«Încremenirea în proiect»
Dincolo de România Mare și dincolo de Ungaria Mare
Titlul dat acestei însemnări reia o formulă pusă în circulație de Gabriel Liiceanu. Nu interesează acum sensul dat de Liiceanu, ci sensul metaforic pe care i-l acord în contextul care ne interesează : PROIECTELE NAȚIONALE ale românilor sau ungurilor acum.
Am propus două scurte videouri sub-titrate în română, care se află pe Youtube: unul conține cuvântarea fostului președinte al Poloniei, Kaczynski, despre protejarea Poloniei și a intereselor ei specifice, în cadrul conglomeratului Uniunii Europene, în curs de organizare/impunere/osificare, eventual dezagregare pe fondul crizei.
Mort într-un accident de avion, dacă vă mai aduceți aminte. Veți vedea poate de ce. Când cineva contrazice dorințele celor puternici, care au valoare de ordin, riscul există și este asumat.
Al doilea conține opinia disidentului rus Bukovski, care compară Uniunea Europeană cu Uniunea Sovietică.
Geopolitic Europa de Est se află și acum între doi coloși, ambii cu picioare de lut, pentru moment. Din motive diverse.
Vă propun deci o discuție pe marginea acestor analize care se referă de fapt la funcționarea Uniunii Europene și la relațiile statelor mici și mijlocii, cu cele mari și puternice, în acest cadru geopolitic central și est european. Conceptul nu se limitează la Europa de Est, fiindcă privește și țările mici ale bazinului Mării Negre. Dar din motive practice vom conveni că, pentru moment, ne referim doar la fostele state comuniste din Europa centrală, de Est și de Sud.
Reamintesc fabula care pune în scenă un Dulău și un cățel, și descrie morala Dulăului : Egalitate, dar nu pentru căței.
În ce mă privește, neavând nimic de ascuns, precizez că sunt cu totul de acord cu aceste opinii, știind de câteva decenii că relațiile dintre cei puternici și cei slabi nu se bazează pe egalitatea reală, teoretizată dar niciodată practicată. Și că în România de după 1989, până acum, nici un guvern nu a reprezentat interesele poporului și a acționat sub presiuni de tot felul, cu o supușenie odioasă.
Mai știu însă că, în ciuda aparențelor, și mai ales în ciuda prostiei care se ascunde în spatele politicilor egotiste și «șmecherești», inclusiv în spatele politicii formațiunilor politice etniste de tipul România Mare sau UDMR, care nu sunt adepte ale democrației ci ale etnocrației, duse de mai toate toate țările din Europa de Est, politici care au expus aceste țări șantajului marilor puteri, singura ieșire este o politică de grup ale acestor țări, dincolo de interesele imediate, aparente, zis-istorice, de fapt prost definite prin logica naționalismului nombrilist.
Eu sunt adeptul unui «naționalism» normal, care ține seama de existența «vecinătăților interioare» și «exterioare», de istorie dar mai ales de proiectarea spre viitor, a unei înțelegeri necesare, dincolo de gândurile ascunse și proiectele antagoniste.
De aceea am propus să avem o discuție pornind de la articolele de analiză și proiectele expuse de Aurel C. Popovici. Acesta a fost un patriot român ardelean care a avut curajul să se opună curentului dominant înainte de 1919, în gândirea și practica politică românească, ardeleană sau neardeleană, convins că se poate trece de la sistemul dualist austro-ungar, obsolet și inacceptabil, la sistemul confederativ și egalitar est-european al unei Austriei-Mari, pe care îl credea viabil și statornic cu condiția respectării identității și valorilor fiecăreia dintre națiuni.
Ar fi interesant de căutat în presa maghiară ecourile apariției cărții lui Aurel C. Popovici, Statele Unite ale Austriei Mari, dar și, mai ales, ecourile articolelor sale publicate în perioada de dinainte de 1919 în presa românească, adunate ulterior în volumul Naționalism și Democrație. Nu știu dacă textele sale sunt accesibile în limba maghiară. Voi recupera câteva în românește și le voi publica aici.
O scurtă notiță enciclopedică va completa cunoștințele cititorilor noștri.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Aurel_Popovici
Hărți etnografice, politice și religioase din jurul lui 1910, folosite ca ilustrație a articolului din Wikipedia.
Planul lui A. C. Popvici, sub formă de hartă, a organizării Statelor Unite ale Austriei Mari.
http://www.thomasgraz.net/glass/map-ethn.htm
O hartă germană etnografică din 1915, care oglindește prezența românilor în Transilvania, Bucovina și Basarabia. Colecția Dan Culcer
Fără ca soluția federativă iugoslavă să fie considerată de mine ideală și viabilă, știind că distrugerea acestei federații a fost o lovitură dată tipului de proiect pentru care pledez, mai știu că această distrugere a dus la slăbirea fiecăreia dintre fostele grupuri etnice participante și la crearea unei noi birocrații multiplicate, o nouă pătură de privilegiați, cleptocrați fără scrupule, deloc interesați de rezolvarea problemelor reale ale grupurilor etnice pe care le reprezintă, chipurile.
În acest spirit contest reprezentativitatea UDMR-ului în raport cu interesele sociale ale populației maghiare din România și cred cu tărie că această populație este amețită cu lozinci naționaliste, așa cum este amețit cu astfel de lozinci o parte a electoratului român, de către Partidul România Mare sau de alte grupări similare, intra sau extrapartinice.
Mai mult, afirm că glissando-ul practicat de UDMR spre discursurile extremiste ale unor unguri din interiorul României, din Ungaria sau din diaspora maghiară, sub presiunea acestora și în baza dependenței sale materiale de acestea, grupuri pe care le cunosc de cel puțin două decenii, că deci acest glissando este contraproductiv, ducând la o tot mai evidentă radicalizare a unor grupuri din România spre o respingere a unei colaborări cu etnicii maghiari, confundați în integralitate cu aceste tendințe extremiste care se exprimă exclusivist, dominând aparent câmpul politic.
Argumentul meu principal în susținerea acestei opinii, despre non-reprezentativitatea UDMR, este lipsa în cadrul discursului politic și electoralist, a unei analize sociale a situației comunității maghiare din România, înlocuită cu discursul etnist uniformizator, care ignoră faptul, evident, că ungurii nu aparțin acelorași clase sau pături sociale, că eventuala sărăcie a ungurilor nu e de responsabilitatea românilor ca grup etnic, ci e produsul unei politici proaste a unor guverne din România, cu care UDMR-ul a colaborat, de la 1989 încoace, împărțind plăcinta. Relevă de confuzionsim și de lipsa lucidității, de temerea electoralistă că s-ar pierde voturi, evitarea unei delimitări clare a UDMR-ului de discursurile pe care orice orice cunoscător al limbii maghiare le întâlnește pe Internet, într-o îngrijorătoare reciprocitate de respingere, de altfel, atât la unii unguri cât și la mulți români.
Ultimii se exprimă adesea pe bază de idei preconcepute, în necunoștiință de cauză, dar ar fi și mai violenți în respingerile lor dacă ar avea ocazia să citească ce scriu pe Internet unii unguri, pe tema destinului proiectat, de unii dintre ei, pentru România.
Ne înșelăm dacă credem că unii români nu vor reacționa agresiv, dacă li se taie terenul de sub picioare, în proiecții geopolitice repetitive de la 1919 încoace, pe temeiuri care nu mai au validitate, poate că nu au avut niciodată, de genul dreptul primului ocupant, a terenului depopulat sau a munților fără locuitori (toate ilustrate de mii de documente de propagandă pe care acum Internetul de face accesibile multora, hărți și cărți poștale cu Ardealul realipit Ungariei, cu Apusenii prezentați pe hărți demografice de propagandă sau falsificare, ca teren alb, nelocuit, etc. Trebui să ne definim criteriile :ori acceptăm principiul naționalității și al majorității ca definitoriu pentru Dreptul statal, ori divagăm pe tema statului multi-etnic românesc. Se va observa că acest tip de divagații a servit o dată pentru dezmembrarea unuitații statale austro-ungare, formațiune care ăngloba nu minorități dispersate de trunchiul unei comunități ci adevărate popoare (sârbo-croații, slovacii, ca să nu vorbim de românii care, indeferent de tot soiul de manevre demografice românești sau ungurești, au fost de secole majoritari în Ardeal. ( A se vedea statisticile din LEXICONUL deja citat pe acest blog).
Așa cum dezmembrarea Austro-Ungariei nu a fost acceptată de unguri niciodată, nici dezmembrarea României Mari, la 1940, nu este și nu va fi acceptată de români.
Și atunci? Începem un alt conflict sau îl continuăm pe cel vechi, aflându-ne mereu în pericolul de a fi pradă, fiecare comunitate însingurată și conflictuală, șantajului german nazist, sovietic, acum american sau european-unionist?
Sau căutăm soluții viabile pe baza ideologiei despre care am vorbit deja aici, pe baza gestiunii inteligente a divergențelor legitime, fără să amestecăm în negocierile noastre și fără să cerem părerea «rabinului», adică unei autorități exterioare procesului de negociere, ca în bancul pe care nu-l mai citez aici, un intermediar de care nu avem nevoie și ale cărui interese sunt diferite, nelegitime în raport cu ale noastre.
Rămîne deci să căutăm formarea, în cadrul fiecărei comunități a unei reprezentări legitime, nu etnocentrice ci socialo-centrice, care să accepte să-și asume gestiunea divergențelor legitime nu pe baza prost definită sau chiar nedefinită a unor așa-zise interese naționale trans-sociale, ci pe baza intereselor legitime ale majorității, aceea care este poporul și nu pseudo-elita bazată pe «tagma jefuitorilor», ca să folosesc expresia lui Tudor Vladimirescu.
Cum se poate face asta? Analizînd și discutând, de pildă, propunerile proiectului Partidului Poporului, înființat recent în România de economistul Constantin Cojocaru, proiect care conține toate elementele pentru a satisface și interesele cetățenilor maghiari ai României, dincolo de etnie, dar în folosul ei. Precizez că nu trebuie confundată structura politică și proiectele legislative ale lui Constantin Cojocaru cu acelea ale unui uzurpator nerușinat care a profitat de influența pe care i-o asigura o televiziune proprietară pentru a se erija în autor și profitor al ideilor și acțiunii fondatorului acestui partid, dr. economie, Constantin Cojocaru.
Ar fi util dacă comunitatea maghiară din România, prin clasa ei de mijloc și de jos, ar cunoașțe acest proiect, în loc de a se îmbăta cu apă rece, ascultând gîngăveala politică a unor inși din păturile de sus, privilegiați, sau lipsiți de proiect, întârziați în proiect, lipsiți și de inteligență, care o orientează spre închidere, izolare și etnism.
Nu e vorba de renunțarea nici la limbă, nici la cultură, nici la identitate sau la conștiința istorică ci de ridicarea proiectelor noastre sociale și politice la un nivel superior, al interesului reciproc, al alianței durabile și al construcției locale, autonome și colaborative.
Sunt optimist, fiindcă din fericire, prin cunoașterea limbii române, ungurii din România sunt mai bine pregătiți intelectual de a păși pe un astfel de drum decât românii din aceiași generație, tânără, dintre care prea mulți se complac într-un nombrilism al autosatisfacției agresive. Din păcate.
Dan Culcer
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu