duminică, 19 decembrie 2010

Alexandru Madgearu. Istoria militară a Daciei post-romane 376-614

Istoria militară a Daciei post-romane 376-614

Apariţia acestei cărţi era necesară, mai ales pentru că multe lucrări de specialitate tratând chiar mai recent acest segment de istorie au rămas în urmă faţă descoperirile ultimelor decenii. Or, autorul este la curent cu acestea până la cele chiar foarte recente. Este ceea ce face ca această parte a doua a Istoriei militare a Daciei post-romane care cuprinde acum intervalul anilor 376-614 să împrospăteze imaginea uneori deformată a situaţiei acestui teritoriu. Aceasta chiar dacă, precum se exprimă autorul în introducere, dintre descoperirile arheologice acumulate, puţine sunt relevante pentru istoria militară avută în vedere. Ele sunt, totuşi, indirect, foarte utile şi acestui câmp de investigaţie.

prof. univ. dr. Alexandru Barnea, Universitatea din Bucureşti

Acest volum îşi propune să reconstituie istoria miliară a primului secol care a urmat abandonării Daciei, un secol în care fosta provincie şi zonele înconjurătoare populate de dacii liberi au fost implicate în evenimente decisive, cu consecinţe de lungă durată, atât pentru istoria viitoare a daco-romanilor, cât şi pentru cea a societăţii romane târzii.
Prin Dacia post-romană înţelegem tot spaţiul mărginit de Tisa, Dunăre şi Nistru care înainte de cucerirea romană a fost populat de triburile geto-dace, în perioada care a urmat retragerii armatei şi administraţiei romane. Această acţiune decisă de împăratul Aurelian a eliminat frontiera dintre teritoriul ocupat şi cel rămas în afara provinciei.
Istoria militară a Daciei post-romane a fost de fapt o parte a istoriei contactelor romano-barbare la Dunărea de Jos, în care actorii au fost Imperiul Roman târziu, goţii, sarmaţii, diferitele grupuri de daci încă neromanizaţi şi populaţia daco-romană rămasă pe teritoriul fostei provincii. Ceea ce tratăm în această carte nu este istoria romanităţii nord-dunărene, şi nici problema continuităţii de locuire, ci istoria conflictelor care s-au desfăşurat în spaţiul dacic.
dr. Alexandru Madgearu

Autor: Alexandru Madgearu

 

Alexandru Madgearu


Cod Produs CS00141
ISBN 978-606-537-054-8
Nr. pagini 200
Nr. planse 8
Format 17x24 cm

 

Niciun comentariu: