joi, 3 septembrie 2020

Viktor Orban, Primul ministru al Ungariei : „Pericolul pentru noi nu vine doar dinspre partea românilor…” (II)

Comentariu Dan Culcer : Sursă incertă. De verificat! 

O posibilitate de analiză a textului de mai sus se referă la credibilitatea/autenticitatea textului ca provenit din gura sau cercul lui Orban Viktor, prim-ministru al țării vecine. Dar putem să facem și o lectură a ideilor și ipotezelor lansate de acest text, fără să ne mai referim la eventualul autor. Aici cred că se află interesul, în analiza efectelor unor programe politico-educative, cele ala Uniunii europene, cele românești (derivate sau nu) și cele aplicate după 1990 de UDMR. Și în ipotezele privind Uniunea europeană, rolul Ardealului autonom etc.

Consider câteva dintre aceste ipoteze cât se poate de plauzibile și teribil de interesante. Mă refer la procesul de fragmentare a statelor compozite început cu cele de genul Iugoslaviei, anticipat cu situația din Belgia, mișcările autonomiste catalană, corsicană, lombardă. În cartea despre care am scris de mai multe ori, Le Clef, opera colectivă a membrilor mișcării ethniste din Catalonia franceză, se scrie despre toate acestea, cu două decenii înainte de manifestarea publică a acestei politici. Se scrie, printre altele, despre necesitatea creării unui stat al țiganilor în centrul Europei, pe un teritoriu cuprinzând fragmente din Slovacia, Ungaria, Ucraina.  Vezi linkul http://ethnisme.ben-vautier.com/
Pentru naționaliștii români care își recunosc adversarii, în loc să-și cârâie incomptența, deci vorbesc limba maghiară, cunosc cultura și istoria maghiarilor și secuilor, discuția mea cu prietenul meu Cseke Gábor (la Miercurea-Ciuc),  despre unele din aceste lucruri în serialul publicat în Romániai Magyar Szó.
De completat cu diversele noastre conversații reproduse în blogul lui Cseke Gábor (rezultate de căutare cu termenul «culcer».

 

Primul ministru al Ungariei: „Pericolul pentru noi nu vine doar dinspre partea românilor…” (II)



Urmare a primei părți a cuvântării lui Viktor Orban la Cursurile de vara de la Tușnad reprodus de https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/09/02/primul-ministru-al-ungariei-pericolul-pentru-noi-nu-vine-doar-dinspre-partea-romanilor/

(Un text prescurtat rostit cu usile inchise – doar pentru maghiari – la Cursurile de vara de la Tusnad de catre premierul Orban Viktor, reprodus de https://infobrasov.net/victor-orban-pericolul-pentru-noi-nu-vine-doar-dinspre-partea-romanilor-2/

Doamnelor si Domnilor, Stimati colegi!
(…) În pregătirea acestei inițiative europene (Transilvania-stat independent) este nevoie ca atitudinea mass-media mai ales a fiecărui maghiar, și in perspectiva a secuilor, să facă o netă deosebire între românii ardeleni-europeni și ceilalți, românii-orientali.
Să lucrăm cu subtilitate la cunoasterea imaginii reale a românismului în general, și în special a românului sudist, aregățeanului, a bucureșteanului șmecher, atât printre românii din Ardeal, cât și printre ceilalți ardeleni: germani, țigani etc.
Să lansăm documente… usor false privindu-i pe Emil Boc, Victor Ciorbea, acad. I.A.Pop, Orban Ludovic, Rares Bogdan, etc. cum că nu sunt ardeleni …tocmai adevărați, că dacă ajung prim miniștri niște ardeleni veritabili, România era departe azi! Să dovedim cu documente … „potrivite” că acestia se trag, să zicem, din moldovenii aduși de Ceaușescu în Ardeal.
Să dovedim în toate chipurile, cu orice ocazie, ideea că noi, în Ardeal, am putea trai mai bine chiar decat in Budapesta dacă taxele pe care le plătim statului român ar rămâne pe loc, în investiții și cheltuieli publice din Ardeal.
Cunosc mulți români naivi gata să creadă și să răspândească ei înșiși ideea că pe taxele plătite de ardeleni parazitează sute de localități din Moldova și Muntenia unde nimeni nu muncește, nu produce și nu plătește taxe. Si nu e asa?

Nota bene
Legile și principiile Uniunii Europene și ale Noii Ordini Mondiale
încurajează fărămițarea macro-statelor și constituirea de comunități statale cât mai restrânse, bazate mai ales pe criterii de eficiență economică și geo-politică, iar nu pe legături de sânge, istorie comună etc.
Se apropie momentul cand dezmembrarea marilor conglomerate politice precum Rusia, SUA, China, India, Jugoslavia, sau…Italia, este iminentă. Si oricum va urma negreșit și logic dezmembrarea României de azi! Trebuie profitat de aceste conjuncturi…destul de reale.
Avem informații că Uniunea Europeană n-o să mai dureze mult, și nici principiile ei. Și eu stiu ce vorbesc, revenirea la Europa natiunilor este fireasca in perceptia a tot mai multor oameni de decizie!
Dacă stim să profităm de aceste controverse din legislația europeană vom sprijini astfel trenul istoriei! Mă tem că acesta este momentul cel mai potrivit al restabilirii si reasezarilor isoriei!
În acest scop este bine să transmitem cât mai convingător ideea că pe maghiarii din Transilvania, nu ii interesează Budapesta mai mult decât Bucureștiul.
Că răul pentru ardeleni poate veni si de la Budapesta si de la București! În egală măsură! Argumentele noastre trebuie să atenueze false spaime istorice si vigilența românilor ardeleni, să nu creadă cumva că apariția statului Transilvania,- cu o populatie aproape cat a Ungariei si resurse deosebite – (ca urmaș al principatului Transilvania ), poate fi privit gresit ca un pas spre Ungaria Mare sau spre o hegemonie maghiară.
În acest scop trebuie bine simulată o atitudine critică față de Budapesta, chiar față de Ungaria. Avem motive berechet!
Principala critică la adresa Budapestei: în Ungaria este pus în primejdie viitorul maghiarimii. Numărul tot mai mare de peste un milion de țigani și evrei din Ungaria, ponderea lor uneori majoritară în economia și cultura Ungariei, fac din Ungaria o țară fără viitor sigur pentru maghiari.
Ideea centrală a propagandei noastre viitoare: Ungaria este in criza. Transilvania trebuie să-și reia rolul jucat în istorie, îndeosebi după Mohacs, acela de leagăn al maghiarismului, spațiu al supraviețuirii maghiarilor în istorie!
După calcule secrete făcute la Uniunea Europeană, este foarte posibil ca cei 9 milioane de maghiari din Ungaria să ajunga sub jumatate în actualul secol. (După părerea mea, chiar mai devreme, 70-80 de ani!).
Dar va fi mai greu să dispară maghiarii din Transilvania! Niciodată nu vom îngădui asta!
Suntem pândiți de primejdia depopulării Transilvaniei de elementul maghiarofon (maghiari, secui, țigani și evrei maghiarizați), iar principala cauză este greșeala UDMR de a impune guvernelor de după 1990 extinderea forțata a învățămîntului în limba maghiară.
Am mai spus-o și o repet: trebuie susținut învățămîntul în limba maternă numai în localitățile în care românii sunt majoritari, numai acolo apare riscul ca limba maghiară să fie mai puțin folosită în afara casei, a familiei. Iar acolo unde maghiarii ori secuii sau țiganii maghiaro-foni sunt majoritari, limba maghiară nu este deloc în primejdie.
În aceste localități apare însă pericolul ca tineretul nostru să nu învețe limba oficială ca lumea, autoeliminandu-se , ceea ce le va afecta mult cariera profesională. Un medic maghiar care nu știe românește este condamnat să-și exercite meseria numai în cadrul restrans al anumitor localități, numai la un segment al populației, ceea ce îl va dezavantaja în condițiile concurenței profesionale libere.
Personal am descoperit că pleacă din România în Ungaria nu profeionisii ci mai ales tinerii maghiari care nu vorbesc bine românește sau chiar deloc. UDMR s-a amăgit că orice maghiar ce vorbește prost românește va vota mereu cu UDMR.
Realitatea este alta: orice maghiarofon – inclusiv țiganul maghiarofon, care vorbește prost românește se simte mai bine în Ungaria și este tentat să plece să trăiască acolo.
Și chiar pleacă foarte mulți, cum bine se știe! Ati ajuns astfel la situația ca învățămîntul în limba maghiară din Transilvania să pregătească absolvenți pentru Ungaria sau pentru alte tari cu maghiari multi: Austria, Slovacia, Serbia! Nu acesta a fost scopul nostru! Nici măcar al UDMR-ului…
Repet principiul pe care îl recomand:
– în localitățile în care pe stradă nu se vorbește ungurește, inclusiv la București, tinerii maghiari trebuie să aibă la dispoziție o școală cu cât mai multe materii predate în limba maghiară, maternă.
– în localitățile unde toată lumea vorbește ungurește, copiii noștri să aibă la școală cât mai multe ore predate în limba română.
Trebuie cu orice chip să evităm ca băieții și fetele noastre să intre în viață fără să cunoască limba oficială a țării, chiar dacă această limbă este româna… o limbă nu tocmai imposibilă! Îi înțeleg pe colegii din UDMR, dar trebuie să gândească puțin mai nuanțat și să înțeleagă și ei că fără limba română nu putem supraviețui în Ardeal. Asta e lumea în care trăim!
Situația liceului maghiar din București este un eșec… exemplar, pilduitor. Așa se întâmplă când UDMR pierde din vedere detaliile. Mai întâi, se cuvenea ca la acest liceu să fie atrași copiii familiilor de maghiari din București. Eventual constrânși!
Maghiarii din București, majoritatea intelectuali de calitate, se feresc însă să-și trimită copiii la această școală din pricina incompetenței profesorilor de la acest liceu.
Este lamentabil nivelul instrucției școlare din acest liceu! (Ca și din alte școli fara traditie, cu limba de predare maghiară! Ăsta este adevărul și părinții îl cunosc, foarte bine…)
UDMR trebuia să se îngrijească să aducă profesori buni la acest liceu, nu profesori angajați pe pile și criterii politice.
Ideea de a aduce la București copii din Moldova, din satele de catolici, sub pretextul că sunt ceangăi și că urmând acest liceu se vor salva de la deznaționalizare și vor redeveni maghiari, este un eșec Din ce cauză? Cum spuneam, au fost din nou neglijate detaliile.
În cazul de față e vorba de faptul că acești copii de ceangăi sunt găzduiți la București într-un internat alături de copiii bursieri veniți din Basarabia, adică tot moldoveni…
Acolo, în intimitatea traiului la vârsta când se nasc prietenii de o viață, se produce o injecție de românism de peste Prut care dă peste cap toată propaganda udemeristă transformându-i pe puii de ceangăi în români îndârjiți, înrăiți.
Aversiunea naturală a copiilor față de școală, față de profesori, mai ales față de profesorii incompetenți, se transformă în aversiune față de tot ce este maghiar, unguresc.
O altă manevră neinspirată a UDMR e proiectul de lege cu privire la Statutul Minorităților din România. Până acum norocul ne-a surîs și parlamentarii români nu l-au citit cu atenție. Nici ziariștii.
Nu l-au citit cu atenție nici măcar reprezentanții celorlalte minorități, care și-ar fi putut da seama că avantajele ce se vor obține prin acest statut sunt accesibile mai mult maghiarilor!
Dezbaterile pe marginea acestui proiect s-ar putea să ducă însă la constatarea că prevederile sale sunt excesive, atât de exagerate încât nu vor putea fi aplicate chiar dacă proiectul va fi votat.
În momentul în care se va constata aceasta, s-ar putea ca românii, sătui de lipsa de măsură a UDMR, să se decidă să aplice legislația europeană în materie de protecție a minorităților. Am atras atenția asupra acestui pericol, dar am vorbit la pereți! Deja, cât am putut constata personal la Bruxelles, guvernele din Europa sunt măcar deranjate de privilegiile oferite de statul român minoritarilor, în special maghiarilor.
E cazul în primul rând al guvernelor din țările unde mai există maghiari ca minoritate națională. Maghiarii din aceste țări trebuie sfătuiți să nu mai invoce modelul românesc, drepurile maghiarilor din România! S-ar putea ca românii să se deștepte…
Problema problemelor este tot cea demografică. Este, din fericire, o problemă și pentru români. Trebuie profitat de faptul că nu se prea sinchisesc de declinul demografic să articuleze o politică de redresare demografică. Avem un spațiu de manevră deosebit de generos.
În privința aceasta UDMR a făcut o treabă bună, a penetrat structuri cheie, pe care a știut să le orienteze în așa fel încât regresul demografic din România să-i afecteze mai ales pe etnicii români. Au fost, de pildă, o excelentă inițiativă caravanele de educație contraceptivă organizate de Ministerul Sănătății, care au mers din sat în sat, dar… numai prin sate românești, pentru a explica fetelor de la țară cum pot evita să rămână gravide sau cum pot să scape de plod.
În paralel, au fost organizate alte caravane destinate mamelor tinere, învățându-le cum să-și îngrijească copilașii pentru a reduce mortalitatea infantilă, caravane care ,gratie UDMR , au mers preponderent numai prin sate ungurești și cartiere de țigani. Îl felicit !
Trebuie continuată această politică, măcar câtă vreme ministerul sănătății mai este …mai apropiat UDMR-ului.
Pe plan internațional ni se reproșează obsesii revizioniste, perfidia politică, lipsa de loialitate, ca și când marile puteri nu au ajuns acolo unde sunt exact prin aceleași mijloace: lipsa de scrupule, de loialitate, de onoare etc. De ce am practica noi alte rețete decât cele clasice, verificate de istorie ca rețete ale succesului?!
Românii, așa primitivi cum sunt, abia la 1866 și-au adus domnitor din Apus! Cred că românii au avut mai mult de câștigat când au mers după lozinca prin noi înșine!
Nu e nicio rușine dacă ne-am însușit-o și noi, mai ales că românii au abandonat-o după 1990.
Mai mult ca oricând suntem azi în situația de a ne purta singuri de grijă. Dacă vom conștientiza această condiție, se vor ivi in continuare printre noi bărbații care să ia taurul de coarne! Nu am nicio îndoială.
Cu inventivitate mai ales, dar și cu perseverență, cu voință nestrămutată, putem să ne salvăm locul nostru stralucitor sub soare! O șansă în plus, o au maghiarii din România. Informația pe care v-o dau trebuie să aprindă în sufletul fiecăruia dintre noi speranța, că vom reuși: sunt si guvernanții români la mâna noastră… . Trebuie profitat de ocazie Important este să știm ce vrem și să vrem ce trebuie! Putem obține orice …Dar să nu cerem lucruri care în timp se pot întoarce împotriva noastră! Cum este învățământul în limba maternă, când am cerut și am obținut mai mult decât ne trebuia!
Asta este problema: Să nu mai fim la fel de proști ca ei! Acesta este ultimul meu dor!

*
Nota redacției sursă : Acesta este textul prescurtat, rostit cu usile inchise de catre premierul Orban Viktor – doar pentru maghiari – la Cursurile de vara de la Tușnad. Oricum, un discurs remarcabil de realist. 

Comentariu Dan Culcer. Sursă de verificat și confruntat cu alte surse!!

Niciun comentariu: