Arhiepiscopul Ioan Selejean despre: Problemele românilor şi maghiarilor din Harghita şi Covasna

 Reiau acest interviu, un pic didactic, publicat în Cotidianul, fiindcă mi se pare echilibrat. Ăn condițiile în care unele cercuri românești trag semnale de alarmă privind situația comunităților de români din judetele Covasna și Harghita, tonalitatea expunerii opiniilor acestui ierarh ortodox mi se pare pilduitoare prin echilibru și calm. Să fie oare o simplă diplomație a expresiei publice sau chiar convingerea profundă a unui înalt ierarh orotoodox român care trebuie să cunoască din interior sitauția reală?
Dan Culcer

Interviurile ÎPS arhiepiscopul Ioan Selejean despre: Problemele românilor şi maghiarilor din Harghita şi Covasna
• publicat la: 24 January 2011





ÎPS arhiepiscop Ioan Selejan, Întâistătătorul Covasnei şi Harghitei, despre problemele judeţelor pe care le păstoreşte ca ierarh ortodox.
Situate în centrul României, judeţele Covasna şi Harghita sunt locuite în cea mai mare parte de maghiari, urmaşi ai secuilor care au fost colonizaţi aici în timpul dinastiei arpadiene (care s-a stins în 1301).
Secuii din judeţele Harghita şi Covasna au fost consideraţi bun ostaşi şi pe parcursul luptelor antiotomane, al revoluţiei din 1848 sau al războaielor mondiale. Începând cu secolul al XV-lea, regiunea înfloreşte prin intensificarea comerţului, acordarea privilegiilor şi construcţia bisericilor. Reforma a însemnat multe conflicte religioase. Astăzi, populaţia judeţelor este diversificată pe plan religios, partea vestică fiind mai ales protestantă, partea estică, mai ales romano-catolică.
Judeţul Harghita este situat într-o regiune de munţi, Munţii Harghitei, Gurghiului, Căliman, şi de bazine depresionare, Giurgeu şi Ciuc. Ţinuturile muntoase ocupă 60% din suprafaţa judeţului, care are 6.639 kmp (2,8% din teritoriul României) şi o populaţie de 342.000 locuitori conform recensământului din 2002. Oraşele, cu un număr mic de locuitori, sunt Miercurea Ciuc ca reşedinţă de judeţ, Odorheiu Secuiesc, Băile Tuşnad, Bălan, Borsec, Cristuru Secuiesc, Gheorgheni, Topliţa şi Vlăhiţa.
Judeţul Harghita este apreciat şi pentru monumente istorice. Mănăstirea franciscană şi biserica romano-catolică din Şumuleu Ciuc, reconstruită în anul 1804 în stil baroc, are una din cele mai mari instalaţii de orgă din Ardeal. La Şumuleu Ciuc este organizat cel mai important pelerinaj al catolicilor din România. O clădire specială este Cetatea Mikó din Miercurea Ciuc, care datează din 1611, şi unde este amenajat Muzeul Etnografic al judeţului. Castelul şi complexul muzeistic din Lazarea, din sec. XVI, aşteaptă vizitatori pe tot parcursul anului.
Judeţul are resurse imense de lemn, ceea ce explică răspândirea bisericilor din lemn, ca cea din Tulgheş, construită în anul 1813. Sunt cunoscute şi forja din Vlăhiţa din 1860, Muzeele din Odorheiu Secuiesc, Cristuru-Secuiesc şi Gheorgheni, biserica din Săcel pe a cărei clopotniţă se află inscripţia „pe aici a trecut luminatul dascăl Gheorghe Lazăr în 1806″.
Potenţialul turistic al judeţului rezidă şi în cele circa 2.000 de izvoare de ape minerale, mofete, saline (Praid), nămoluri şi turbă, aer puternic ozonat, bogat în aerosoli răşinoşi şi ioni negativi, cadru natural deosebit de pitoresc, rezervaţii naturale, localităţi turistice şi zone de agrement, renumite pe plan naţional şi internaţional, printre care staţiunile balneoclimaterice Tuşnad şi Jigodin, Borsec, Izvorul Mureşului sau monumente ale naturii cum sunt lacul de crater vulcanic, unic în Europa, Sfânta Ana, lacul de baraj natural Lacu Roşu, Cheile Bicazului, Poiana Narciselor şi altele. Mofetele de interes local sunt la Sântimbru Ciuc şi la Băile Harghita.
Judeţul Covasna este situat în curbura internă a Carpaţilor în depresiunea Braşovului, delimitat de Munţii Vrancei, Munţii Bodoc şi Baraolt. La recensământul din 2002 judeţul avea 222.000 locuitori, ceea ce-l situează printre judeţele mici ale României. Acest caracter este compensat prin bogăţia naturală, frumuseţea peisajului, amintirile istorice. Judeţul are în componenţă 5 localităţi urbane, municipiile Sfântu Gheorghe ca reşedinţă de judeţ şi Târgu Secuiesc, şi 3 oraşe: Covasna, Baraolt şi Întorsura Buzăului. Aproximativ jumătate din populaţie trăieşte în zona urbană. Zona rurală cuprinde 33 de comune şi 122 de sate.
Sfântu Gheorghe este situat pe malul drept al Oltului, la 30 km de Braşov şi la 200 km de capitala României, Bucureşti, de care este legat prin cale ferata şi drum naţional.
Judeţul Covasna este ţara apelor minerale şi a staţiunilor balneo-climaterice. Cea mai vestită localitate din acest punct de vedere este oraşul Covasna, unde se găsesc peste 1.000 de izvoare cu ape minerale. În staţiunile din acest judeţ, cunoscute şi de cealaltă parte a Oceanului Atlantic, se tratează diferite boli reumatice, genitale, cardiologice, ortopedice, de nutriţie, endocrine. Cele mai cunoscute sunt: Malnaş Bai, Balvanyos, Vâlcele, Biborţeni, Bodoc, Micfalău, Valea Zălanului. Toate sunt în apropierea câte unui oraş legat de restul ţării cu drumuri refăcute. O parte din apele minerale sunt exploatate – Bodoc, Biborţeni, Malnaş, Vâlcele, Covasna – şi sunt vândute în toată ţara.
Acest judeţ este cunoscut şi ca fiind al bisericilor fortificate, al porţilor şi stâlpilor din lemn sculptate. Cea mai cunoscută biserică fortificată este cea din Sfântu Gheorghe, din Evul Mediu. De mare interes turistic sunt şi satele Ilieni, Olteni, Zăbala, Lemnia, Arcuş, Ozun, Cernat, Turia, Reci, Araci, Băţani Mari, Valea Crişului, Filia, Aita Mare sau Sânzieni. Biserica cea mai vestită este cea din Ghelinţa în stil gotic, cu fresca din Evul Mediu.
Frumuseţile naturii adăpostesc o faună foarte bogată şi variată.
Din secolul al XVII-lea a început integrarea Transilvaniei în Imperiul Habsburgic, scaunele secuieşti au fost supuse germanizării şi recatolicizării, primul proces fiind fără succes. Perioada dualistă austro-ungară (1867-1918) şi interbelică a însemnat pentru aceste ţinuturi perioada modernizării şi a urbanizării, care a fost continuată forţat în epoca comunistă. La 1 Decembrie 1918, odată cu înfăptuirea Marii Uniri a Regatului României cu provinciile româneşti Transilvania, Bucovina, Basarabia, Banat, care din cauza adversităţilor istorice rămăseseră în afara graniţelor naturale ale ţării, şi judeţele Covasna şi Harghita s-au regăsit în fruntariile României.
Episcopia ortodoxă a Covasnei şi Harghitei a fost înfiinţată în iulie 1994, grupând protopopiatele Sf. Gheorghe şi Miercurea Ciuc, care aveau în total 107 parohii cu tot atâtea biserici, în care slujeau 74 de preoţi. 43 de biserici erau declarate monumente istorice, cele mai vechi ca an de construcţie fiind Biserica Doamnei (1658) din Moglăneşti (Harghita) şi biserica din Căpeni (Covasna), din 1712. În multe din parohiile acestor protopopiate numărul credincioşilor ortodocşi a scăzut după Dictatul de la Viena din 30 august 1940, când mulţi români au plecat în zona liberă a ţării, iar alţii au trecut la confesiuni protestante – reformată sau unitariană. La data înfiinţării Episcopiei, pe teritoriul ei canonic existau 6 mănăstiri ortodoxe, cea mai veche, din Moglăneşti (Topliţa), datând din 1638. În mai multe parohii dominante sunt familiile mixte, româno-maghiare, în care soţul şi soţia aparţin – fiecare – Bisericii în care s-a născut, Ortodoxă, Catolică, Reformată sau Unitariană. Copiii sunt botezaţi potrivit înţelegerii dintre soţi. (Pentru datele despre Episcopia Covasnei şi Harghitei, vezi Vera Maria Neagu – „Teologi şi Ierarhi. Vol. I – Biserica Ortodoxă Română”, Agenţia Naţională de Presă ROMPRES, Bucureşti, 1997)
Într-un interviu pe care mi l-a acordat la 8 ianuarie curent, la sediul din Miercurea Ciuc al Episcopiei Covasnei şi Harghitei, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Ioan Selejan (ridicat de Sfântul Sinod al BOR la rangul de Arhiepiscop onorific în iunie 2009) a prezentat situaţia economică precară a celor două judeţe, dar şi situaţia lor stabilă din punctul de vedere al relaţiilor interetnice, care ar putea fi îndemn pentru investitorii români şi străini să-şi dezvolte afacerile în această zonă a României, situată la distanţe aproximativ egale faţă de toate extremităţile ei:
„După 1989 economia a căzut foarte mult şi la ora actuală cele două judeţe au o economie destul de slab dezvoltată. Nu mai putem vorbi de importante unităţi economice de producţie, singurele sectoare unde în general se lucrează sunt domeniul forestier şi exploatarea apelor minerale. Deci, acestea mai oferă locuri de muncă, şi sunt apoi mici ferme agricole, mici ferme zootehnice unde oamenii se ocupă cu creşterea animalelor, dar nici sectorul acesta nu merge foarte bine, pentru că localităţile sunt foarte risipite în munţi şi pentru cei care colectează laptele este foarte greu să ajungă în toate aceste localităţi, deci rămân familii care nu mai realizează nici acel mic venit din vânzarea laptelui, aşa se face că şi numărul de animale a scăzut foarte mult în ultimul timp.
Situaţia este cam la fel pentru etnicii români şi pentru cei maghiari. În aceste două judeţe sunt localităţi cu populaţii mixte, români şi maghiari, sunt localităţi compact româneşti în nordul Harghitei şi în sudul Covasnei şi multe localităţi cu populaţie majoritar maghiară.
Am vorbit mereu cu reprezentanţi ai statului, rugându-i să orienteze, în măsura în care este posibil, să-i îndrume pe cât posibil şi în această zonă pe investitori, atât români cât şi străini, să pună în valoare mână calificată care este în zona aceasta, elementul turistic, care a fost foarte dezvoltat aici, şi care funcţionează încă bine în zona Covasnei.
Staţiunile balneo-climaterice nu sunt exploatate totuşi la nivelul potenţialului pe care îl oferă ele, înainte de ’89 nu era un loc liber nici iarna, nici vara în aceste staţiuni, dar acum sunt în paragină – sunt promovate staţiunile din alte ţări, cine a mai văzut în ultima vreme să fie promovate staţiunile de la noi, din România, oamenii s-au dus către alte zări, încât şi acest potenţial de dezvoltare economică a scăzut. Apoi a fost o zonă economică foarte importantă la Bălan, oraş cu 5.000 de locuitori, aici a fost o mină de cupru, s-au sistat şi acolo lucrările de extracţie a cuprului, şi avem de-a face cu un oraş în cădere, un oraş monoindustrial, cu o populaţie plecată foarte mult în străinătate, cu oameni de vârsta a doua rămaşi acasă, care au grijă de copii, există un număr mare de copii în localitate, deci iată că sunt probleme punctuale care într-un fel sau altul s-ar putea rezolva, însă în economia de piaţă capitalistă în care ne aflăm astăzi este foarte greu de impus cuiva, nu se mai poate impune nimic, decât dacă ar fi o strategie naţională să vezi pe fiecare areal geografic ce se poate face, ce se poate promova ş.a.m.d. Drumurile din cele două judeţe au fost lăsate cel mai în urmă din ţară în ceea ce priveşte modernizarea. Abia acum, după douăzeci de ani (de la căderea regimului comunist, n.red.) au început lucrările de modernizare a drumurilor care leagă importante oraşe din Transilvania, Braşovul cu Târgu-Mureşul, dar şi Bucureştiul cu Braşovul. Toate aceste chestiuni au stat mereu în umbra unor tensiuni politice şi a felului cum a fost privită mereu zona aceasta, mai ales de presă, ca fiind o zonă cu tensiuni interetnice, dar nu putem spune că am avut în ultima vreme aici tensiuni interetnice. Totuşi, foarte mult presa a prezentat zona aceasta ca fiind o zonă gri, se poate vedea că şi investitorii străini au avut reţineri. Se ştie ce capital important a fost investit în zona Banatului, în zona Timişoarei, care este declarată o zonă stabilă a ţării, multietnică, mult, mult mai echilibrată decât zona de aici, şi în general zona de vest a României începând de la Satu Mare până la Timişoara, pe toată frontiera, Clujul la fel, cu potenţial economic de care străinii au fost atraşi; or, aici nu a fost o reprezentare politică românească importantă, şi este ştiut că elementul politic poate să favorizeze dirijarea unor fonduri; a fost o perioadă când nu am avut parlamentari români, şi dacă îi avem şi se întâmplă să nu fie din partidele aflate la putere, posibilitatea orizontului de refacere nu este chiar previzibilă. Şi din punctul de vedere al intelectualilor această zonă este mult sub nivelul altor judeţe ale ţării, suntem departe de centre universitare importante, precum Braşovul, Clujul, tinerii de aici se îndreaptă spre străinătate şi din nefericire puţini dintre tinerii care studiază în străinătate se mai întorc aici, atât români cât şi maghiari; maghiarii tot se mai întorc, dar românii aproape deloc, pentru că văzând elementul economic că este cum este, că şansele de a fi angajaţi sunt mai puţine ca în alte părţi, mereu cei care vor să se angajeze sunt întreabaţi: cunoşti limba maghiară, acestea sunt câteva impedimente atât de natură economică cât şi lingvistică care îl fac pe tânăr să-şi pună întrebarea: ce fac eu aici dacă am terminat o facultate? Va fi greu pentru el să-şi pună pe roate o afacere, aşa că asistăm şi la un exod al intelectualilor.
Parlamentarii unguri fac şi ei ce pot, dar se vede că nu au reuşit să-şi atingă ţintele economice. Oamenii politici pot să dea direcţii, pot să dea legi, dar de la teorie până la practică mai sunt probleme importante de rezolvat. Una din cele mai importante bariere în faţa capitalului străin a fost prezentarea mereu a zonei ca fiind una tensionată, dar nu se poate spune asta, având în vedere că marile greve şi marile mişcări de stradă din ´89 nu s-au produs aici, populaţia a fost relativ liniştită, un număr important de persoane aveau locuri de muncă bine retribuite, aici se fabricau inclusiv tractoare, de la Braşov au fost transferate două secţii de tractoare şi se fabricau cutii de viteză pentru camioane, pe urmă zona de lângă Sf. Gheorghe, zonă agricolă foarte bună în ce priveşte producţia de cartofi; şi acum se cultivă cartofi în zonă, dar sunt ani în care nu se poate desface producţia de cartofi, pentru că vin cartofi din străinătate foarte mult, acolo nu ştim ce raporturi de subvenţionare există, şi au fost ani în care producătorii aveau importante cantităţi de cartofi, a venit primăvara şi a trebuit să-i arunce, deci iată şi bruma aceea de bani ce s-ar fi putut scoate din vânzarea lor a dispărut
În ce priveşte locaşurile de cult, ÎPS Ioan a spus că în prezent „sunt aproximativ 150 de altare în cele două judeţe, bisericile au fost refăcute, există opt mănăstiri şi două schituri, suficiente pentru numărul de credincioşi (ortodocşi români) care sunt aici, la ora actuală mai sunt doar două biserici în construcţie – la Sf. Gheorghe şi la Sita de Jos – Întorsura Buzăului, care sunt totuşi într-un stadiu destul de avansat, într-un an-doi şi acestea vor fi terminate, şi cel puţin o sută de ani nu va mai trebui să fie construită aici nici o biserică. Din punctul acesta de vedere am putea spune că mila lui Dumnezeu s-a arătat din nou, doar să le putem întreţine, să putem să facem rost de fonduri pentru sprijinirea salarizării preoţilor din parohiile mici, pentru că sunt foarte multe parohii în localităţile unde populaţia românească este foarte redusă numeric şi nu poate să întregească salariul unui preot, şi de aceea facem apel mereu la fondul central misionar care se strânge la Patriarhia Română. Preoţii din zonă cultivă şi ei câte ceva, toţi au gospodării pe lângă casă, fără aceasta e foarte greu să trăieşti, aşa, cu mila lui Dumnezeu, cel puţin o parte din hrana zilnică o mai produc şi în propria gospodărie, însă preoţii au cheltuieli importante, pentru că în foarte multe localităţi nefiind şcoli româneşti, pe copii trebuie să-i trimită destul de mici în alte părţi la şcoală, să le plătească internatul, cazarea, masa şi nu-i totuna să ai liceu în localitatea în care eşti preot, cel puţin până în clasa a opta, a noua, să ai şcoala în localitate, sunt unii care îşi duc copiii la părinţi, în altă parte, în alte regiuni, copiii pleacă de mici, din clasa întâi, unde sunt şcoli cât de cât importante, aşa că viaţa preotului aici este destul de grea, însă prin mila lui Dumnezeu încă sunt tineri care caută chiar şi aceste localităţi mici. De altfel, de curând am hirotonit un tânăr care este doctor în teologie şi care a acceptat să vină într-o parohie cu 45 de familii. Iată că încă mai există vocaţie misionară, dragoste faţă de Biserică şi de slujire, însă aceştia trebuie cât de cât susţinuţi financiar, să poată şi ei să aibă un minim nivel de trai pentru ei şi pentru a-şi putea susţine familiile.
În ce priveşte relaţiile cu celelalte confesiuni creştine, ÎPS Ioan a spus: „Trăim în stadiul de respect, ne respectăm unii pe alţii şi apoi depinde de felul fiecărui om, unii sunt mai deschişi, fiecare localitate cu specificul ei, cum sunt şi oamenii care colaborează între ei. Prin mila lui Dumnezeu, putem să spunem că în momentul de faţă nu sunt probleme deosebite, preoţii noştri să denigreze credinţa lor, sau invers, eu zic că acesta este sensul vieţii noastre, de a-i păstori pe credincioşii români ortodocşi din această zonă. Preoţilor catolici Dumnezeu le-a încredinţat obştile lor, la fel celor protestanţi, ne rugăm lui Dumnezeu ca şi ei să-şi poate conduce credincioşii pe care-i au, în pace, pe calea mântuirii, pentru că şi noi, şi ei, în final dorim să ajungem la poarta raiului”.
Acolo unde este posibil, acolo unde relaţiile sunt mai apropiate se organizează şi rugăciuni în comun, dar nu în toate, a mai spus ÎPS Ioan, cu referire la apropiata săptămână de rugăciune pentru unitatea creştinilor (18 – 25 Ianuarie).
Dezvoltarea economică va duce la schimbarea imaginii acestei zone, a mai spus Arhiepiscopul Ioan Selejan. Oamenii sunt mai deschişi acolo unde nu sunt apăsaţi de grija, de povara zilei de mâine. Când erau aici minele de cupru de la Bălan, de exemplu, acolo lucrau în aceeaşi mină împreună, în adâncul pământului, la sute de metri sub pământ, şi români şi maghiari, dar nu s-a auzit niciodată ca românii să producă vreo surpare să se prăbuşească o parte de mină peste unguri, sau ungurii să producă o surpare peste români. Acolo în adâncul pământului împărţeau aceeaşi bucată de pâine şi nu se punea problema de etnie, lucrau împreună şi de acolo îşi câştigau pâinea cea de toate zilele.
Deci, iată, cu cât ar fi mai multe unităţi economice, cu atât oamenii ar avea nişte puncte comune de activitate, pentru că numai lumea politică îi învrăjbeşte pe oameni. Oamenii au probleme de familie, nu am auzit printre oamenii simpli, care îşi caută un loc de muncă, că ar căuta autonomie. Dacă ai sta să-l întrebi pe om, ce caută, autonomie sau loc de muncă, ţi-ar zice: lasă-mă în pace cu autonomia, dă-mi un loc de muncă, să duc pâine la copii. De aceea eu spun că vectorul economic este cel care ar putea să schimbe mult imaginea acestor localităţi, şi cu cât mai mulţi români şi unguri ar lucra împreună în unităţi economice, cu atât mai multe prietenii mixte s-ar lega tot mai mult, şi între familii, şi aceste familii – celule ale societăţii, generează pacea şi liniştea în zonă şi mai departe.
Articol apărut în buletinul periodic de informare religioasă “Viaţa Cultelor” – ISSN 1224 – 0699 – Anul XIX, nr. 873-874 din 15 ianuarie 2011
Este destul de delicat astăzi să intervii economic dar nu imposibil, pentru că s-a văzut în atâtea locuri în lume unde au fost tensiuni interetnice, interreligioase, care s-au rezolvat, că nu s-a stins focul acelor tensiuni până nu a început viaţa să prospere. Omul când este necăjit şi sărac, poate fi manipulat. Pe omul care are loc de muncă nu-l poţi manipula pentru că el vede că are stabilitate, are loc unde să-şi câştige o bucată de pâine, şi pe el nu-l interesează altceva, decât ziua de mâine. Cât priveşte drepturile minorităţilor, în ţara noastră acestea sunt mult peste tot ceea ce înseamnă comunitate europeană, peste tot ce înseamnă standarde europene, şi aşa a fost nu de-acum, Consiliul Europei nu ne-a impus nouă standarde. În secolele XIV – XV, când armenii aveau deja episcopie şi biserici, cine, venind la noi, nu a fost lăsat să-şi ridice o turlă de biserică?
Căsătorii mixte nu sunt exagerat de multe, se mai întâmplă, dar nu aceasta este regula. Pe cele care se încheie nu putem să le oprim, nu avem dreptul de a-i opri, şi respectăm alegerea şi voinţa tinerilor, rugându-i să-şi păstreze cât de cât credinţa şi să trăiască în pace. Însă, din nefericire, marea majoritate a căsătoriilor mixte nu se duc până la capăt, în foarte multe, când apar copiii, se pune problema la ce şcoală să fie daţi, la una românească, sau la una maghiară, şi atunci apare acea înstrăinare între soţi. Nici căsătoriile între soţi de aceeaşi etnie nu sunt întotdeauna reuşite, numărul divorţurilor a început să crească alarmant în ultima vreme. Credinţa are şi ea un rol important în menţinerea familiei, credinţa îi mai adună, se mai duc la preot, se mai duc la duhovnic, dar când sunt de etnii diferite este mai greu.
În legătură cu recenta schimbare din Legea învăţământului, care prevede ca predarea disciplinelor geografia şi istoria României să se facă în limba maternă, Î.P.S. Ioan a spus: „Evident că sunt şi familii responsabile de maghiari care doresc ca fiii lor să înveţe limba română, să se poată mişca mai bine în ţara lor. Cunosc familii de maghiari care îşi trimit copiii după ore la preoteasa româncă, profesoară de limba română. Nu părinţii de aici au cerut predarea în limba maghiară, ci tot factorii politici, care susţin că, dacă vor învăţa limba română, copiii maghiari îşi vor pierde identitatea naţională.”
Sursa: www.cotidianul.ro