliniștite, nu numai că nu și-au revenit din șoc, după un secol de la eveniment, dar nici nu vor să conceapă că roata istoriei nu se va întoarce în favoarea lor, cu toată această Uniune Europeană, la demolarea căreia pun vârtos umerii, alături de ruși. Iar primii care încearcă să-i alimenteze mecanismele nu numai ruginite, ci și profund uzate din punct de vedere moral, și aruncate la groapa de gunoi a istoriei, pentru a o pune în mișcare în sensul dorit de aceștia, sunt chiar ei.
Nostalgia după așa-zisa Ungarie mare va dăinui în mintea și inimile lor, atâta vreme cât vor continua să confunde imperiul cu țara, refuzând să facă diferența între ceea ce li se cuvine și ceea ce nu li se cuvine teritorial. Pentru că în cei 368.000 kmp cât număra Transleithania, adică partea lor de imperiu, locuiau doar 40 la sută maghiari și 60 la sută alte națiuni asuprite la sânge, mereu aflate în pericol de asimilare. Este vorba de națiuni consistente: ca români, slovaci, sârbi, bosniaci, croați, ucraineni, care prin desprindere benevolă s-au constituit în entități statale de sine stătătoare, ungurilor rămânându-le cei 92.000 kmp, pe care i-au putut acoperi, doar parțial, cu motivații serioase. În consecință, se poate spune că Ungaria a fost un imperiu de lungă durată, dar mizerabil reprezentat până la 1918, iar Ungaria s-a născut ca țară, pentru prima dată în istorie, cu prilejul evenimentelor de atunci. Primenirea Europei la acea vreme a cuprins-o și pe ea.
Din păcate însă, politicienii budapestani nu vor să înțeleagă nici în ruptul capului că lucrurile stau cu totul altfel de cum gândesc ei.
Din acest motiv, niciun argument, oricât de logic și de solid ar fi, nu-i pot convinge de contrariul. Nici evidențele istoriei și nici chiar cele biologice.
Cercetările antropologice făcute chiar de proprii savanți au scos la iveală că doar 10 la sută din unguri poartă genele strămoșilor lor originali. Restul de 50 la sută, adică plebea, provin din slavi, 30 la sută din români și alți 10 la sută din evrei, germani etc. Concluzia care se desprinde este că ungurii sunt mai mult o națiune culturală decât biologică. Educația hungarofilă a superiorității de rasă, aplicată foarte sever de-a lungul secolelor, a fost acel stimul care-i determină să meargă cu încăpățânarea până în pânzele albe.
Cu toate că după evenimentele din decembrie 1989, mișcările iredentiste desfășurate în toate țările fostului imperiu, cu deosebire în partea transilvană a României, s-au soldat cu multe recuperări, de la cele de ordin funciar și imobiliar, la extinderea învățământului și a folosirii limbii, drepturile dobândite, deloc neglijabile, și chiar excedentare, nu-i opresc din marșul lor, ei ghidându-se în acest demers după principiul “ori totul, ori nimic”, ceea ce în traducerea lor înseamnă totul. Singura derogare pe care o acceptă de la acest principiu este că, dacă teritorial, adică prin modificări de granițe nu poate fi reconstituită Ungaria mare, atunci ea trebuie refăcută măcar spiritual și în forme diverse de autonomii.
Constituirea de Ungarii mici în interiorul granițelor statelor succesorale și refacerea rolului conducător al elementului maghiar, oriunde el este prezent în societatea căreia îi aparține, constituie mega-proiectul pe care Budapesta și-a propus să-l înfăptuiască în cel de-al doilea secol de la evenimentele din 1918, împreună cu reprezentanții minorităților maghiare din toate statele în care ele există. Acesta a fost și scopul înființării la Budapesta a Departamentului Trianon - 100, cu angajamentul ca cea mai mare parte din prevederile impuse să se înfăptuiască în acești doi ani care ne despart de momentul Trianon - 4 iunie 2020. De altfel, vizita de două zile pe care premierul Ungariei, Viktor Orban, o face săptămâna aceasta în Transilvania, inclusiv în județul Mureș, la Sânpaul, la invitația, nu a primului ministru al României, ci, atenție, a domnului Kelemen Hunor, se înscrie în acest registru, al totalei desconsiderări a statalității noastre.
