Situația, evocată și analizată de Iulia Popovici în Observatorul cultural, readuce în actualitate teza separatismului, într-o lume în care segregația nu rezolvă nimic. Este vorba de un conflict economic? Sau de unul etnic? Chiar dacă componente de acest gen pot exista concomitent, în acest caz sau în altele, se pune și problema capacității de supraviețuire și de gestiune a resurselor ale unor formații teatrale românești sau ungurești într-un mediu în care televiziunea a devenit principala sursă de distracție. Câtă vreme nu avem acces la bugetul unor astfel de instituții, orice analiză se bazează pe supoziții. Rămâne problema segregării ca soluție. A egoismului etnic deci, altfel spus problema dilemei prizonierului în versiunea sa culturală.
Dan Culcer
Românii cu românii și ungurii cu ungurii
Autor: Iulia POPOVICI
Se dau două bucăți instituție publică de cultură, de artele spectacolului, mai exact, una de teatru dramatic, alta de teatru de animație, avînd fiecare două „extensii“, care fac, fiecare, același lucru, dar în limbi diferite (română, respectiv maghiară). E greu de administrat așa ceva, financiar vorbind, așa că se găsește o soluție: se iau bucățile în limba română, li se adaugă încă o bucată (o trupă de dansuri populare românești, ființînd anterior în cadrul Filarmonicii), se amestecă și se face o Instituție de Spectacol nu cu două, ci cu trei secții, care fac lucruri foarte diferite, dar în aceeași limbă. Se procedează identic în cazul componentelor funcționînd în limba maghiară (cu formația de dansuri populare ungurești de aceeași proveniență filarmonică) și se obțin, în final, tot două instituții publice de cultură, numai că de data asta cu cîte trei secții și împărțindu-și alternativ, după profil, două săli. Se pare că e mai ușor ca două instituții să-și împartă o singură sală și un singur atelier de producție decît ca două secții ale aceleiași instituții să facă același lucru.
Din punctul de vedere al autorităților locale (Consiliul Județean Bihor), aceasta e soluția de împăcare administrativă a Teatrului de Stat Oradea, a Teatrului pentru Copii și Tineret Arcadia și a celor două ansambluri folclorice, Crișana și Nagyvárad (numele maghiar al Oradei). După 55 de ani de la fondare, Teatrul de Stat Oradea bilingv a fost desființat, iar peisajul teatral orădean a fost reorganizat pe baze etnico-lingvistice.
„Separarea de secția maghiară șa trupei «Iosif Vulcan» de la Teatrul de Stat nu poate fi decît benefică ambelor părți, întrucît în mod involuntar au existat în permanență divergențe de ordin financiar între cele două secții. De pildă, la un moment dat, plata drepturilor de autor pentru secția maghiară s-a făcut din fondurile secției române, deoarece fondurile trupei «Szigligeti Ede» se terminaseră“, explică actorul Daniel Vulcu, conducătorul respectivei trupe românești și viitorul director al Instituției de Spectacole „Iosif Vulcan“ (titlu declarat a fi provizoriu), dar și consilier liberal (să ne amintim că, la Bihor, UDMR este în alianță cu Uniunea Social-Liberală, PSD-PNL). La fel de provizoriu, instituția similară de limbă maghiară se va numi „Szigligeti Színház“ (Teatrul Szigligeti).
Din punctul de vedere al lui Vulcu, așa cum îi declara, săptămîna trecută, Gabrielei Lupu, pentru România liberă, între secțiile română și maghiară ale teatrului dramatic exista o ură sinceră (cu totul altceva decît teoria eficientizării): „Dacă dvs nu vă împăcați cu soțul, ce veți face? Veți decide să locuiți în continuare împreună, pînă veți ajunge să vă urîți, sau veți ajunge la concluzia că e mult mai bună o separare care să vă permită să rămîneți în termeni buni pe mai departe?“.
Iată cum se va eficientiza activitatea artistică: „La nivel de instituție se va încheia un protocol între cele două secții cu privire la folosirea spațiilor comune (clădirea Teatrului de Stat, clădirea Teatrului Arcadia, sălile de repetiție ale ansamblului folcloric Crișana și Cinematograful Transilvania). Clădirile Teatrului, ca și pînă acum, aparțin Consiliului Județean, care le-a dat în folosință Teatrului. Ele țin în continuare de Consiliu și sînt date în folosință celor două instituții nou create, care vor funcționa în baza protocolului mai sus menționat, în care se stabilesc în mod clar timpii de repetiții la scenă, dar și împărțirea celorlalte spații colaterale“. Deocamdată, clădirea istorică a teatrului este în reparații.
În Oradea, decizia Consiliului Județean a scos în stradă cîteva sute de oameni, care au protestat în contra segregării lingvistice a teatrelor. Gurile rele au atribuit inițiativa celor doi directori, ai Teatrului de Stat și Teatrului Arcadia, care și-ar pierde posturile – însă adevărul e că această reorganizare nu micșorează, ci mărește numărul de directori. Mai mult, economia de 29 de posturi (din 391, cîte aveau, împreună Teatrul de Stat, Arcadia și Filarmonica) e compensată de faptul că, deși trupele maghiare aveau mai puțini angajați decît cele românești, Instituțiile de Spectacole rezultante vor avea un număr aproape egal de posturi (morala: se va tăia „de la români“). Hotărîrea Consiliului Județean a fost votată de alianța locală UDMR-USL, consilierii PD-L s-au abținut (doi au votat împotrivă, conform ziaruluiBihoreanul).
Semnalul dat de evenimentele de la Oradea e grav – pentru că, în Transilvania, există mai multe teatre cu secții română și maghiară (de pildă, la Satu Mare), iar singura rațiune pentru reorganizarea bihoreană pare a fi segregarea etnică (și, s-ar putea spune, dorința aleșilor locali UDMR de a se mîndri cu înființarea unui teatru maghiar).
Pe de altă parte însă, comasările de tot felul fac parte din strategia actuală de guvernare: după propunerea de a comasa teatrele municipale din București și instituțiile de spectacol din Brașov, exact în această perioadă are loc reunirea instituțiilor similare din Arad. La expirarea mandatului de director al lui Laurian Oniga, Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ va fi comasat cu Teatrul de Păpuși și Casa de Cultură din Arad. O propunere similară a venit din partea reprezentanților PD-L din Tîrgu Mureș, însă factorii de decizie la nivel local (preponderent UDMR) au refuzat o asemenea variantă.
La fel ca la Oradea, o comasare/ reorganizare a instituțiilor de spectacol are peste tot aceeași finalitate – controlul asupra respectivelor instituții, un control atît financiar, cît și „ideologic“. În plus, în contextul instituțiilor bilingve, inițiativele de acest fel pun serios sub semnul întrebării definiția multiculturalismului în România și o tradiție, cu greu construită, a conviețuirii multietnice în Ardeal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu