duminică, 13 martie 2011

Dan Culcer. TRANSILVANIA, O PROVINCIE ÎN CĂUTAREA UNUI CENTRU?

TRANSILVANIA, O PROVINCIE ÎN CĂUTAREA UNUI CENTRU?


Sub titlul «TRANSILVANIA, o provincie în căutarea unui centru. Centru și periferie în discursul politic al elitelor din Transilvania
1892-1918», Sabina FATI a publicat în 2007 o carte foarte interesantă, pe care sper să o pot comenta mai pe larg aici. Dar pînă atunci, mă întreb dacă nu cumva titlul ar fi trebuit să fie modificat spre a remarca orientarea spre provincia aceasta a celor care doreau să controleze Ardealul, pentru motive pe care analizele ideologice nu le pot pune suficient în evidență. În schimba analizele economice, cele care indică natura resurselor aici prezente, la îndemână oricărui curios, oferă argumente destule pentru a modifica ordinea cuvintelor din titlul acestei cărți. Trei Capitale/Centre în căutarea Transilvaniei. Nu Transilvania avea nevoie prioritar de Viena, de Budapeste sau de București ci, din motive diverse și nu similare, care nu sunt destul analizate încă, cele trei țări au căutat să mențină Transilvania în sfera lor de influență.
Recomand, încă o dată, lectura cărții lui Victor Jinga, Probleme fundamentale ale Transilvaniei, ed. a II-a, Brașov, 1995. Carte pe care Sabina Fati nu pare că o cunoaște, fiindcă nu o folosește, nu o citează la bibliografie. Bizară lipsă de interes pentru aspectele neideologice. Chiar dacă e limpede că analizele autoarei folosesc ca punct de plecare discursul politic, alias ideologic, chestiunea orientării economice, adică substratul discursului politic, avea nevoie de analizele lui Jinga, probabil folosite de Keith Hitchins, pe care autoarea îl citează abundent.

Niciun comentariu: