Centrul European de Studii Covasna –Harghita
Documentar
Ce se ascunde în spatele Autonomiei culturale
Deoarece proiectul Legii Statutului Minorităţilor Naţionale a fost inclus printre priorităţile legislative ale actualei sesiuni a Parlamentului României, Centrul European de Studii Covasna – Harghita, a întocmit prezentul Documentar cu privire la Autonomia culturală, însoţit de câteva extrase din comentarii, aprecieri, puncte de vedere exprimate de reprezentanţi ai mediului academic, ai unor forţe politice şi ai societăţii civile româneşti din judeţele Covasna şi Harghita.
Proiectul
Legii Statutului Minorităţilor Naţionale
Capitolul V
Autonomia culturală
Art. 54. Statul recunoaşte şi garantează comunităţilor naţionale exercitarea dreptului la autonomie culturală.
Art. 55. (1) În sensul prezentei legi, autonomia culturală înseamnă dreptul unei comunităţi naţionale de a avea competenţe decizionale cu valoare normativă şi administrativă în problemele privind identitatea sa naţională, culturală, lingvistică şi religioasă, prin organele alese de membrii săi.
(2) Organele astfel constituite dobândesc, prin prezenta lege, statut de autoritate publică, executarea deciziilor acestora fiind asigurată de structurile proprii sau, după caz, de alte activităţi publice competente.
Art. 56. Autonomia culturală a comunităţilor naţionale se referă la următoarele categorii de competenţe:
a.) elaborarea strategiilor şi priorităţilor privind învăţământul în limba maternă a
comunităţilor naţionale.;
b.) organizarea, administrarea şi controlul educaţiei în limba maternă sau, după caz, participarea în parteneriat cu autorităţile publice competente la realizarea acestor atribuţii;
c.) organizarea, administrarea şi controlul instituţiilor de cultură în limba maternă sau de cercetare şi dezvoltare a culturii proprii ori, după caz, participarea în parteneriat cu autorităţile publice competente la realizarea acestor atribuţii;
d.) înfiinţarea şi administrarea unor organe de presă publice proprii ori participarea în parteneriat cu autorităţile publice competente la organizarea unor posturi, secţii, redacţii ori emisiuni în cadrul societăţilor publice de radio şi televiziune;
e.) participarea la elaborarea strategiilor şi priorităţilor de prezervare şi valorificare a patrimoniului cultural imobil şi mobil al minorităţii naţionale respective;
f.) administrarea sau, după caz, participarea în parteneriat cu autorităţile publice competente ori monitorizarea administrării fondurilor destinate finanţării activităţilor specifice din domeniul păstrării, exprimării şi dezvoltării identităţii culturale, lingvistice şi religioase a minorităţilor naţionale;
g.) numirea sau, după caz, avizarea numirii conducerii instituţiilor de învăţământ de stat cu predare în limba minorităţilor naţionale, precum şi a instituţiilor culturale publice;
h.) delegarea unor reprezentanţi ai minorităţii naţionale respective la Ministerul Culturii şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în cadrul unor departamente cu atribuţii privind cultura minorităţilor naţionale şi învăţământul în limba maternă a minorităţilor naţionale;
i.) înfiinţarea şi decernarea unor burse şi premii culturale şi ştiinţifice;
j.) stabilirea unor taxe speciale, în condiţiile legii, pentru asigurarea funcţionării autonomiei culturale
Art. 57. Atribuţiile şi competenţele legate de autonomia culturală sunt exercitate de organizaţiile minorităţilor naţionale la nivel central sau local, în condiţiile legii.
Art. 58. (1) În scopul exercitării competenţelor şi atribuţiilor prevăzute la art. 56, organizaţiile minorităţilor naţionale, după caz, pot constitui prin alegeri interne Consiliul Naţional al Autonomiei Culturale, numit în continuare Consiliu, autoritate publică, cu personalitate juridică, reprezentativă pentru comunitatea naţională respectivă.
(2) Se pot constitui, în funcţie de opţiunea unei minorităţi naţionale, comitete ale autonomiei culturale la nivel judeţean, în situaţia unei prezenţe semnificative a minorităţii naţionale respective în acel judeţ, atât în cazurile în care s-a constituit un Consiliu Naţional al minorităţii naţionale respective, cât şi în situaţia în care nu s-a constituit.
(3) Modalitatea constituirii, precum şi organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Autonomiei minorităţii respective, se vor reglementa prin statutul propriu, înregistrat pentru conformitate cu legea la Tribunalul Municipiului Bucureşti, într-un Registru special pentru Consiliile Naţionale ale Autonomiei Culturale, înfiinţate de minorităţile naţionale, conform legii.
Art. 59. (1) La alegerile interne pot candida membri ai organizaţiilor minorităţilor naţionale prevăzute la art. 38, alin. (1), litera a.) şi b.).
(2) Procedura şi desfăşurarea alegerilor interne vor fi stabilite de organizaţia respectivă a minorităţii naţionale care urmează să înfiinţeze propriul consiliu naţional.
(3) Desfăşurarea alegerilor va fi supravegheată, iar rezultatele alegerilor vor fi confirmate de Autoritatea Electorală Permanentă.
(4) Cheltuielile legate de alegerile interne vor fi suportate din bugetul de stat.
Art. 60. (1) Comunitatea naţională care intenţionează să organizeze alegeri interne în vederea constituirii Consiliului va depune, prin organizaţia sa legitimă, un memoriu la Guvernul României, va stabili în comun acord cu organizaţia minorităţii naţionale respective, data alegerilor, precum şi cheltuielile necesare desfăşurării acestora.
Art. 60. (1) După constituirea oficială, confirmată de Autoritatea Electorală Permanentă, Consiliul Naţional se înregistrează în Registrul special la Tribunalul Municipiului Bucureşti şi îşi elaborează propriul Statut de organizare şi funcţionare.
(2) Statutul se adoptă cu votul majorităţii membrilor Consiliului şi se depune la Tribunalul Municipiului Bucureşti şi se comunică Departamentului pentru Relaţiile Interetnice.
Art. 62. (1) Consiliul va avea un aparat propriu finanţat din bugetul de stat.
(2) Pe lângă Consiliul Naţional va funcţiona un Secretariat Permanent, iar pe lângă comitetele Judeţene Birouri Permanente, cu atribuţii administrative şi de gestionare curentă.
(3) Organigrama Secretariatului Permanent, respectiv, a Birourilor Permanente se aprobă prin hotărârea Consiliului Naţional.
(4) Angajaţii Secretariatului Permanent şi ai Birourilor Permanente sunt asimilaţi cu funcţionarii publici, iar salariul lor se asigură de la bugetul de stat.
Art. 63. (1) Parlamentul, Guvernul sau autorităţile publice alese pot adopta, la propunerea Consiliului Naţional al Autonomiei Culturale, respectiv, ale Comitetelor Judeţene acte normative prin care se vor delega competenţe proprii, legate de exercitarea drepturilor la păstrarea, exprimarea şi dezvoltarea identităţii etnice, culturale, lingvistice a minorităţii naţionale, către Consiliul Naţional sau, după caz, către Comitetele Judeţene respective.
(2) În unităţile administrativ-teritoriale, unde o minoritate naţională are o pondere de cel puţin 1% şi în Consiliul Local nu are nici un reprezentant, Comitetul Autonomiei Culturale poate propune Consiliului Local dezbaterea unor probleme legate de drepturile prevăzute în prezenta lege, iar în procesul luării unor decizii, în acest domeniu, va fi consultat în mod obligatoriu acest Comitet.
Art. 64. Conflictele juridice între Consiliul Naţional ori Comitetele Judeţene şi autorităţile statului vor fi soluţionate. pe calea contenciosului administrativ, în condiţiile legii.
Art. 65. În sensul prezentei legi, statul va considera reprezentativă, respectiv, drept legitimă acea organizaţie a minorităţilor naţionale pentru exercitarea autonomiei culturale care a participat şi a obţinut mandate în alegeri parlamentare sau dacă nici o organizaţie a minorităţii respective nu a obţinut un mandat, a obţinut cele mai multe voturi.
Capitolul VI
Dispoziţiile finale şi tranzitorii
Art. 66. Cheltuielile suplimentare în legătură cu exercitarea drepturilor prevăzute în prezenta lege vor fi suportate din bugetul de stat.
Art. 67. (1) Organizaţia minorităţii naţionale care va înfiinţa, în condiţiile prezentei legi, Consiliul Naţional va elabora Statutul de organizare şi funcţionare al acesteia.
(2) În urma înregistrării Consiliului Naţional, în baza Statutului, în Registrul Special al Consiliilor Naţionale ale Autonomiei Culturale, acesta dobândeşte calitate de autoritate publică, persoană juridică, care va putea exercita competenţele şi atribuţiile prevăzute în prezenta Lege şi Propriul Statut.
Art. 68. Prezenta Lege se completează cu legislaţia în vigoare.
Art. 69. Prezenta Lege intră în vigoare la 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I
Comentarii, aprecieri, puncte de vedere
1. APRECIERI ASUPRA PROIECTULUI DE LEGE PRIVIND STATUTUL
MINORITĂŢILOR NAŢIONALE DIN ROMÂNIA
Având in vedere dezbaterea pe tema adoptării unui act normativ referitor la reglementarea statutului minorităţilor naţionale din România, Centrul European de Studii în Probleme Etnice (C.E.S.P.E.) formulează următoarele aprecieri:
……………………………………………………………… ………………
VI. Aşa cum am arătat deja, subiecţii intervievaţi, atât maghiari cât şi români, au o imagine foarte neclară asupra legii statutului. Proiecţia asupra acestui act normativ este structurată mai degrabă pe propriile aşteptări subiective (în cazul respondenţilor de etnie maghiară) sau nelinişti (în cazul românilor), elemente care par să se întărească mutual. Nota comună a acestor proiecţii este indistincţia dintre sensurile conceptelor de autonomie culturală, autonomie administrativă şi autonomie politică, sensul atribuit conceptului de autonomie înglobând elemente prezente în configuraţia celor trei noţiuni. Fără a cunoaşte propriu-zis textul proiectului, subiecţii intervievaţi, indiferent de etnie, par să atribuie organelor prin care se va exercita autonomia (fără a le putea însă preciza în mod concret) o dimensiune politică.
Credem că unele dintre dispoziţiile care reglementează organele de conducere ale minorităţilor naţionale corespund acestei percepţii, dat fiind faptul că presupun un anumit transfer de autoritate politică. Potrivit proiectului, “autonomia culturală înseamnă dreptul unei comunităţi naţionale de a avea competenţe decizionale cu valoare normativă şi administrativă în probleme privind identitatea sa naţională, culturală, lingvistică şi religioasă, prin organe alese de către membrii săi”. (art. 55, al. 1) În opinia noastră, dreptul la identitate culturală, lingvistică şi religioasă este deja consacrat în Constituţie şi celelalte legi adoptate după 1990. Modul în care autorii proiectului înţeleg aceste drepturi este însă fundamental diferit: Parlamentul, guvernul, autorităţile statului în general ar urma să delege competenţe unor organisme constituite exclusiv pe criterii etnice. “Autonomia culturală”, astfel cum este definită în proiect, pare să presupună în realitate o anumită autonomie politică, fapt care contravine nu doar dispoziţiilor constituţionale ci şi reglementărilor europene în domeniul minorităţilor etnice. Nu cunoaştem nici un alt caz în care competenţe ale autorităţii publice să fie delegate unor organisme de conducere ale unor comunităţi definite pe criterii etnice.
Primul argument în sprijinul tezei potrivit căreia modul de definire a autonomiei culturale conduce, prin consecinţele sale, la construirea unei veritabile autonomii politice derivă din modul în care este formulat art.55, al.1. A avea “competenţe cu valoare normativă “ înseamnă dreptul unor organe, alese pe criterii etnice, de a emite norme legale, acestea urmând să fie aduse la îndeplinire inclusiv prin intermediul “structurilor proprii”. Apare aşadar un tip aparte de “autoritate publică”, al cărei fundament este de natură etnică. De altfel, autorii proiectului definesc această creaţie într-o manieră extrem de explicită: “Organele astfel constituite dobândesc prin prezenta lege statut de autoritate publică…” (art.55, al.2) Mai mult, acestor organe urmează să li se delege de către Parlamentul României, Guvern sau autorităţi publice “competenţe proprii”(art.63, al.1) Delegarea de competenţă include şi dreptul acestora de a stabili “…taxe speciale, în condiţiile legii pentru asigurarea funcţionării instituţiilor de drept public şi privat ale autonomiei culturale”.(art.56, lit.j)
Deşi sumele astfel obţinute vor fi alocate funcţionării unor instituţii fundamentate pe criterii etnice, din formularea textului rezultă că aceste “taxe speciale” vor fi colectate de la toţi cetăţenii României.
Proiectul introduce autonomia politică sub forma autonomiei culturale; faptul că organizaţii ale minorităţilor naţionale sunt învestite cu autoritatea publică are drept consecinţă dobândirea caracteristicilor esenţiale ale autorităţii politice.
*
* *
Aşa cum am arătat, există o necunoaştere aproape deplină, în sensul propriu-zis al termenului, a conţinutului legii statutului minorităţilor, aşteptările în raport cu aceasta fiind foarte subiective şi etnicizate.
Tendinţa populaţiei maghiare de a solicita sau de a considera ca dezirabil un cadru lărgit de autonomie – deşi, la nivel conceptual, autonomia este foarte greu de argumentat şi de detaliat de către respondenţi – se leagă şi de performanţele economice şi de infrastructură reduse ale zonei.
Există un adevărat mit al autoadministrării taxelor prelevate din zonă, materializat în ideea că, dacă ar exista un cadru lărgit de autonomie, o serie de fonduri provenite din judeţele respective nu s-ar mai pierde ci ar intra în economia şi infrastructura locală. Din acest punct de vedere, nu doar populaţia românească trăieşte un anumit sentiment al părăsirii zonei de către Bucureşti (cu consecinţa importantă a sentimentului imposibilităţii integrării profesionale în absenţa cunoaşterii şi/sau utilizării limbii maghiare). La nivel economic şi administrativ, ambele etnii reproşează centrului lipsa unor politici adecvate zonei. Promovarea de către Bucureşti a unor politici care să păstreze în echilibru drepturile minorităţilor cu cele ale românilor minoritari, dacă luăm ca referenţial regiunea, corelate cu revitalizarea mediului economic şi a infrastructurii zonale ar desubstanţializa mitul dezvoltării prin autonomie lărgită.
Reamintim faptul că reglementările europene promovează principiul sprijinirii dezvoltării culturii minorităţilor dar nu ignoră nici necesităţile de protecţie a drepturilor reprezentanţilor populaţiilor majoritare din zonele în care alte naţionalităţi sunt semnificative numeric. După părerea noastră, practica statului român în materie de protecţie şi de respectare a drepturilor minorităţilor etnice păstrează un raport optim între prevederile Constituţiei şi normele şi practicile europene. Nici o sursă internaţională serioasă nu susţine că în România legislaţia nu permite, nu numai supravieţuirea, ci şi promovarea şi dezvoltarea specificului identitar al minorităţilor aparţinând minorităţilor naţionale. Credem că aspectul cel mai semnificativ care ţine de eventuala adoptare a acestei legi tine de modul în care ea va fi interpretată şi aplicată, în funcţie de contextele sociale concrete. Am precizat deja că o bună parte a formulărilor articolelor de lege sunt suficient de vagi pentru a avea un grad foarte mare de interpretabilitate. Riscul, din acest punct de vedere, este acela ca o atare lege să nu clarifice situaţia căreia îi este adresată.
Nu în ultimul rând reiterăm observaţia că unele dispoziţii ale proiectului pot conduce, prin consecinţele lor, la construirea unei realităţi dominată de existenţa separată a minorităţilor naţionale, punctele de legătură dintre acestea şi populaţia majoritară urmând să fie reduse la minimum.
Credem că, aşa cum patrimoniul cultural al minorităţilor etnice este important pentru populaţia majoritară, la fel de importantă este pentru minorităţi cultura populaţiei majoritare. Este, în opinia noastră, un aspect complet ignorat de către autorii proiectului.
Procesele sociale, economice şi politice care au avut loc după 1990 au generat, printre alte consecinţe, si o anumita distanţare socială între majoritari şi minoritari. Îmbrăcând forme diverse, în funcţie de contextele sociale şi economice concrete din zonele cu populaţie multietnică şi de ponderea numerică a comunităţilor, această mărire a distanţei sociale dintre majoritari şi minoritari are, în mod cert, consecinţe negative asupra convieţuirii. Credem că actuala filosofie a proiectului de lege privind statutul minorităţilor riscă să agraveze această situaţie.
Iunie 2006
Conf. Univ. Dr. Petronel DOBRICĂ
Director C.E.S.P.E.
2. Un studiu ştiinţific cu valoare adăugată
Centrul European de Studii în Probleme Etnice (CESPE) a efectuat o cercetare de teren pe tema Proiectului de Lege privind statutul minorităţilor naţionale din România şi consecinţele lui socio-culturale, în planul vieţii sociale nemijlocite, asupra zonelor cu populaţie multietnică. Tema este de o extrema actualitate şi am putea spune, fără să exagerăm, că este cea mai arzătoare chestiune la ordinea zilei, dacă avem în vedere amplele discuţii şi dispute cu caracter politic, dar şi social-cultural pe care le declanşează dezbaterea acestui proiect în Parlamentul României, în rândul celor sincer interesaţi de destinul ţării, al Transilvaniei şi al românilor trăitori aici. În momentul de faţă, această temă este una dintre cele mai fierbinţi pentru că angajează atitudinea politicienilor faţă de o problemă fundamentală: aceea de a continua politica de neglijare şi abandonare a românilor minoritari numeric din Covasna şi Harghita, unde maghiarii sunt majoritari şi se comportă faţă de ei ca stăpânii din secolele 12-13 sau de a adopta o atitudine ferma, de apărare a identităţii lor naţionale în faţa tendinţei de enclavizare a zonei de către maghiari şi de transformare a ei într-un coridor economic, social, cultural, administrativ al maghiarilor spre Ungaria.
Cercetarea se constituie ca o continuare a altor cercetări, studii şi luări de poziţie pe aceeaşi temă, realizate în cadrul Centrului European de Studii Covasna-Harghita de la Sf. Gheorghe şi al Institutul de Sociologie al Academiei Române, în care aria de investigaţie au constituit-o judeţele Covasna şi Harghita, „zona ideală”, cum bine o apreciază cercetătorii de la CESPE, pentru aplicarea Legii statutului minorităţilor.
………………………………………………………………………………………
Această idee, a delegării competenţelor şi autorităţii statului român unor organizaţii, asociaţii sau altor organisme de natură exclusiv etnică, ni se pare cea mai aberantă idee, dacă avem în vedere, în mod deosebit, comunităţile în care românii majoritari se întrepătrund social şi teritorial cu celelalte etnii, idee cu consecinţe sociale, culturale şi psiho-morale greu de evaluat. Iar dacă la această „delegare de atribuţii” mai adăugăm şi piramida extrem de complicată de instituţii pur etnice pe care le preconizează proiectul pentru „profesia de etnic”, cum foarte bine s-a exprimat D-l Ioan Lăcătuşu în „Punctul său de vedere” referitor la acest proiect, piramidă care trebuie subvenţionată de stat, prin contribuţiile tuturor locuitorilor ţării, este limpede că cerinţele autorilor maghiari sunt fără limite, iar opinia publică românească trebuie să se exprime ferm prin dezbateri şi luări de atitudine intransigente, iar Parlamentul prin respingerea propunerii.
Autonomia culturală, am arătat încă de la primele pagini, este conceptul cheie care, dacă este acceptat şi votat, aduce satisfacerea aspiraţiilor maghiarilor de autonomie totală, pentru că în numele ei se construieşte eşafodajul instituţional pe care maghiarii îşi pot impune autonomia politică, creând instituţii, aşa-zis, culturale, dar şi organisme, instrumente politice şi administrative care vor scoate din joc statul român cu care vor lucra de pe poziţia de entităţi sau state egale.
Dr. Maria COBIANU - BĂCANU
3. Partidul Iniţiativa Naţională
Scrisoare deschisă,
adresată domnilor: Olli Rhen – Comisarul UE pentru extindere,
Jonathan Scheele – Şeful Delegaţiei CE în România
…………………………………………………………………………………….….
Destructurarea statului prin instituirea unui element statal nou, diferit de cel al „suveranităţii naţionale”, sub forma: „autonomia culturală a minorităţilor naţionale”.
a) Conceptul de „autonomie culturală a minorităţilor naţionale” nu este reglementat de legea supremă. Constituţia reglementează expres drepturi ale „persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale” după cum urmează: art. 6 reglementează dreptul la identitate al persoanelor aparţinând minorităţilor; art. 32 reglementează dreptul acestor persoane la învăţământ în limba materna, la toate nivelele; art. 120 reglementează dreptul acestor persoane la folosirea limbii materne în administraţie; art. 128 reglementează dreptul acestor persoane la folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie.
Conceptul de „autonomie culturala a minorităţilor” apare definit în Programul politic al UDMR în special în art. 4 lit. b şi capitolele privind învăţământul şi cultura minorităţii maghiare.
Sunt edificatoare pentru sensul conceptului şi principiului juridic următoarele obiective ale UDMR, cuprinse în Programul politic al acestei organizaţii:
- „Autonomia este un instrument prin care comunitatea maghiară din România îşi poate fundamenta dezvoltarea economică şi culturală, poate crea condiţiile materiale, politice şi juridice ale dăinuirii sale pe pământul natal.”;
- „UDMR doreşte să obţină formularea juridică şi validarea pe cale legislativă a diverselor forme de autonomie – inclusiv autonomia teritorială – militând în acelaşi timp pentru descentralizarea generală şi aplicarea principiului subsidiarităţii.”
- „Autonomia administraţiilor locale cu statut special se conferă acelor unităţi administrative în care trăiesc în proporţie însemnată persoane aparţinând minorităţii naţionale, iar populaţia accepta, prin referendum, acest statut.”
- „Autonomia teritorială ia fiinţă prin asocierea administraţiilor publice locale.”
- „Ţelul nostru este ca formele organizatorice ale dezvoltării regionale să corespundă sistemului cerinţelor UE si sistemului de relaţii tradiţionale.”
- „Considerăm de o importanţă excepţionala crearea unor condiţii sociale care să permită ca toţi cetăţenii să-şi poată asuma liber, păstra şi cultiva identitatea naţională, să-şi poată folosi simbolurile naţionale fără ca pentru aceasta să fie expuşi discriminărilor sociale, morale sau juridice de orice fel.
- „Politica UDMR în domeniul învăţământului urmăreşte să reprezinte cu consecvenţă şi în continuare acea voinţă de autonomizare care are ca scop realizarea unui sistem de educaţie şi învăţământ în limba maghiară bazat pe autoadministrare şi care dispune de autonomie organizatorică, de funcţionare şi de conţinut, în toate domeniile, formele şi nivelurile instrucţiei.”
- „Condiţia păstrării caracterului naţional al culturii noastre o constituie edificarea sistemului juridic şi instituţional al autonomiei culturale.”
- „UDMR militează pentru ca şi în instituţiile culturale de stat să se asigure practicarea culturii noastre specifice în limba maternă: - în domeniul protecţiei monumentelor: subvenţionarea proporţională din bugetul statului a înregistrării, îngrijirii şi restaurării monumentelor istorice şi de artă legate de trecutul comunităţii maghiare din România.”
Ca un prim comentariu, observăm că în nici unul dintre textele programatice UDMR nu vorbeşte despre respectarea Constituţiei sau de corelarea acestora cu norma constituţională. Pe de altă parte, este evident că principiile politice ale UDMR au scopuri vădit revizioniste, segregaţioniste şi separatiste, populaţia de origine maghiară fiind definită ca naţiune de sine stătătoare, care trăieşte pe un teritoriu denumit „pământ natal” şi „patrie proprie”, cu forme proprii de „autoadministrare” sau „autoorganizare” care vizează autodeterminarea.
Înţelegem conţinutul „autonomiei culturale” ca pe un drept decizional al naţiunii maghiare de exercitare a suveranităţii în numele poporului maghiar, prin instituţii de drept public, în domenii fundamentale ale statului: organizarea învăţământului, culturii, economiei, administraţiei publice.
Conceptul de „autonomie teritoriala”, definit ca o simplă asociere a administraţiilor publice locale, în baza voinţei suverane a naţiunii maghiare majoritare din cadrul acelor teritorii, apare ca o consecinţă firească a „autonomiei culturale”, un act juridic formal şi cu neputinţa de îngrădit prin instrumentele statului naţional.
b) Conţinutul juridic al conceptului de „autonomie culturala” din cuprinsul Proiectului de lege privind Statutul minorităţilor reflectă, evident, conţinutul conceptului din Programul politic al UDMR, şi anume dreptul comunităţii maghiare, prezentată ca naţiune de sine stătătoare, la autodeterminare în teritoriile locuite majoritar de maghiari, sau, altfel spus, dreptul de exercitare a suveranităţii poporului şi naţiunii maghiare ca suveranitate de stat, în domenii esenţiale ale exerciţiului suveranităţii.
Capitolul V al Proiectului Statutului reflectă, prin urmare, voinţa UDMR de a institui organe de stat ale comunităţii maghiare, paralele cu cele ale administraţiei publice centrale şi locale reglementate de Constituţie, în virtutea drepturilor colective ale minorităţii la autodeterminare, şi la drepturile istorice asupra teritoriului (pământul natal).
În consecinţă, „autonomia culturală” reprezintă corolarul juridic al Proiectului Statutului, cel de al treilea element al statalităţii: suveranitatea poporului maghiar şi a instituţiilor publice etnice maghiare, în domeniile naţionale ale învăţământului, culturii şi administraţiei publice locale, în teritoriile locuite majoritar de maghiari.
c) Proiectul Statutului minorităţilor reglementează, totodată, în Capitolul V, modul în care sunt organizate, funcţionează şi sunt alese organele puterii de stat etnice: Consiliile Naţionale ale Autonomiei Culturale. Având ca fundament voinţa comunităţilor naţionale ale minorităţilor, exprimată prin vot, Consiliile Naţionale ale Autonomiei Culturale reprezintă adevărate parlamente etnice, care funcţionează în sesiuni plenare şi în comisii de specialitate, după modelul Parlamentului României.
Consiliile Naţionale Autonomiei Culturale au vocaţia legală de a primi delegări de competente din partea Parlamentului, Guvernului, autorităţilor administraţiei publice locale alese privind „identitatea etnică, culturală, lingvistică a minorităţii naţionale”.
Consiliile Naţionale ale Autonomiei Culturale dispun de secretariate proprii, care reprezintă atributul executiv al acestora.
Consiliile Naţionale ale Autonomiei Culturale au vocaţia de a intra în conflict cu autorităţile statului român, în acele situaţii, pentru soluţionarea conflictelor fiind competente instanţele judecătoreşti de contencios administrativ (art. 72 din Proiect). Practic este vorba despre conflicte instituţionale între organisme statale care exercită, în mod paralel, puterea de stat: pe de o parte puterea publică a poporului român, pe de altă parte puterea publica a comunităţii maghiare, în domeniile expres prevăzute de lege.
4. CENTRUL EUROPEAN DE STUDII COVASNA-HARGHITA
Puncte de vedere referitoare la proiectul Legii privind statutul minorităţilor naţionale.
………………………………………………………………………………
Unele formulări din textul proiectului, se referă la “minorităţile naţionale” şi nu la “persoanele care aparţin acestor minorităţi naţionale”, reglementând, într-o formă subtilă, unele drepturi colective ale acestor minorităţi, contrar prevederilor reglementărilor europene, în materie; în textul legii este folosită noţiunea de “minoritate naţională”, alternativ cu aceea de “comunitate naţională”, ceea ce într-un act normativ nu este permis;
De fapt, în întregul său, proiectul actului normativ, pune un accent exagerat pe drepturile colective ale minorităţilor naţionale, propunând o serie de concepte şi instituţii precum “Autonomia culturală”, “Consiliul Naţional al Autonomiei Culturale” ş.a., care exced cu mult prevederile internaţionale, în materie. Astfel, în capitolul “Abordări şi concepte fundamentale”, la Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale”, se precizează fără echivoc:
“Implementarea principiilor enunţate în prezenta Convenţie-cadru se va face prin legislaţia naţională şi politici guvernamentale corespunzătoare. Ea nu implică recunoaşterea drepturilor colective: Accentul este pus pe protecţia persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, care îşi pot exercita drepturile în mod individual şi în comun cu alţii (art. 3, paragraful 2). În această privinţă, Convenţia –cadru urmează abordarea textelor adoptate de alte organizaţii internaţionale”. Contrar acestor prevederi, proiectul prevede constituirea Consiliul Naţional al Autonomiei Culturale, care “va avea un aparat propriu finanţat din bugetul de stat”, adică va fi un “stat în stat”;
………………………………………………………………………………
Într-un stat democratic, minorităţile naţionale au dreptul să formuleze propuneri peste standardele consacrate de legislaţia europeană de asigurare a unor drepturi şi libertăţi specifice, iar populaţia majoritară are datoria să valideze din aceste propuneri şi să acorde atâtea drepturi şi libertăţi, cât consideră rezonabil că poate oferi, pentru a nu crea privilegii pentru unele categorii de cetăţeni şi nici disfuncţionalităţi la nivelul întregii societăţi. În cazul proiectului legii privind statutul minorităţilor naţionale, să soliciţi posturi publice pentru profesia de “minoritar” şi organisme centrale şi locale “paralele” cu ale statului, este totuşi prea mult.
În condiţiile judeţelor Covasna şi Harghita, “autonomia culturală”, împreună cu o bună parte din celelalte prevederi ale proiectului legii minorităţilor naţionale, înseamnă de fapt realizarea mult râvnitei autonomii teritoriale pe criterii etnice. Sperăm că atât Guvernul, cât şi Parlamentul României nu vor legifera un act normativ, în forma şi cu actualul conţinut.
Este în interesul, atât al minorităţilor naţionale cât şi a populaţiei majoritare româneşti să fie adoptată o lege modernă, europeană, şi echitabilă pentru toţi cetăţenii ţării.
Dr. Ioan Lăcătuşu
5 FORUMUL CIVIC AL ROMÂNILOR DIN HARGHITA ŞI COVASNA
Comunicat de presă
Forumul Civic al Românilor din Harghita şi Covasna, analizând cu responsabilitate situaţia creată prin dezbaterea în Parlamentul României a proiectului legii Statutului minorităţilor naţionale şi consecinţele grave ce le-ar avea adoptarea lui în forma redactată de UDMR, îşi exprimă îngrijorarea şi solicită atât partidelor din coaliţia guvernamentală cât şi celor din opoziţie să nu voteze acest proiect de lege în forma sa actuală.
Reafirmăm punctul nostru de vedere conform căruia acest proiect de lege impus de UDMR contravine flagrant Constituţiei României şi dreptului internaţional, urmărind introducerea în dreptul intern a drepturilor colective şi a conceptului de autonomie culturală, nerecunoscute de dreptul internaţional, fiind un demers legislativ incompatibil cu spiritul, valorile şi tendinţele europene actuale care promovează interculturalitatea, unitatea în diversitate şi nu separatismul şi segregarea pe criterii etnice. În forma sa actuală, în proiect, sunt utilizate unele sintagme inexistente în legislaţia europeană ca „drepturi colective”, „comunitate naţională” şi sunt inventate unele instituţii etnice cu atribute inerente statului, dar nu minorităţilor;
Proiectul aflat în dezbaterea Camerei Deputaţilor, urmăreşte în fapt reglementarea drepturilor persoanelor ce aparţin minorităţilor etnice ca drepturi colective, teritorialitatea caelement fundamental al exercitării drepturilor colective, delegarea competenţelor autorităţiistatului la nivel central şi local către organe alese pe criterii etnice.
În forma sa actuală proiectul de lege are drept scop reglementarea statutului minorităţii maghiare în zonele în care aceasta este majoritară sau are o pondere importantă şi mai puţin de a reglementa cadrul naţional al „problemei”.
Printre altele, proiectul ignoră cu desăvârşire asigurarea protecţiei persoanelor de naţionalitate română, aflate în minoritate în ariile locuite preponderent de minorităţi naţionale. Exemplul tipic este Harghita şi Covasna unde, dacă s-ar adopta în forma actuală, proiectul ar duce la crearea de jure a unui stat în stat, guvernat de UDMR, ceea ce contravine tuturor legilor şi convenţiilor europene. Atunci când vor vota, parlamentarii trebuie să aibă în vedere şi efectele nefaste în climatul psiho-socio-cultural şi uman pe care le-ar putea avea aprobarea acestui proiect asupra românilor din Covasna şi Harghita, care se văd abandonaţi de statul român şi consideraţi „pierderi colaterale”, inevitabile, în procesul de tranziţie şi de integrare în Uniunea Europeană;
La nivel naţional, unele dispoziţii ale proiectului pot conduce, prin consecinţele lor, la construirea unei realităţi dominată de existenţa separată a minorităţilor naţionale, punctele de legătură dintre acestea şi populaţia majoritară urmând să fie reduse la minimum.
Proiectul introduce autonomia politică sub forma autonomiei culturale; faptul că organizaţii ale minorităţilor naţionale sunt investite cu autoritatea publică are drept consecinţă dobândirea caracteristicilor esenţiale ale autorităţii politice.
Această prevedere, a delegării competenţelor şi autorităţii statului român unor organizaţii, asociaţii sau altor organisme de natură exclusiv etnică, este o idee cu consecinţe sociale, culturale şi psiho-morale greu de evaluat. De fapt, în spatele autonomiei culturale se află dorinţa UDMR de a legaliza autonomia teritorială existentă de fapt.
Proiectul UDMR este în esenţă un atentat la Legea fundamentală a statului român, de aceea Forumul Civic al Românilor din Harghita şi Covasna, având în vedere şi analiza excepţională a Consiliului Legislativ, atrage atenţia parlamentarilor să nu se lase şantajaţi şi să privească în viitor, la interesele pe termen lung ale statului, superioare înţelegerilor pasagere din timpul unui mandat electoral oarecare.
Facem apel la toate forţele politice şi civice româneşti, din întreaga ţară şi din Diaspora, să acţioneze pentru susţinerea demersului nostru în privirea prevenirii legiferării unui astfel proiect de lege contrar legislaţiei europene şi Constituţiei României.
Sf. Gheorghe preşedinte,
7 septembrie 2006 Av. Ioan Solomon
* * *
Aceste materiale şi cele pe care le vom prezenta în perioada următoare constituie o bază documentară a participanţilor la dezbaterilor publice pe această temă.
Sf. Gheorghe, 17 februarie 2010
Biroul de presă al Centrul European de Studii Covasna - Harghita
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu