Nu știu dacă lucrarea lui Dan Manolăchescu are sau nu valoare publicistică sau științifică. Unele păreri sunt extrem negative, altele o scaldă. Puțin o laudă. I se mai reproșează documentat autorului, de către Dan Tănasa, un militant legalist pentru protecția minoritarilor români din județele Covasna și Harghita, că autorul a fost finanțat cu 10 000 de roni prin Consiliul județean Covasna, ceea ce ar însemna — scrie Dan Tanasa — că se face, pe bani publici, propagandă în favoarea autonomiei pe criterii etnice.
(Propagandă în favoarea autonomiei pe criterii etnice. Dan Manolachescu, presedintele PDL Covasna, a primit 10.000 de lei din bugetul Consiliului Judetean Covasna pentru a-si promova maculatura "Mituri ale tinutului secuiesc"!) «Dan Manolachescu, presedintele PDL Covasna, a primit 10.000 de lei din bugetul Consiliului Judetean Covasna pentru a-si promova maculatura "Mituri ale tinutului secuiesc"! * Vezi documentul din blogul Contribuanilul tupeist al lui Dan Tanasa.)
Notez existența acestui text și aș citi cu interes cartea. Aștept deci să fiu contactat de autor pe care îl rog să-mi trimită textul în format pdf spre lectură. Orice initiațivă în sens constructiv mi se pare binevenită, dacă e de bună credință și nu un act de propagandă într-un sens sau altul, eventual un discurs pentru surzi. Poate că — dincolo de aspectele criticabile ale acestei inițiative — ea conține sugestii utilizabile. Mai știi de unde sare iepurele. Most ugrik a majom a vizbe.
Dan Culcer
Tinutul secuiesc
(Propagandă în favoarea autonomiei pe criterii etnice. Dan Manolachescu, presedintele PDL Covasna, a primit 10.000 de lei din bugetul Consiliului Judetean Covasna pentru a-si promova maculatura "Mituri ale tinutului secuiesc"!) «Dan Manolachescu, presedintele PDL Covasna, a primit 10.000 de lei din bugetul Consiliului Judetean Covasna pentru a-si promova maculatura "Mituri ale tinutului secuiesc"! * Vezi documentul din blogul Contribuanilul tupeist al lui Dan Tanasa.)
Notez existența acestui text și aș citi cu interes cartea. Aștept deci să fiu contactat de autor pe care îl rog să-mi trimită textul în format pdf spre lectură. Orice initiațivă în sens constructiv mi se pare binevenită, dacă e de bună credință și nu un act de propagandă într-un sens sau altul, eventual un discurs pentru surzi. Poate că — dincolo de aspectele criticabile ale acestei inițiative — ea conține sugestii utilizabile. Mai știi de unde sare iepurele. Most ugrik a majom a vizbe.
Dan Culcer
«Dan Manolachescu este jurnalist. A lucrat de-a lungul timpului la posturi de radio, televiziuni si ziare, atat locale cat si centrale. A fost redactor, editor, redactor-sef, editorialist, producator sau director al unor institutii mass-media din Covasna și Harghita, dar si Bucuresti sau Cluj. Din anul 2004 este membru fondator și presedinte al Asociatiei „Pentru Comunitate”, organizație care are la activ o lunga serie de activitati puse in slujba convietuirii si comunicarii interetnice. In 2006 si 2007 a realizat un turneu in opt regiuni ale Europei (inclusiv Kosovo), unde a studiat convietuirea majoritatii-minoritare cu minoritatea-majoritara. Este licentiat in relatii publice si comunicare, in medicina veterinara si este masterand in managementul conflictului.»
Tinutul secuiesc
Posted on iulie 23, 2009 by euibs
Tinutul secuiesc « Blog pentru și din diaspora»
Într-un Ţinut Secuiesc dominat de dorinţa de autonomie, un jurnalist local vine şi spune că autonomia s-a transformat într-un mit, dar unul cât se poate de prezent şi de real.
Fără a fi o lucrare ştiinţifică sau cu pretenţii de a fi făcut vreo descoperire – după cum spune chiar Dan Manolăchescu – , „Mituri ale Ţinutului Secuiesc” face o incursiune în legendele şi miturile acestei zone, de la acela că vânzătoarea nu îţi dă pâine dacă ceri în română, şi până la cel mai cu greutate dintre ele – autonomia. Într-un limbaj direct şi echilibrat, fără a patina de o parte sau alta, „Miturile” ridică întrebări şi dă răspunsuri evidente, dar puţin rostite până acum în public, riscând să supere sau, de ce nu?, să primească consimţirea mai mult sau mai puţin recunoscută atât a românilor, cât şi a maghiarilor.
Definite în dicţionar ca „povestiri fabuloase care cuprind credinţele popoarelor (antice) despre originea universului şi a fenomenelor naturii, despre zei şi eroi legendari”, sau „născociri, poveşti, basme”, miturile propuse aici sunt însă cât se poate de periculoase şi de actuale…
A.S.: Cum a luat naştere „Mituri ale Ţinutului Secuiesc”?
D.M.: Este un proiect foarte vechi, care a luat formă în timp. Încet, încet, vorbind cu românii, vorbind cu maghiarii, am realizat că multe dintre punctele de disensiune ale celor două etniicomunităţi nu sunt chiar fitile de bombă, ci sunt mici neînţelegeri care pot fi rezolvate prin discuţii. Nenumăratele editoriale, comentarii, analize pe tema relaţiilor dintre români şi maghiari nu aveau finalitate. Astfel mi-am dat seama că la un moment dat ar trebui să fac ceva care să aibă cap şi coadă, şi uite aşa a luat formă şi fiinţă cartea „Mituri ale Ţinutului Secuiesc”, căreia eu i-am mai spus şi „Mic îndreptar de convieţuire româno – maghiară”. Acest subtitlu nu apare pe copertă, ca nu care-cumva să se înţeleagă că această carte e vreun dicţionar…
A.S.: De ce „mituri“?
D.M.: Pentru că de fapt toate problemele pe care la ating sunt doar legende, tabuu-uri, mituri, sindroame şi simptome ale unei convieţuiri defectuoase.
A.S.: Cum „supravieţuiesc” miturile acestea?
D.M.: Bineînţeles că sunt întreţinute de politicienii ambelor părţi adică de cei care ne conduc destinele, de liderii care în momentul de faţă, din nefericire, sunt doar politicieni. Societatea civilă este ori aservită, ori incapabilă să se pună cu aceştia.
A.S.: Cât de periculoase sunt?
D.M.: Sunt extrem de periculoase pentru că ne duc exact într-o zonă în care au fost sau mai sunt zone precum Kosovo, Transnistria, Abhazia şi aşa mai departe.
A.S.: Sigur au fost şi momente interesante în conceperea cărţii…
D.M.: Interesante au fost experienţele pe care le-am avut legate de convieţuirea minoritar majoritară cu cea majoritar minoritară în unele zone pe care le-am vizitat în celebrul turneu. Spuneam atunci că fiecare român şi fiecare maghiar ar trebui să treacă puţin prin Kosovo ca să priceapă limpede unde nu trebuie să ajungem.
A.S.: Ce reacţii crezi că vor avea cititorii?
D.M.: Unii se vor regăsi. Alţii nu. Paradoxul este că se vor regăsi şi români şi maghiari. Aşa cum şi cei care nu se vor regăsi vor fi din ambele etnii. Practic asta e frumuseţea: că din ambele categorii (şi din cei pro şi din cei contra) vor face parte atât români cât şi maghiari. Cred că realizarea din punct de vedere jurnalistic, profesională, este maximă. Pot să supăr ambele părţi, şi în acelaşi timp să mulţumesc ambele părţi. Evident primii care se vor supăra vor fi politicienii pe care îi las fără obiectul muncii…
A.S.: Ce răspunsuri oferi?
A.S.: Ce răspunsuri oferi?
D.M.: Cartea are multe, foarte multe răspunsuri la foarte multe din subiectele aflate pe agenda politicienilor români şi maghiari din Secuime. Cred că sunt nişte răspunsuri de bun simţ pe care fiecare dintre noi le-ar putea găsi dacă ar avea un moment de linişte, în care să se debaraseze de orgolii, îndârjiri, de micile răutăţi şi expe rienţele neplăcute pe care le-a avut de-a lungul timpului în relaţia cu celălalt. Din păcate acest frecuş întreţinut foarte bine de politicieni ne face să nu mai vedem pădurea din cauza copacilor. Răspunsurile sunt lângă noi, sunt incredibil de simple, dar noi n-avem cum să le aflăm pentru că de foarte multe ori nu ştim să punem întrebarea.
A.S.: Când, unde, la ce oră are loc lansarea?
D.M.: Lansarea va fi mâine de la ora 16. Nu am invitaţi speciali pentru acest moment, de aceea are loc şi această campanie de mediatizare a lansării, ca să poată participa oricine doreşte. Am dorit să organizez lansarea în Parcul Central, la Green Garden, tocmai pentru că în Sfântu-Gheorghe anumite locaţii au conotaţii etnice. Dacă va ploua, normal că vom găsi o altă locaţie…
A.S.: Ai pregătit şi o ediţie în limba maghiară… când va apărea?
D.M.: Va apărea şi ediţia în limba maghiară în maxim o săptămână. Se află deja sub tipar, dar a durat mai mult traducerea. Am vrut neapărat să apară atât ediţia în română cât şi cea în maghiară pentru că eu cred că fiecare trebuie să citească această carte pe limba lui şi în limba lui.
A.S.: Pasul următor?
D.M.: O să pornesc într-un turneu prin Ardeal, dar şi la Bucureşti, pentru că sper că dezbaterile pe care le va genera cartea să înceapă să deschidă ochii unora şi altora.
Publicat de Dan Manolachescu
Un răspuns
.
euibs, on iulie 23, 2009 at 12:00 pm said:
O singura intrebare se pune despre Tinutul Secuiesc, si sper sa ne viziteze cineva bine informat si sa ne explice : Locuitori total in Harghita : 326.222 loc.
Locuitori total Covasna : 222.449 loc.
Locuitori total Mures : 580.851 loc. din care unguri 228.275
Total Maghiari 1,431,807 in Romania.
Rezulta ca de fapt in Tinutul secuiesc traisec mai putin de 50% din maghiarii din Romania , si atunci … de ce sa se faca acest Tinut? Sau de ce sa nu fie pe 7 % din teritoriu tarii, atat cat reprezinta maghiarii din RO ? Sa fiu bine inteles, iubesc maghiarii din RO , fiind concetateni de-ai mei, nu inteleg insa politica liderilor UDMR!
Iată o opinie despre carte, din partea cuiva care se pare că a citit-o.
Foto: Mediafax
Semnalam cu ceva vreme în urmă apariţia unei lucrări intitulată: "Mituri ale Ţinutului Secuiesc". Între timp, am terminat de citit această lucrare şi mă ţin de promisiune, revenind cu câteva idei care, cred eu, merită reţinute.
Nu pot spune că am aflat nişte lucruri pe care nu le bănuiam, dar am rămas cu 2 idei, în cele din urmă, pe care le voi expune mai jos. Îmi cer scuze pentru lungimea acestui articol, sper să aveţi răbdarea să-l citiţi până la capăt, deoarece este extrem de interesant pentru a afla cauza unei prăpastii în comunicarea dintre cele două etnii.
1. Introducerea capitolului „Mitul alipirii la patria-mamă”, şi o să citez din carte, pag. 65:„Îmi aduc aminte de un răspuns off the record al unui politician din Ungaria, referitor la problema alipirii Transilvaniei: „Cum vă puteţi gândi voi că Ungaria ar putea prelua întreg Ardealul? Cu 2 milioane de maghiari şi cu 8 milioane de români ardeleni ai voştri am deveni – cu cei zece milioane de cetăţeni unguri – un stat subjugat minorităţii româneşti. Veţi face exact ceea ce face UDMR acum şi veţi ajunge la guvernare după primele alegeri! Şi cu asta punct acestui mit!”
2. Un fragment din capitolul „Două limbi – două limbaje”, pag. 73: „Un studiu privind obstacolele în comunicarea interculturală româno-maghiară realizat de Dumitru Borţun arată impasul comunicaţional în care se află românii şi maghiarii atunci când vorbesc despre naţiune, naţionalitate, stat naţional. Prin analiza pe care o propune, profesorul Borţun încearcă să demonstreze că o mare parte a neînţelegerilor dintre oamenii politici şi reprezentanţii UDMR îşi au originea în „clivajele culturale, în diferenţele de limbaj şi, uneori, chiar în diferenţele de vocabular (deşi nu acestea sunt esenţiale)”.
Iată despre ce este vorba:
Între cele două limbi naturale (româna şi maghiara) există diferenţe semnificative de vocabular, uneia lipsindu-i cu desăvârşire reguli gramaticale şi cuvinte ce există în cealalaltă – ceea ce echivalează cu absenţa unor structuri şi categorii mentale. După cum vom vedea în continuare, diferenţele de vocabular nu sunt, totuşi, esenţiale. Mai grave sunt diferenţele de limbaj care provin din tradiţii culturale diferite. Ceea ce ne interesează din perspectiva temei anunţate este, însă, diferenţa dintre limbaje, în special dintre sensurile atribuite unor termeni.
Cele mai interesante diferenţe între utilizarea unor termeni de către români şi utilizarea aceloraşi termeni de către maghiari apar în cazul cuvintelor „stat”, „naţiune”, „stat naţional” şi „naţionalitate”. Pentru discuţia noastră, aceste diferenţe prezintă maxim interes, deoarece pot fi explicate uşor prin diferenţa între modalităţile în care s-au format cele două naţiuni şi cele două state – român şi ungar; deci, prin „încărcătura culturală” a limbajului politic.
În limba maghiară, din cuvântul nemzet („naţiune”) sunt derivate atât sensul noţiunii „naţionalitate”, cât şi cel al noţiunii „etnie”, ambele noţiuni fiind exprimate de acelaşi cuvânt: nemzetiseg. Faptul că „naţionalitatea” derivă din naţiune nu ar trebui să mire (aceeaşi situaţie o întâlnim şi în limba română). Dar faptul că în limba maghiară pentru „etnie” nu există un cuvânt aparte, trebuie să ne pună pe gânduri.
Are loc aproape o suprapunere semantică între „etnie”, „naţionalitate” şi „naţiune”; astfel, expresia românească „stat naţional unitar” se traduce în ungureşte prin „stat unitar (= omogen) din punct de vedere etnic”. Dintr-o asemenea perspectivă, putem înţelege mai bine idiosincrazia unor maghiari faţă de sintagma românească prezentă şi în Articolul 1 (paragraful 1) al Constituţiei României, pe care ei o percep ca expresie concentrată a unui program de deznaţionalizare (iar dacă nu o percep cu toţii aşa, sunt îndemnaţi s-o facă, tocmai în virtutea ambiguităţii semantice pe care o discutăm). Este evident că pentru vorbitorul de limbă maghiară nu există o distincţie relevantă între sintagmele „stat multinaţional” şi „stat cu minorităţi naţionale” sau „stat cu naţionalităţi”. Pentru el, un stat care are naţionalităţi are mai multe „naţiuni”, altfel spus, este un stat ... „multinaţional”. Din această perspectivă, România nu se poate defini ca stat (uni)naţional, deoarece are mai multe „naţiuni” (sau naţionalităţi).
Rezistenţa psihică a maghiarilor în faţa ideii de „stat naţional unitar” este amplificată şi de faptul că în româneşte, atributul „naţional” poate fi interpretat şi ca adjectiv (ca în cazul trecerii de la „statul român” la „statul românesc”). Spre deosebire de alte limbi moderne, în care noţiunea se exprimă prin sintagma stat-naţiune (state-nation, etat nation), în româneşte s-a impus această formulă ambiguă, care poate însemna atât stat al unei naţiuni, cât şi al unei naţionalităţi („naţional” derivându-se la fel de legitim din ambii termeni). Ambivalenţa semantică din româneşte devine, prin traducere în maghiară, univocitate semantică (sensul de „naţionalitate” fiind preferat): statul unei naţionalităţi (în ungureşte, al unei etnii); în noul context semantic, atributul „unitar” se traduce prin „omogen”, pierzându-şi sensul original din limba română, unde reprezenta antonimul la „federal”.
Celui care vorbeşte maghiara ca limbă maternă nu-i va trece niciodată prin minte să spună „naţionalizarea mijloacelor de producţie”, căci asta ar însemna însuşirea acestora de către o naţionalitate sau, forţând puţin, „etnicizarea mijloacelor de producţie”. El va folosi în sintagma de mai sus cuvântul államositas („etatizare”).