La înfăptuirea acestui proiect se lucrează de zor și fără încetare cam de multă vreme, și mai ales după 1989. Pentru impunerea hungarismului și a bilingvismului în teritoriu, în cei 18 ani de la adaptarea Legii Administrației Publice Locale nr. 215 din 2001, girată de către UDMR, i s-au adus atâtea modificări în favoarea acesteia, încât aproape că nu mai seamănă conținutul unui text cu altul. La aceasta se mai adaugă și derogările de la lege, adică plusări consistente, obținute în teritoriu de către partea maghiară cu concursul unor complicități din consilii sau administrația localităților, astfel încât, astăzi nu numai zonele locuite de unguri majoritari, ci și celelalte par adevărate insule maghiare într-un anost peisaj românesc. Ca să nu mergem mai departe, comparați din acest punct de vedere imaginea municipiului Târgu-Mureș, de acum 20 sau 10 ani, cu cea prezentă, în privința folosirii bilingvismului, și asta nu e tot.
Nu e tot, pentru că, fiecare succes hungarist obținut cere altul și mai mare, și mai consistent. Sunt cunoscute doar la noi marile bătălii ce se duc pe marginea înființării Liceului Teologic Romano-Catolic, spulberându-se astfel un Liceu românesc de prestigiu, apoi asaltul asupra UMFST, pentru înființarea unor facultăți separate de medicină în limba maghiară, scrierea bilingvă a străzilor și indicatoarelor etc.
Pentru că, ceea ce a fost major s-a cucerit, acum prioritar, pentru atingerea scopului propus, este extinderea bilingvismului în toate celulele și compartimentele societății românești, cu scopul deliberat nu de a impune maghiara ca a doua limbă, ci pentru trecerea pe planul doi a limbii române. Puțină lume știe că toate structurile politice maghiare, cu deosebire cele ale UDMR, dispun de un departament ce se ocupă special cu promovarea bilingvismului și care are menirea de a “urmări cu lupa” și găsi nișe și segmente din societatea românească unde, în opinia lor, slova maghiară nu este încă suficient de reprezentată sau unde se poate mai mult. Așa s-a ajuns la încercări de scriere a denumirii străzilor în două limbi, gen Tineretului - Ifjusag, la bilingvizarea, cu rost sau fără rost, a instituțiilor statului, a unor firme comerciale tip supermarketuri, până la etichetele de pe raft etc.
Deși suntem de-a dreptul copleșiți de tot felul de inscripții maghiare, aflăm că liderii maghiari, în general, și cei ai lui Tokes Laszlo, în special, (Consiliul Național Maghiar din Transilvania), sunt total nemulțumiți de gradul de bilingvizare a comerțului, sens în care și-au propus declanșarea unei campanii puternice pe promovare a bilingvismului în comerț. Acțiunea se va desfășura prioritar în orașele Târgu-Mureș, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, Odorheiul Secuiesc, Baraolt și Gheorgheni (preconizatul Ținut secuiesc), iar cei intrați în vizor sunt, acum, lanțurile multinaționale Penny și Profi, ai căror manageri au și fost deja contactați, (probabil și trași de urechi). “Scopul nostru (citez din extrasul comunicatului CNMT publicat în ziarul nostru din 20 aprilie a.c.), este ca și aceste companii să învețe limba maghiară și să includă bilingvismul în politicile lor de afaceri...”
Să auzi și să nu crezi. Pentru a nu lungi vorba, pentru că despre acest aspect s-ar putea spune foarte multe, întrebarea care se pune este ce păzesc primarii și consilierii noștri români, cei din administrație, Poliție, Justiție, partidele politice? Cum stăm cu apărarea interesului național, a folosirii limbii române, ca unica oficială, a integrității statului, și nu în ultimul rând a legilor țării? Pe ce baze și pe ce principii își construiesc aceștia activitatea cotidiană, dar și electorală, dacă n-au în vedere ce se întâmplă în această țară, și cu această țară, și din acest punct de vedere? A devenit România, în general, și Ardealul, în special, sate fără câini?
Felicităm cu această ocazie pe secretara Primăriei Târgu-Mureș, Dianora Monica Cătană, pentru avizul negativ dat aberantului proiect de bilingvizare a străzilor municipiului Târgu-Mureș, după modelul Tineretului - Ifjusag, cât și pe fostul prefect de Mureș, Lucian Goga, care l-a atacat, la termen, în contencios administrativ, proiect pus la cale de consilierii UDMR, în cârdășie cu cei ai POL, în frunte cu Radu Bălaș.
Dacă factorii de răspundere ai instituțiilor noastre nu vor da răspunsurile adecvate acestor agresiuni antiromânești, care se intensifică pe zi ce trece, nu peste multă vreme vom fi obligați să-i dăm dreptate micului honved, Viktor Orban, că “Viitorul va fi în maghiară”, aici, pe pământ românesc, cuvinte rostite ca un angajament, cu doi ani în urmă, la Cluj-Napoca, chiar în inima Transilvaniei, care, iată, prin tot ceea ce se întreprinde, pare a fi o profeție care, din păcate, se și îndeplinește.
Cine are urechi de auzit să audă!
Motivul este permanenta sa neliniște autoindusă în privința felului în care au decurs lucrurile în urma Primului Război Mondial, când Imperiul austro-ungar s-a autodesființat, prilej cu care a pierdut și partea sa de imperiu, alături de Austria. Dacă austriecii, mai cerebrali și, de fapt, vioara întâi a imperiului, deci mult mai afectați, au înțeles mersul evenimentelor și s-au dat bătuți, ungurii, firi mai pătimașe și mai neliniștite, nu numai că nu și-au revenit din șoc, după un secol de la eveniment, dar nici nu vor să conceapă că roata istoriei nu se va întoarce în favoarea lor, cu toată această Uniune Europeană, la demolarea căreia pun vârtos umerii, alături de ruși. Iar primii care încearcă să-i alimenteze mecanismele nu numai ruginite, ci și profund uzate din punct de vedere moral, și aruncate la groapa de gunoi a istoriei, pentru a o pune în mișcare în sensul dorit de aceștia, sunt chiar ei.
Nostalgia după așa-zisa Ungarie mare va dăinui în mintea și inimile lor, atâta vreme cât vor continua să confunde imperiul cu țara, refuzând să facă diferența între ceea ce li se cuvine și ceea ce nu li se cuvine teritorial. Pentru că în cei 368.000 kmp cât număra Transleithania, adică partea lor de imperiu, locuiau doar 40 la sută maghiari și 60 la sută alte națiuni asuprite la sânge, mereu aflate în pericol de asimilare. Este vorba de națiuni consistente: ca români, slovaci, sârbi, bosniaci, croați, ucraineni, care prin desprindere benevolă s-au constituit în entități statale de sine stătătoare, ungurilor rămânându-le cei 92.000 kmp, pe care i-au putut acoperi, doar parțial, cu motivații serioase. În consecință, se poate spune că Ungaria a fost un imperiu de lungă durată, dar mizerabil reprezentat până la 1918, iar Ungaria s-a născut ca țară, pentru prima dată în istorie, cu prilejul evenimentelor de atunci. Primenirea Europei la acea vreme a cuprins-o și pe ea.
Din păcate însă, politicienii budapestani nu vor să înțeleagă nici în ruptul capului că lucrurile stau cu totul altfel de cum gândesc ei.
Din acest motiv, niciun argument, oricât de logic și de solid ar fi, nu-i pot convinge de contrariul. Nici evidențele istoriei și nici chiar cele biologice.
Cercetările antropologice făcute chiar de proprii savanți au scos la iveală că doar 10 la sută din unguri poartă genele strămoșilor lor originali. Restul de 50 la sută, adică plebea, provin din slavi, 30 la sută din români și alți 10 la sută din evrei, germani etc. Concluzia care se desprinde este că ungurii sunt mai mult o națiune culturală decât biologică. Educația hungarofilă a superiorității de rasă, aplicată foarte sever de-a lungul secolelor, a fost acel stimul care-i determină să meargă cu încăpățânarea până în pânzele albe.
Cu toate că după evenimentele din decembrie 1989, mișcările iredentiste desfășurate în toate țările fostului imperiu, cu deosebire în partea transilvană a României, s-au soldat cu multe recuperări, de la cele de ordin funciar și imobiliar, la extinderea învățământului și a folosirii limbii, drepturile dobândite, deloc neglijabile, și chiar excedentare, nu-i opresc din marșul lor, ei ghidându-se în acest demers după principiul “ori totul, ori nimic”, ceea ce în traducerea lor înseamnă totul. Singura derogare pe care o acceptă de la acest principiu este că, dacă teritorial, adică prin modificări de granițe nu poate fi reconstituită Ungaria mare, atunci ea trebuie refăcută măcar spiritual și în forme diverse de autonomii.
Constituirea de Ungarii mici în interiorul granițelor statelor succesorale și refacerea rolului conducător al elementului maghiar, oriunde el este prezent în societatea căreia îi aparține, constituie mega-proiectul pe care Budapesta și-a propus să-l înfăptuiască în cel de-al doilea secol de la evenimentele din 1918, împreună cu reprezentanții minorităților maghiare din toate statele în care ele există. Acesta a fost și scopul înființării la Budapesta a Departamentului Trianon - 100, cu angajamentul ca cea mai mare parte din prevederile impuse să se înfăptuiască în acești doi ani care ne despart de momentul Trianon - 4 iunie 2020. De altfel, vizita de două zile pe care premierul Ungariei, Viktor Orban, o face săptămâna aceasta în Transilvania, inclusiv în județul Mureș, la Sânpaul, la invitația, nu a primului ministru al României, ci, atenție, a domnului Kelemen Hunor, se înscrie în acest registru, al totalei desconsiderări a statalității noastre.
La înfăptuirea acestui proiect se lucrează de zor și fără încetare cam de multă vreme, și mai ales după 1989. Pentru impunerea hungarismului și a bilingvismului în teritoriu, în cei 18 ani de la adaptarea Legii Administrației Publice Locale nr. 215 din 2001, girată de către UDMR, i s-au adus atâtea modificări în favoarea acesteia, încât aproape că nu mai seamănă conținutul unui text cu altul. La aceasta se mai adaugă și derogările de la lege, adică plusări consistente, obținute în teritoriu de către partea maghiară cu concursul unor complicități din consilii sau administrația localităților, astfel încât, astăzi nu numai zonele locuite de unguri majoritari, ci și celelalte par adevărate insule maghiare într-un anost peisaj românesc. Ca să nu mergem mai departe, comparați din acest punct de vedere imaginea municipiului Târgu-Mureș, de acum 20 sau 10 ani, cu cea prezentă, în privința folosirii bilingvismului, și asta nu e tot.
Nu e tot, pentru că, fiecare succes hungarist obținut cere altul și mai mare, și mai consistent. Sunt cunoscute doar la noi marile bătălii ce se duc pe marginea înființării Liceului Teologic Romano-Catolic, spulberându-se astfel un Liceu românesc de prestigiu, apoi asaltul asupra UMFST, pentru înființarea unor facultăți separate de medicină în limba maghiară, scrierea bilingvă a străzilor și indicatoarelor etc.
Pentru că, ceea ce a fost major s-a cucerit, acum prioritar, pentru atingerea scopului propus, este extinderea bilingvismului în toate celulele și compartimentele societății românești, cu scopul deliberat nu de a impune maghiara ca a doua limbă, ci pentru trecerea pe planul doi a limbii române. Puțină lume știe că toate structurile politice maghiare, cu deosebire cele ale UDMR, dispun de un departament ce se ocupă special cu promovarea bilingvismului și care are menirea de a “urmări cu lupa” și găsi nișe și segmente din societatea românească unde, în opinia lor, slova maghiară nu este încă suficient de reprezentată sau unde se poate mai mult. Așa s-a ajuns la încercări de scriere a denumirii străzilor în două limbi, gen Tineretului - Ifjusag, la bilingvizarea, cu rost sau fără rost, a instituțiilor statului, a unor firme comerciale tip supermarketuri, până la etichetele de pe raft etc.
Deși suntem de-a dreptul copleșiți de tot felul de inscripții maghiare, aflăm că liderii maghiari, în general, și cei ai lui Tokes Laszlo, în special, (Consiliul Național Maghiar din Transilvania), sunt total nemulțumiți de gradul de bilingvizare a comerțului, sens în care și-au propus declanșarea unei campanii puternice pe promovare a bilingvismului în comerț. Acțiunea se va desfășura prioritar în orașele Târgu-Mureș, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, Odorheiul Secuiesc, Baraolt și Gheorgheni (preconizatul Ținut secuiesc), iar cei intrați în vizor sunt, acum, lanțurile multinaționale Penny și Profi, ai căror manageri au și fost deja contactați, (probabil și trași de urechi). “Scopul nostru (citez din extrasul comunicatului CNMT publicat în ziarul nostru din 20 aprilie a.c.), este ca și aceste companii să învețe limba maghiară și să includă bilingvismul în politicile lor de afaceri...”
Să auzi și să nu crezi. Pentru a nu lungi vorba, pentru că despre acest aspect s-ar putea spune foarte multe, întrebarea care se pune este ce păzesc primarii și consilierii noștri români, cei din administrație, Poliție, Justiție, partidele politice? Cum stăm cu apărarea interesului național, a folosirii limbii române, ca unica oficială, a integrității statului, și nu în ultimul rând a legilor țării? Pe ce baze și pe ce principii își construiesc aceștia activitatea cotidiană, dar și electorală, dacă n-au în vedere ce se întâmplă în această țară, și cu această țară, și din acest punct de vedere? A devenit România, în general, și Ardealul, în special, sate fără câini?
Felicităm cu această ocazie pe secretara Primăriei Târgu-Mureș, Dianora Monica Cătană, pentru avizul negativ dat aberantului proiect de bilingvizare a străzilor municipiului Târgu-Mureș, după modelul Tineretului - Ifjusag, cât și pe fostul prefect de Mureș, Lucian Goga, care l-a atacat, la termen, în contencios administrativ, proiect pus la cale de consilierii UDMR, în cârdășie cu cei ai POL, în frunte cu Radu Bălaș.
Dacă factorii de răspundere ai instituțiilor noastre nu vor da răspunsurile adecvate acestor agresiuni antiromânești, care se intensifică pe zi ce trece, nu peste multă vreme vom fi obligați să-i dăm dreptate micului honved, Viktor Orban, că “Viitorul va fi în maghiară”, aici, pe pământ românesc, cuvinte rostite ca un angajament, cu doi ani în urmă, la Cluj-Napoca, chiar în inima Transilvaniei, care, iată, prin tot ceea ce se întreprinde, pare a fi o profeție care, din păcate, se și îndeplinește.
Cine are urechi de auzit să audă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu