Cei doi poeți au fost naționaliști, poate mai naționaliști decât alții fiindcă aveau fiecare mai multă nevoie de identificarea comunitară, știindu-se cu origini «pestrițe». Dar ce importanță pot avea argumentele anti-eminesciene produse aici, față de textul de mai jos? La aceiași dată alți scriitori produceau discursuri poetice și ideologice similare în Europa. Voi cita texte similare, ideologice, de la finele secolului al XIX-lea, tipărite în ungurește la Budapesta. Nu e cu nimic mai blamabil pentru naționalismul său, Eminescu decât Petőfi, am mai scris-o, într-un alt schimb de opinii cu prietenul meu Cseke.
Diferența de situații și decalajul temporal nu sunt semnificative, fiindcă derivă dintr-un decalaj istoric irecuperabil, poate. La 1872 Ardealul era locuit de o majoritatea românească certă, dar sub stăpânire poltică maghiară, rezultatul dualismului, Blajul, pe unde trecuse Eminescu era demult centrul rezistenței naționale românești, Moldova fusese, după 1848, invadată de străini care nu vorbeau limba română.
Botoșăneanul Eminovici/Eminescu știa ce înseamnă să te simți străin și minoritar în țara ta. Asta așa a fost și nimic nu îngăduie ignorarea efectelor negative ale imigrației invazive depășind capacitatea de absorbție a societății românești, moldovene, o prezență demografică peste orice măsură a evreimii germano-idișofone sau rusofone, care a indus atunci un «antisemitism» economic cronic în Moldova, populație inasimilabilă, dar mai ales izolată prin toate specificitățile ei, și economic agresivă în raport cu o mică burghezie în formare la români, a cărei dezvoltare locală o bloca. Deși, la 1864, evreii din Rusia Nouă, adică și cei din Zona de rezidență, care cuprindea și Odessa dar și Chișinăul atunci, nu erau supuși «disprețului social», cum fusese cazul pe cînd locuiau pe un teritoriu aparținând Poloniei, mulți au emigrat spre Moldova, atrași probabil tocmai de libertăți comerciale și de mobilitatea posibilă, și părăsind astfel terenul Zonei de rezidență, cu țaristele experiențele sociale utopice, nereușite, de transformare a comercianților evrei mobili în agricultori stabili.
La aceiași vreme situația din Ungaria nu era foarte diferită, deși asimilarea evreilor se produsese, ea nu provoca doar unanimități. Nu e vorba de a aproba xenofobia atunci sau acum. Ci de a pune situațiile în contexte comparabile.
În mod evident, Eminescu nu cunoștea atunci cultura maghiară și avea prejudecăți, de care nu avea motivele intelectuale și posibilitatea de a se debarasa. Era și prea tânăr, nu avusese ocazia să aprofundeze acest domeniu, iar discursul său negativ este unul politic, unde argumentare polemică este folosită pentru a contracara, în oglindă, argumentația negativă ungurească îndreptată contra «valahilor» inasimilabili.
Răspunsurile blogarului, la afirmațiile denigratoare ale lui Eminescu, sunt nu doar inutile ci și anacronice, fiindcă textul eminescian nu a fost scris acum, ci atunci. Dar chestiunea germanizării culturii maghiare fusese pusă chiar de oamenii de frunte ai Ungariei, unii contemporanii lui Eminescu. Altfel cum s-ar explica lupta pentru reforma culturală și unificarea politică a Ungariei, din interior. Dar să introduci cubul Rubick ca argument pentru a combate tezismul lui Eminescu de la 1872, este nu doar ineficient ci și ridicol, așa cum, citite acum, ar trebui să fie ridicole și exagerate prin polemismul lor agresiv, afirmațiile lui Eminescu chiar și pentru «patrioții» români.
Genul de desincronizări practicat de difuzorii textului eminescian, nu folosește nimănui. Deși, iată, sunt destui care reiau tehnica desincronizării, anacronimsul, ca să mai ațâte sentimentele negative ce se mai pot ațâța pe terenul unor conflicte seculare. Xenofobia lui Csibi B. este patriotism pentru unii, Secuimea nu e România (cum se proclamă pe un blog), dar Eminescu e xenofob iar Csibi Barna, care cerea secuilor să nu cumpere mărfuri de la evrei e un înger, iar spînzurarea simbolică, în efigie, a lui Avram Iancu este gestul unui «hoher» simpatic, adevărat și pur patriot. Suntem dincolo de logică, în lumea politicii agresive.
Dar frumusețea, jegul și complexitatea lumii în care trăim nu s-ar manifestă îndestul dacă nu am nota existența unor aparent improbabile solidarități transfrontaliere. Articole ale lui Csibi Barna, unele bloguri agresive antiromânești sunt găzduite sau «lincuite» acolo unde le este locul, pe situl Patriotism Moldova, baza propagandistică înaintată a așa-zișilor patrioți moldoveni, care reiau discursul propagandistic antiromânesc al independentiștilor filo-ruși/ex-sovietici. Serviciile secrete nu sunt departe iar prezența lui Csibi Barna, în acest context, mă îndeamnă să cred că ipoteza unei acțiuni de provocare în România, manipulată de servicii secrete, nu mai poate fi ignorată. Prea multe coincidențe, în construirea acestor rețelele de propagandă care răsar ca ciupercile otrăvite din miceliile subterane întinse într-o «Brave New World».
Dan Culcer
P.S. În spiritul celor de mai sus și de mai jos, merită să fie citite și studiate blogul « Magyarellenesség » precum și cel care pretinde că Székelyföld nem Románia! [Secuimea nu este România]
2010. január 15., péntek
Eminovici Mihály (Mihai Eminescu), a hungarofób
"Celei mai decăzute populace din Europa, a cărei vanitate nu e decât o lungă şi scârboasă donquixotiadă. Căci ce au aceşti oameni ca să ne superiorizeze? Au ei limbă? Au ştiinţe? Au arti? Au legislaţiune? Au industrie? Au comerţ? Ce au?
Limba? Ar trebui să li fie ruşine de ea. Sunetele îngrozesc piatra; construţiunea, modul de înşira cugetările, de a abstrage noţiunile, tropii, cu un cuvânt spiritul infiltrat acestui material grunzuros, sterp, hodorogit, e o copie a spiritului limbii germane. Ei vorbesc germăneşte cu material de vorbă unguresc.
Ştiinţe? Ce au descoperit ei nou în ştiinţe? Prin ce au contribuit ei la înaintarea omenirei? Istoria civilizaţiunei a înregistrat numai o nulă.
Lagislaţiune? Drepturi şi legi sînt într-o eternă contrazicere. E o compilaţiune răutăcioasă şi nerumegată a principielor celor mai contradictorie, principie care se esclud unul pre altul. Alături cu o constituţiune nedreaptă şi parţială, liberală însă pentru unguri, găseşti legi din evul mediu mai barbare decât barbaria.
Arte şi literatură? O traducţiune rea din limba germană, şi ştie toată lumea cât de rea poate să fie o traducţiune. Industria? Germană. Comerţul? În mîna evreilor.” (Eminescu Mihály, Ecuilibrul (részlet) – 1870, április 22-29)
A fenti sorokat írta valamikor Eminescu a magyarokról. A feltett kérdésekre válaszolnék pár szóban.
Van-e a magyarságnak nyelve? Hát gondoljunk bele: a magyar nyelv kialakulását a Kr.e. 11. századra teszik és első írásos nyelvemlékeink a Kr.u 12. század elején jelentek meg (teljesen magyar nyelvű szöveg), míg a román nyelv kialakulása a Kr.e. 3. és Kr.u. 3. század között történt és az első írásos nyelvemlék a Kr.u. 16. század elejére tehető (teljesen román nyelvű szöveg).
Van-e tudományunk? Na ne vicceljünk! A magyarok a világon egyikek, akik a legtöbb Nobel díjas tudóst adták és rengeteg felfedezéssel gazdagították a világot; felfedezések, találmányok amelyek nélkül el sem tudnánk képzelni mai életünket. Biztonsági gyufa (talán ezzel gyújtott Eminescu pipára vagy cigarettára), szódavíz és dinamo (talán ezeket még használta E. is), telefonközpont, helikopter, C-vitamin, golyóstoll, holdradar, holográf, számítógép, büvös (Rubik) kocka. Ismerősek ugy-e? Ezek csak a leghíresebbek.
Törvények? Szent István király intelmei Imre herceghez – az egyik legkorábbi alkotmánynak is vehetnénk, vagy II András 1222-es törvénycikkeit (Aranybulla) sem kell elfelejteni.
Művészet és irodalom? Hát szerintem ezek már magukért beszélnek és nem kell szavakat pazarolni rá.
Hogy az ipar német? Lehet. Nem tudom. A kereskedelem pedig zsidó kézben? Na ebben lehet hogy igaza van.
(Eminescu születésnapjára)
Acestea sunt răspunsurile din secolul al XXI-lea ale unui maghiar (sau secui? la afirmațiile-observațiile pamfletare ale lui Eminescu, de la finele secolului al XIX-lea.
Hungarofobia lui Eminescu, dacă poate fi numită așa, este cât se poate de normală pentru un român care cunoștea istoria relațiilor dintre unguri și români până la data scrierii articolului său. Nobelizarea unor «unguri», după nume adese doar maghiarizate, nu are mereu relație cu principiul etnic, iar nobelizare nu s-a făcut în multe cazuri pentru calitatea de maghiar a premiatului ci pentru activitatea sa (Lenard, Elie Wiesel, Polanyi, Olah, Wigner au fost cooptați ca maghiari, dar unii nu au studiat în Ungaria, nu au lucrat în instituții maghiare, unii sunt evrei,etc. ) Așa că, contra-argumentele de acest gen sunt fictive. (Dan Culcer)
A magyar, illetve a magyar származású Nobel-díjasok
| Név | Szakterület | A díjazás éve |
| Lénárd Fülöp | F | 1905 |
| Bárány Róbert | O | 1914 |
| Zsigmondy Richárd | K | 1925 |
| Szent-Györgyi Albert | O | 1937 |
| Hevesy György | K | 1943 |
| Békésy György | O | 1961 |
| Wigner Jenô | F | 1963 |
| Gábor Dénes | F | 1971 |
| Wiesel, Elie | B | 1986 |
| Polanyi, John C. | K | 1986 |
| Oláh György | K | 1994 |
| Harsányi János | G | 1994 |
Csibi Barna írta...
Nem kell elfelejteni, hogy olyan elméletek is léteznek, amely szerint a ma magyarnak mondott nyelv az ősnyelv, a tökéletes nyelv, amely, mint a szikla, nem nagyon változik, csak az írott formája. A Kárpát medence pedig az őshaza, innen népesült be a Föld. Mert logikailag léteznie kell egy ősnyelvnek, az első beszélt nyelvnek. Szent István írott intelmei előtt elképzelhető, hogy komoly rovásírásos törvénykönyvek léteztek, hun törvénykönyvek, amiket pontosan István semmisíttetett meg.
2010. január 17. 9:03
Hun írta...
ja... es ha volt alsógatyája azt is a magyaroknak köszönhetik, ugyh. még gatyájuk se lenne , ha mi nem lennénk..esetleg tetüjük
2010. január 17. 23:38
bereszs írta...
A bejegyzést eltávolította a szerző.
2010. január 18. 3:33
bereszs írta...
rosszul alhatott eminovics mielott ezt leirta . :)
2010. január 18. 5:22
Spectator írta...
Így igaz, az elméletek szerint a Kárpát medencéből származik az emberiség, innen gyűrűzött ki az egész, Árpád-ék csak visszajöttek.
2010. január 20. 1:13
Névtelen írta...
Nagyon érdekes dokumentumot szedett elő a bajtárs. Eminovici, aki ruten volt és nem román hires volt xenofob kirohanásairol. Elég ha elolvassuk a Scrisoarea III at ahol lehordja a bolgárokat és a görögöket. Mit várhatunk el egy költötöl aki majdnem mindennap azt irta a naplojában:'iar nu am bani...le am dat pe curve' és aki szifiliszben halt meg a bolondokházában.
2010. január 24. 11:36
Spectator avagy Csiszer Lóránt írta...
A dokumentumot Csibi Barna bajtársnak köszönhetjük, én csak elgondolkodtam a kapcsán.
2010. január 25. 1:02
Névtelen írta...
terjeszteni lelene hadj lassak az olahok hogy milyen idiota poetajuk volt :)
2010. december 10. 9:25
Névtelen írta...
foarte bine v-a spus eminescu....si acum sunteti la fel de handicapati
2011. március 22. 13:47
Székely Figyelő írta...
Mai bine traduci contraargumentele din articol si afli ca Eminescu rade de un popor care avea de toate mult mai repede ca neamul lui, sunt acolo date cu care poti lupta, dar tot date raman. :)
43 de comentarii:
Ca autor a blogului Székelyföld nem Románia! (Tinutul Secuiesc nu este Romania!) cred ca stiu cel mai bine, despre ce voiam sa scriu in articolul respectiv si cum am si comentat ar trebui traduse contraargumentele pe care le-am insirat in articol ca sa dovedesc ca Eminescu vorbea prostii. La fiecare punct unde spune ca nu aveam ceva am scris cateva date despre ceea ce a facut pana atunci aceea "populace decazuta" cum sustine Eminescu. Aceste date atesta faptul ca ceea ce a scris Eminescu era numai xenofobie (ungarofobie) si nu patriotism, iar aceasta era menirea acestui articol scris pe blog.
Texte subliniate. Acestea sunt răspunsurile din secolul al XXI-lea ale unui maghiar (sau secui?) la afirmațiile-observațiile pamfletare ale lui Eminescu, de la finele secolului al XIX-lea.
Hungarofobia lui Eminescu, dacă poate fi numită așa, este cât se poate de normală pentru un român care cunoștea istoria relațiilor dintre unguri și români până la data scrierii articolului său. Nobelizarea unor «unguri», după nume adese doar maghiarizate, nu are mereu relație cu principiul etnic, iar nobelizare nu s-a făcut în multe cazuri pentru calitatea de maghiar a premiatului ci pentru activitatea sa (Lenard, Elie Wiesel, Polanyi, Olah, Wigner au fost cooptați ca maghiari, dar unii nu au studiat în Ungaria, nu au lucrat în instituții maghiare, unii sunt evrei,etc. ) Așa că, contra-argumentele de acest gen sunt fictive. (Dan Culcer)
Veți observa, domnule Spectator, că nu am comentat încă,deloc, titlul blogului dv. «Ținutul Secuiesc nu este România».
Dacă susțineți această opinie ar trebui să aveți «putirința» să o transformați în realitate. Dar, pentru asta, ar trebui deja să rescrieți istoria. Ceea ce mergea în vremuri comuniste, când se aplica lozinca orweliană (1984).Dar nu mai merge acum.
Vedeți cu adevărat posibile celelalte două variante : 1/autonomia, adică enclavizarea de tip kosovar?
2/ alipirea la Ungaria printr-un coridor de genul celui trasat înainte de 1900 prin colonizarea pe forul Mureșului sau prin tăierea în două a Ardealului, ca în 1940?
Cred că soluția a treia, alipirea integrală a Ardealului, incluzînd județele de care pomeniți, ar fi o soluție mai puțin gustată de statul maghiar, care nu are nevoie de o puternică minoritate românească, după ce a reușit să dizolve minoritatea românească rămasă între granițele sale actuale. Sau prevedeți transferuri de populație?
Dan Culcer
Afirmatii-observatii pamfletare? Nu cred ca sunteti cunoscator a definitie pamfletului, daca spuneti asta despre afirmatiile lui Eminescu. Care este istoria relatiilor dintre unguri si romani la vremea aceea? Lasati, stiu este foarte lung si cred ca stiu ce ati scrie, dar eu sustin si stiu altceva si oricum pe acest plan nu va voi intelege niciodata, deci nu are nici un intelkes s-o scrieti. Referitor la castigatorii premiului Nobel pe care-i amintiti, cu premiul lui Elie Wiesel nici eu nu sunt de acord, este un premiu castigat pe nedrept, iar pe el nici eu nu-l consider ungur, desi in Ungaria s-a nascut (daca nu ma insel). Majoritatea celorlalti sunt desigur de origine evreieasca, dar acestia au studiat toti in Ungaria iar premiul Nobel au castigat-o ca cetateni americani, din simplul motiv ca nu au avut ocazia sa se afirme in Ungaria si au fost atrasi in America prin "brainstorming"-ul acestora.
Definiția pamfletului.
«C'est un texte à la fois court et virulent qui remet en cause l'ordre établi. Il a beaucoup été utilisé dans la deuxième moitié du XIXe siècle et la première moitié du XXe (de la Commune de Paris à la guerre d'Algérie) ; on lui préfère de nos jours la polémique ou la satire.
Le terme « pamphlet » apparaît de manière officielle en 1824 dans l'œuvre de Paul-Louis Courier : Le Pamphlet des pamphlets.
Il se caractérise le plus souvent par une critique du pouvoir en place. Le verbe est violent, le ton virulent, la forme courte et élancée. Le caractère explosif du pamphlet tient du fait que son auteur a l'impression de détenir à lui seul la vérité ; il jette un regard indigné sur le monde.
Le pamphlétaire doit rétablir le vrai sens des mots qui, selon lui, a été dépouillé. Il veut faire éclater une évidence (d'où une absence de nuance) ; pour cela, il use d'un discours maximaliste et hyperbolisé. Ainsi, il se repose sur une vision du monde catastrophique annonçant la mort de quelque chose (une notion, une valeur...). Le pamphlétaire n'utilise ni argument ni preuve, il recherche l'action immédiate.
Le pamphlet a pour but d'inciter le lecteur à agir en le poussant à l'indignation de vivre dans un « tel » monde.» Sursa Wikipedia. Textele definițiilor (unguresc sau românesc) sunt superficial redactate. Dacă nu știtți franceza, ceea ce nu e un păcat, o traducere automată pe Google e pertientă.
http://ardealul.blogspot.com/2011/09/hungarofobie-romanofobie-toate-fobiile.html
Vă propun să citiți și ce am scris într-o poștare separată. Am înșeles că aveți convingeri și nu sunt dispus să discutați. Asta este forma cea mai pură a dogmatismului. Regret. Ar fi fost interesant. Dar, probabil, o confruntare istorică și ideologică calmă nu vă convine.Cu tot binele,D.C.
Imi convine confruntarea calma, dar regret sa va spun ca nu ma ocup numai cu bloguri si comentarii. Nu aceasta este pe primul loc in viata mea. Ma bucur ca aveti timpul sa scrieti mai multe articole si comentarii, dar cred ca am sa refuz confruntarea din mai multe cauze, printre care: cum spuneam nu asta este singura mea ocupatie si nu am timpul, nu pot insira toate resursele istorice la care ma sprijin in convingerile mele din lipsa de timp si loc si cred ca nu am nevoia sa incep o confruntare fara sens din punctul meu de vedere.
Știam că sunteți ocupat. Și eu. Lucrăm cu toții.
Vă asigur că, fără acordul românilor, printre care mă număr, proiectul dv. politic nu se va realiza.
De aceea vă propuneam să discutăm, pentru a găsi soluții la problemele noastre, care sunt, oricât am fi de diferiți, aceleași. Priviți Secuimea despădurită. Nu Românii au distrus zona ci afaceriști fără scrupule : unguri, secui, evrei și români. Pe acești afaceriști îi veți tolera doar pentru că vorbesc ungurește sau se declară nagy-szin-magyar?
Folosirea forței, ca în Kosovo, implica intervenții militare străine, americane în speță. În Ardeal așa ceva nu este, într-un timp previzibil, posibil.
Deci, fără discutarea soluțiilor convenabile ambelor părți, veți bate pasul pe loc, chiar dacă se pregătesc tot felul de gărzi, se antrenează tot felul de formații para-militare, se caută tot felul de aliați.
Cum știți desigur, ceea ce scriu aici se bazează pe o bună informație, a mea, din surse directe, adică din surse maghiare și secuiești, la care am acces. Sper ca alții ca Dv să audă acest mesaj și să aibă inteligența să cugete la sensul său.
Vă urez spor la treabă și să auzim doar de bine. Pînă la proba contrarie, vă consider un partener de discuție pe marginea unor proiecte politice, pe care eu le consider doar fanteziste. Deși, din unghiul utopiei, ele sunt evident normale.
Dan Culcer
1. Bună ziua, mult timp mă tot gândeam să vă scriu in legătură cu această temă, neavând nici eu prea mult timp, precum bloggerul respectiv. Aşteptând să scrie cineva în locul meu, am văzut că degeaba aştept. Nu doresc să scriu despre această temă pentru a stârni şi mai multe discuţii. Cred că cele de până acum sunt îndeajuns. Am citit scrieri pline cu ură şi din partea românilor şi din cea a maghiarilor despre cât de fascist era Petőfi sau Eminescu. Totusi simt nevoia să intervin pentru a pune lumină pe unele lucruri.
În primul rând, aveţi dreptate, amândoi, şi Eminescu şi Petőfi au scris poezii antimaghiare sau antiromâne, Eminescu chiar făcând şi publicistică pe această temă. Dar vreau să atrag atenţia asupra unui lucru: Petőfi a scris doar o singură poezie, în care românii apar denigraţi (Élet vagy halál, 30 septembrie 1848), împreună cu sârbii, croaţii sau slovacii, şi este bine de ştiut şi contextul istoric în care a scris acea poezie. Dar despre asta mai încolo.
Eu doresc doar să arăt situaţia în care Petőfi a scris acea poezie, subliniez, singura în care apar românii. Despre situaţia în care şi-a scris Eminescu poeziile, ştiţi mai bine decât mine.
Petőfi şi-a scris poezia în toamna lui 1848. Şi este important de ştiut data, şi evenimentele din acele luni. Trebuie să ştim ce se dărăpăna în acele momente în Transilvania, sau în Voivodina din acea perioadă. Da, în toamna lui 1848, în Transilvania se desfăşura o revoltă a românilor, sprijinită de Anton Puchner, guvernatorul militar numit de Habsburgi în Transilvania şi supus guvernului maghiar, care se răsculase şi el contra guvernului maghiar, la fel ca şi saşii pe care el i-a aţâţat împotriva maghiarilor. Chiar în acea perioadă se desfăşura atacul armatelor croate ale lui Jellasich, care se îndreptau spre Buda şi Pesta, la fel, sprijinite de Habsburgi. În Voivodina, sârbii erau în răscoală încă de la începutul verii lui 1848, sub conducerea ofiţerilor Habsburgi, sârbi care au făcut măceluri oribile printre locuitorii maghiari, dar şi români ai Banatului, cum a fost şi cea de la Zenta, unde au clădit piramide din capetele tăiate a mii de bărbaţi, femei şi copii. Cum s-a întâmplat răscoala românilor din Transilvania? Puchner i-a aţâţat pe conducătorii românilor, între care şi Avram Iancu să se împotrivească ofiţerilor de recrutare maghiari, şi să se revolte. Da, armata maghiară dorea recruţi, ceea ce este normal, pentru orice stat, care are dreptul de a recruta din rândurile cetăţenilor, fie ei de orice etnie. La asta românii, aţâţaţi de austrieci s-au opus. S-au întâmplat câteva rafale de focuri împotriva răsculaţilor, în care au murit câţiva români.
Vreau să fac aici o paranteză: se ştie că mulţi istorici şi oameni de cultură nu pot să gândească în ansamblu despre acest lucru. Că îi pot înjura pe maghiari, că i-au împuşcat pe români atunci, dar nu văd situaţia reală. În acea perioadă Transilvania a fost unită cu Ungaria, chiar şi Avram Iancu dându-şi acordul la Târgu Mureş. Deci statul maghiar avea dreptul de a recruta printre cetăţenii săi, de orice etnie să fi fost ei. Ce s-ar fi zis, de exemplu dacă după 1918 în Secuime, oamenii s-ar fi răsculat împotriva înrolărilor în armată, mai mult s-ar fi organizat în tabere, şi i-ar fi atacat pe români, luându-i din casele lor, pe unii omorându-i şamd., aşa cum făceau românii răsculaţi în 1848? Ar fi priviţi aceşti secui cu simpatie de către români, aşa cum sunt priviţi românii care s-au opus recrutărilor în 1848, la aţâţarea lui Puchner? Nu cred, împotriva lor la fel, cu rafale de focuri s-ar fi răspuns, şi acest lucru este normal, din punctul de vedere al statului respectiv.
2. Românii în toamna lui 1848, se adunau cu miile în sate şi au început să îi atace pe locuitorii maghiari din acele sate, şi să omorae fără a face distincţie între femei, bătrâni şi copii. Alţii au fost duşi cu forţa ca ostateci, în taberele românilor din jurul Bistriţei, mulţi murind pe drum bătuţi şi schinjuiţi. Nu vreau să enumăr modurile barbare cum erau omorâţi maghiarii pe atunci, despre care există multe consemnări contemporane, cum au fost loviţi pruncii de ziduri, sau cum au fost tăiate femeile gravide, şi scoşi copii nenăscuţi din ele, sau cum a fost ars Aiudul, distrugându-se biblioteca valoroasă, care avea cărţi şi manuscrise vechi, inestimabile. şi omorâţi 1000 de maghiari, majoritatea locuitorilor oraşului. Atacurilor sângeroase ale românilor din 1848 şi 1849 au căzut pradă cel puţin 10 000 de maghiari civili, bărbaţi, femei, copii. Întrunirea generală a secuilor la Lutea pe 16-17 octombrie, şi pornirea secuilor la luptă, după aceea, a fost doar o încercare de a salva populaţia maghiară din Transilvania, învinsă însă foarte repede, şi nu aşa după cum scriu unii istorici români, că de aici au început luptele în Transilvania. Atacurile românilor au început deja la sfârşitul lui septembrie. Ar trebui tradusă în română cartea lui Egyed Ákos (Erdély 1848-1849) despre evenimentele revoluţiei din Ardeal pentru a cunoaşte cele întâmplate pe atunci. Cel puţin pentru a cunoaşte şi poziţia (foarte bine documentată) a celuilalt despre acele evenimente. Şi Egyed Ákos nu este un istoric de mâna a doua, nu este nici xenofob, nici antiromân. este cel mai respectat istoric maghiar din Transilvania. În cartea sa prezintă detaliat şi actele de cruzime ale maghiarilor, nu ca cei mai mulţi istorici români, care vorbesc doar de faptele maghiarilor împotriva populaţiei române.
Tot din cartea lui Egyed reiese că mult amintitele represalii ale maghiarilor s-au întâmplat mult mai târziu, decât masacrele româneşti împotriva populaţiei civile maghiare, în iarna şi primăvara lui 1849, dar astea au fost trageri la răspundere judecătoreşti, a acelora care au participat la masacre, din care doar în jur de 13 -14 % au fost condamnați la moarte (Egyed, p. 403), La 5 iunie 1849, în Transilvania s-au închis curțile marțiale. Omorurile barbare, cu toate că s-au întâmplat şi astfel de atacuri din partea aşa numiţilor vânători (cete paramilitare), care au fost organizaţi pentru a se opune atacurilor româneşti asupra populaţiei, şi a-i strânge pe făptaşii abuzurilor şi atacurilor contra populaţiei, dar mult mai puţine la număr. Actele de barbarie din partea acelor maghiari, au fost cauzate în mare parte de amintirea masacrelor și distrugerilor făcute de răsculații români. Eu aş spune că ar trebui avut în vedere şi faptul că mulţi dintre cei înrolați în aceste trupe paramilitare şi-au pierdut rude în atacurile românilor, şi acest lucru a cauzat cruzime. De exemplu Szilágyi Farkas scrie despre aceste evenmimente : ”(Pe lângă răsculații români,) Erau îngroziți în aceste sate (în zona râurilor Mureș și Târnave), trebuie să recunoaștem, cu temei, și de grupurile de vânători, care mai apăreau pe acolo. Sufletul maghiarilor care făceau parte din aceste trupe era plin de amărăciune, din cauza uriașelor masacre și distrugeri pe care le-au provocat sătenii, și această amărăciune, pe ici pe colo i-a împins și la abuzuri, cu toate că ofițerii lor le-au interzis aceste lucruri” (Egyed. 363). Nu mai vreau să lungesc această temă, care nu se leagă strâns de poezia Élet vagy halál a lui Petőfi, vreau doar să arăt numărul real, bazat pe cercetări, și nu cele inventate, a oamenilor care au căzut victime acestor atacuri: în jur de 8500 maghiari (numărul minim), 6000 români (după cum subliniază și George Barițiu).
3. Despre românii morți, deja în 1857 s-au făcut cercetări de către autoritățile austriece (E. A. Bielz), neluând în seamă pe maghiarii omorâți de români (Egyed, 503-518), lucru de luat în seamă din punct de vedere a problemelor obiectivității cercetării. În aceste cercetări, s-au consemnat aproape în totalitate numărul morților, bazat și pe amintirea proaspătă a oamenilor. Și acest număr este de 5405 români, 310 sași, 304 maghiari (probabil cei care s-au aliat cu Puchner şi românii, făcând și ei masacre). Din această cauză acel număr de 8500 al maghiarilor morți, este doar humărul care ulterior, cu zeci de ani după evenimente s-a putut stabili, pe baza documentelor. În multe zone se știa precis că s-au făcut masacre, dar nu se știa numărul exact al morților, de aceea nu s-au luat în calcul. Se spune că în multe locuri nu a rămas nimeni să povestească. De aceea putem spune că numărul maghiarilor omorâți era mult mai mare. Un alt lucru care se leagă de această temă este problema lui Avram Iancu de care ați amintit în legătură cu Csibi Barna, dar mă voi întoarce la ea mai încolo.
Îmi cer scuze pentru această paranteză lungă, dar am crezut că e important pentru a lămuri și aceste lucruri, despre care istoricii români cam tac.
Întorcându-mă la Petőfi, a scris, după cum am spus poezia Élet vagy halál (Viață sau moarte) în toamna lui 1848, în timpul când populația maghiară era atacată din toate părțile de către răsculați români, sârbi și croați, ațâțați sau chiar conduși de ofițeri austrieci, murind mii de maghiari, chinuiți, hăcuiți, măcelăriți, alții fiind duși cu forța în taberele răsculaților, orașele, satele, casele, averile lor fiind jefuite și arse. Știrile despre acestea ajungeau zi de zi la cei de la Pesta. Ne putem închipui ce fel de stare de spirit era atunci. Cumva este normal, că Petőfi a scris această poezie, cine n-ar fi scris? Dar cu toate astea, din punctul de vedere al urii, este sub cele scrise de Eminescu (La arme), cu toate că în timpul lui Eminescu nu s-au întâmplat astfel de lucruri împotriva românilor. Dar acesta este singurul poem de acest fel scris de Petőfi, împotriva românilor. Și puetți căuta și în articolele, sau proza scrisă de el, nu găsiți. Nu același lucru am putea spune despre Eminescu. Petőfi nu îi ura pe români, sârbi sau slovaci. Mai ales fiindcă mama sa era slovacă, iar tatăl său sârb maghiarizat. Se cunoaşte de exemplu că în 1847, când făcea o călătorie în Partium, la Ardud, a văzut mulţi muncitori români care lucrau. Şi atunci Petőfi le-a ţinut o cuvântare, îndemnându-i să arunce jugul nobiliar. Însă nu l-au înţeles, pentru că nu ştiau maghiară, după cum scrie Kerényi Ferenc în cartea sa despre viaţa poetului (Petőfi Sándor élete és költészete, Budapest 2008, p. 306). Vă amintiţi cum unii secui sunt înjuraţi că nu ştiu română, dar se pare că în acele timpuri românii din teritoriile regatului maghiar nu prea știau limba maghiară. Naționaliștii români niciodată nu-și pun întrebarea că maghiarii înjurați de către ei, ”sunt vinovați” doar de același lucru de care erau ”vinovați” românii din Transilvania cu 100 de ani în urmă. Dar pe când acei români sunt lăudați, maghiarii sunt înjurați pentru același lucru. Standard dublu evident.
4. Îmi cer scuze pentru această paranteză lungă, dar am crezut că e important pentru a lămuri și aceste lucruri, despre care istoricii români cam tac.
Întorcându-mă la Petőfi, a scris, după cum am spus poezia Élet vagy halál (Viață sau moarte) în toamna lui 1848, în timpul când populația maghiară era atacată din toate părțile de către răsculați români, sârbi și croați, ațâțați sau chiar conduși de ofițeri austrieci, murind mii de maghiari, chinuiți, hăcuiți, măcelăriți, alții fiind duși cu forța în taberele răsculaților, orașele, satele, casele, averile lor fiind jefuite și arse. Știrile despre acestea ajungeau zi de zi la cei de la Pesta. Ne putem închipui ce fel de stare de spirit era atunci. Cumva este normal, că Petőfi a scris această poezie, cine n-ar fi scris? Dar cu toate astea, din punctul de vedere al urii, este sub cele scrise de Eminescu (La arme), cu toate că în timpul lui Eminescu nu s-au întâmplat astfel de lucruri împotriva românilor. Dar acesta este singurul poem de acest fel scris de Petőfi, împotriva românilor. Și puetți căuta și în articolele, sau proza scrisă de el, nu găsiți. Nu același lucru am putea spune despre Eminescu. Petőfi nu îi ura pe români, sârbi sau slovaci. Mai ales fiindcă mama sa era slovacă, iar tatăl său sârb maghiarizat. Se cunoaşte de exemplu că în 1847, când făcea o călătorie în Partium, la Ardud, a văzut mulţi muncitori români care lucrau. Şi atunci Petőfi le-a ţinut o cuvântare, îndemnându-i să arunce jugul nobiliar. Însă nu l-au înţeles, pentru că nu ştiau maghiară, după cum scrie Kerényi Ferenc în cartea sa despre viaţa poetului (Petőfi Sándor élete és költészete, Budapest 2008, p. 306). Vă amintiţi cum unii secui sunt înjuraţi că nu ştiu română, dar se pare că în acele timpuri românii din teritoriile regatului maghiar nu prea știau limba maghiară. Naționaliștii români niciodată nu-și pun întrebarea că maghiarii înjurați de către ei, ”sunt vinovați” doar de același lucru de care erau ”vinovați” românii din Transilvania cu 100 de ani în urmă. Dar pe când acei români sunt lăudați, maghiarii sunt înjurați pentru același lucru. Standard dublu evident.
Deci aceasta este singura scriere a lui Petőfi în care apar românii. Dar și croații, sârbii și slovacii apar atacați doar în această poezie. Și v-am scris, de ce. Doar germanii apar în mai multe poezii, în care Petőfi face aluzie nu la germanii de rând, ci la pătura conducătoare Habsburgă care amenința Ungaria că o va ataca, în 1848, lucru care s-a și produs până la urmă, începând cu ațâțarea la revoltă a naționalităților din Ungaria, și continuând cu atacul armat direct, și la urmă, văzând că nici așa nu au puterea necesară, chemându-i și pe ruși. Deci poeziile împotriva austriecilor au fost scrise în acest context. De exemplu: Mit nem beszél az a német... (Câte nu mai spune acel german...). Și în aceste poezii vedem mai mult un fel de luare în derâdere a amenințărilor camarillei habsurgice decât o ură animalică pentru un popor:
Ce nu spune germanul
Lua l-ar dracul
Șvabii ne poruncesc
Să le plătim datoriile...
...Dacă nu plătim
Atunci vai de noi
Îi atacă pe maghiari,
Și ne cuceresc țara
O cucerești pe mă-ta
dar nu și țara noastră
Vor să ne atace aceia
Care se duc 7 contra unui iepure...
5. Și continuă la fel, într-un mod satiric luând în derâdere puterea militară a austriecilor. Cu toate că folosește cuvinte de înjurătură, dar nu găsim aici ură viscerală, care îndeamnă la violență agresivă contra lor. Este mai ales un fel de atenționare, că dacă ne atacați, atunci vai și amar de voi. Noi nu vă atacăm, dar și voi lăsați-ne în pace, mai ales că sunteți mai slabi decât noi.
Așa sunt poeziile lui Petőfi care ar putea fi acuzate de naționalism. Interesant este că cei care îl acuză de naționalism nu se gândesc la faptul că Petőfi a scris mult mai multe poezii despre libertatea popoarelor lumii, despre revoluția tuturor popoarelor pentru a da jos regii și împărații. Chiar și poeziile așa zis naționaliste ale lui au fost scrise din cauza, că vede că această revoluție nu numai că nu se înfăptuiește, dar unele popoare, îi atacă pe aceia care luptă pentru înlăturarea jugului domnitorilor. Și supărarea aceasta îl face să scrie câteva poezii de acest fel, contra acelor popoare pe care le considera împotriva acelora care luptau contra regilor.
Dar să luăm sub lupă și Élet vagy halál, de aceea am tradus toată poezia:
"De la Carpaţi, până la Dunărea de Jos,
Un strigăt de groază, o furtună sălbatecă!
Cu părul zbârlit şi fruntea plină de sânge,
Maghiarul stă singur în furtună.
Dacă nu m-aș fi născut maghiar,
Tot m-aş alătura lor
Pentru că este părăsit, este cel mai părăsit
Dintre toate popoarele de pe acest pământ
Sărmane popor, draga mea naţiune
Cu ce ai păcătuit de te-au părăsit aşa,
Că Dumnezeu, Satana, şi toţi sunt împotriva ta,
Şi toţi iau parte în tăierea copacului vieţii tale?
Şi cu mâini pline de ură cine rup cel mai mult
În mod ticălos şi cu violenţă oarbă crengile verzi?
Acei care în umbra acestui copac,
S-au odihnit de-a lungul secolelor.
Croaţi, germani, sârbi şi români,
De ce îi atacaţi cu toţii pe maghiari?
Sabia care v-a cruţat de turci şi de tătari
A sclipit în mâinile maghiarilor.
Am împărţit cu voi cu drag,
Toate lucrurile bune pe care norocul ni le-a dat,
Şi am preluat jumătate din greutăţile,
Pe care soarta grea vi le-a pus pe umeri.
Şi asta este mulţumirea!... cu o îndrăzneală păcătoasă
Vă aţâţă împotriva noastră regele infidel,
Şi voi vă aruncaţi asupra noastră cu o poftă hrăpăreaţă,
Precum corbul asupra stârvului.
Căci corbi sunteţi, nişte corbi flămânzi şi scârboşi,
Dar maghiarul încă nu este cadavru.
Nu este, pe Dumnezeul meu nu! şi cu sângele vostru,
El va zugrăvi pe cer purpuriul zorilor...
Fie deci aşa cum vreţi voi,
Să ieşim pe câmpul de luptă pe viaţă şi pe moarte.
Să nu fie pace până când pe pământul Ungariei
Zorii vor vedea un duşman
Să nu fie pace până când din inimile voastre rele
Ultima picătură de sânge nu se va scurge...
Dacă nu v-am fost buni ca prieteni,
Atunci vă vom fi judecători.
Ridică-te, deci, maghiare, împotriva acestei hoarde,
Care îţi atacă moşia şi viaţa,
Ridică-te pentru un război mare şi sfânt,
Ridică-te pentru ultima judecată!
Secolele degeaba s-au luptat cu noi
Şi acum să ne omoare doar un an?
Cândva ne-am luptat cu leii,
Acum să ne devoreze aceşti păduchi?”
Ridică-te, deci, neamul meu! Adu-ţi aminte
De strămoşii tăi cuceritori ai lumii.
Un mileniu se uită la noi cu ochi judecători
De la Attila până la Rákóczi.
Oh, ce trecut! De-am fi doar pe jumătate
Ca strămoşii noştrii taţi
Umbra noastră va covârşi
Tabăra duşmanilor înecaţi în noroi şi sânge!”
6. Da, acesată poezie nu mai este una de luare peste picior, cum este cea despre germani, ci una de indignare, şi răbufnire împotriva acelora care în acele zile înfăptuiau masacre în aproape toată Ungaria de atunci. Este foarte serioasă, şi după cum şi titlul arată, refectând acea senzaţie de apropiere a distrugerii, a măcelăririi totale a maghiarilor de către duşmani, care domnea în acele zile. Se părea că moartea naţiunii, descrisă atât de sugestiv de către Vörösmarty în poemul său Szózat din 1836, sau “profeţia” lui J. G. Herder despre dispariţia, într-o perioadă de 100 de ani a maghiarilor, era pe cale să se adeverească. În poezia lui Petőfi vedem o împotrivire îndârjită împotriva acestor profeţii. De aici vin şi cuvintele pline de amărăciune contra naţionalităţilor din poezie. Petőfi, poetul, de atâtea ori optimist, aici simte adeverirea profeţiilor pesimiste. Şi această descoperire amarnică apare în această poezie. Dar cu toate acestea, “naţionalismul” lui Petőfi, nu este atât de extremă cât să îl facă să ameninţe cu distrugerea totală a acestor naţiuni. Dacă vă uitaţi bine, mai ales la sfârşitul poeziei, cu toate că îi numeşte în mod urât pe români şi pe celelalte naţionalităţi, dar face foarte clar distincţia, subliniind că e vorba de tabăra duşmanilor, deci a acelora care atacă şi omoară maghiarii. Şi pe ei îi face şi corbi şi păduchi, referindu-se la faptul că de obicei aceste cete foloseau tactica de gherilă, loveşte şi fugi, atacând sate nepăzite, sau păzite de puţini soldaţi, şi când apăreau armate mai mari, fugeau din calea lor. Deci nu populaţia civilă, ci tabăra duşmanilor este cea care va fi nimicită. Bine, comparaţiile cu corbii şi păduchii, este adevărat sunt jignitoare, dar dacă ne uităm la acele zile în care a fost scrisă poezia, putem înţelege într-un fel indignarea şi supărarea poetului. Eminescu nu a fost martor la masacre împotriva românilor şi tot a scris lucruri pline de ură, în care nu face aluzie la vre-o tabără duşmană, ci vorbeşte despre maghiari în totalitatea lor, femei, copii, bărbaţi, toţi tătari cu capi de câine, mongoli, etc, deci cuvinte clar rasiste, care nu numai la bărbaţi se referă.
Cât despre Eminescu, el nu şi-a scris poeziile (de exemplu La arme!) şi articolele antimaghiare în perioade de conflicte interetnice, soldate cu masacre. Şi cunoaştem ce fel de epitete, de-a dreptul fasciste le-a aplicat maghiarilor, că ar fi o rasă inferioară, câini, fără limbă, tătrar, mongol, kalmâc (aşa ne putem da seama şi cum gândea despre aceste popoare, cu ochiul cuiva de rasă superioară) etc. Cum a făcut şi cu evreii, bulgarii, grecii, etc., în alte poezii ale sale, de exemplu Scrisoarea III. Dar ura pentru maghiari este și mai mare decât pentru ceilalți:
...Fino-târtanul orb și crud...
...Maghiar, tatar cu cap de câne
De noi și azi îți bați tu joc...
Sub pumnul nostru vii tu mâne
Strămutăm falcile din loc,
Și limba ta muiată-n ură
Ți-om smulge-o, câne tu, din gât,
Ți-om băga pumnul nostru-n gură
Căci, câne, te iubim atât
Și brațul nostru-o să vă farme
Și robi veți fi, măriți stăpâni,....
...Au Dragoș, vânător de bouri,
N-ai să vânezi și pe maghiari?...
... În rânduri, rânduri ea să farme
Calmuci, tătari, dușmani, stăpâni,..
7. Cel puțin știm de ce ne numesc xenofobii români drept mongoli și tătari. Grație lui Eminescu. Deci, aş putea spune că poeziile şi articolele antimaghiare ale lui Eminescu sunt mai greu de explicat, ca cele ale lui Petőfi. Părerea mea...
Scrieţi că Eminescu era tânăr, la fel şi Petőfi...
Să nu mă înţelegeţi greşit: nici eu nu sunt de acord cu cele scrise de blogar, despre “Eminovici”, şi toate scrise de către el împotriva poetului român. Am vrut doar să fac lumină asupra unor lucruri, neştiute de români. Mă puteţi înjura pentru asta, dar eu am crezut că este bine să se ştie şi contextul în care s-au întâmplat lucrurile, s-au scris poeziile. Că dacă scoatem poezia lui Petőfi din acel moment al istoriei, atunci chiar am putea spune că el este un xenofob fără pereche, un naţionalist violent, cu tentă fascistă. Eu nu vreau să dau aici verdict asupra acestui lucru, dar vă spun: înainte de a acuza pe cineva, trebuie să îl cunoaştem foarte bine. Şi eu cred, că cei mai mulţi români nu îl cunosc pe Petőfi. Acelaşi lucru l-am putea spune şi despre Eminescu. Poate cei care îl acuză pe Eminescu, comit aceeaşi greşeală. Însă dacă vedem conjunctura, este totuşi o diferenţă. Cu toate că amândoi aveau o situaţie asemănătoare în ceea ce priveşte originea, şi Petőfi a fost acuzat de faptul că nu ar fi maghiar. Despre aceste atacuri consemnează destul de multe în cartea sa Kerényi. Dar cu toate acestea Petőfi nu a simţit nevoia să scrie poezii şi articole xenofobe, pentru a-şi demonstra maghiarimea. Poezia Élet vagy halál, sau cele despre habsburgi, a fost scrisă din alte motive, prezentate mai sus. Poate că Eminescu să fi fost atacat de mai multe ori din cauza originii sale, cine ştie. Poate în Ungaria tendinţele naţionaliste erau mai puţin puternice decât în Moldova (România), şi Eminescu a simţit nevoia să se apere mai mult ca Petőfi... Deci într-un fel, Eminescu a fost constrâns de împrejurări... Orice împrejurări ar fi fost, nu găsesc un lucru cinstit în a îi ataca pe alte nţiuni doar ca să te aperi de atacurile unor persoane. Şi acest lucru pune în lumină naţiomnalismul din România înaintea anului 1918. Concludente sunt pentru acesta şi cele scrise de Gazda József, în studiul său: Végleg bekebelezni (Să-i asimilăm de tot), despre politica de românizare din Secuime a statului român, în care la început, vorbeşte şi despre politica de românizare a ceangăilor din Moldova dinainte de 1918, despre agitaţia făcută de ziare româneşti prin anii 1890 asupra faptului că în Moldova, pe un teritoriu de 2 judeţe se vorbeşte doar maghiară, şi că “trebuie să se ia măsuri împotriva acestui lucru”. S-au luat măsuri, şi astăzi nici 5 % nu mai vorbesc maghiara dintre foştii ceangăi, şi chiar cei care vorbesc, folosesc mai multe cuvinte româneşti, decât maghiare (Székelyföld. XIV.4, apr.2010, p. 147). Şi aici mă opresc să mai trag concluzii.
8. În legătură cu ceea ce scrieţi despre siteul Magyarellenesség. Eu m-am uitat pe el, într-adevăr am citit doar titlurile, dar ele nu sunt xenofobe, ele doar consemnează măsurile oficiale sau atacurile antimaghiare, toate reale, şi nu plăsmuite, din toată lumea. Da, şi sunt consemnate şi cele întâmplate în România, cum ar fi respingerea scrierii şi în limba maghiară a numelor străzilor în Oradea, sau împotrivirea senatului şi a rectorului Universităţii de Medicină din Târgu Mureş ca să se înfiinţeze şi secţia maghiară, luarea în arest a unui târgu-mureşean din partea poliţiei pentru că a vrut să înmâneze un document doar în limba maghiară, cu toate că legile României îngăduie sau impun toate astea astea, poezia La arme, a lui Eminescu, baterea unor tineri din Sfântu Gheorghe, din cauză că erau maghiari, din partea unor tineri români, etc. De ce vi se pare acest lucru antiromânism? Eu fiind maghiar, ştiu despre ce e vorba, şi că pe siteul acela sunt doar lucruri cu adevărat întâmplate, dar degeaba aş încerca să caut consemnări despre astea în ziare româneşti, ca “să afle tot românul”. Astfel e normal ca să se creeze ură contra maghiarilor, fiindcă nimic din sutele de abuzuri, agresiuni sau nedreptăţi împotriva maghiarilor nu este prezentat. Dar dacă se întâmplă ceva invers, să vezi tărăboi, ce atacuri naţionaliste împotriva maghiarilor! Ce creare de ură antimaghiară! Chiar şi dacă este un lucru minor. Cum au făcut de exemplu scandal ziarele româneşti fiindcă un primar din zona Ciucului a pus drapelul Ungariei pe lângă cel românesc, pe primărie. Dar pentru români este foarte normal ca la Micherechi, într-un sat cu populaţie majoritar română din Ungaria, drapelul românesc să fluture pe primărie şi pe şcoală, de 20 de ani. Şi tot Micherechiul şi alte sate cu populaţie română au tăbliţe bilingve, şi nu au fost niciodată vopsite şi sparte precum sunt cele maghiare din România, zi cu zi, şi făptaşii nu s-au găsit niciodată! Deci aţi vrea să interziceţi chiar şi faptul ca maghiarii să consemneze atacurile sau abuzurile contra lor? Să se facă că nimic nu s-a întâmplat? Greu de înţeles...
9. În legătură cu siteul Secuimea nu e România. De ani de zile în România se omite acceptarea Ţinutului Secuiesc ca regiune istorică şi culturală. Ponta a spus că acest ţinut nu există. Cu toate că primele consemnări istorice despre scaunele secuieşti sunt mai vechi de 800 de ani. Chiar mai vechi decât Moldova sau Ţara Românească. Atunci cum nu există? Există Ţara Moţilor, Bucovina, Ţara Bârsei, dar Ţinutul (şi nu ţara!) Secuiesc nu există. La fel, uitaţi-vă pe broşurile ministerului turismului, şi aici există Bucovina, Moldova, Ţara Bârsei, Dobrogea, etc, cu toate că are tot atâtea locuri de văzut şi frumuseţi istorice, culturale şi naturale ca şi celelalte. Doar singura problemă este că acoro majoritari sunt maghiarii. Zonele unde mai înainte trăiau saşi, dar au plecat, sunt prezentate, pentru că acum acolo trăiesc în majoritate români. Poate se aşteaptă ca şi cu Secuimea să se întâmple la fel, şi după aceea va fi şi ea prezentată în străinătate... Aşadar, momentat, Secuimea nu există. Acesată zonă este cu totul ignorată în România. Asta e adevărul. Chiar firma Covalact, care preia şi fabrică în judeţul Covasna laptele şi produsele din lapte, în reclamele sale prezintă o doamnă româncă de la ţară, şi nu o femeie maghiară, cum ar fi normal într-un judeţ cu majoritate maghiară de 75 %. Secuii şi (sau) maghiarii sunt total ignoraţi în România. Parcă nici nu ar exista. Asta se întâmplă de 90 de ani. La fel, la expoziţia internaţională din China, la pavilionul din Şanghai, înainte de olimpiadă, când grupul de dans popular Hargita reprezenta, cu mult succes, România, împreună cu un grup de dans din Vatra Dornei, cei din Harghita au fost atacaţi şi înjuraţi de o delegaţie din România, fiindcă erau maghiari, şi cum îndrăznesc să reprezinte România? Şi se spune că nu suntem cetăţeni de gradul 2. Noi nu avem dreptul să reprezentăm România, noi nu existăm, noi suntem doar buni să muncim şi să plătim impozite, nu? Şi nici nu ştiţi cât pierde România, din cauza acestei politici naţionaliste! Am avut şi avem mulţi scriitori, artişti, oameni de ştinţă de origine maghiară în această ţară, de care conducerea nici nu ia seamă. Un exemplu dau şi este de ajuns: Bolyai János, creatorul geometriei noneuclidiene. Şi nu era evreu! Dar mă voi întoarce asupra acestui lucru. Sau ştiţi că în Transilvania s-a proclamat pentru prima dată în lume libertatea religioasă? Dar aceste lucruri nu interesează statul român. Şi vă mai miraţi că mai apar siteuri sau oameni care spun că secuimea nu e România? După părerea mea, ei cred în felul următor: dacă România nu ne vrea, atunci nici noi nu o vrem! Nu e normal? De aceea mulţi secui sunt mai mult legaţi de Ungaria decât de România! Doar părerea mea este că pentru asta nu doar secuii trebuie acuzaţi. Da, acei care deschid bloguri, produc tricouri cu Secuimea nu e România, greşesc. Dar, puneţi-vă mâna pe inimă: România nu a greşit cu nimic, pentru a-i face pe aceştia să scrie aceste lucruri? Deci în loc să vă gândiţi la acţiunea unor servicii secrete, mai bine v-aţi gândi la efect şi contraefect.
10. Nu vreau să îl apăr pe Csibi Barna, şi acţiunea sa împotriva lui Eminescu, pe care o găsesc total neadecvată şi greşită. Eminescu a scris ceea ce a scris despre maghiari, dar totuşi este unul dintre marii poeţi ai lumii. Dar înţeleg şi pe acei maghiari care se simt jigniţi de afirmaţiile poetului. Da şi pot înţelege şi pe românii care se îi nfurie, citind poezia respectivă a lui Petőfi. Fiecare are dreptul să simtă ceea ce vrea. Ceea ce mă intrigă pe mine este faptul că personaje istorice, precum Avram Iancu, şi ceilalţi revoluţionari (mai bine zis contrarevoluţionari) români, Horea, Cloşca şi Crişan sunt şi acum prezentaţi ca eroii neamului, cu toate că de mâna lor se lipeşte sângele a zeci de mii de civili maghiari, înaintaşii a sute de mii de cetăţeni români de etnie maghiară. Asta nu cred că este un gest cinstit din partea statului român către 1 300 000 de cetăţeni ai săi. Aici e vorba de fapte, nu doar de cuvinte. Şi pot înţelege şi faptul că locuitori ai unor oraşe care au şi locuitori maghiari, să se simtă jigniţi că străzi din oraşul lor sunt numite după Avram Iancu, cunoscându-i faptele. Ungaria ca stat, de exemplu, nu îi include pe vinovaţii de crime de război în rândul eroilor neamului.
În legătură cu ceea scrieţi, că între câştigătorii maghiari ai premiului nobel, sunt şi evrei, şi asta nu se pune, nu e adevărat. Ungaria e a 10 ţară din lume din punctul de vedere a numărului premiilor nobel pe cap de locuitor. Este adevărat, din 16 premiaţi cu nobel, 11 sunt de roigine evreiască. Dar restul? Câţi români au primit premiul nobel, şi din aceştia câţi evrei sau câţi români get beget? Cred că aceste întrebări sunt neconcludente. Important este numărul premiilor nobel. Chiar şi acei cetăţeni maghiari de origine evreiască care au primit nobel, au urmat şcoli maghiare. Asta nu înseamnă nimic? Şi ruperea evreilor de maghiari, pentru mine este un lucru total fascist, pentru că nu există rasă curată pe lumea asta. Oricine dintre noi poate avea şi sânge evreiesc, chiar şi Dv. La fel, şi evreii din Ungaria, ori România, oricât ar fi încercat ei să se căsătorească doar cu evrei, tot au fost “contaminaţi” de alte etnii. Şi ştim bine că cei care se căsătoreau cu fete evreice, treceau la religia mozaică. Şi “sângele” acelora nu contează în “alcătuirea” viitorului premiat cu nobel? Şi, credeţi-mă evreicele sunt frumoase... Deci să spui că ăsta e evreu şi nu contează între premiaţii cu nobel de origine maghiară, e fascism curat. Părerea mea. Important este, din ce ţară provine premiatul. Aveţi dreptate când scrieţi că unii dintre cei care au luat premiul nobel nu au studiat în Ungaria, deci cum pot fi ei numniţi maghiar? Da, acest lucru este într-adevăr relativ. Cu toată relativitatea sa, câţi români au luat premiul, considerându-i români şi pe acei care nu s-au născut în România, şi au avut doar părinţii de acolo? Nu vreau să trag nici o concluzie, am scris astea doar fiindcă Dv vreţi să demonstraţi ceva, nu ştiu ce, prin cele scrise despre premiaţii nobel unguri. Un fel de: dacă românii nu au nobel, să nu aibă nici maghiarii. Să moară şi capra vecinului... Sau daţi dreptate lui Eminescu? Credeţi-mă, nu are... La fel cum nu ar avea dreptate nici acei maghiari care i-ar înjura pe români, spunând că sunt mai proşti, sau ştiu eu ce altceva.
Sper s[ da'i drumul acestor comentarii...
Pentru Sylvain.
Dacă tot reconstruiți cu detalii exacte epoca (chestiunea recrutării), întrebați-vă de ce ațîțarea lui Puchner a prins? Altfel, tratând o realitatea cursivă mereu pe felii nu vom ajunge niciodată la vreo cauză. IAtă una. Nerecunoașterea drepturilor populației românești ca națiune politică. Asta e cauză, dar este și un efect. Avram Iancu a citit cărți ale unor autori francezi, premergători ai revoluției în Biblioteca Teleki pe când lucra la tabla regească ca avocat. Aceiași autori care au stat la baza ideologiei pașoptiste ungurești.
Cu privire la premiile Nobel nu vreau sp demonstrez nimic. Doar spun că nu văd nici un interes a ne mîndir cu așa ceva, nici pentru unguri, nici pentru români, cu atât mai puțin dacă facem listele cum ne taie capul. Ungurii trag la ei evrei, evreii trag la ei pe cine pot, românii de asemenea. Cu atât mai mult cu cât adesea oamenii de științî respectivi au luat premiul fiindcă au beneficiat de laboratoarele bine dotate ale altpr țări, nu ale celor de origine, care erau prea sărace pentru a susține cercetări oneroase. Așa că - să nu ne mai lăudăm cu liste de sportivi, muzicieni sau fiziecieni. Mai bine să investim în cercetare și nu în arme, discursuri și steaguri. Dan Culcer
Nimeni nu scrie aici că românii ar fi avut toate drepturile naţionale în 1848, după cum nici maghiarii nu o au astăzi, sau dacă le au în parte, acestea sunt împiedicate pe plan local (cine a spus că nu există autonomie locală în România?).
Dar vă întreb:
1. Care a fost vina femeilor, copiilor şi bărbaţilor din satele şi oraşele în care s-au făcut masacre?
2. Austriecii nu au avut vina lor în neacordarea drepturilor românilor? Nu ei s-au opus înlăturării iobăgiei în Ardeal şi Ungaria, şi nu politicienii maghiari au acordat ţăranilor români libertatea? Şi de asta au fost pedepsiţi civilii maghiari?
3. Şi în dieta Ungariei, politicieni români chiar atunci pregăteau legea cu drepturile românilor, când au început masacrele. Acestea nu au fost până la urmă puse în practică, şi din cauza atacului lui Jellasich, şi a demiterii guvernului Ungariei de către împărat, şi inexistenţei ei, până în primăvara târzie a anului 1849, şi după aceea, în iulie, chiar a ieşit legea minorităţilor. Şi pot să vă spun, că dacă nouă ni s-ar acorda de către statul român, acele drepturi, care li s-au acordat atunci românilor, nu am mai cere absolut nimic...
Sunt cu totul de acord cu cele ce spuneţi despre nobeluri. Am reacţionat doar la fa faptul că aţi scris, de parcă acei maghiari care au câştigat nobelul nu ar fi avut dreptul la el, sau nu au fost maghiari.
DAR VĂ ROG, publicaţi şi CELELALTE 8 COMENTARII ale mele.
Care sunt drepturile la care faceți referință? Puteți să le înșirați aici. Sau faceți o trimitere bibliografică la un studiu unde chestiunea este prezentată echilibrat și exact. Aș fi bucuros să oferim argumente în sensul propus de dv. Chiar dacă acest lucru nu a fost decât o promisiune a revoluționarilor unguri sau un proiect de a cărei neîndeplinire ar fi vinovați chiar românii.Vă invit cu prietenie să o faceți.
Eu vă propun să studiați o cronologie preluată și publicată pe acest blog, o cronologie stabilită de un istoric român profesionist. O puteți citi și comenta la adresa :
http://ardealul.blogspot.com/2011/04/ela-cosma-cronologia-anilor-1848-1849.html
Domnule Dan Culcer, chiar vă mulţumesc că mi-aţi cerut să scriu despre aceste drepturi. Iată doar - parte din drepturile care li s-au acordat românilor în iulie 1849:
- Populaţia română de acum încolo va fi numită română şi nu vlahă
- Limba maghiară va fi folosită în mod exclusiv doar în domeniul diplomaţiei şi în parlament, guvern,administraţie, în alte locuri, limba oficială va fi cea a populaţiei majoritare a satului, oraşului respectiv. Deci dacă să spunem eu sunt maghiar într-un sat cu populaţie majoritar românească, voi fi nevoit să folosesc limba română dacă vreau ceva de la autorităţile locale (o utopie în România de astăzi).
- În judeţe unde românii sunt majoritari, în administraţia locală, la consilii judeţene, în tribunale, consfătuirile se pot ţine şi în limba română, şi în limba maghiară. Corespondenţa acestor autorităţi locale cu statul se va face în limba maghiară, dar între localităţi, şi provincii, dacă doresc, o pot face şi în română (o utopie în România de astăzi).
- În şcolile sau clasele pentru români, limba de predare va fi româna.
- Românii au dreptul de a-şi scrie petiţiile în limba română (o utopie în România de astăzi. Nu de mult un părinte din Târgu Mureş a fost pedepsit cu plata a 500 de lei pentru încercarea de a da o petiţie în limba maghiară).
- Românii ortodocşi vor avea patriarhie proprie, separată de cea sârbească.
- În ministerul cultelor, ortodocşii vor avea un departament propriu
- Bisericile şi şcolile vor fi total autonome
- Românii au dreptul să ţină anual adunări pentru a discuta dacă drepturile lor şcolare şi confesionale sunt respectate
- În comunele unde limba română e majoritară, soldaţii vor primi ordinele de la superiori în limba română (surprinzător, nu?)
Şi legea mai continuă şi cu alte drepturi, ami puţin relevante.
(Egyed Ákos, Erdély 1848-1849, Miercurea Ciuc 2010, p. 499-501)
ACum, ar fi cazul să incepeti a vă asuma opiniile și demonstrațiile și să ieșiți din anonimat. Cred că am publicat tot ce ați trimis. Și ăn ordinea sosirii. Nu-mi dădusem seama că a fost o rafală de mesaje. Vă mulțumesc că ați scris în română. Așa textele vor fi accesibile și unor români. Știm amândoi că există mai mulți unguri care cunosc româna decât români ardeleni care cunosc maghiara. Din păcate. Fiindcă o politică corectă, chair dacă în term,eni de opoziție nu se poate face decât cunoscând limba și mentalitatea partenerului.
Românii și ungurii sunt parteneri. Asta ar trebui să înțșeleagă și ungurii și românii ACUM. Trectului nu poate fi modificat dar viitorul poate fi construit. Dan Culcer
Aveţi dreptate. Şi vă mulţumesc că aţi publicat comentariile mele. Eu chiar aş fi bucuros dacă şi românii şi maghiarii s-ar cunoaşte mai bine. E adevărat că şi mulţi maghiari din România, îi cunosc foarte puţin pe români. De aici putem spune că cu cât ne cunoaştem mai puţin, cu atât "prind" la noi ideile de ură, cu atât mai mulţi cred în propaganda mass mediei şi a politicienilor. De aceea ar fi foarte de dorit să apară cărţi de istorie, cultură, chiar romane, scrise de autori maghiari despre maghiarii din Transilvania, în limba română. Dar din păcate acest lucru nu prea e posibil, pentru că nimeni nu le-ar publica. De atâtea ori s-a încercat răspunderea la atacurile din partea mass mediei, şi a politicienilor, dar nici un ziar nu le-a publicat. Atunci ce să spunem de cărţi? De exemplu ar fi foarte bine de tradusă cartea lui Egyed, despre care am scris şi eu. Ori tot cartea lui despre istoria secuimii: A székelyek rövid története a megtelepedéstől 1918-ig (Scurta istorie a secuilor de la stabilirea lor până în 1918, Miercurea Ciuc 2006), sau monumentala Istorie a Transilvaniei, de 3 volume. Şi lista ar putea continua. Citind toate aceste cărţi, veţi vedea că sunt 100 % obiective în legătură cu românii, şi se bazează doar pe fapte bine documentate. Pentru a cunoaşte faptele, este bine să cunoaştem şi ceea ce spune celălalt, mai ales dacă trăieşte în aceeaşi ţară cu noi.
Despre ieşirea din anonimat. Acest lucru nu aş face-o. Vă spun cu mâna pe inimă, nu mă simt în siguranţă, nu din punct de vedere fizic, ci, de exemplu a locului de muncă. Dar ceea ce am spus, cred că au greutatea lor, chiar şi dacă nu îmi spun numele.
Mulțumesc. Sunteți invitat să mai interveniți, dacă doriți. Cu prietenie, Dan Culcer
În legătură cu cronologia revoluţiei din 1848-49, chiar voi scrie, fiincă cred că foarte multe lucruri din ea nu sunt prezentate. Dar nu acum. Mai încolo când o să mai am timp.
Vă mulţumesc frumos, numai bine.
Mai intervin odată pe ziua de azi. În cartea lui Egyed Ákos scrie următoarele:
Contele Wesselényi Miklós, a introdus pe 25 august 1848, în dieta de la Pesta, o propunere, în care se cerea:
- libertatea confesională a greco-catolicilor şi a ortodocşilor, şi totala autonomie a lor în treburile bisericeşti.
- procesele verbale interne ale bisericii să fie şi în limba română
- în şcolile primare educaţia să fie în limba română
- documentele, procesele verbale în satele cu majoritate română vor fi şi în limba română
- toate documentele, petiţiile, scrisorile oficiale, dacă au fost scrise sau transcrise cu caractere latine, se vor accepta de către autorităţi.
Pe 19 septembrie 1848, deci cu 8 zile după atacul lui Jellasich asupra Ungariei, şi înaintea începerii luptelor concrete din războiul civil din Transilvania, comitetul uniunii Transilvaniei cu Ungaria, a acceptat proiectul de lege a parlamentarilor de etnie română, care sublinia următoarele:
- românii în biserici, în treburile bisericeşti, în şcolile lor de la cele primare până la universitate, pot folosi limba română.
- În judeţe, în reşedinţele de judeţ au dreptul să folosească limba română în consfătuiri ale conducerilor locale.
- românii vor fi reprezentaţi în administraţie, conform ponderii lor etnice di nzonă.
- paragraful 16. spune: Românii vor avea toate drepturile pe care le au şi celelalte naţiuni din Ungaria, iar drepturile pe care le vor câştiga şi celelalte naţii, le vor avea în mod automat şi românii. (Egyed, 172-173).
Deci iată, drepturi importante acordate românilor chiar în septembrie 1848. Punerea lor în practică a fost întârziată şi de abdicarea, datorită respingerii împăratului, a guvernului Batthyány.
Deci acuzaţiile româneşti în legătură cu refuzul puterii maghiare de a accepta drepturile românilor, nu sunt fondate. Aş zice că adevărul a fost mai mult următorul: conducătorii români, poate pentru că au fost momiţi cu daruri de către austrieci, au urmat mai mult interesele proprii, decât a populaţiei conduse de ei. La fel a fost şi cu Jellasics, conducătorul croaţilor, care la fel a refuzat propunerea guvernului maghiar a unui stat maghiaro-croat dualist, cu centrul în Pesta, pentru a se alia cu împăratul. Şi la urmă, ştim cu toţii, şi Avram Iancu şi Jellasics s-au înşelat amarnic în promisiunile austriece, neprimind aproape nimic din promisiunile împăratului.
Căutați aceste titluri disponibile pe Internet : klebelsberg_kuno_neonacionalizmus.pdf
Kommunista_kozmgegyezes.pdf
konservativ_magyar_politika.pdf
Merită lectura. DC
Bună seara, Vă mulţumesc. Le voi citi, dar momentan nu am timp.
O nouă dovadă că Ungaria revoluţionară din 1848-49 respecta naţionalităţile, sunt şi bancnotele Kossuth, banii revoluţiei, pe care stătea scris şi în limbile minorităţilor suma de bani:
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/7c/Kossuth_bank%C3%B3.jpg
Jos în dreapta stă cu litere chirilice româneşti: Cinci florini (forinţi). Şi pe toţi banii revoluţiei era la fel.
Argumentul e interesant. Dar interpretarea faptului mi se pare modernă, adică anacronică. Ar trebui sa aflăm care a fost arguementația legii prin care s-a decis emiterea unor bancnote cu inscripții multilingve. Se poate presupune că dacă un stat multinațional vrea ca moneda lui să fie acceptată de toți cetățenii, are interesul să o facă lizibilă. E un gest economic și politic necesar. Nu un cadou. Fără îndoială în culegerile de legi atât de complete ale imperiului dualist, legea la care mă refer a fost reprodusă. Eu am doar tomul I din colecția DARDAY S. Kozigazgatasi torvenytar, Budapest, Atheneum, unde am să caut referințele.
Cu bine, Dan Culcer
Bibliografie despre revoluția din 1848.
Encyclopedia of 1848 Revolutions
La communication totalitaire, une technique d’ingénierie sociale - La Vie des idées
Stimate Domnule Dan Culcer,
Pe mine nu mă interesează argumentaţia, important este că a era scris pe bani în 5 limbi, printre care şi română. Să nu uităm un lucru: după întemeierea României, în multe locuri din ţară, unde minoritarii erau majoritari (Dobrogea, multe zone din Ardeal), situaţia s-a schimbat dramatic în favoarea românilor în doar 130 de ani în cazul Dobrogei, şi şi în mai scurt timp în Transilvania. În alte locuri pur şi simplu locurile în care trăiau populaţii alte decât română, chiar locurile respective au fost distruse (de exemplu Ada Kale sau Bezidu Nou). Asta e important. Şi oricare ar fi fost argumentaţia guvernelor române din 1918 încoace, pe nici o bancnotă română nu a stat scris niciodată pe altă limbă decât cea română. Cu toate că nu ştiu argumentaţia scrierii şi în limba română pe bani, dar cred că ea a fost de respectare a naţionalităţilor conlocuitoare. Că nu putem aduce ca argument faptul că altfel nu ar fi înţeles valoarea banilor naţionalităţile, fiindcă pe bani este trecut şi în cifre arabe şi latine. Dovadă stau şi legile cu privire la drepturile românilor, despre care am scris mai sus.
Cu stimă, sylvain
Dv folosiți argumentul inscripției monetare pentru a demonstra ceva. Ce? Libertatea și egalitatea practicată de unguri în Imperiu? Avîn nu doar convingeri ci și argumente istorice, eu nu cred ăn democrația celor care voiau maghiarizarea accelerată a românilor. O întreagă bibliotecă în ungurește, editată între 1870 și 1919, demonstrează acest efort, alături de practica politică. Dar continuați să comparați două situații diferite. In Imperiu ungurii au fost minoritari, în raport cu restul masei de «minoritari», unde și austriecii și croații erau minoritari reciproc. România, indiferent câte grupuri de minoritari au exista sau există în granițele acestui stat, a fost și este populată de o majoritate românească, a fost și este ceea ce se definea mai demult ca stat național. Și în Germania sunt minorități dar masa populației era formată de germani. Deci marca a fost inscripționată în germană.
Trimiterea la culegerea de legi ale statului ungar o făceam și pentru a vă da contextul legislației generale, practica limbilor în justiție. Ați fi găsit poate argumente mai solide pentru teza dv. despre democrația sistemului politic dualist, construit pe baza unei uniri prin persoană și nu prin statutul istoric. Independența constituțională a Transilvaniei, cartea lui Alexandru Papiu Ilarian, care poate fi citită în ediții moderne, explică situația. De aceea am dat coperta.
Audietur et altera pars. In toate situațiile poziția adversarului trebuie cunoscută. Altfel nu e dreptate. Lucru valabil pentru unguri față de români și pentru români față de unguri și invers. Lipsa gravă a cunoștințelor de acest gen la majoritatea românilor actuali este cauza multor blocaje. De ea se folosește UDMR-ul. Așa cum tezismul și pericolul tragic al asimilării la unguri este sursa surzeniei și incapacității dialogului cu puținii români care ar putea fi parteneri egali de proiect comun.Ar trebui să se știe că politica cu efecte stabile nu se face cu tâlhari. Mai devreme sau mai târziu politicienii actuali români vor fi eliminați și toate legile date de ei anulate.
Cu tot binele, Dan Culcer
1. Stimate Dan Culcer, aveţi dreptate în ceea ce spuneţi. Da trebuiesc cunoscute argumentele în spatele legilor. O să le citesc cândva, când voi avea timp. Cea mai mare problemă a mea este timpul. Ar fi fost foarte bine dacă aş fi fost istoric, atunci aş fi putut avea timp. Dar lumea asta capitalistă omoară omul, şi mai ales timpul său. Vedeţi. istoricii nu se prea ocupă cu aceste lucruri. Chiar ar trebui studiate. Dv. vă referiţi la legile din timpul dualismului. Nu cred că ele reflectă în totalitate legile din 1848-49. În legătură cu ceea ce scrieţi despre ungurii care doreau asimilarea totală a românilor, aş putea aduce ca argument cartea lui Onisifor Ghibu: Viata si organizatia bisericeasca si scolare in Transilvania si Ungaria. Scoala romaneasca diu Transilvania si Ungaria, din 1915. Aici ne dăm seama asupra faptului că în 1914, în Transilvania erau mai multe şcoli române decât în România de peste Carpaţi. În Ardeal în 1914, 1016 de români aveau o şcoală românească după cum reiese din cartea citată a lui Ghibu, pe când în „regat” 1418 elevi aveau o şcoală (Anuarul Statistic al Romaniei, 1924. /pagina 10. & 234.) Şi aici este vorba doar de şcolile exclusiv româneşti, şi nu de şcolile mixte! În şcolile româneşti, astea 1016, aveau limba de predare exclusiv română, chiar şi geografia şi istoria, ceea ce, după cum ştim, foarte recent a fost acordată şi maghiarilor! Bisericile ortodoxă şi greco-catolică aveau şcoli, care erau plătite de stat, şi statul nu avea dreptul să înstrăineze aceste şcoli, sau alte proprietăţi ale bisericilor. Este dovada asta una bună cu privire la politica de asimilare forţată a românilor din Transilvania, de către regimul dualsit? UDMR-ul nu are nici o politică naţionale. Ei nu vin cu argumente, ei doar vor ca legile să iasă, dar nu doresc să argumenteze. Câteodată am impresia, că asta o fac dinadins, pentru a aţâţa la ură antimaghiară... Da, e nevoie de argumente.
2. Dar nu înţeleg: de ce trebuie totdeauna să demonstrăm (ceea ce din păcate nu facem) că noi am fost corecţi cu românii, ca şi noi să avem drept la drepturi? De ce trebuie să demonstrăm că acum mai mult de 100 de ani, pe când toate ţările aveau o politică de asimilare forţată, noi nu am vrut să asimilăm? Şi noi făceam ceea ce făceau toţi ceilalţi. Atunci ţările privite ca pildă, toate făceau o politică de deznaţionalizare. Trebuie să priviţi doar Marea Britanie sau Franţa. Mă doare inima când văd fascinantele limbi celtice distruse, şi aproape şterse de de pe tot teritoriul Marii Britanii. Cu toate că şi acolo engezii erau în minoritate faţă de scoţieni, galezi, cronwallieni, irlandezi, manxieni, dacă îi luăm pe toţii împreună, aşa cum erau şi maghiarii din Ungaria de dinainte de Trianon. Şi tot au dus o politică de anglicizare forţată, pe care guvernul Irlandei degeaba încearcă să o întoarcă, şi să facă ca limba irlandeză să nu dispară din Irlanda, nu are niciun succes. La fel şi Scoţia, unde a rămas doar o insulă în care se mai vorbeşte galeza scoţiană. Vedeţi? O ţară în care cei de altă limbă erau în majoritate, la sfârşitul evului mediu, şi nu s-a luat în considerare multiculturalitatea. Cunoştinţe irlandeze mi-au spus, că în acele v remuri irlandezi erau împuşcaţi dacă vorbeau în irlandeză. Cunoştinţe galeze spuneau că în şcoli copii din Ţara Galilor, dacă vorbeau în limba galeză, li se punea pe gât o tăbliţă pe care scria NW (No Welsh), şi cei care la sfârşitul zilei o purtau, erau bătuţi ca pedeapsă că au vorbit galeza. Ştiţi vreun exemplu asemănător făcut de maghiari? Eu ştiu foarte multe exemple când maghiarii au fost bătuţi pentru că vorbeau română... Şi asta nu în secolul trecut!!
Acum situaţia e diferită. Multe ţări europene moderne, ca Finlanda, Italia, Spania, şi chiar şi Marea Britanie (cu toate că acum e prea târziu) dă drepturi şi autonomie minorităţilor de acolo. Cu toate că italienii ar putea spune că nenorociţii ăştia de sud-tirolezi sunt urmaşii austriecilor care ne-au ţinut partea de nord a ţării ocupată multe secole. Dar au dat drepturi şi autonomie germanilor de acolo. Şi în Italia germanii constituie doar 0,5 % din populaţie! La fel ar putea să spună şi finlandezii despre suedezi, că aceştia au dominat finlanda multe secole, şi au împiedicat apariţia unei literaturi şi culturi finlandeze. Dar au dat autonomie deplină suedezilor, care constituie doar 6 % din populaţie. Ei de ce nu spun că sunt ţări naţional unitare? De ce e România nu urmează aceaşi politică, la modă astăzi în cele mai multe state dezvoltate europene? Doar Franţa diferă. De ce spuneţi că dacă nu facem nu ştiu ce, dispărem, şi că şi acei români care sunt normali ne vor părăsi? Nu credeţi că problema este lipsa de democraţie a românilor? Şi nu credeţi că Dv, românii normali trebuie să vorbiţi cu ceilalţi români, şi nu noi, care, vrem, nu vrem, tot bozgori împuţiţi suntem, pe care tot nu îi cred, orice ar face? Poate i-ar crede, dacă unii care îşi spun liberali sau socialişti nu s-ar manifesta ca nişte adevăraţi faşcişti, şi unele ziare sau canale de televiziune avide de rating nu i-ar duce în eroare? Nu Dv, intelectualii ar trebui să le deschideţi ochii? dar dacă îmi spuneţi că asta doriţi să faceţi, atunci sunt dispus să citesc şi să lucrez ca să vă pot furniza acele dovezi despre care vorbeaţi.
În legătură cu site-ul universităţii din Ohio care mi-aţi trimis, m-a surprins faptul cât de puţine articole despre revoluţia maghiară se găsesc pe el, cu toate că a fost revoluţia care a ţinut cel mai mult, în afară de cea din Veneţia. Doar 4 articole vorbesc de Ungaria, dacă nu îi adăugăm şi pe revoluţionarii polonezi care au luptat şi în Ungaria, cu care putem ridica numărul la 7. Interesant este că despre personajele române care au avut parte în evenimentele din Transilvania sunt 13 articole. Şi ei sunt prezentaţi într-un mod pozitiv, idealizat, uitându-se cei 10 000 de civili maghiari omorâţi, de faptul că nu ştiu cum se poate numi Avram Iancu revoluţionar, pe când s-a aliat cu contrarevoluţia habsburgică, împotriva revoluţiei maghiare. Nu vă supăraţi că scriu astea, dar mă surprinde totala lipsă de obiectivitate a siteului universitar respectiv. Avram Iancu, Axente Sever, Buteanu, etc., aveau şi părţile lor pozitive, idealurile naţionale, despre care scrie foarte pe larg în articolele respective, cu toate că cred că au ales un aliat greşit, şi v-am demonstrat, cred, destul de bine că guvernul revoluţionar maghiar era dispus să facă concesii românilor, şi a şi făcut (doar să ne gândim că a promis, şi până la urmă a dat mai multe drepturi decât avem noi azi, şi noi aşteptăm de mai mult de 20 de ani) dar obiectivitatea ar cere ca să vorbească şi de distrugerile din Transilvania de sud, de faptul că Şaguna a făcut apel la trupele ţariste să intervină în Transilvania, etc... Când le-am citit de parcă aş fi citit o nuvelă romantică despre nişte eroi idealizaţi neprihăniţi, decât o lucrare istorică.
Interesant este că şi în legătură cu sârbii sau slovacii, la fel se întâmplă. În cele 4 articole care vorbesc despre sârbii aliaţi cu Habsburgii, care doreau un voievodat sârbesc până la Timişoara şi Szeged, îi fac mari eroi, învingători ai maghiarilor, şi uită să menţioneze masacrele de la Zenta, Bácsföldvár, Szenttamás, etc, în care au murit foarte mulţi maghiari, germani, români şi evrei. Aşa cum nu se vorbeşte astăzi nici despre masacrele partizanilor sârbi de la sfârşitul celui de al 2. război mondial, când au murit circa 50 000 de maghiari şi germani, locuitori a acelor zone. Aproape în fiecare articol revoluţionarii maghiari sunt prezentaţi negativ, şi cu multe neadevăruri, pe când chiar şi Habsburgii apar într-o lumină mai pozitivă... Sunt total dezamăgit de „obiectivitatea” americană. Atât despre acel site...
Cunoașteți istoria relațiilor dintre revoluționarii pașoptiști unguri refugiați și România din epoca lui Cuza? Eugen Uricaru a scris un roman istorico-smbolic, Rug și flacără, pe această temă. E vorba printre alții de Klapka. Relații de ajutor până la un moment dat.Probabil că există oi bibliografie ungurească pe acest subiect.
În legătură cu Klapka şi românii:
- Borsi Kálmán-Béla: Klapka György, Genf és a románok (Klapka, Geneva şi românii). Hadtörténelmi Közlemények - 1999. 2.sz.
http://epa.oszk.hu/00000/00018/00009/pdf/borsi.pdf
În legătură cu evenimentele din 1848-1849, o cronologie scurtă, din cartea celui mai important istoric maghiar în viaţă al revoluţiei din 1848-49:
Hermann Robert: 1848-1849 : a szabadságharc és forradalom története / [szerk. Hermann Róbert], Budapest : Videopont, 1996:
http://www.bibl.u-szeged.hu/bibl/mil/1848/kronologia.html
Tot o lucrare interesantă ar părea şi Hilda von Klausenburg: Magyarellenes atrocitások Erdélyben (Atrocităţi antimaghiare în Transilvania 1784-1956).
http://www.corvinuslibrary.com/atroc/klausen.pdf
Corespondentul nostru Sylvain a dispărut. Păcat. Un dialog răbdător începea să se ănchege.
Trimiteți un comentariu