Informatia Harghitei: Intrarea lui Horthy Miklos în Miercurea-Ciuc, marcată în mod festiv
Primarul Raduly: ,,Noi nu putem vrea mai mult decât ce a fost..."
Liderii românilor şi maghiarilor au reacţionat
Aproximativ 150 de etnici maghiari au marcat sâmbătă, la Miercurea-Ciuc, împlinirea a 70 de ani de la intrarea în oraş a trupelor fascisto-horthyste conduse de Horthy Miklos, după semnarea Dictatului de la Viena.
Câteva zeci de persoane s-au adunat în zona gării din Miercurea-Ciuc şi au aşteptat sosirea husarilor călări, care au dat onorul şi au cântat câteva cântece patriotice, după care s-a mers în procesiune până în faţa Primăriei municipiului, unde a avut loc manifestarea.
Chiar dacă organizatorii vorbeau despre ,,comemorarea zilei în care Ardealul de Nord a fost cedat Ungariei", pentru cei prezenţi a fost vorba, de fapt, de o sărbătoare, ei susţinând că este vorba de un lucru bun care s-a întâmplat atunci pentru maghiarii din România.
Preşedintele Mişcării Tinerilor din cele 64 de Comitate din Miercurea-Ciuc, organizatorul principal al manifestării, Szocs Csongor, a afirmat că este vorba de o dată importantă în istoria maghiarilor, întrucât la 11 septembrie 1940 hovezii maghiari au recucerit Ardealul de Nord. ,,Atunci, 46 la sută din Ardeal, după Trianon, a fost redobândit şi pentru noi, cei din Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate, este o zi foarte importantă, pentru că ţelul nostru este ca Ardealul să se unească cu Ungaria (...) Pentru noi este o sărbătoare, aşa cum este şi 15 martie şi simţim că trebuie sărbătorit", a afirmat Szocs Csongor.
Despre Horthy Miklos, liderul Mişcării Tinerilor din cele 64 de Comitate, a avut numai cuvinte de laudă şi a spus că acesta şi-a sacrificat viaţa ca să recupereze teritoriile din Ardeal. ,,Unul dintre idealurile lui Horthy Miklos a fost, şi a şi reuşit, să recupereze, după Trianon, regiuni din Ardeal. Şi-a sacrificat viaţa ca să recupereze teritoriile din Ardeal, dar partea rea e că nu a reuşit să le păstreze", a spus Szocs Csongor.
Singurul oficial prezent la eveniment a fost primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Raduly Robert, care consideră că momentele istorice trebuie marcate şi cunoscute şi cine are conştiinţa curată nu ar trebui să se teamă. El a vorbit, din nou, în discursul către participanţi, despre punctul din proclamaţia de la Alba Iulia, din 1918, care face referire la drepturile minorităţilor şi despre care spune că nu a fost respectat.
,,Noi nu putem vrea mai mult decât ce a fost, nu putem avea mai mult decât ce ni s-a promis, noi putem avea ceea ce în 1918, la Alba Iulia, ni s-a promis şi până atunci nu noi trebuie să păstrăm tăcerea (...) Azi nu noi tremurăm, nu nouă ne este frică dacă se pronunţă cuvântul Ţinutul Secuiesc, nu noi vrem să ştergem din actele oficiale Ţinutul Secuiesc. Azi, şi mâine, şi poimâine şi până vom mai fi atât de mulţi, unul lângă altul, vă zic că Ţinutul Secuiesc a fost, este şi va fi", a afirmat Raduly Robert, în aplauzele participanţilor.
De la tribuna manifestării s-au mai rostit poezii patriotice şi cântece, un tânăr îmbrăcat în uniformă de husar a citit discursul pe care Horthy Miklos l-a rostit la Cluj, după semnarea Dictatului de la Viena şi toţi cei care s-au adresat participanţilor au vorbit despre Horthy care despre o mare personalitate.
Înainte de finalul evenimentului, un cal alb, asemănător cu cel pe care Horthy Miklos a intrat în Miercurea-Ciuc, a defilat prin faţa participanţilor şi a fost aplaudat îndelung.
Manifestarea s-a terminat cu intonarea imnului secuiesc şi a celui al Ungariei.
Reacţii ale liderilor români şi maghiari
Mircea Duşa: Sunt stupefiat, este o acţiune sfidătoare la adresa României
Ladanyi Laszlo-Zsolt: Ca persoană publică sunt împotriva oricărei manifestări extremiste, din orice parte ar veni
Liderii românilor şi maghiarilor din Harghita au reacţionat încă de vineri faţă de organizarea la Miercurea-Ciuc a unei manifestări prin care se aniversarează intrarea în oraş a trupelor fascisto-horthyste, conduse de Horthy Miklos, după semnarea Dictatului de la Viena.
Primul care a luat poziţie a fost vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Mircea Duşa, care s-a declarat stupefiat şi a afirmat că este vorba de o acţiune sfidătoare şi batjocoritoare la adresa României.
,,Este de neînţeles şi sunt stupefiat că o astfel de manifestare a primit aviz favorabil atât de la municipalitate, cât şi de la poliţie şi jandarmerie. Constituţia României garantează dreptul la opinie, la conştiinţă şi liberă asociere, dar, de la acest drept, până la a se permite o aniversare, cu fast, a momentului invadării Transilvaniei care a avut drept consecinţă, până la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, comiterea a mii de atrocităţi şi drame generate de fascismul horthyst şi chiar mai mult de atât, ca Horthy să fie elogiat într-o Casă de Cultură, mi se pare sfidător şi batjocoritor la adresa ţării", a spus preşedintele Grupului Parlamentar PSD din Camera Deputaţilor.
Parlamentarul harghitean a făcut apel la instituţiile statului să reacţioneze ferm, conform legii.
,,Este adevărat, trebuie să ne cunoaştem istoria, atât românii cât şi maghiarii să ajungem la o reconciliere şi asupra momentelor dureroase care au existat în trecutul nostru comun, dar este intolerabil ca în România, Horthy Miklos, un criminal de război condamnat de o lume întreagă pentru ororile pe care le-a comis, să fie aniversat la 70 de ani de la intrarea sa, în Miercurea-Ciuc, după Dictatul de la Viena din 30 august 1940," a conchis Mircea Duşa.
Preşedintele Comisiei de Afaceri Externe a Camerei Deputaţilor, Korodi Attila, este de părere că ,,până la urmă, Horthy nu a fost un personaj atât de negativ pe cât a fost descris de istorici", dar consideră că despre acest lucru trebuie să discute, împreună, istoricii români şi maghiari. ,,Aşa cum Antonescu este considerat o figură controversată şi despre Horthy se poate spune acelaşi lucru (...) Dar cred că despre Horthy trebuie să vorbească împreună istoricii români şi maghiari, să existe un for comun al istoricilor celor două naţiuni", a spus Korodi.
Referitor la acţiunea de sâmbătă, deputatul harghitean este de părere că românii nu ar trebui să se teamă, întrucât este vorba de o manifestare periferică. ,,Problema cu manifestarea este aceea că este organizată de Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate, care nu face decât să aducă tensiuni (...) Eu cred că românii nu ar trebui să se teamă, pentru că astfel de manifestări sunt periferice şi dacă liderii maghiari reuşesc să pună la punct organizaţiile extremiste, atunci nu este nici o problemă, pentru că ele vor rămâne în zona periferică izolată", a afirmat Korodi Attila.
Liderul Partidului Civic Maghiar, Szasz Jeno, consideră că istoria trebuie cunoscută şi respectată, dar, într-o Europă unită, viitorul comun este unul al colaborării.
,,Trebuie să fim cunoscători ai istoriei noastre şi să fim mândri de ea. Nu înseamnă că, în 2010, aceste evenimente au un mesaj de reîntregire sau unul revizionist. Fac parte din istorie într-un mod real şi obiectiv, însă nu trebuie să răsfoim paginile istoriei astfel încât să-i deranjăm pe alţii. Cei care fac asta probabil că greşesc. Într-o Europă unită suntem sortiţi la colaborare (...) După părerea mea nu sunt evenimente revizioniste, eu nu pot să mă gândesc înapoi, pot să mă gândesc înainte, cunoscând trecutul. În 2010 ar fi o greşeală să ajungem să ne certăm asupra paginilor de istorie, ar trebui să vorbim de viitorul nostru comun şi ar trebui să găsim înţelegere şi sprijin din partea majorităţii în privinţa codificării drepturilor colective ale comunităţii maghiare" a afirmat Szasz Jeno.
Prefectul Harghitei, Ladanyi Laszlo-Zsolt, se declară împotriva oricăror manifestări extremiste, din orice parte ar veni ele şi crede că problemele românilor şi maghiarilor din Harghita sunt aceleaşi.
,,Ca persoană publică, pot să spun că nu sunt de acord cu nici un fel de manifestări extremiste, din orice parte ar veni. Consider că problemele noastre, ale tuturor locuitorilor judeţului sunt aceleaşi şi convieţuirea paşnică este cea mai importantă. Avem foarte multe de făcut pe plan socio-economic în judeţul Harghita ca să trecem de această perioadă grea şi consider că asta e important şi nu altceva", a precizat Ladanyi Laszlo-Zsolt.
Manifestarea organizată sâmbătă de Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate a primit avizul Primăriei Miercurea-Ciuc, dar şi al poliţiei şi jandarmeriei.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a precizat că din punctul de vedere al poliţiei, ,,avizul solicitat se referă la desfăşurarea în condiţii de ordine şi siguranţă publică a unei manifestări autorizate de primarul municipiului din Miercurea-Ciuc".
Autor: LIA MATEI
Sursa: Informatia Harghitei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu