duminică, 16 februarie 2025

A murit la 100 de ani, «contesa» Katalin Bánffy, fiica lui Miklós Bánffy

A murit proprietara castelului din Bonțida, care găzduiește anual festivalul „Electric Castle”. Era născută la Budapesta. Anunțul făcut de fostul ministru al Culturii României.  Ministrul Culturii , viceprim-ministru Csila Hegedus ( 24 noiembrie -13 decembrie 2014) în Guvernul Victor Ponta (5 martie 2014-13 decembrie 2014)
Nota Dan Culcer. După câte știu titlurile nobiliare ca atare, conferite de foști regi și împărați străini  slugilor, oamenilor de încredere sau complicilor, nu sunt recunoscute în România.

 Să-i fie țărâna ușoară centenarei doamne Katalin Bánffy.

 Autor:   Constantin Dimitriu   Duminica, 16 Februarie 2025,

Contesa Katalin Bánffy, fiica lui Miklós Bánffy, scriitor, politician şi fost ministru de externe al Ungariei, şi proprietara castelului Bánffy de la Bonţida, a murit vineri la vârsta de 100 de ani - a anunţat pe pagina sa de socializare Csilla Hegedüs, preşedinta Fundaţiei Transylvania Trust care administrează castelul din Transilvania și fost ministru al Culturii în guvernul Ponta.

Contesa Katalin Bánffy de Losonc, memorialistă, fiica lui Miklós Bánffy – scriitor, politician şi fost ministru de externe al Ungariei – şi tutore al averii acestuia, s-a născut la 5 iunie 1924 la Budapesta. A fost ultima purtătoare a numelui din ramura conţilor din familia Bánffy de Losonc. Bunicul ei a fost György Bánffy (1845-1929), deputat în parlament, iar străbunicul ei Miklós Bánffy (1801-1894), care a primit titlul de conte în 1880.Katalin Banffy 1924 - 2025„Contesa Bánffy Katalin timp de 101 ani a iubit Bonțida. A fost un om magic. Umorul ei, bucuria de a trăi, capacitatea ei de muncă și acea pasiune cu care a făcut cunoscută lumii opera tatălui ei, contele Bánffy Miklós, nu doar că ne-a surprins mereu, ci ne-a și dat aripi. Anul trecut am sărbătorit împreună cea de-a 100-a aniversare și am simțit din nou acea căldură, acea susținere cu care nu doar că ne-a urmărit munca, ci întotdeauna a apreciat-o. Ne-a încredințat Bonțida într-un moment în care eram încă foarte tineri. Și mereu, mereu ne-a mulțumit, nu doar nouă, ci și guvernului Ungariei, pentru susținerea prin care castelul a prins din nou viață. Pentru mine, a fost o busolă, un punct de referință sigur, o constantă din matematică. Da, am iubit-o mult. Dumnezeu să o odihnească in pace!” a scris și pagina de Facebook a castelului.AdsCăsătorită cu Ted Jelen la 24 octombrie 1946, ea a avut trei copii, Elisabeth, Nicolette şi David (1956-1999). Soţul şi fiul ei au murit, o fiică trăieşte la Paris, iar cealaltă la New York. Ea însăşi a locuit la Tanger, în Maroc, unde a îngrijit moştenirea literară a tatălui său. Memoriile sale au fost publicate în 2014 sub titlul „Cântec din viaţă”, a transmis serviciul în limba română al Hirado.huContesa și castelul electric„Anul trecut, i-am sărbătorit împreună cea de-a 100-a aniversare şi am simţit din nou dragostea călduroasă şi sprijinul cu care nu numai că ne-a urmărit munca, dar a şi recunoscut-o întotdeauna. Ne-a încredinţat castelul de la Bonţida când eram încă foarte tineri. Şi întotdeauna ne-a mulţumit nu numai nouă, ci şi guvernului ungar pentru faptul că castelul este din nou viu” – a scris Csilla Hegedüs în postarea sa.Katalin Bánffy a fost proprietara celui mai spectaculos castel aristocratic din Transilvania, așa cum este considerat castelul Bánffy de la Bonţida, care este şi astăzi în curs de renovare. Ultimul locuitor al complexului de clădiri, cunoscut şi ca Versailles-ul Transilvaniei, a fost tatăl ei, contele Miklós Bánffy, care a părăsit castelul în octombrie 1944, fugind din calea Armatei Române eliberatoare. Bonțida era parte a Ardealului de Nord, primit de Ungaria lui Horthy prin Dictatul de la Viena din 1940.AdsCastelul de la Bonţida a fost jefuit şi incendiat de trupele germane aflate în retragere, mobilierul, biblioteca şi celebra galerie de portrete au fost distruse. După naţionalizarea din epoca comunistă, utilizarea necorespunzătoare a dus la o deteriorare rapidă a clădirilor.Lucrările de restaurare au fost posibile datorită unui acord semnat în 1999 între Ministerul Culturii din România şi Ministerul Patrimoniului Cultural Naţional din Ungaria. Începând din 2001, castelul este administrat de Fundaţia Transylvania Trust din Cluj-Napoca, iar din 2008 se află din nou în proprietatea familiei Bánffy.Castelul Bánffy de la Bonţida funcţionează ca centru educaţional şi cultural, atrage 50 000 de vizitatori pe an şi găzduieşte atât manifestări organizate de fundaţie, cât şi mai multe evenimente culturale şi festivalul Electric Castle. Acest text a fost copiat de pe Ziare.com A murit proprietara castelului din Bonțida, care găzduiește anual festivalul „Electric Castle”. Era născută la Budapesta. Anunțul făcut de fostul ministru al Culturii https://ziare.com/electric-castle/murit-katalin-banffy-proprietara-castelului-banffy-bontida-electric-castle-1924048?utm_source=Ziare.com&utm_medium=copy-paste

Niciun comentariu: