Se știe între oameni cultivați că termenul vlah, valah este utilizat și de polonezi sub forma de « wloch » pentru germanul « w(a)lah, walch, welsch care înseamnă străin de origine romană. Ceea ce însemnă că acest cuvânt este echivalent cu etnonimul român în zona care corespunde Romaniei post imperiale, adică de la frontiera Elveției, la vest, pentru rethoromani, până la gurile Dunării și la Constantinopol, în vremea Imperiului Bizantin.
Așa că utilizarea pentru român a etnonimului oláh de către maghiari nu face decât să ne onoreze ca români, probând originea romanică a neamului, și asta în ciuda intenției peiorative a unor locutori maghiari, mai ales ales atunci când se alătură expresia büdös, adică puturos. Că țăranul român venit la oraș să-și vândă la târg brânza sau cașul avea un miros specific, nu neapărat agreabil parfumat pentru glandele olfactive ale unui nemeș urban, nu are de ce să ne mire și nici nu are de ce să ne facă să credem că românii ciobani sau agricultori nu se spălau. Hainele lor de ciobani sau agricultori erau impregnate de său ca să fie impermeabile, ploierele nu fuseseră încă inventate pe la noi la sat, indiferent de etnica locuitorilor, nici importate din China ca acum, mirosul meseriei de cioban se impregna în căputuri.
NU există nici un motiv să credem că mirosul țăranului maghiar, dacă creștea oi, boi sau vaci și producea brânză, de pildă, ar fi fost diferit. Nici dacă argăsea piei de animale.
Deci cred că disprețul inclus în etnonimul oláh este ceea ce se cheamă un dispreț ciocoiesc, țăranii sau meseriași de orice etnie miroseau la fel și maghiarii cultivați știau, chiar dacă nu le plăcea să știe, că valahii dintre Tisa și Carpați erau descendenții pastores romanorum din Cronica Notarului Anonim. și că locuiau pe aceste meleaguri atunci când grupurile de migratori au intrat în Câmpia Tisei în căutare de pășuni și hrană.
Referirea perpetuă a istoricilor maghiari la Bazinul Carpatic ca teren de prezență maghiară este doar parțial întemeiată, în măsura în care secuii ar beneficia de ipoteza unei autohtonii tot atât de veridică și veche ca aceea a valahilor în Ardeal. În schimb referirea istoricilor români la axul carpatic, coloană vertebrală a spațiului etnic valah stă în picioare fără rezerve, fiindcă din Slovacia, Polonia sau Ucraina până în Pind prezența valahilor și a unui jus valachicum este atestată de documente și tradiții cel puțin atât de vechi ca acelea care au stat la baza exclusivistei Unio Trium Nationum, prin care era contestat dreptul la existență juridică a valahilor, adică a românilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu