Ion Aurel Pop. “Din mâinile valahilor schismatici…" Românii și puterea in Regatul Ungariei medievale (secolele XIII-XIV)

“Din mainile valahilor schismatici…" Romanii si puterea in Regatul Ungariei medievale (secolele XIII-XIV)

Cartea academicianului Ion Aurel Pop "Din mainile valahilor schismatici…" Romanii si puterea in Regatul Ungariei medievale (secolele XIII-XIV) va fi prezentata in aceasta saptamana la libraria „Diverta”, joi, 13 mai, de la ora 13. Volumul vorbeste despre rolul romanilor in dezvoltarea Ungariei.

“Cartea se refera la perioada timpurie, secolul XIII-XIV, si este scrisa pe baza catorva mii de documente in limba latina, studiate de mine de-a lungul timpului. Am lucrat aproximativ cinci ani, iar primii trei ani doar ca sa pun la cap documentele si ca sa extrag documentele de structura a puterii si de locul romanilor in putere. Romanii au fost acolo si au participat la putere pana in sec XIV alaturi de nobilime, de sasi si de secui. Au participat la exercitarea puterii alaturi de ceilalti locuitori ai Transilvaniei.
Romanii erau pe ultimul loc pentru ca reprezentau poporul cucerit si pentru ca erau schismatici, adica ortodcsi. Iar eliminarea lor de la putere s-a produs datorita faptului ca intr-un regat catolic ortodoxia nu putea fi acceptata. Numele de schismatici e dat de occidentali, de catolici in sens depreciativ ortodocsilor.  Multe dintre documente au fost publicate pentru prima data. Au fost publicate anterior doar in limba latina, iar eu care predau aceasta limba studentilor mei m-am descurcat sa pun documentele cap la cap”, a declarat pentru “Gazeta de Cluj” academicianul Ion Aurel Pop.

Documentele de la Venetia, Milano si Cluj

“Le-am gasit in arhivele maghiare la Budapesta, dar si in Arhivele Nationale de aici, din Cluj. Unele dintre ele le-am gasit in arhivele Occidentale de la Venetia, la Milano sau la Roma.

Grupurile romanilor din Ungaria se chemau universitas, adica comunitate. De aici vine si numele universitatii in epoca moderna. Unii dintre ei au fost individualizati. Printre romanii care faceau parte din puterea Ungariei se numara familia Candea din Tara Hategului sau familia Candres tot din acea zona. In schimb, am prezentat in carte numele a sute de romani care stapanesc pamanturi in Transilvania”, continua autorul volumului „Din mainile valahilor schismatici…" Romanii si puterea in Regatul Ungariei medievale (secolele XIII-XIV), Ion Aurel Pop.


Istorie inteligibila


„Domnul academician Ion Aurel Pop este expert in istoria medievala. Domnia sa a avut contributii in acest domeniu legate chiar de natiunea medievala. Revin asupra subiectului cu trimitere la ceea ce era existenta poporului roman din marginile teritoriului maghiar. Autorul incearca estimari cantitative si calitative. Se ofera detalii despre numarul romanilor, ocupatiile acestora, daca aveam nobilime, toate aceste probleme revin in paginile profesorului intr-un stil alert si deplin inteligibil. Nu ai nevoie de o cultura specializata, ceea ce e mare lucru intr-o tara in care multi istorici considera ca trebuie sa foloseasca un limbaj cat mai pompos”, a declarat pentru „Gazeta de Cluj” istoricul Ovidiu Pecican.


Fragmente din introducere

„Titlul de mai sus, desi simplu si clar in alcatuirea sa, are nevoie de anumite explicatii.
Prima parte a acestui titlu – cea care pare oarecum metaforica, dar nu este – exprima esenta etnica a poporului roman medieval, anume latinitatea provenita din lumea occidentala, cuprinsa in termenul de "valahi" si apartenenta la spiritualitatea rasariteana, reflectata de cuvantul "schismatici". Ambele notiuni au fost folosite de straini si nu de romani si, cu toate ca incumba in ele adevaruri si nu fictiuni, au o nuanta clara depreciativa. Termenul de "schismatic", folosit in lumea catolica, a avut de la inceput un astfel de sens, de dispret si desconsiderare, pe cand cel de "valah" (cu variante), folosit de mai toti strainii, a dobandit un astfel de sens treptat si numai in anumite limbi si imprejurari istorice. Intreaga expresie pusa intre ghilimele in titlu – desprinsa dintr-un sir de inscrisuri latine din 1377, comentate mai la vale – sugereaza rapirea unei avutii (materiale, morale, spirituale etc.) aflate in patrimoniul romanilor ortodocsi. Consideram ca acest gen de rapiri, de despuieri, de frangeri sau smulgeri – de la tari, mosii, paduri sau sate pana la credinte si visuri – au pecetluit pentru multe secole soarta romanilor. Toate acestea vor fi explicate pe indelete in lucrare.            
Partea a doua a titlului este mai clara, dar si ea presupune mici comentarii. Despre care romani este vorba? Evident, despre cei cuprinsi intr-o forma sau alta in Regatul Ungariei, dar, in sens mai larg, despre toti romanii nord-dunareni, fiindca toti s-au aflat in legatura cu Ungaria medievala, cu voia ori fara voia lor. Cum se prezentau romanii nord-dunareni pe la anii 1200-1300? Cati erau ei si cum erau organizati? Sunt intrebari la care este greu de raspuns ferm si precis, dar, pe parcursul cartii, vom incerca sa le dam dezlegari, in functie de cunostintele actuale. Oricum, romanii sunt astazi cel mai numeros popor din sud-estul Europei si nu avem motive sa credem ca la inceputurile mileniului al II-lea erau, pastrand proportiile, mai putini in raport cu altii. Romanii erau mostenitorii incontestabili ai romanitatii orientale si erau perceputi ca atare, in mod direct ori indirect, de catre popoarele din jur, de catre institutiile acestora, de catre diferiti autori ai vremii. Mostenirea romana era insa relativa, dupa secolele de invazii migratoare, de amestec si de convietuire cu slavii si apoi cu alte neamuri ale stepei (pecenegii, uzii, cumanii). Nu trebuie sa ne imaginam atunci un popor roman compact si omogen, fiindca niciun popor nu era astfel in acel timp. Putem vorbi mai degraba de o populatie romaneasca ori de populatii romanesti destul de disparate si dispersate, pe vaste suprafete, sub forma unor grupuri, presarate printre alte semintii. La nord de Dunare, romanii erau cuprinsi atunci in structuri politico-statale diferite, de la cele proprii, organizate de ei insisi, pana la cele mixte sau ale altor popoare, intre care si Regatul Ungariei. Sunt atestate structuri politice romanesti de tipul cnezatelor si voievodatelor (numite uneori si altminteri: tari, districte etc.), precum si organisme bisericesti bizantine (ale acestor romani) de rangul episcopiilor. Pe la 1200, romanii de la nord si vest de lantul Carpatilor erau inclusi prin cucerire in Regatul Ungariei (in jurul anilor 1190-1200, controlul efectiv al Regatului Ungariei ajunsese pana pe culmile muntilor), iar cei aflati in Oltenia, Muntenia si Moldova cunosteau anumite presiuni de impunere a dominatiei ungare, cu rezultate variabile si incerte. Cuprinderea in Regatul Ungar nu a insemnat de la inceput o schimbare substantiala de statut pentru romani, si nici pentru alte populatii aflate in aceeasi situatie. Treptat insa, cum se va vedea, destinul de popor cucerit si supus cu forta, alaturi de componenta sa bizantino-slava si de credinta rasariteana aveau sa-i conduca pe romani spre o anumita marginalizare, spre o situatie de inferioritate, reflectata si mentalul colectiv. Statutul acesta a dat nastere si unui sentiment de nemultumire, de frustrare, accentuat mai ales dupa 1204, cand romanilor "schismatici" li se rapesc "tari", pamanturi, paduri, biserici, li se cer dari in plus, li se incalca drepturi etc”, scrie Ion Aurel Pop in introducerea cartii "Din mainile valahilor schismatici…" Romanii si puterea in Regatul Ungariei medievale (secolele XIII-XIV)

Tiberiu Hrihorciuc