Dimitrie Onciul despre teoria lui Roesler

Dimitrie Onciul despre teoria lui Roesler

Cronicari şi istorici (p. 93-121).
Argumentul a silentio, adus în contra aflării Românilor în Dacia Traiană, care se bazează pe lipsa ştirilor istorice despre acest popor timp de aproape 1000 de ani dupa retragerea aureliana este obiectul acestui capitol. În contra acestui argument, Dimitrie Onciul susţine mai întâi că Românii au fost confundaţi cu popoarele ce stăpâneau Dacia sau sunt amintiţi sub denumiri arhaice, aducând şi câteva probe din timpuri mai târzii, unde asemenea amestecare este foarte probabilă sau chiar vederată.
Afară de aceasta, este cu atât mai puţin de mirat că scriitorii bizantini nu fac amintire timp îndelungat despre Românii din stânga Dunării, când vedem că Românii din imperiu, unde ei locuiau până în vecinătatea cea mai apropiată de capitală, nu se află amintiţi ca popor deosebit sub numele de Vlahi, decât pentru prima oară la anul 976. Cât timp Vlahii nu luară de sine înşişi parte însemnată la întâmplările istorice, ei n’au fost luaţi în seamă de scriitorii acelor timpuri. Deci argumentul a silentio nu dovedeşte nimic pentru nefiinţa Românilor în Dacia.
Dar nici nu este adevărat că Dacoromanii nu s’ar afla amintiţi în istorie înainte de secolul XII. Cel mai cunoscut cronicar, care face asemenea amintire, este Anonimul Notar al regelui unguresc Béla. Acesta spune că Ungurii la venirea lor nu numai c’au aflat pe Români în Ardeal, dar şi un principat românesc în această ţară sub ducele Gelou, care a fost învins de Unguri. Roesler n’a ştiut cum să se mântuiască de această piedică pentru teoria sa, decât declarând pe Anonymus, pe care-l făcuse notarul celui de pe urmă Béla (al IV, 1235-1270), ca falsificator.
D. Xenopol nu se rosteşte asupra timpului acestui cronicar, dar îl ia în apărare în contra lui Roesler, susţinând că învinuirile din partea acestuia sunt parte îndreptăţite, parte însă prea întrecute. Unde Notarul urmează tradiţiei naţionale, cronica lui conţine un adevăr istoric; numai amănunţimile pot fi false sau închipuite. Nicidecum nu se poate însă admite ca el să fi scos din fantazia sa popoarele şi statele din Ungaria şi Ardeal, numite ca existente la venirea Ungurilor, - aceasta atât de puţin cât şi cealaltă părere a lui Roesler că Ungurii n’ar fi venit, cum o spune Anonymus în acord cu tradiţia ungurească, prin Carpaţii răsăriteni ai Ungariei superioare, - cale cunoscută lor de mai nainte, când veniră într’ajutor Francilor în contra Moravilor, - ci pe la Poarta de Fier de la Dunăre. Dintre argumentele aduse în contra acestei păreri defel neîntemeiate este, ca dovadă directă, mai de seamă mărturia cronicarului rus Nestor (pe la 1100), - observată de d. Xenopol chiar şi în critica sa dintâi (p. 170) – care cronicar întăreşte în această privinţă pe deplin spusele lui Anonymus, punând intrarea Ungurilor, ca şi acesta, în regiunea nord-estică a Ungariei. (10)
Cât pentru Românii ardeleni, Notarul lui Béla află adeverire mai puternică tot prin acest Nestor, a cărui cronică spune că, intrând Ungurii în ţara lor de-acum, ei au avut luptă cu Vlahii şi Slovenii ce locuiau aicea. Obiecţia lui Roesler că aceşti Vlahi ar fi Francii germani, care stăpâneau atunci Pannonia, d. Xenopol o respinge cu desăvârşire, demonstrând din cronica lui Nestor că cronicarul cunoştea pe Franci, Germani, Romani ş.a. sub numele lor proprii, deci Vlahii lui ungureni nu pot fi alţii decât Românii. (11) Fiinţa acestora în Ungaria înainte de venirea Ungurilor vedem c’o afirmă şi cronicarul Simon de Kéza [Kézai Símon] (pe la 1285), la care se află încă şi tradiţia despre originea Vlahilor dela coloniile romane de aici cum şi despre continuitatea lor.
Această tradiţie, pe care punem mai mult temeiu decât aflăm în opul d-lui Xenopol, o cunoaşte şi cronograful bizantin Kinnamos din secolul XII, care spune despre Vlahii de pe râpa stângă a Dunării, ce-i aminteşte la a. 1167 în războaiele împăratului Manoil în contra Ungariei, că: ei sunt vechii coloni din Italia. Sofistica lui Roesler, care voieşte să înlătureze şi această mărturie clară, zicând că aici ar fi înţeleşi Vlahii din cea parte a Dunării, o aflăm combătută destul de temeinic, susţinând autorul că aşezările acestor Români se aflau în Moldova. (12)
Sprijinul cel mai puternic în contra acelei argumentaţii silite a lui Roesler este, pe lângă interpretarea naturală a textului, mai ales dovada adusă de d. Tomaschek din Nicita Choniates [latinizat: Acominatus], contemporanul lui Kinnamos, care aminteşte la acelaşi timp pe Vlahii din stânga Dunării ca locuind până în vecinătatea Galiţiei. (13)
Dar nu numai vecinii Dacoromanilor mărturisesc, în cele dintâi ştiri despre aceştia, vechimea acestui popor în ţara lui. Cunoştinţa aceasta o aflăm şi’n poemul german Nibelungenlied, unde Vlahii cu ducele lor Ramunc (explicat de d. Xenopol ca transformare germană a numelui Roman) se află amintiţi în suita lui Attila. Poemul fiind sfârşit în forma sa de-acum pe la capătul secolului XII, d. Xenopol susţine cu bun temeiu că amintirea Vlahilor nu poate să fi intrat în el mai târziu decât pe timpul cruciadei întâia (1096) sau cel mult al celei a doua (1146). Deci avem şi aici o mărturie destul de timpurie despre vechimea poporului român în părţile Daciei.
în:
Dimitre Onciul, Teoria lui Roesler. Studii asupra stăruinţei Românilor în Dacia Traiană de A. D. Xenopol, 1885-86
[Note de subsol în lucrarea lui D. Onciul:]

1. 9 Vezi Dummler, Piligrim von Passau und das Erzbisthum Lorch, Leipzig, 1854. Cf. Wattenbach, Deutschlands Geschichtsquellen im Mittelalter, Berlin, 1877, tom. I, pp. 44 şi 326, unde se află toată literatura asupra falsificatului.
2. 10 Adaug aici că asupra acestei întrebari a publicat Pauler în revista ungureasca ''„Századok"'' 1880 (cf. Sybels Historische Zeitschrift, 1882, p. 343), un studiu, prin care respinge cu totul părerea lui Roesler, susţinând tradiţia veche despre calea Ungurilor.
3. 11 D. Xenopol citează aici pe editorui Schlözer (1805) şi traducătorul Leger (1884), care susţin de asemenea că aceşti Vlahi sunt Românii.

Adaug la aceste că şi renumitul slavist Miklosich, căruia îi mulţămim de cea mai bună ediţie a cronicei lui Nestor (1860), este de această părere. Vezi Slavische Elemente im Rumänischen, Denkschriften der K[aiserlichen] Akad[emie] d[er] Wiss[enschaften], Wien, 1862, p. 2.

1. 12 Cf. Dragoş şi Bogdan, Convorbiri literare|Conv[orbiri] lit[erare], 1884, tom. XVIII, p. 259, unde susţin că partea mai mare a acestor Vlahi se afla mai probabil în Valahia decât în Moldova.
2. 13 Datele acestor cronografi sunt schimbate, fiind pusă ştirea lui Kinnamos la a. 1161, şi cea a lui Nicitas Choniates la a. 1167.

Războiul, de care este vorba la Kinnamos, s’a petrecut la a. 1167; iar ştirea lui Nicitas Choniates este pusa de d. Tomaschek la a. 1164, iar de d. Jung, la a. 1160.