Tot aşa, ungurul nu poate formula sintagme care în româneşte sună foarte firesc, cum ar fi: „campionatul naţional”, „stadion naţional” sau „televiziune naţională”; acestea ar suna cel puţin bizar, dacă nu absurd: „campionat etnic”, „stadion etnic” sau „televiziune etnică”. Vorbitorii nativi ai limbii maghiare spun: országos bajnokság („campionat la nivel de ţară”), népstadion („stadion al poporului”), országos televizió („televiziunea ţării”) sau állami televizió („televiziune de stat”).
De unde vine această diferenţă? De ce spun ungurii „la nivel de ţară” (országos) acolo unde românii spun „naţional”?
Să ne amintim că, timp de 1000 de ani, statul ungar a fost un stat eterogen din punct de vedere etnic (în ungureşte: „eterogen din punct de vedere naţional”). Pentru unguri, termenul „naţional” reprezenta un statut inferior, particularist, în raport cu nivelul „statal”, „al ţării”. Până astăzi, la 75 de ani de când Ungaria a devenit un „stat naţional unitar” (în sensul de „omogen din punct de vedere etnic”), vorbitorii de maghiară folosesc expresia nemzeti államok („state naţionale”) despre alte state, altele decât Ungaria.
Aceşti termeni ai limbajului conţinut de cultura politică maghiară decupează o realitate istorică net diferită de realitatea reflectată de limbajul propriu culturii politice româneşti. Dacă statul ungar s-a constituit mai întâi ca stat supranaţional, devenind abia după primul război mondial un stat-naţiune în sensul modern al acestei idei, statul român unitar s-a desăvârşit ca stat-naţiune prin unirea vechilor state feudale (pre-moderne). La români, constituirea şi desăvârşirea statului-naţiune au fost rezultatele unui proces ascendent, de la particular la general; pentru unguri, statul-naţiune este rezultatul unui proces de descompunere, care a mers de la general la particular şi care a fost şi încă este perceput de mulţi maghiari ca un proces de degradare, de „cădere”.
În contextul istoric care explică percepţia românească asupra statului-naţiune înţelegem mai bine de ce ideea „statului naţional” este una dintre cele mai scumpe idei ale spiritualităţii româneşti. Sintagma de „stat naţional” exprimă, în plan lingvistic, unul dintre cele mai mari succese ale românilor – dacă nu cumva chiar cea mai preţioasă cucerire istorică a lor de până acum. Iată ce nu înţeleg cei care atacă primul paragraf din Constituţia României!”
O singura intrebare se pune despre Tinutul Secuiesc, si sper sa ne viziteze cineva bine informat si sa ne explice : Locuitori total in Harghita : 326.222 loc.
Locuitori total Covasna : 222.449 loc.
Locuitori total Mures : 580.851 loc. din care unguri 228.275
Total Maghiari 1,431,807 in Romania.
Rezulta ca de fapt in Tinutul secuiesc traisec mai putin de 50% din maghiarii din Romania , si atunci … de ce sa se faca acest Tinut? Sau de ce sa nu fie pe 7 % din teritoriu tarii, atat cat reprezinta maghiarii din RO ? Sa fiu bine inteles, iubesc maghiarii din RO , fiind concetateni de-ai mei, nu inteleg insa politica liderilor UDMR!
Iată o opinie despre carte, din partea cuiva care se pare că a citit-o.
Semnalam cu ceva vreme în urmă apariţia unei lucrări intitulată: "Mituri ale Ţinutului Secuiesc". Între timp, am terminat de citit această lucrare şi mă ţin de promisiune, revenind cu câteva idei care, cred eu, merită reţinute.
Nu pot spune că am aflat nişte lucruri pe care nu le bănuiam, dar am rămas cu 2 idei, în cele din urmă, pe care le voi expune mai jos. Îmi cer scuze pentru lungimea acestui articol, sper să aveţi răbdarea să-l citiţi până la capăt, deoarece este extrem de interesant pentru a afla cauza unei prăpastii în comunicarea dintre cele două etnii.
1. Introducerea capitolului „Mitul alipirii la patria-mamă”, şi o să citez din carte, pag. 65:„Îmi aduc aminte de un răspuns off the record al unui politician din Ungaria, referitor la problema alipirii Transilvaniei: „Cum vă puteţi gândi voi că Ungaria ar putea prelua întreg Ardealul? Cu 2 milioane de maghiari şi cu 8 milioane de români ardeleni ai voştri am deveni – cu cei zece milioane de cetăţeni unguri – un stat subjugat minorităţii româneşti. Veţi face exact ceea ce face UDMR acum şi veţi ajunge la guvernare după primele alegeri! Şi cu asta punct acestui mit!”
2. Un fragment din capitolul „Două limbi – două limbaje”, pag. 73: „Un studiu privind obstacolele în comunicarea interculturală româno-maghiară realizat de Dumitru Borţun arată impasul comunicaţional în care se află românii şi maghiarii atunci când vorbesc despre naţiune, naţionalitate, stat naţional. Prin analiza pe care o propune, profesorul Borţun încearcă să demonstreze că o mare parte a neînţelegerilor dintre oamenii politici şi reprezentanţii UDMR îşi au originea în „clivajele culturale, în diferenţele de limbaj şi, uneori, chiar în diferenţele de vocabular (deşi nu acestea sunt esenţiale)”.
Iată despre ce este vorba:
Între cele două limbi naturale (româna şi maghiara) există diferenţe semnificative de vocabular, uneia lipsindu-i cu desăvârşire reguli gramaticale şi cuvinte ce există în cealalaltă – ceea ce echivalează cu absenţa unor structuri şi categorii mentale. După cum vom vedea în continuare, diferenţele de vocabular nu sunt, totuşi, esenţiale. Mai grave sunt diferenţele de limbaj care provin din tradiţii culturale diferite. Ceea ce ne interesează din perspectiva temei anunţate este, însă, diferenţa dintre limbaje, în special dintre sensurile atribuite unor termeni.
Cele mai interesante diferenţe între utilizarea unor termeni de către români şi utilizarea aceloraşi termeni de către maghiari apar în cazul cuvintelor „stat”, „naţiune”, „stat naţional” şi „naţionalitate”. Pentru discuţia noastră, aceste diferenţe prezintă maxim interes, deoarece pot fi explicate uşor prin diferenţa între modalităţile în care s-au format cele două naţiuni şi cele două state – român şi ungar; deci, prin „încărcătura culturală” a limbajului politic.
În limba maghiară, din cuvântul nemzet („naţiune”) sunt derivate atât sensul noţiunii „naţionalitate”, cât şi cel al noţiunii „etnie”, ambele noţiuni fiind exprimate de acelaşi cuvânt: nemzetiseg. Faptul că „naţionalitatea” derivă din naţiune nu ar trebui să mire (aceeaşi situaţie o întâlnim şi în limba română). Dar faptul că în limba maghiară pentru „etnie” nu există un cuvânt aparte, trebuie să ne pună pe gânduri.
Are loc aproape o suprapunere semantică între „etnie”, „naţionalitate” şi „naţiune”; astfel, expresia românească „stat naţional unitar” se traduce în ungureşte prin „stat unitar (= omogen) din punct de vedere etnic”. Dintr-o asemenea perspectivă, putem înţelege mai bine idiosincrazia unor maghiari faţă de sintagma românească prezentă şi în Articolul 1 (paragraful 1) al Constituţiei României, pe care ei o percep ca expresie concentrată a unui program de deznaţionalizare (iar dacă nu o percep cu toţii aşa, sunt îndemnaţi s-o facă, tocmai în virtutea ambiguităţii semantice pe care o discutăm). Este evident că pentru vorbitorul de limbă maghiară nu există o distincţie relevantă între sintagmele „stat multinaţional” şi „stat cu minorităţi naţionale” sau „stat cu naţionalităţi”. Pentru el, un stat care are naţionalităţi are mai multe „naţiuni”, altfel spus, este un stat ... „multinaţional”. Din această perspectivă, România nu se poate defini ca stat (uni)naţional, deoarece are mai multe „naţiuni” (sau naţionalităţi).
Rezistenţa psihică a maghiarilor în faţa ideii de „stat naţional unitar” este amplificată şi de faptul că în româneşte, atributul „naţional” poate fi interpretat şi ca adjectiv (ca în cazul trecerii de la „statul român” la „statul românesc”). Spre deosebire de alte limbi moderne, în care noţiunea se exprimă prin sintagma stat-naţiune (state-nation, etat nation), în româneşte s-a impus această formulă ambiguă, care poate însemna atât stat al unei naţiuni, cât şi al unei naţionalităţi („naţional” derivându-se la fel de legitim din ambii termeni). Ambivalenţa semantică din româneşte devine, prin traducere în maghiară, univocitate semantică (sensul de „naţionalitate” fiind preferat): statul unei naţionalităţi (în ungureşte, al unei etnii); în noul context semantic, atributul „unitar” se traduce prin „omogen”, pierzându-şi sensul original din limba română, unde reprezenta antonimul la „federal”.
Celui care vorbeşte maghiara ca limbă maternă nu-i va trece niciodată prin minte să spună „naţionalizarea mijloacelor de producţie”, căci asta ar însemna însuşirea acestora de către o naţionalitate sau, forţând puţin, „etnicizarea mijloacelor de producţie”. El va folosi în sintagma de mai sus cuvântul államositas („etatizare”).
Tot aşa, ungurul nu poate formula sintagme care în româneşte sună foarte firesc, cum ar fi: „campionatul naţional”, „stadion naţional” sau „televiziune naţională”; acestea ar suna cel puţin bizar, dacă nu absurd: „campionat etnic”, „stadion etnic” sau „televiziune etnică”. Vorbitorii nativi ai limbii maghiare spun: országos bajnokság („campionat la nivel de ţară”), népstadion („stadion al poporului”), országos televizió („televiziunea ţării”) sau állami televizió („televiziune de stat”).
De unde vine această diferenţă? De ce spun ungurii „la nivel de ţară” (országos) acolo unde românii spun „naţional”?
Să ne amintim că, timp de 1000 de ani, statul ungar a fost un stat eterogen din punct de vedere etnic (în ungureşte: „eterogen din punct de vedere naţional”). Pentru unguri, termenul „naţional” reprezenta un statut inferior, particularist, în raport cu nivelul „statal”, „al ţării”. Până astăzi, la 75 de ani de când Ungaria a devenit un „stat naţional unitar” (în sensul de „omogen din punct de vedere etnic”), vorbitorii de maghiară folosesc expresia nemzeti államok („state naţionale”) despre alte state, altele decât Ungaria.
Aceşti termeni ai limbajului conţinut de cultura politică maghiară decupează o realitate istorică net diferită de realitatea reflectată de limbajul propriu culturii politice româneşti. Dacă statul ungar s-a constituit mai întâi ca stat supranaţional, devenind abia după primul război mondial un stat-naţiune în sensul modern al acestei idei, statul român unitar s-a desăvârşit ca stat-naţiune prin unirea vechilor state feudale (pre-moderne). La români, constituirea şi desăvârşirea statului-naţiune au fost rezultatele unui proces ascendent, de la particular la general; pentru unguri, statul-naţiune este rezultatul unui proces de descompunere, care a mers de la general la particular şi care a fost şi încă este perceput de mulţi maghiari ca un proces de degradare, de „cădere”.
În contextul istoric care explică percepţia românească asupra statului-naţiune înţelegem mai bine de ce ideea „statului naţional” este una dintre cele mai scumpe idei ale spiritualităţii româneşti. Sintagma de „stat naţional” exprimă, în plan lingvistic, unul dintre cele mai mari succese ale românilor – dacă nu cumva chiar cea mai preţioasă cucerire istorică a lor de până acum. Iată ce nu înţeleg cei care atacă primul paragraf din Constituţia României!”
(JOI, 24 MARTIE 2011)
* Consiliul Judetean Covasna a alocat in 2010 suma de 10.000 lei pentru promovarea cartii "Mituri ale Tinutului Secuiesc", al carei autor este președintele PDL Covasna, Dan Manolachescu. Asa reiese din anexa nr. 5 a Hotararii nr. 46/2010 a Consiliului Judetean Covasna. Lucrarea, fără niciun fel de valoare, serveste intereselor autonomiste ale UDMR, aceasta finantare fiind de fapt o noua concretizare a prieteniei care îl leaga pe Manolachescu de liderii locali ai UDMR.
Un comentariu:
Multumesc frumos.
Trimiteți un comentariu