Magyar Tavirati Iroda, adică Biroul/Agenția Telegrafică Maghiară amestecă într-o știre importantă, difuzată în limba română la 28 iulie 2020, sub titlul Moştenitorii lui Kemény János au câştigat în instanţă, pentru a doua oară, o pădure de la statul român, urmptoarea știre : «Moștenitorii contelui Kemény János au câştigat în instanţă, pentru a doua oară, o parte din dreptul de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră de la statul român. După cinci amânări, Tribunalul Judeţean Prahova, în hotărârea irevocabilă de marţi, a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a dispus reconstituirea în favoarea reclamanţilor a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 57 hectare [...[ Proprietatea lui János Kemény a fost confiscată de puterea comunistă, contele a fost plasat într-un apartament cu condiţii minime şi a lucrat la prepararea varului. Mecena culturii transilvănene a murit în sărăcie în 1971, la Târgu Mureş. (MTI)» (https://webradio.hu/hirek/kulfold/motenitorii-lui-kemeny-janos-au-ctigat-n-instan-pentru-a-doua-oar-o-pdure-de-la-statul-romn)
Știrea conține câteva informații exacte, câteva impreciziuni intenționate și o minciună. Minciună este afirmația că fostul baron Kemény János ar fi murit în sărăcie în 1971. L-am cunoscut de departe, am fost coleg la Institul de teatru din Tg. Mureș cu un membru al familie sale, scenograful Kemény Arpád. Toată familia a trăit după 1945, aș cum trăiau toți foștii privilegiați, într-o lungă perioadă de mizerie, dar a fost ajutat foarte repede, tocmai datorită calităților sale umane și morale, de către cei pe care îi ajutase și care devenisră apoi ei cei privilegiați, să-și găsească o slujbă corectă. A fost redactor la revista Muvelodes, devenită Uj Elet (Viața nouă) sub directoratul lui Sütő András. Dar nu a murit în sărăcie ci a fost doar lipsit de opulența pe care unii o consideră normală în existența unor familii nobiliare. Nu e cazul meu, nu consider opulența un drept al privilegiaților, nu admit privilegii ereditare și în general alte privilegii decât cele obținute prin muncă manuală sau intelectuală. Nu prin comerț, prin politică sau prin furt. Nu accept reconstituirea unei societăți stratificate pe bază de titluri nobiliare ereditare. Nu cred că trebuie reconstituită o societate care să acorde foștilor nobili de orice nație privilegiile de care beneficiaseră înainte de 1945.
În cazul procesului familiei Kemény János, a fost o greșeală utilizarea incompetentă și abuzivă a argumentului acuzator, fals, de părăsire a României după 1944. Nu i se putea aplica confiscării averii pe baza regulamentuluiu CASBI. Kemeny Janos a fost un intelectual maghiar patriot, Pentru asta trebuia respectat. Și ar fi trebuit să i se acorde dreptul de a utiliza o parte din proprietățile sale, obținute prin moștenire, în continuarea efortului său cultural, în favoarea minorității căreia îi apaține. Dar politrucii evrei, maghiari sau români care, imediat după 1945, au justificat și aplicat deposedarea sa integrală în conformitate cu principiile luptei de clasă, sunt cei de tras la răspundere, ei și descendenții lor. Nu statul român, nu românii în general, nu cetățenii actuali.
Dacă pădurile deja adjudecate familiei Kemény vor fi bine administrate, nu vom avea de ce să ne plângem. Dacă vor fi exploatate violent, vândute altor beneficiari de genul întreprinderilor forestiere austriece care distrug pădurile din România, responsabilii vor trebui trași la răaspundere și pedepsiți. Dar foștii nobili să nu se întindă mai mult decât le permite plapuma.
În această țară există nu doar interese particulare ci și interese colective. Voi repeta mereu : ce interese colective servește restitutio in integrum a proprietăților unor astfel de foști privilegiați. Nici românii, dar nici maghiarii neprivilegiați nu au vreun interes să tolereze astfel de extensii de posesie, care au origini clar abuzive. Istoria nu începe la 1944, nici la 1920, ci mult înainte. Judecătorii din România au nevoie de lecții de istorie care să le fie predate de specialiști români. Și dacă nu au memorie bună, principiile de bază pot fi tatuate, tatuajeul e la modă. În loc de caligrame chinezești li se poate tatua una din datoriile profesionale pe care le ignoră.
În toate cazurile, fără excepție, poate fi regăsită sursa abuzivă a privilegiilor, deci a proprietăților pe care le primiseră acești «nobili», pentru acte de bavură militară, ca efect al unui oportunism politic sau prin căsătorii bine aranjate. Terenurile apricole și pădurile cu asemenea dimensiuni, aparținând unui singur proprietar nu au fost cumpărate cu bani cinstiți, adică obținuți prin muncă, ci au fost confiscate unor coproprietari (țărani liberi) de către principi localnici și donate (ilegal, nu poți dona ceeace nu-ți aparține) nemurilor devenite astfel privilegiate. Sau acaparate abuziv prin alte mijloace specifice epocilor istorice cunoscut sub numele de feudalism, capitalism.
Deciziile de justiție de acest gen sunt prin natura lor ilegale, fiindcă se bazează pe acte de proprietate care au fost obținute, la origine, în toate cazurile, sub formă de privilegii, donații, ca acte de putere. Este interesantă emisiunea
Tiltott kastélyok 4. – Marosvécsi Kemények
https://www.youtube.com/watch?time_continue=1828&v=GLVB-mCHCBQ&feature=emb_logo
în care unul din moștenitorii Kemény remarcă cu oarecare mirare sau chiar indignare numărul mare de mașini din România care arborează tricolorul românesc (în România!!). I se pare un semn al creșterii, activării naționalismului la români. Nu știe, nu vede că din 1990 încoace se agită peste tot în Ardeal culorile Ungariei (sub pretextul că ar fi simboluri etnice și nu de stat!) și s-a inventat un drapel cu «simbolurile» Ținutului Secuiesc, Soarele și Luna. Actul de provocare aparține unor maghiari. Fluturașii tricolori la români, acum, sunt încă semnele unui naționalism de paradă, fără temei în actele concrete ale unui patriotism pozitiv. Ceva în genul semnăturilor fără efect pe niște petiții difuzate pe Internet, care nu incumbă nici o schimbare de mentalitate, legală sau socială. Nu s-a impus o afirmare constructivă a românității Ardealului. Nu poate fi acceptată «Recucerirea/Reconquista» Ardealului, de către foștii privilegiați maghiari, prin așa-zisele acte de restituire in integrum. Ardealul este parte integrantă a României nu de la 1918 ci de todeanuna. Iar trecutul colonial maghiar în Ardeal, adică stăpânirea unei minorități invazive asupra unei populații localnice, nu dă temei vreunei continuități sau unei reconstrcuții statale.
Dan Culcer
Moştenitorii lui Kemény János au câştigat în instanţă, pentru a doua oară, o pădure de la statul român
Külföld, 2020.07.28
Moştenitorii contelui Kemény János au câştigat în instanţă, pentru a doua oară, o parte din dreptul de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră de la statul român. După cinci amânări, Tribunalul Judeţean Prahova, în hotărârea irevocabilă de marţi, a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a dispus reconstituirea în favoarea reclamanţilor a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 57 hectare.
Tribunalul s-a pronunţat asupra restituirii prin modificarea hotărârii în primă instanţă, nefavorabilă familiei. Minuta sentinţei a fost publicată pe portalul instanţelor din România. Completul de judecată a luat o decizie majoritară, unul dintre judecători exprimând opinie separată. Tribunalul a obligat pârâtele Comisia locală de fond funciar Ideciu de Jos şi Direcţia Silvică Mureş la punerea în posesie a reclamanţilor şi a respins cererea având ca obiect obligarea Pârâtei Direcţia Silvică Mureş la plata profitului nerealizat ca prematur formulată. Respinge cererea având ca obiect plata daunelor cominatorii ca neîntemeiată. Obligă intimaţii revizuienţi, în solidar, la plata sumei de peste 10 000 de lei, cheltuieli de judecată.
Instanţa a dispus anterior, printr-o hotărâre definitivă, moştenitorilor lui Kemény János, dreptul de proprietate asupra pădurii care face obiectul procesului actual. Cu toate acestea, Comisia judeţeană Mureş pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a obţinut revizuirea sentinţei. Aceasta a solicitat revizuirea hotărârii dreptului de proprietate invocând că a intrat în posesia unor documente noi, anterior inaccesibile, sugerând că pădurea nu a devenit proprietatea statului român în timpul naţionalizării comuniste din 1948, ci anterior s-a aflat sub autoritatea Casei de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice (CASBI).
Géza Nagy-Kemény, nepotul baronului Kemény János, după pronunţarea hotărârii, a declarat agenţiei ungare de presă MTI că a ştiut întotdeauna că dreptatea este de partea lor, dar a fost nesigur până în ultima clipă că acest adevăr va fi recunoscut şi de instanţele române. Acesta a mai adăugat că prezenta hotărâre confirmă faptul că nu a fost justificată considerarea lui Kemény János ca duşman al statului român în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi după unirea Transilvaniei de Nord cu România. Potrivit nepotului, hotărârea pronunţată acum reconfirmă şi situaţia juridică a celorlalte bunuri redobândite. Acesta a mai explicat că, în timpul procesului, au încercat să demonstreze că bunicul său a fost un om curat, iar acest lucru a fost recunoscut şi de administraţia românească de după 1944. Chiar şi în corespondenţa purtată cu prim-ministrul comunist, Petru Groza, se adresau unul celuilalt cu termenul "dragă prieten".
Anterior, moştenitorii lui Kemény János au redobândit prin instanţă castelul din Brâncoveneşti, precum şi 3 000 de hectare de pădure, proprietatea familiei. După procesele câştigate definitiv, urmaşii familiei Kemény au putut intra, în septembrie 2014, în posesia castelului din Brâncoveneşti, însă redobândirea efectivă a majorităţii proprietăţilor forestiere nu a mai avut loc.
Născut în Pittsburgh, SUA, baronul Kemény János a moştenit castelul şi moşia de la Brâncoveneşti de la unchiul său. Între cele două războaie mondiale, acesta a pus neaşteptata moştenire în slujba culturii. Întâlnirile scriitorilor grupului Helikon au avut loc în castelul din Brâncoveneşti, în timpul cărora János Kemény i-a aşezat la aceeaşi masă pe scriitorii transilvăneni care aveau viziuni diferite asupra lumii sau care reprezentau diferite orientări estetice. Kemény János şi soţia sa au sprijinit scriitorii, teatrele şi editurile de carte din Transilvania, în calitate de mecena.
Proprietatea lui János Kemény a fost confiscată de puterea comunistă, contele a fost plasat într-un apartament cu condiţii minime şi a lucrat la prepararea varului. Mecena culturii transilvănene a murit în sărăcie în 1971, la Târgu Mureş.
(MTI)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu